ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2403/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2403/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr. 3607 din 3 iunie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanții

T.E.R. și T.G.D. și de pârâtul Spitalul de Pediatrie B. împotriva deciziei nr. 144

din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care a casat-o și

în fond a admis apelurile declarate împotriva sentinței nr. 848 din 21 septembrie

2005 a Tribunalului Bacău de aceleași părți, a desființat în parte sentința și a

trimis cauza spre rejudecarea acțiunii formulate de T.E.R. la Tribunalul Bacău.

Recomandarea

Înaltei Curți a fost în sensul de a pune în discuția părților necesitatea ca reclamanții

să-și precizeze acțiunea sub aspectul componentelor sumei solicitate cu titlu de

daune materiale și de a administra probele necesare, ca la stabilirea cuantumului

prejudiciului să se aibă în vedere natura și momentul de la care minora beneficiază

de tratament gratuit oferit de Ministerul Sănătății, procentul pe care Ministerul

Sănătății îl suportă din costul medicamentelor, costurile speciale ale unei persoane

infestate cu HIV cu referire la asigurarea unei alimentații sănătoase și a unui

regim de viață în condiții cât mai bune.

Față de cuantumul

prejudiciului moral stabilit prin decizia casată, de 75.000 euro, Înalta Curte prin

decizia sa a statuat, luând în considerare probele administrate în fond și apel

că prin infestarea minorei cu HIV i-au fost încălcate: ,,dreptul la viață, precum

și dreptul la sănătate, dat fiind că în prezent această boală este incurabilă (...)"

-,,dreptul la învățătură, în condițiile în care minora a abandonat școala din cauza

absențelor multiple datorate internărilor repetate",, - dreptul la viață socială,

cum rezultă din raportul de anchetă socială efectuat în cauză, minora este marginalizată

copii de vârsta ei o evită din cauza bolii, aspecte care sunt de natură să îi producă

suferințe suplimentare minorei care este respinsă de societate".

Cu privire la

aprecierea prejudiciului moral și a întinderii lui Înalta Curte a stabilit cu caracter

obligatoriu criteriile pe care instanța de judecată trebuie să le aibă în vedere,

acestea fiind corolarul drepturilor nepatrimoniale mai sus evocate, stabilite ca

fiind încălcate.

Astfel, suprema

instanță a statuat ,,(...) în aprecierea întinderii prejudiciului moral suferit,

instanța de judecată trebuie să aibă în vedere caracterul incurabil al bolii care

determină o reducere a speranței de viață evidentă și atrage o reparație specifică

care trebuie să ia în considerare toate suferințele fizice și morale datorate nu

numai îngrijirilor medicale, ci și reacțiilor sociale, incertitudinii și riscului

agravării maladiei și perturbațiilor intervenite în viața afectivă a reclamantei.

În cuantificarea prejudiciului moral încercat nu trebuie omis nici faptul că acesta

este încercat de către un copil, că urmările de durată ale prejudiciului moral produs

îi vor reduce posibilitatea realizării pe plan profesional, social și familial".

a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Spitalul B., a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Spitalul Orașului

B. și Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău, respingând acțiunea formulată

în contradictoriu cu aceștia.

A admis acțiunea

reclamantei în parte în contradictoriu cu pârâții Spitalul de Pediatrie B. și Spitalul

Județean de Urgență B și, în consecință, i-a obligat pe acești pârâți, în solidar,

la plata sumei de 1.000.000 euro contravaloare prejudiciu moral, în RON la data

executării, respingând cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale ca

nefondată.

Instanța de fond,

în rejudecare, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Spitalul Orașului B. introdus

în cauză după casare în conformitate cu decizia de casare, instanța de fond a reținut

că excepția a fost tranșată prin decizia de casare a Înaltei Curți în sensul că

aceasta a considerat ca punct de plecare în ce privește cursul prescripției adeverințele

eliberate părinților reclamantei cât și răspunsul la interogator al acestora în

primă fază procesuală. În raport de data eliberării adeverinței din 21 august 2000,

prima informare oficială a părinților reclamantei despre faptul că aceasta a fost

infestată cu HIV , acțiunea s-a apreciat ca fiind promovată în termen.

În ce privește

calitatea procesuală pasivă a Spitalului Orașului B. și Direcției de Sănătate Publică

a Județului Bacău, prima instanță a făcut aplicarea considerentelor deciziei de

casare a Înaltei Curți care a reținut irevocabil situația instituționalizării și

spitalizării reclamantei. Tribunalul având în vedere expertizele medico legale efectuate

a reținut că Spitalului Orașului B. nu i se poate angaja răspunderea civilă întrucât

reclamanta nu a făcut și nu a efectuat un tratament care să fi necesitat folosirea

unui instrumentar medical.

Cu privire la

calitatea procesual pasivă a Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău, Tribunalul

a considerat că nici aceasta nu justifică calitatea procesual pasivă date fiind

prevederile art. 5 și 6 din Legea nr. 3/1978 în vigoare la data infectării reclamantei.

Tribunalul a stabilit

că vinovăția și fapta ilicită se localizează la Spitalul Județean B. prin cele două

secții contagioase și pediatrie unde reclamanta a urmat tratament injectabil, care,

în prezent, s-a reorganizat prin divizare în Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul

de Pediatrie B. prin Ordinul nr. 345 din 12 aprilie 2003, continuatoare în drepturi

și obligații ale Spitalului Județean Bacău.

Pe baza probelor

administrate cererea în despăgubiri materiale a fost apreciată ca neîntemeiată,

și, în consecință, respinsă.

Despăgubirile

morale s-au apreciat ca întemeiate de prima instanță și având în vedere valorile

morale lezate stabilite prin decizia de casare a Înaltei Curți și de criteriile

la care aceasta a făcut referire, raportându-se la o medie de vârstă în România

de 70 ani și la un cuantum de 15.000 euro pe an de viață, deși i-a apărut ca insuficient,

raportat la gravitatea consecințelor, tribunalul a stabilit un cuantum al daunelor

morale de 1.000.000 euro.

civilă, prin decizia nr. 73 din 16 noiembrie 2011 a admis apelurile declarate de

pârâții Spitalul de Urgență B. și Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinței

nr. 1892/2010 a Tribunalului Bacău pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii

cuantumului daunelor morale de la 1.000.000 euro la 100.000 euro echivalentul în

RON la data executării, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. S-a admis

apelul pârâtului Spitalul Orășenesc B. împotriva sentinței nr. 768 din 13 mai 2011

pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului

sentinței nr. 1892/2010 și obligării pârâților Spitalul Județean B. și Spitalul

de Pediatrie B. la plata sumei de 1.000 RON către petent reprezentând cheltuieli

de judecată în apel, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ..

Criticile apelanților

Spitalul de Urgență B. și Spitalul de Pediatrie B. cu privire la soluționarea excepțiilor

prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei T.E.R. cât și cu privire

la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Spitalul Orășenesc B.

și Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău au fost înlăturate. Cu privire

la prima excepție s-a apreciat soluția instanței de fond ca fiind corectă în raport

de art. 315 C. proc. civ. Cu privire la cea de a doua excepție, de asemenea, în

raport de probele administrate în ce privește Spitalul Orășenesc B. și în raport

de dispozițiile art. 55 din Legea nr. 3/1978 în ce privește Direcția de Sănătate

Publică a Județului Bacău.

Criticile pe fondul

litigiului privind cuantificarea despăgubirilor morale s-au apreciat ca întemeiate

cu motivarea că ,,La stabilirea întinderii acestora instanța are în vedere nu numai

suferința produsă, dar și mijloacele și modalitățile de compensare a traumei cauzate,

în sensul desfășurării unei existențe cât mai aproape de normalitate, care să-i

permită accesul la mijloacele de asigurare a confortului psihic minim, raportat

la posibilitățile societății românești contemporane", context în care instanța

de apel a apreciat că stabilirea unei despăgubiri de 100.000 euro echivalent în

RON la data executării este rezonabilă.

A. În contra deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamanta T.E.R. și pârâtul Spitalul

Județean de Urgență B.

4.1. Recurenta

reclamantă critică decizia atacată pentru motivele de nelegalitate reglementate

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că în mod greșit

instanța de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor morale stabilite de prima instanță,

cu luarea în considerare a altor criterii decât cele stabilite de Înalta Curte prin

decizia de casare, fiind astfel încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ.

Solicită modificarea

deciziei atacate, respingerea apelurilor promovate de Spitalul Județean de

Urgență B și Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinței care a fost promovată

cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

4.2. Recurentul

pârât Spitalul Județean de Urgență B critică decizia instanței de apel pentru motive

de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea

acesteia cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă sau nefondată și respingerea

apelului Spitalului Orășenesc B.

În dezvoltarea

criticilor de nelegalitate recurentul pârât invocă greșita analiză a criticii din

apel privind excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de probele

administrate, data de la care a început cursul acesteia fiind 16 iunie 2000 și nu

21 august 2000. Critică, de asemenea, confirmarea ca neîntemeiate a criticilor privind

soluționarea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a Spitalului Orășenesc

B. și a Direcției de Sănătate Publică a Județului Bacău în raport de probele administrate

în cauză și de prevederile art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 raportat la

art. 998 și 999 C. civ.

De asemenea, arată

că, față de probele administrate, expertizele medico-legale, greșit i s-a constatat

culpa în procedura prejudiciului iar în ce privește cuantumul despăgubirilor morale

îl apreciază drept corect pe cel stabilit de prima instanță în primul ciclu procesual.

Recurentul pârât

critică decizia din apel și din perspectiva art. 274 C. proc. civ., al obligării

sale la cheltuieli de judecată către Spitalul Orășenesc B., față de faptul că nu

el l-a chemat în judecată, neavând nicio culpă procesuală în ce-l privește.

a Județului Bacău a depus întâmpinare la dosar, prin care solicită respingerea ambelor

recursuri și menținerea deciziei atacate. Arată că nu i se poate reține calitatea

procesual pasivă nici în raport de art. 55 lit. c) din Legea nr. 3/1978 și nici

chiar din punct de vedere al finanțării, având în vedere prevederile art. 188 din

Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, concluzia fiind că spitalul răspunde

pentru prejudiciul cauzat pacienților conform prevederilor art. 5, 7, 71, 75 din

Legea nr. 3/1978 în în vigoare în anul 1991, prevederi preluate și în dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 270/2003 respectiv de prevederile art. 168 Titlul VII din Legea

nr. 95/2006: „Spitalul răspunde de prejudiciile cauzate pacienților". Cât privește

prescripția dreptului material la acțiune apreciază ca întemeiată critica Spitalului

Județean de Urgență Bacău.

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri declarate

și menținerea deciziei atacate sub aspectul soluționării excepției lipsei calității

sale pasive și admiterea apelului pe care l-a declarat privitor la completarea dispozitivului

sentinței civile nr. 1892/2010 sub aspectul cheltuielilor de judecată, susținând

punctul de vedere al Spitalului Județean de Urgență B. privind excepția prescripției

dreptului la acțiune. Intimatul face un amplu istoric al cauzei și al probelor administrate

în susținerea solicitărilor sale.

Județean de Urgență B nu este fondat.

Criticile formulate

de pârât sunt structurate în raport de obiectul lor în critici cu privire la modul

de soluționare a excepțiilor și critici pe fond.

7.1. Potrivit

art. 304 partea introductivă din C. proc. civ. și de prevederile art. 302

1

lit. c) același cod, instanța de recurs verifică hotărârile atacate numai din perspectiva

situațiilor de nelegalitate limitativ enumerate de la art. 304 pct. 1 la pct. 9

excedând atribuțiilor sale de control verificarea aspectelor de netemeinicie.

Din această perspectivă,

Înalta Curte constată, în primul rând, că dezvoltarea criticilor pe fondul cauzei,

respectiv cu privire la culpa în stabilirea prejudiciului și cuantumul despăgubirilor

morale, nu cuprinde nicio critică de nelegalitate ci recurentul face trimitere la

probele administrate a căror apreciere o critică cu privire la reținerea culpei

sale iar cu privire la cuantumul despăgubirilor morale acesta face trimitere la

cuantumul stabilit în prima sentință asupra fondului care, subsecvent casării sale

prin decizia Înaltei Curți, nu mai este în ființă sub acest aspect.

7.2.Criticile

privind soluționarea excepțiilor.

În ce privește

excepția precripției dreptului la acțiune, în mod corect decizia atacată a confirmat

soluția instanței de fond sub acest aspect, care, la rândul ei, a făcut aplicarea

art. 315 în raport de statuările deciziei de casare a Înaltei Curți. Prin decizia

de casare s-a identificat documentul în raport de care se stabilește data de la

care a început să curgă prescripția, sentința din primul ciclu procesual fiind confirmată

numai sub aspectul admiterii excepției prescriției acțiunii privindu-l pe reclamantul

minor T.G.D., trimițând pentru rejudecare la prima instanță acțiunea formulată de

reclamanta T.E.R.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive atât a Direcției de Sănătate Publică Bacău cât și a

Spitalului Orășenesc B. cu privire la care s-a întregit cadrul procesual în conformitate

cu decizia de casare, Înalta Curte constată că rezolvarea acestora s-a făcut conform

aceleiași decizii de casare pe baza probelor administrate pentru determinarea momentului

producerii faptului ilicit și, pe cale de consecință, a persoanei vinovate, cu luarea

în considerare a situației instituționalizării minorei cuprinsă în decizia de casare.

În ce privește Direcția de Sănătate Publică Bacău, prevederile art. 55 lit. c) din

Legea nr. 3/1978 actualizate prin preluare de prevederile art. 168 din Legea

nr. 95/2006 sunt neechivoce în sensul că spitalul este cel care răspunde de prejudiciile

cauzate pacienților.

7.3. Cu privire

la criticile privind admiterea apelului Spitalului Orășenesc B. împotriva sentinței

de completare cu dispoziția obligării sale la cheltuieli de judecată, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor

art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât fiind persoana căreia i s-a stabilit culpa

procesuală cu consecințele care derivă din acest fapt, intimatul Spitalului Orășenesc

B. fiind introdus în cauză în executarea deciziei de casare a Înaltei Curți cu privire

la aplicarea art. 129 C. proc. civ.

7.4. Criticle

recurentului pârât de nelegalitate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. menționat de recurent, și pe care, Înalta Curte apreciindu-le ca neîntemeiate

le va respinge în raport de considerentele mai sus expuse. Deși recurentul indică

și motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu privire

la acest motiv recurentul nu dezvoltă nicio critică concretă, iar dezvoltarea în

fapt a recursului nu permite o atare încadrare.

este fondat.

Unica critică

de nelegalitate pe care o conține recursul se încadrează în reglementarea art. 304

pct. 9 C. proc. civ., art. 304 pct. 8 același cod fiind formal invocat, și referă

la încălcarea de către decizia atacată a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., articol

pe care, susține recurenta, sentința primei instanțe l-a respectat.

Această critică

este întemeiată.

Astfel cum rezultă

din evocarea parcursului procesual, decizia de casare a Înaltei Curți, nr. 3607

din 3 iunie 2008, a acordat o atenție deosebită stabilirii în concret a valorilor

nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere prin infestarea cu virusul HIV a minorei

reclamante în primele zile de viață, cât și pentru determinarea în concret a criteriilor

pe care instanța de fond trebuia să le aibă în vederea la cuantificarea prejudiciului

moral, aceasta pe fondul inexistenței unei reglementări legale a criteriilor în

stabilirea daunelor morale.

Potrivit art.

315 alin. (1) C. proc. civ.: „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Într-adevăr, prima

instanță, prin sentința sa a dat eficiență dispozițiilor legale menționate și, în

stabilirea cuantumului prejudiciului moral, a aplicat criteriile stabilite în decizia

de casare, mai sus enumerate.

Decizia instanței

de apel ignoră însă dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și, astfel cum

rezultă din considerentele citate supra, nu examinează sentința apelată din perspectiva

corespondenței criteriilor reținute de prima instanță cu criteriile pe care Ie-a

stabilit decizia de casare cu caracter obligatoriu, ci procedează la reținerea altor

criterii, de o manieră succintă și neconvingătoare în ce privește rezonabilitatea

cuantumului astfel stabilit, criterii pe care Înalta Curte nu Ie-a avut în vedere

prin decizia sa de casare cu trimitere spre rejudecare.

Se impune și observația

că Înalta Curte a admis în primul ciclu procesual recursul reclamantei prin care

aceasta a criticat prima decizie a instanței de apel sub aspectul stabilirii unui

cuantum de 75.000 euro pe care Înalta Curte a casat-o stabilind ea criteriile în

determinarea cuantumului prejudiciului în rejudecare, așa încât acordarea unui cuantum

de 100.000 euro de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, sensibil egal

cu cel care a determinat casarea pe motive structurale, lăsă fără efectele preconizate

decizia de casare, încălcând, practic, și prevederile art. 315 alin. (4) C.

proc. civ. raportat la art. 296 C. proc. civ., reluarea fără semnificație juridică,

a unui nou ciclu procesual pe o durată de aprox. 5 ani, echivalând practic cu o

agravare a situației în propria cale de atac admisă.

Prin urmare,

Înalta Curte constatând că recursul este fondat sub aspectul criticii de nelegalitate

reglementată de art. 304 pct. 9 raportat la art. 315 C. proc. civ. îl va admite

și va modifica în parte decizia atacată în sensul respingerii apelurilor declarate

de pârâții Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul de Pediatrie B., cu menținerea

celorlalte dispoziții.

În baza art. 274

C. proc. civ. va obliga pe recurentul pârât.

Spitalul de

Urgență B. și pe intimatul pârât Spitalul de Pediatrie B. către recurenta reclamantă

la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu

de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta - reclamantă T.E.R. împotriva deciziei civile nr. 73 din 16

noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în Dosarul

nr. 6373/110/2008.

Modifică în parte

decizia atacată, în sensul că respinge apelurile formulate de apelanții - pârâți

Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul de Pediatrie B. împotriva sentinței civile

nr. 1892/2010 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, sectia civilă,

ca nefondate.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Respinge recursul

declarat de recurentul - pârât Spitalul Județean de Urgență B împotriva deciziei

civile nr. 73 din 16 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

I civilă, în Dosarul nr. 6373/110/2008, ca nefondat.

Obligă recurentul

- pârât Spitalul Județean de Urgență B și intimatul - pârât Spitalul de

Pediatrie B., în solidar, să plătească recurentei - reclamante T.E.R. suma de 1.500

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 iunie 2013.