ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2018

HOTĂRÂRE

25.01.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 24.04.2017, sub numărul x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2.465,66 RON care reprezintă contravaloarea serviciilor prestate (din care suma de 2.136,33 RON reprezintă debit principal, iar suma de 329,33 RON reprezintă penalități facturate), suma de 2.317,91 RON reprezintă daune moratorii calculate până la data de 31.12.2014, precum si suma de 4.000 RON cu titlu de costuri încetare relatie contractuala. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii în procent de 0,5%/zi de întârziere, în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ.

Instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, pe care, analizând-o cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și a reținut următoarele:

S.C. C. S.A. - fostă D. S.A. și pârâtul B. au încheiat contractul nr. x/27.02.2013, având ca obiect furnizarea de către D. către Abonat a serviciilor de comunicații electronice.

Potrivit art. 10.9, respectiv 10.13 din contract, plata fiecărei facturi emise de către D. se va efectua de către abonat în termen de maxim 17 zile de la data facturării, pentru sumele neplătite la termen operatorul de servicii de comunicații electronice rezervându-și dreptul de a aplica penalități, cu titlu de daune moratorii, în valoare de 0,5% calculate la sumele datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare datei scadenței până la data plății integrale a sumei datorate.

Potrivit art. 11,13,14 din Condițiile generale ale contractului, în cazul încetării contractului înainte de expirare a perioadei inițiale clientul are obligația de a achita toate sumele datorate către D. și eventualele costuri de încetare a contractului.

Dreptul de creanță al S.C. C. S.A. (fostă D. S.A.) a fost transmis, prin cesiune, reclamantei S.C. A. S.R.L., cesiunea fiind înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la nr. x .

Prin art. 21.5 din Condițiile Generale ale contractului s-a stabilit că, dacă părțile nu ajung la o înțelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluționat de către instanțele competente din România.

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Prin punctele 1 și 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator.

Prestarea serviciilor de comunicații electronice reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speță S.C. C. S.A. (fostă D. S.A.), care a transmis ulterior creanța către reclamanta din prezenta cauză, s-a obligat să îl presteze consumatorului, pârâtul B.. Potrivit punctului 41 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, serviciul este definit ca fiind activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, instanța constată că părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire.

Totodată, schimbarea creditorului (prin cesiunea creanței) nu este de natură a schimba calitatea pârâtului de consumator, în sensul arătat mai sus.

Așadar, față de cele arătate mai sus, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze și constatând că pârâtul locuiește în Comuna Glina, județul Ilfov, instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (2) punctul 3 (potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura) și la art. 121 C. proc. civ., a admis-o, și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov (în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului) prin sentința civilă nr. 10951/2017 din 08 septembrie 2017.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 06.10.2017, cu nr. x/2017.

La termenul din 14.11.2017 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, excepție pe care a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului instanța a constatat că pârâta este o societate cu răspundere limitată.

Prin urmare, având în vedere și definiția noțiunii de consumator astfel cum rezultă din Legea nr. 296/2004, citată de instanța de trimitere, se constată că pârâta, persoană juridică, nu este un consumator care să atragă incidența art. 121 C. proc. civ.

Din această perspectivă instanța apreciază că în prezenta cauză competența de soluționare revine exclusiv Judecătoriei Iași, inițial învestită de către reclamantă, luând în considerare regimul juridic de invocare a excepției de necompetență reglementat de dispozițiile art. 129-132 C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu suntem în prezența unei necompetențe de ordine publică, fiind incidente prevederile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 130 C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Întrucât nerespectarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. atrage necompetența de ordine privată, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași nu putea fi invocată din oficiu de către instanță, ci doar de către pârâtă, lucru pe care aceasta nu l-a făcut în termenul prevăzut de lege.

Instanța învestită ulterior apreciază că prima instanță învestită nu se putea dezînvesti în temeiul invocării și analizării excepției necompetenței teritoriale cu nerespectarea regimului juridic imperativ instituit în privința necompetenței teritoriale de ordine privată, competența teritorială fiind definitiv stabilită în favoarea Judecătoriei Iași prin neinvocarea de către pârâtă a excepției respective.

În consecință, Judecătoria Cornetu, prin sentința civilă nr. 4409/2017 din 14 noiembrie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale; a declinat competența de soluționare a cauzei, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Iași; a constatat intervenit conflictul negativ de competență; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă pretenții solicitate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentând drept de creanță preluat prin cesiune de la C. S.A..

Considerentele Judecătoriei Iași au vizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., instanța apreciind că este atrasă competența teritorială exclusivă, având în vedere calitatea de consumator a pârâtei, această calitate fiind menținută prin cesiunea de creanță intervenită între creditorul inițial S.C. C. S.A. și cesionarul reclamant.

Înalta Curte constată că aceste considerente ale Judecătoriei Iași sunt greșite, pârâtul societate cu răspundere limitată, neputând fi încadrată în noțiunea de consumator, astfel cum este definită în Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.

În consecință, dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, ci cele ale art. 107 C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 107 C. proc. civ., arată că în cazul acțiunilor personale competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâții, astfel că în cauză suntem în prezenta unei competențe teritoriale de ordine privată.

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În raport de aceste precizări, se constată că în speță se pune în discuție excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, care se supune dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Întrucât aceste norme sunt de competență teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În condițiile în care pârâtul nu a invocat necompetența Judecătoriei Iași în termenul procedural, judecătoria nu avea abilitatea legală de a o invoca din oficiu, rămânând competentă să soluționeze cauza.

Se reține că legiuitorul a reformat sistemul excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor. În noua viziune legislativă doar excepțiile de necompetență de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepțiile de necompetență de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în favoarea Judecătoriei Iași.