ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2617/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 909 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul D.V.N. din art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.V.N  la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii (ridicat la data de 09 octombrie  2010 cu ocazia cercetării la fața locului și ambalat într-un plic de hârtie].

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C.civ anterior, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.G.  suma totală de 56.642,31 lei (din care 6.642,31 lei reprezintă daune materiale, iar 50.000 lei daune morale) cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.F.R. (reprezentată de curator B.G.) în calitate de reprezentantă legală a minorei D.N.D., suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum și suma de 175 lei, lunar, cu titlu de prestație periodică, în favoarea minorei, începând cu data de 09 octombrie  2010 și până la majoratul acesteia.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni" București (cu sediul în București, sector 4) suma de 29.882,50 lei, părții civile Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" (cu sediul în București, sector 4) suma de 2.898 lei și părții civile Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș" (cu sediul în București, sector 3) suma de 15.714,654 lei.

S-a luat act că D.G.A.S.M.B. – C.S.S.M. ale Municipiului București (cu sediul în București, sector 4) nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată B.F.R. și inculpatul au avut o relație de concubinaj pe durata aproximativă de 4 ani, în cursul căreia a rezultat minora D.N.D. După nașterea minorei, partea vătămată s-a mutat la locuința părinților săi, situație în care relațiile dintre aceasta și inculpat s-au deteriorat. Pe acest fond, între părți au apărut probleme familiale, inculpatul având o tentativă de suicid, în urma căreia i-au fost amputate ambele membre inferioare, drept pentru care a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare, rămânând imobilizat și folosind pentru deplasare un căruț cu rotile. După tentativa de suicid, inculpatul a fost vizitat în mai multe rânduri la spital de către partea vătămată. De la sfârșitul lunii septembrie anului 2010, inculpatul a locuit fără forme legale, în imobilul situat în București, sector 5, aparținând martorei M.M. în data de 09 octombrie 2010, partea vătămată împreună cu minora rezultată din relația de concubinaj intervenită între părți, l-au vizitat pe inculpat la noua sa locuință.

În timpul vizitei, partea, vătămată a stat așezată pe o canapea din cameră împreună cu minora, iar inculpatul în imediata apropiere, așezat în scaunul cu rotile. în acest timp, între cei doi a intervenit o discuție contradictorie legată de custodia copilului și de o presupusă relație a părții vătămate cu un alt bărbat.

În aceste împrejurări inculpatul, fiind deranjat de susținerile părții vătămate, „s-a enervat" și „a apucat-o" cu mâna stângă de haine pe aceasta, iar cu mâna dreaptă a luat un cuțit de bucătărie, aflat pe o măsuță situată în aproprierea sa, cu care a început să o lovească. în acest context, partea vătămată s-a ridicat de pe canapea și l-a împins pe inculpat, răsturnând scaunul cu rotile, concomitent inculpatul trăgând-o spre el, ambele părți căzând la pământ, după care a continuat să o lovească pe partea vătămată, la întâmplare, de mai multe ori, cu același obiect în mai multe zone ale corpului.

În urma țipetelor de ajutor ale părții vătămate, în camera din locuință unde se aflau părțile a intrat martora M.M. care a observat-o pe partea vătămată, plină de sânge pe față cu fiica sa în brațe, în interior, lângă ușa de acces, care i-a solicitat ajutorul, spunându-i că a fost „tăiată". Apoi martora a scos-o pe partea vătămată afară din locuință, în curte, unde aceasta a căzut în nesimțire. Ulterior partea vătămată a fost transportată cu salvarea, inițial la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni", iar apoi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș", Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca", și în Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" - Complexul de Servicii Sociale Medicale al Municipiului București, unde a fost internată și i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Din raportul de expertiză din 2011 cu completarea ulterioară, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" București rezultă că din examenul clinic obiectiv la internare, partea vătămată B.F.R. a prezentat la data de 09 octombrie  2010 multiple plăgi sângerânde la nivelul scalpului (frontal stâng, parietal bilateral], braț stâng; multiple plăgi la nivelul hemitoracelui stâng, postero-lateral, lornba dreaptă, iar explorările clinico - paraclinice au condus la diagnosticul: Plăgi multiple toraco-abdominale perforante produse prin înjunghiere; Hemopneumotorax stâng compresiv; Traumatism cranio-cerebral minor grad II. GCS-14 puncte la internare; Plăgi frontale și parietale; Plagă braț stâng; Șoc hemoragie și traumatic; Ischemie cerebrală întinsă (frontal și parietal bilateral, nudei bazali, capsulă internă); Stare vegetativă.

Din același raport a mai rezultat că, leziunile au fost produse în dinamică prin lovire repetată cu corp înțepător-tăietor (cuțit sau orice obiect asemănător) ele interesând mai multe regiuni anatomice și organe interne cu risc vital, iar instalarea stării vegetative constatate în evoluția postoperatorie a fost consecința șocului hemoragie și traumatic cu instabilitate hemodinamică majoră evidențiată la internare prin hipotensiune arterială cu TA max. 60 mm Hg și scăderea saturației în oxigen a sângelui circulant. S-a concluzionat că, aceste fenomene au avut drept urmare scăderea dramatică a concentrației de oxigen la nivelul celulelor nervoase cu instalarea encefalopatiei hipoxice a cărei expresie clinică este starea vegetativă, stabilindu-se că, între leziunile traumatice constatate și instalarea stării vegetative există legătură directă de cauzalitate.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2011, a rezultat că, inculpatul prezintă tulburare mixtă de personalitate și că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat,

Tribunalul a reținut această situație de fapt având în vedere mijloacele de probă la care s-a făcut referire mai sus, din care rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei.

Prima instanță a concluzionat că, în drept, fapta săvârșită de inculpatul D.V.N. - așa cum a fost descrisă mai sus (constând în aceea că în data de 09 octombrie 2010, inculpatul, în timp ce se afla în imobilul situat în București, sector 5, a lovit-o în mod repetat, cu un cuțit, pe partea vătămată B.F.R. provocându-i grave leziuni traumatice ce i-au pus viața în primejdie și au determinat instalarea stării vegetative) - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. pentru care acesta va fi condamnat.

Tribunalul a stabilit că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor simplu, iar nu cea de tentativă la omor deosebit de grav, așa cum în mod greșit s-a reținut în actul de sesizare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 176 lit. a) C. pen. omorul este deosebit de grav atunci când a fost săvârșit prin cruzimi, adică printr-o acțiune violentă, cu ferocitate, care trezește în conștiința celor din jur un sentiment de oroare și care a produs victimei suferințe mari, chinuitoare, prelungite în timp, ce depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

Instanța de fond a apreciat că în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile legale la care s-a făcut referire mai sus, în condițiile în care inculpatul a aplicat loviturile cu cuțitul într-un scurt interval de timp, lovituri ce s-au succedat aproape instantaneu, ceea ce demonstrează că aceasta nu a cauzat părții vătămate alte suferințe decât cele pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere, sub acest aspect fiind irelevantă împrejurarea -susținută de acuzare în sprijinul reținerii agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. - că după agresiune s-a instalat șocul hemoragie și traumatic ce au condus la starea vegetativă a victimei.

Prima instanță a mai arătat că nu poate fi primită teza acuzării -susținută în sprijinul reținerii aceleiași agravante - în sensul că acțiunea inculpatului a inspirat oroare și groază, atât părții vătămate cât și persoanelor care au aflat de comiterea faptei, întrucât partea vătămată a

fost supusă unei traume psihice ca urmare a faptului că a fost agresată în momentul în care o avea în brațe pe minora sa, în condițiile în care mijloacele de probă administrate în cauză nu au confirmat împrejurarea că inculpatul a lovit-o pe victimă cu cuțitul în timp ce aceasta o avea în brațe pe fiica sa.

În contextul reținut, Tribunalul a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat în sensul celor învederate mai sus.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și persoana inculpatului care a recunoscut și regretat fapta săvârșită, este invalid fiind încadrat în gradul de handicap grav, prezentând tulburare mixtă de personalitate și este cunoscut cu antecedente penale, manifestând perseverență infracțională.

În raport cu criteriile arătate, Tribunalul s-a orientat la pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea, drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., apreciind că această pedeapsă este de natură a asigura atingerea scopului preventiv prev. de art. 52 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii (ridicat la data de 09 octombrie 2010 cu ocazia cercetării la fața locului și ambalat într-un plic de hârtie).

Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a constatat că B.G. (tatăl părții vătămate B.F.R.), în calitate de curator al acesteia, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro cu titlu de daune materiale și echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro cu titlu de daune morale.

De asemenea, B.G., în aceeași calitate, a solicitat obligarea inculpatului la plata unei sume lunare, cu titlu de prestație periodică, în favoarea minorei D.N.D., fiica părții vătămate B.F.R.

Tribunalul a mai constatat că Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni" București, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" și Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș", s-au constituit părți civile în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții vătămate B.F.P., după cum urmează:

- Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni" București suma de 29.822,50 lei;

- Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" suma de 2.898 lei; - Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș" suma de 15.714,654 lei.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă B.G., Tribunalul, ținând cont de înscrisurile depuse la dosar (filele 31-36 dosar instanță), a apreciat că acestea au fost probate, în parte, doar până la cuantumul sumei de 6.642,31 lei.

În ceea ce privește daunele morale, solicitate de aceeași parte civilă, instanța de fond s-a orientat la suma de 50.000 lei, apreciind că această sumă este rezonabilă și de natură a asigura o justă reparație a prejudiciului moral suferit de partea vătămată B.F.R.

În sfârșit, având în vedere solicitarea părții civile B.G. care a înțeles să susțină și interesele minorei D.N.D., prima instanță a apreciat că se impune obligarea inculpatului și la plata sumei de 175 lei lunar, cu titlu de prestație periodică în favoarea minorei, începând cu data de 09 octombrie 2010 și până la majoratul acesteia (calculată potrivit art. 94 alin. (3) C. fam., la 1/4 din venitul minim brut pe economie).

În același context, ținând cont de disp. art. 17 C. proc. pen., Tribunalul - din oficiu - a apreciat că pentru o dezdăunare justă și integrală a minorei D.N.D., se impune obligarea inculpatului și la plata sumei de 50.000 lei, apreciind că această sumă este rezonabilă și de natură a asigura o justă reparație a prejudiciului moral suferit de minoră.

În ceea ce privește despăgubirile civile solicitate de unitățile sanitare, la care s-a făcut referire mai sus, Tribunalul ținând cont de înscrisurile aflate la dosar (filele 57-82 și 95-98), le-a apreciat ca fiind întemeiate în integralitatea lor.

În consecință, constatând că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, instanța de fond, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. anterior, a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor la care s-a făcut referire mai sus de către părțile civile cu titlu de despăgubiri civile.

S-a luat act că D.G.A.S.M.B. - C.S.S.M. ale Municipiului București nu s-a constituit parte civilă în cauză,

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, considerând greșită soluția instanței de fond sub trei chestiuni, respectiv greșita schimbare a încadrării juridice, individualizarea pedepsei și omisiunea aplicării unei pedepse complementare și accesorii care se impunea a fi aplicată.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 50 din 5 martie 2013 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București,a desființat, în parte, pe latură penală, sentința penală nr. 909 din 23 octombrie  2012 a Tribunalului București și rejudecând, a dispus:

În baza art. 20 rap. la art. 174-176 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V.N. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare.

A aplicat art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

În baza art 65 alin. (2) C. pen., a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat ia săvârșirea infracțiunii (ridicat la data de 09 octombrie  2010 cu ocazia cercetării la fața locului și ambalat într-un plic de hârtie).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și în speță pe latura civilă și cu privire la cheltuielile judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor invocate de Ministerul Public, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 teza finală C. proc. pen., prima instanță de control judiciar a constatat că apelul parchetului este fondat și în consecință a fost admis, în condițiile art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente:

Cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice, Curtea a constatat că încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat este cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 176 lit. a) C. pen.

Cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei, instanța de apel a apreciat că modalitatea de săvârșire a infracțiunii este una cu un grad de pericol social foarte ridicat, acesta derivând - în primul rând - din felul în care inculpatul a acționat asupra fostei concubine împreună cu care avea un copil, pe care în prealabil a trântit-o la pământ, cu brutalitate, pentru a încerca să o imobilizeze, apoi a lovit-o, cu bestialitate, de mai multe ori, cu cuțitul, chiar și în timp ce se afla cu spatele la acesta, pentru a-și apăra copilul ce îl ținea în brațe, josnicia inculpatului fiind fără margini.

Este de menționat că urmare a acțiunii inculpatului, victima este nerecuperabilă, aflându-se și în prezent în stare vegetativă.

Pe de altă parte prima instanță de control judiciar a mai reținut că, îndrăzneala, ușurința cu care inculpatul a acționat pe fondul imposibilității de a-și reprima pornirile agresive ca urmare a tulburărilor de personalitate de tip antisocial și B. pe care le prezintă, denotă în același timp o predispoziție foarte mare în comiterea actelor de violență îndreptate împotriva vieții, acesta neaflându-se la prima faptă de acest fel.

De altfel, s-a reținut că, însuși inculpatul a recunoscut că, în urmă cu aproximativ 10 ani, pe fondul unor sentimente de gelozie, a înjunghiat-o de mai multe ori, cu un briceag, pe o fostă prietenă de-a sa, l.F., astfel că riscul comiterii altor fapte similare relevă, în opinia acestei instanțe,

necesitatea aplicării unei pedepse cu mult mai severe, în scopul unei mai bune reeducări a acestuia.

Totodată, prima instanță de control judiciar a opinat că, gradul de pericol social al faptei se impune a fi evaluat și prin prisma circumstanțelor personale nefavorabile ale inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat de două ori la pedepse cu închisoarea.

Drept urmare, în raport de gravitatea faptei, de modalitatea excesiv de violentă a săvârșirii ei, de circumstanțele personale nefavorabile ale inculpatului, Curtea a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai severe, scopul preventiv și educativ al acesteia putând fi realizat numai în acest fel, astfel că și acest motiv de apel al Parchetului, fiind apreciat ca întemeiat, a fost admis ca atare.

Cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. d) și e) C. pen., instanța de apel a reținut că, potrivit art. 64 lit. d) și e) C. pen., condamnatului îi sunt interzise drepturile părintești, respectiv dreptul de a fi tutore sau curator, pe timpul executării pedepsei ori după executarea acesteia, în situația prevăzută de art. 65 C. pen.

Cum în speță, inculpatul, a săvârșit fapta împotriva mamei copilului lor (în vârstă de 8 luni, la data săvârșirii faptei), dovedind prin aceasta o nesocotire a drepturilor părintești, a dat dovadă de nedemnitate în exercitarea drepturile părintești, Curtea a apreciat că se impune o restrângere a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C.penal, în sensul ca acesta să fie decăzut din aceste drepturi pentru o anumită perioadă de timp, după ce își va executa pedeapsa principală, apreciindu-se că, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi realizat cu o mai mare eficiență numai în acest mod, drept pentru care prima instanță de control judiciar a admis și acest motiv de apel.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul D.V. N.

Apărătorul a pus concluzii de admitere a recursului. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., în temeiul căruia a solicitat desființarea deciziei recurate și achitarea inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât instanțele de fond și apel au încălcat dispozițiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea inculpatului. Apărătorul a arătat că din raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză rezultă că acesta prezintă tulburare mixtă de personalitate antisocială și B., că are o predispoziție mare pentru comiterea actelor de violență, pentru

aceste motive solicitând internarea lui într-o clinică medicală în vederea efectuării unui tratament de specialitate.

În subsidiar a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., instanța de fond apreciind în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor simplu, întrucât inculpatul nu a comis fapta săvârșind acte de cruzime.

În final a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor solicitate de partea vătămată întrucât a apreciat că acestea nu sunt dovedite.

Examinând recursul declarat de inculpatul prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivului de recurs invocat de inculpat prin apărător, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 385

10

alin. (2) și (2)

1

C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod, prin urmare verificarea instanței de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.).

În speță, se constată că recurentul inculpat a formulat cu mai mult de 5 zile înaintea primului termen de judecată (06 septembrie 2013), respectiv la data de 04 aprilie 2013, un memoriu, prin care, fără a indica expres vreun caz de casare, a solicitat ca prim motiv de recurs, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință să se dispună rejudecarea cauzei ori menținerea hotărârii primei instanțe, respectiv sentința penală nr. 909 din 23 octombrie  2012 pronunțată de Tribunalul București.

În același memoriu, în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de către instanța de apel în sensul reducerii cuantumului acesteia, inculpatul apreciind că prima instanță de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 72 C. pen.

Totodată în ziua judecării cauzei, cu ocazia dezbaterilor respectiv la termenul din 06 septembrie 2013, apărătorului acordându-i-se cuvântul pentru a pune concluzii în susținerea recursului, acesta a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., în temeiul căruia a solicitat desființarea deciziei recurate și achitarea inculpatului în

temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. e) C. proc. pen. apreciind că, instanțele de fond și apel nu au avut în vedere dispozițiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea acestuia. Apărătorul a mai arătat că din raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză rezultă că inculpatul prezintă tulburare mixtă de personalitate [antisocială și B.), că are o predispoziție mare pentru comiterea actelor de violență, pentru aceste motive solicitând internarea sa într-o clinică medicală în vederea efectuării unui tratament de specialitate până la însănătoșirea sa.

A apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., instanța de fond apreciind în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor simplu, întrucât inculpatul nu a comis fapta săvârșind acte de cruzime.

Cu privire la latura civilă a cauzei, același apărător a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părții vătămate de către prima instanță, întrucât acestea nu sunt dovedite.

Este de menționat că, Legea, nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 5 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum. au fost modificate prin actul normativ menționat.

Cu privire la solicitarea recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen. în tentativă Ia infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., Înalta Curte constată că această critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., este nefondată, pentru următoarele considerente:

Acest aspect a fost invocat în apel și a fost analizat în mod temeinic și de către Curtea de Apel București.

Fapta reținută în sarcina inculpatului D.V.N., astfel cum a fost stabilită prin decizia penală pronunțată de instanța de apel și, dealtfel,

recunoscută de către inculpat corespunde normei de incriminare a faptei de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 176 alin. (1). lit. a) C. pen., există omor săvârșit prin cruzimi, reținut în cauză sub forma tentativei, în situația în care făptuitorul concepe și execută fapta, în așa fel încât produce victimei suferințe cu mult mai mari decât cele care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieții.

Practica judiciară a consacrat noțiunea de „cruzimi", în înțelesul art. 176 lit. a) C. pen., ca fiind acea acțiune violentă, săvârșită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care imprimă oroare, groază atât victimei, cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește ori care află pe alte căi despre comiterea ei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită de instanța de apel, inculpatul D.V.N. acționând cu intenția de a suprima viața victimei având în vedere atât obiectul folosit apt de a produce moartea, un cuțit, numărul mare a loviturilor aplicate victimei cu ferocitate și deosebită intensitate producându-i acesteia suferințe cu mult mai mari decât cele care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieții, precum și zonele vitale în care aceste lovituri au fost aplicate.

Cum în cauză rezultă că, partea vătămată a prezentat un număr de 13 plăgi perforante la nivel toraco - abdominal dar și în zona capului, toate aceste lovituri fiind aplicate cu ferocitate și deosebită intensitate, prima instanță de control judiciar, în mod corect a constatat că, încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat este cea prevăzută de art. art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen.

De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, fapta a fost recunoscută de inculpat încă din cursul urmăririi penale, acesta declarând că pe fondul unei discuții contradictorii legată de custodia copilului și de o presupusă relație a părții vătămate cu un alt bărbat, în timp ce se afla așezat în căruciorul cu rotile, având ambele picioare amputate, fiind deranjat de susținerile părții vătămate„s-a enervat" și a apucat-o cu mâna stângă de haine pe aceasta, iar cu mâna dreaptă a luat un cuțit de bucătărie, aflat pe o măsuță situată în apropierea sa, cu care a început să o lovească. în acest context, partea vătămată s-a ridicat de pe canapea și l-a împins pe inculpat, răsturnând scaunul cu rotile, concomitent inculpatul trăgând-o spre el, ambele părți căzând la pământ, după care inculpatul a continuat să o lovească pe partea vătămată, la întâmplare, de mai multe ori, cu același obiect în mai multe zone ale corpului, după agresiune instalându-se șocul traumatic și hemoragie ce au condus la starea vegetativă a victimei.

Modul în care inculpatul a acționat, obiectul vulnerant pe care l-a folosit, zonele vizate prin aplicarea loviturilor, ca și urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv tentativei la infracțiunea de omor calificat si nu tentativei la infracțiunea de omor

simplu.

Trebuie precizat că, în temeiul art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

Ca atare, critica privind încadrarea juridică a faptei poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., cu respectarea celorlalte condiții cerute de lege, însă, Înalta Curte constată că soluția de condamnare este legală, fapta săvârșită de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina acestuia, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen. astfel cum instanța de apel a reținut, aplicând legea în mod corect.

Cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât instanțele de fond și apel au încălcat dispozițiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea inculpatului, deși această critică se poate circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu poate fi supusă examinării de către instanța de recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

pct 17

2

C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Este de menționat că, acest caz de casare a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului său odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., condiții care însă nu au fost respectate de inculpat, întrucât critica circumscrisă acestui acest caz de casare nu a fost invocată în. scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, fiind susținută numai oral de apărător în ziua judecății.

Totodată, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că

hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunțată de instanța de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare și inadecvată în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă, însă, din sfera de control judiciar a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac ordinară a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acest caz de casare a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului despăgubirilor acordate părții vătămate de instanța de fond apreciind că acestea nu sunt dovedite, este de asemenea neîntemeiată, întrucât cuantumul despăgubirilor materiale și morale vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. rămase în vigoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, acesta fiind un atribut exclusiv al instanței de judecată și nu o chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

De altfel, din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesitățile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o curte de casație, astfel că este lipsit de sens a proroga incidența unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conținutului acestora.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.N. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.N. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 septembrie 2013.