ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2403/2013

Finalizând un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3607 din 3 iunie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanții T.E.R. și T.G.D. și de pârâtul Spitalul de Pediatrie B. împotriva deciziei nr. 144 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care a casat-o și în fond a admis apelurile declarate împotriva sentinței nr. 848 din 21 septembrie 2005 a Tribunalului Bacău de aceleași părți, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii formulate de T.E.R. la Tribunalul Bacău. Recomandarea Înaltei Curți a fost în sensul de a pune în discuția părților necesitatea ca reclamanții să-și precizeze acțiunea sub aspectul componentelor sumei solicitate cu titlu de daune materiale și de a administra probele necesare, ca la stabilirea cuantumului prejudiciului să se aibă în vedere natura și momentul de la care minora beneficiază de tratament gratuit oferit de Ministerul Sănătății, procentul pe care Ministerul Sănătății îl suportă din costul medicamentelor, costurile speciale ale unei persoane infestate cu HIV cu referire la asigurarea unei alimentații sănătoase și a unui regim de viață în condiții cât mai bune. Față de cuantumul prejudiciului moral stabilit prin decizia casată, de 75.000 euro, Înalta Curte prin decizia sa a statuat, luând în considerare probele administrate în fond și apel că prin infestarea minorei cu HIV i-au fost încălcate: ,,dreptul la viață, precum și dreptul la sănătate, dat fiind că în prezent această boală este incurabilă (...)" -,,dreptul la învățătură, în condițiile în care minora a abandonat școala din cauza absențelor multiple datorate internărilor repetate",, - dreptul la viață socială, cum rezultă din raportul de anchetă socială efectuat în cauză, minora este marginalizată copii de vârsta ei o evită din cauza bolii, aspecte care sunt de natură să îi producă suferințe suplimentare minorei care este respinsă de societate". Cu privire la aprecierea prejudiciului moral și a întinderii lui Înalta Curte a stabilit cu caracter obligatoriu criteriile pe care instanța de judecată trebuie să le aibă în vedere, acestea fiind corolarul drepturilor nepatrimoniale mai sus evocate, stabilite ca fiind încălcate. Astfel, suprema instanță a statuat ,,(...) în aprecierea întinderii prejudiciului moral suferit, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere caracterul incurabil al bolii care determină o reducere a speranței de viață evidentă și atrage o reparație specifică care trebuie să ia în considerare toate suferințele fizice și morale datorate nu numai îngrijirilor medicale, ci și reacțiilor sociale, incertitudinii și riscului agravării maladiei și perturbațiilor intervenite în viața afectivă a reclamantei. În cuantificarea prejudiciului moral încercat nu trebuie omis nici faptul că acesta este încercat de către un copil, că urmările de durată ale prejudiciului moral produs îi vor reduce posibilitatea realizării pe plan profesional, social și familial".

În rejudecare, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Spitalul B., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Spitalul Orașului B. și Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia. A admis acțiunea reclamantei în parte în contradictoriu cu pârâții Spitalul de Pediatrie B. și Spitalul Județean de Urgență B și, în consecință, i-a obligat pe acești pârâți, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 euro contravaloare prejudiciu moral, în RON la data executării, respingând cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale ca nefondată. Instanța de fond, în rejudecare, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Spitalul Orașului B. introdus în cauză după casare în conformitate cu decizia de casare, instanța de fond a reținut că excepția a fost tranșată prin decizia de casare a Înaltei Curți în sensul că aceasta a considerat ca punct de plecare în ce privește cursul prescripției adeverințele eliberate părinților reclamantei cât și răspunsul la interogator al acestora în primă fază procesuală. În raport de data eliberării adeverinței din 21 august 2000, prima informare oficială a părinților reclamantei despre faptul că aceasta a fost infestată cu HIV , acțiunea s-a apreciat ca fiind promovată în termen. În ce privește calitatea procesuală pasivă a Spitalului Orașului B. și Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău, prima instanță a făcut aplicarea considerentelor deciziei de casare a Înaltei Curți care a reținut irevocabil situația instituționalizării și spitalizării reclamantei. Tribunalul având în vedere expertizele medico legale efectuate a reținut că Spitalului Orașului B. nu i se poate angaja răspunderea civilă întrucât reclamanta nu a făcut și nu a efectuat un tratament care să fi necesitat folosirea unui instrumentar medical. Cu privire la calitatea procesual pasivă a Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău, Tribunalul a considerat că nici aceasta nu justifică calitatea procesual pasivă date fiind prevederile art. 5 și 6 din Legea nr. 3/1978 în vigoare la data infectării reclamantei. Tribunalul a stabilit că vinovăția și fapta ilicită se localizează la Spitalul Județean B. prin cele două secții contagioase și pediatrie unde reclamanta a urmat tratament injectabil, care, în prezent, s-a reorganizat prin divizare în Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul de Pediatrie B. prin Ordinul nr. 345 din 12 aprilie 2003, continuatoare în drepturi și obligații ale Spitalului Județean Bacău. Pe baza probelor administrate cererea în despăgubiri materiale a fost apreciată ca neîntemeiată, și, în consecință, respinsă. Despăgubirile morale s-au apreciat ca întemeiate de prima instanță și având în vedere valorile morale lezate stabilite prin decizia de casare a Înaltei Curți și de criteriile la care aceasta a făcut referire, raportându-se la o medie de vârstă în România de 70 ani și la un cuantum de 15.000 euro pe an de viață, deși i-a apărut ca insuficient, raportat la gravitatea consecințelor, tribunalul a stabilit un cuantum al daunelor morale de 1.000.000 euro.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 73 din 16 noiembrie 2011 a admis apelurile declarate de pârâții Spitalul de Urgență B. și Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinței nr. 1892/2010 a Tribunalului Bacău pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la 1.000.000 euro la 100.000 euro echivalentul în RON la data executării, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. S-a admis apelul pârâtului Spitalul Orășenesc B. împotriva sentinței nr. 768 din 13 mai 2011 pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului sentinței nr. 1892/2010 și obligării pârâților Spitalul Județean B. și Spitalul de Pediatrie B. la plata sumei de 1.000 RON către petent reprezentând cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.. Criticile apelanților Spitalul de Urgență B. și Spitalul de Pediatrie B. cu privire la soluționarea excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei T.E.R. cât și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Spitalul Orășenesc B. și Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău au fost înlăturate. Cu privire la prima excepție s-a apreciat soluția instanței de fond ca fiind corectă în raport de art. 315 C. proc. civ. Cu privire la cea de a doua excepție, de asemenea, în raport de probele administrate în ce privește Spitalul Orășenesc B. și în raport de dispozițiile art. 55 din Legea nr. 3/1978 în ce privește Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău. Criticile pe fondul litigiului privind cuantificarea despăgubirilor morale s-au apreciat ca întemeiate cu motivarea că ,,La stabilirea întinderii acestora instanța are în vedere nu numai suferința produsă, dar și mijloacele și modalitățile de compensare a traumei cauzate, în sensul desfășurării unei existențe cât mai aproape de normalitate, care să-i permită accesul la mijloacele de asigurare a confortului psihic minim, raportat la posibilitățile societății românești contemporane", context în care instanța de apel a apreciat că stabilirea unei despăgubiri de 100.000 euro echivalent în RON la data executării este rezonabilă. A. În contra deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta T.E.R. și pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. 4.1. Recurenta reclamantă critică decizia atacată pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că în mod greșit instanța de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor morale stabilite de prima instanță, cu luarea în considerare a altor criterii decât cele stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare, fiind astfel încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ. Solicită modificarea deciziei atacate, respingerea apelurilor promovate de Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinței care a fost promovată cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. 4.2. Recurentul pârât Spitalul Județean de Urgență B critică decizia instanței de apel pentru motive de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea acesteia cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă sau nefondată și respingerea apelului Spitalului Orășenesc B. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate recurentul pârât invocă greșita analiză a criticii din apel privind excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de probele administrate, data de la care a început cursul acesteia fiind 16 iunie 2000 și nu 21 august 2000. Critică, de asemenea, confirmarea ca neîntemeiate a criticilor privind soluționarea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a Spitalului Orășenesc B. și a Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău în raport de probele administrate în cauză și de prevederile art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 raportat la art. 998 și 999 C. civ. De asemenea, arată că, față de probele administrate, expertizele medico-legale, greșit i s-a constatat culpa în procedura prejudiciului iar în ce privește cuantumul despăgubirilor morale îl apreciază drept corect pe cel stabilit de prima instanță în primul ciclu procesual. Recurentul pârât critică decizia din apel și din perspectiva art. 274 C. proc. civ., al obligării sale la cheltuieli de judecată către Spitalul Orășenesc B., față de faptul că nu el l-a chemat în judecată, neavând nicio culpă procesuală în ce-l privește.

Intimata Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău a depus întâmpinare la dosar, prin care solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea deciziei atacate. Arată că nu i se poate reține calitatea procesual pasivă nici în raport de art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 și nici chiar din punct de vedere al finanțării, având în vedere prevederile art. 188 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, concluzia fiind că spitalul răspunde pentru prejudiciul cauzat pacienților conform prevederilor art. 5, 7, 71, 75 din Legea nr. 3/1978 în în vigoare în anul 1991, prevederi preluate și în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 270/2003 respectiv de prevederile art. 168 Titlul VII din Legea nr. 95/2006: „Spitalul răspunde de prejudiciile cauzate pacienților". Cât privește prescripția dreptului material la acțiune apreciază ca întemeiată critica Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Intimatul Spitalul Orășenesc B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri declarate și menținerea deciziei atacate sub aspectul soluționării excepției lipsei calității sale pasive și admiterea apelului pe care l-a declarat privitor la completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1892/2010 sub aspectul cheltuielilor de judecată, susținând punctul de vedere al Spitalului Județean de Urgență B. privind excepția prescripției dreptului la acțiune. Intimatul face un amplu istoric al cauzei și al probelor administrate în susținerea solicitărilor sale.

Recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență B nu este fondat. Criticile formulate de pârât sunt structurate în raport de obiectul lor în critici cu privire la modul de soluționare a excepțiilor și critici pe fond. 7.1. Potrivit art. 304 partea introductivă din C. proc. civ. și de prevederile art. 302 1 lit. c) același cod, instanța de recurs verifică hotărârile atacate numai din perspectiva situațiilor de nelegalitate limitativ enumerate de la art. 304 pct. 1 la pct. 9 excedând atribuțiilor sale de control verificarea aspectelor de netemeinicie. Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în primul rând, că dezvoltarea criticilor pe fondul cauzei, respectiv cu privire la culpa în stabilirea prejudiciului și cuantumul despăgubirilor morale, nu cuprinde nicio critică de nelegalitate ci recurentul face trimitere la probele administrate a căror apreciere o critică cu privire la reținerea culpei sale iar cu privire la cuantumul despăgubirilor morale acesta face trimitere la cuantumul stabilit în prima sentință asupra fondului care, subsecvent casării sale prin decizia Înaltei Curți, nu mai este în ființă sub acest aspect. 7.2.Criticile privind soluționarea excepțiilor. În ce privește excepția precripției dreptului la acțiune, în mod corect decizia atacată a confirmat soluția instanței de fond sub acest aspect, care, la rândul ei, a făcut aplicarea art. 315 în raport de statuările deciziei de casare a Înaltei Curți. Prin decizia de casare s-a identificat documentul în raport de care se stabilește data de la care a început să curgă prescripția, sentința din primul ciclu procesual fiind confirmată numai sub aspectul admiterii excepției prescriției acțiunii privindu-l pe reclamantul minor T.G.D., trimițând pentru rejudecare la prima instanță acțiunea formulată de reclamanta T.E.R. Excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Direcției de Sănătate Publică Bacău cât și a Spitalului Orășenesc B. cu privire la care s-a întregit cadrul procesual în conformitate cu decizia de casare, Înalta Curte constată că rezolvarea acestora s-a făcut conform aceleiași decizii de casare pe baza probelor administrate pentru determinarea momentului producerii faptului ilicit și, pe cale de consecință, a persoanei vinovate, cu luarea în considerare a situației instituționalizării minorei cuprinsă în decizia de casare. În ce privește Direcția de Sănătate Publică Bacău, prevederile art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 actualizate prin preluare de prevederile art. 168 din Legea nr. 95/2006 sunt neechivoce în sensul că spitalul este cel care răspunde de prejudiciile cauzate pacienților. 7.3. Cu privire la criticile privind admiterea apelului Spitalului Orășenesc B. împotriva sentinței de completare cu dispoziția obligării sale la cheltuieli de judecată, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât fiind persoana căreia i s-a stabilit culpa procesuală cu consecințele care derivă din acest fapt, intimatul Spitalului Orășenesc B. fiind introdus în cauză în executarea deciziei de casare a Înaltei Curți cu privire la aplicarea art. 129 C. proc. civ. 7.4. Criticle recurentului pârât de nelegalitate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. menționat de recurent, și pe care, Înalta Curte apreciindu-le ca neîntemeiate le va respinge în raport de considerentele mai sus expuse. Deși recurentul indică și motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu privire la acest motiv recurentul nu dezvoltă nicio critică concretă, iar dezvoltarea în fapt a recursului nu permite o atare încadrare.

Recursul declarat de reclamantă este fondat. Unica critică de nelegalitate pe care o conține recursul se încadrează în reglementarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304 pct. 8 același cod fiind formal invocat, și referă la încălcarea de către decizia atacată a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., articol pe care, susține recurenta, sentința primei instanțe l-a respectat. Această critică este întemeiată. Astfel cum rezultă din evocarea parcursului procesual, decizia de casare a Înaltei Curți, nr. 3607 din 3 iunie 2008, a acordat o atenție deosebită stabilirii în concret a valorilor nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere prin infestarea cu virusul HIV a minorei reclamante în primele zile de viață, cât și pentru determinarea în concret a criteriilor pe care instanța de fond trebuia să le aibă în vederea la cuantificarea prejudiciului moral, aceasta pe fondul inexistenței unei reglementări legale a criteriilor în stabilirea daunelor morale. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.: „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Într-adevăr, prima instanță, prin sentința sa a dat eficiență dispozițiilor legale menționate și, în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, a aplicat criteriile stabilite în decizia de casare, mai sus enumerate. Decizia instanței de apel ignoră însă dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și, astfel cum rezultă din considerentele citate supra, nu examinează sentința apelată din perspectiva corespondenței criteriilor reținute de prima instanță cu criteriile pe care Ie-a stabilit decizia de casare cu caracter obligatoriu, ci procedează la reținerea altor criterii, de o manieră succintă și neconvingătoare în ce privește rezonabilitatea cuantumului astfel stabilit, criterii pe care Înalta Curte nu Ie-a avut în vedere prin decizia sa de casare cu trimitere spre rejudecare. Se impune și observația că Înalta Curte a admis în primul ciclu procesual recursul reclamantei prin care aceasta a criticat prima decizie a instanței de apel sub aspectul stabilirii unui cuantum de 75.000 euro pe care Înalta Curte a casat-o stabilind ea criteriile în determinarea cuantumului prejudiciului în rejudecare, așa încât acordarea unui cuantum de 100.000 euro de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, sensibil egal cu cel care a determinat casarea pe motive structurale, lăsă fără efectele preconizate decizia de casare, încălcând, practic, și prevederile art. 315 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 296 C. proc. civ., reluarea fără semnificație juridică, a unui nou ciclu procesual pe o durată de aprox. 5 ani, echivalând practic cu o agravare a situației în propria cale de atac admisă. Prin urmare, Înalta Curte constatând că recursul este fondat sub aspectul criticii de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 raportat la art. 315 C. proc. civ. îl va admite și va modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâții Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul de Pediatrie B., cu menținerea celorlalte dispoziții. În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurentul pârât. Spitalul de Urgență B. și pe intimatul pârât Spitalul de Pediatrie B. către recurenta reclamantă la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.