ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3923/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3923/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 214 din 3 aprilie 2008 pronunțată

de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 1142/99/2007 a fost condamnat inculpatul B.C.

la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară pentru comiterea

infracțiunii de "omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

A interzis inculpatului drepturile

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de o zi, respectiv 7

decembrie 2005.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a

dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit și a unei furci cu trei coarne.

A admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă C.V.L., în nume propriu și ca reprezentant legal al minorilor

C.M.V. și C.V.M. și a obligat inculpatul la 4050 RON cu titlu de despăgubiri

materiale și suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale din care 5000 RON

pentru partea civilă C.V.L. și câte 7500 RON pentru fiecare minor.

A obligat inculpatul să achite suma

de 1890 RON în favoarea fiecărui minor de la data săvârșirii faptei și până la

data pronunțării sentinței și în continuare câte 100 RON lunar, cu titlu de

prestație periodică, de la data pronunțării prezentei sentințe și până la

majoratul minorilor.

S-a menținut măsura asiguratorie a

sechestrului dispusă asupra bunurilor mobile inculpatului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a

obligat inculpatul să achite suma de 5.500 reprezentând cheltuieli judiciare

către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen. a

obligat inculpatul să achite suma de 200 către partea civilă C.V. reprezentând

onorarii apărător ales.

În pronunțarea acestei sentințe

tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată inculpatul B.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În examinarea probatoriului

administrat în cauză, instanța a constatat:

În seara zilei de 7 decembrie 2005,

în jurul orelor 18,00 victima C.M. s-a deplasat la locuința martorului D.C.

pentru a împrumuta o pereche de hățuri întrucât a doua zi urma să se deplaseze

cu calul și căruța la moara.

Victima a strigat și a fluierat la

poartă, fiind recunoscută vocea sa din casă de martor care fiind dezbrăcat a

trimis-o pe sora sa D.G. pentru a afla ce dorește de la el.

Victima i-a comunicat că dorește să

împrumute o pereche de hățuri și în timp ce martora se deplasa spre locuință

pentru a-și anunța fratele a observat un fascicol de lumină emis de o lanternă

care era direcționată dinspre vale spre poarta locuinței sale. Victima a

strigat să stingă lanterna și imediat l-a auzit pe inculpat răspunzându-i cu

cuvinte injurioase și obscene.

Martora l-a anunțat pe D.C. și în

timp ce acesta se afla afară a văzut venind din vale o persoană cu o lanternă.

Acesta l-a întrebat pe C.M. cine vine și i s-a răspuns că persoana respectivă

este B.C. În timp ce martorul se îndrepta spre grajd pentru a aduce hățurile a

auzit la poarta sa lătrat de câine și cum se proferau mai multe înjurături,

acesta s-a uitat peste gard și i-a observat pe inculpat și victimă cum se

încăierau și pe câinele inculpatului care încerca s-o muște pe acesta.

Victima și inculpatul se îmbrânceau,

se țineau de haine și se roteau, iar C.M. încerca în tot acest timp să alunge

câinele. Martorul D.C. a luat o piatră de jos și a aruncat-o înspre câine, fapt

ce l-a determinat pe acesta să fugă spre locuința inculpatului. În tot acest

timp, părțile se înjurau reciproc, iar victima încercă să deposedeze inculpatul

de o furcă ce se interpunea între cei doi. Martorul, observând agresiunea, a

strigat la tatăl său să iasă afară, dar imediat a observat pe victima C.M.

intrând în curte prin izbirea porții de acces, având în mână și furca

inculpatului, după care ținându-se cu mâna de abdomen, aceasta s-a prăbușit la

pământ, după ce a făcut afirmația: "m-a tăiat B.". La scurt timp,

victima și-a pierdut cunoștința, iar cei prezenți realizând gravitatea

situației au transportat-o imediat cu căruța la dispensarul din comună.

Aici, asistenta medicală a constatat

decesul victimei C.M.

În urma necropsiei s-a concluzionat

că moartea victimei a fost violentă. Aceasta s-a datorat tamponadei inimii

consecutivă hemopericardului prin plagă tăiată a crosei aortice și a

auriculului stâng. Leziunile s-au produs prin lovire unică cu obiect

înțepător-tăios cu o lățime de 2,5 cm și o lungime de 8 - 10 cm. Între

agresiune și deces există legătura de cauzalitate. În momentul agresiunii,

părțile se aflau cel mai probabil față în față, victima fiind mai jos decât

agresorul.

Situația de fapt expusă anterior

este dovedită, fără echivoc, cu probele testimoniale și cu înscrisuri

administrate în cauză, respectiv: procesele-verbale de cercetare la fața

locului și conducere în teren; raport de autopsie medico-legală, planșe

fotografice; declarațiile martorilor D.C., D.G., B.V., D.C.; D.A., S.G., C.C.,

R.V., R.D., G.G. și H.C. coroborate cu depozițiile inculpatului de recunoaștere

a comiterii agresiunii, dar în condiții de legitimă apărare.

Susținerile inculpatului verificate

atât în cursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești nu

pot fi reținute de instanța ca fiind expresia adevărului și nu pot conduce la

exonerarea de răspundere penală a inculpatului nefiind susținute de probe

temeinice și aflându-se în același timp în contradicție cu ansamblul probelor

testimoniale și cu înscrisuri existente în cauză.

Astfel, în declarațiile succesive

date de inculpat în ambele faze ale procesului penal acesta a susținut mai

multe variante de desfășurare a conflictului. O primă versiune vizează

împrejurarea neconfirmată de probe că victima și martorul D.C. au fost

surprinși în seara de 7 decembrie 2005 în curtea inculpatului, fiind suspectați

că au venit să sustragă bunuri. Inculpatul susține că a plecat în urmărirea

acestora, că victima l-a lovit cu capul în partea stângă a feței, moment în

care a scos cuțitul și a lovit-o pe aceasta la întâmplare.

Ulterior, în depozițiile date cu

ocazia confruntării cu martorul D.C. a relatat că victima l-a prins de gât cu

ambele mâini pentru a-l sugruma și din nevoia de a se apăra a lovit cu cuțitul.

Nici una din cele două variante

prezentate de inculpat nu este confirmată de probele administrate în cauză.

Rezultă, cu certitudine, din actele medicale depuse de inculpat că acesta nu a

prezentat leziuni la nivelul gâtului care să susțină varianta sugrumării. Pe de

altă parte, susținerea că victima și martorul D.C. ar fi fost surprinși la

furat este contrazisă de declarațiile martorilor D.G., D.A., D.C. care erau în

locuință cu martorul când au fost strigați de victimă la poartă. Pe de altă

parte, în momentul în care au condus-o pe aceasta din urmă la dispensar pentru

a i se acorda îngrijiri medicale, martorul D.C. a fost văzut de martorul S.G.

și de lucrătorii de poliție îmbrăcat sumar, împrejurare ce confirmă afirmația

martorilor D.G., D.C. și B.V. că acesta era în locuință și se spăla când a fost

vizitat de victima C.M.

Este incontestabil că inculpatul a

prezentat leziuni la nivelul brațelor și în zona pleoapei astfel cum atestă

certificatul medico-legal acestea putând fi produse în momentul încăierării cu

victima, dar în mod evident nu sunt rezultatul unei apărări justificate, ci al

unui atac generat de inculpat asupra victimei.

Această împrejurare este stabilită

în urma coroborării declarațiilor martorilor care au perceput care era poziția

victimei, momentul deplasării inculpatului spre poarta locuinței martorului

D.C. cu concluziile raportului de necropsie care stabilește că victima se afla

mai jos decât agresorul, în momentul aplicării loviturii de cuțit ceea ce

exclude existența unui atac direct și necesitatea unei apărări din partea

inculpatului.

De altfel, în practica judiciară s-a

considerat în mod unanim că nu există legitimă apărare chiar dacă victima a

exercitat un atac asupra inculpatului, dacă acesta după momentul comunicării

atacului a pornit în urmărirea victimei și a lovit-o mortal. În aceste condiții

nici varianta prezentată de inculpat privitoare la împrejurarea că victima a

fost surprinsă în curtea locuinței inculpatului nu poate fi reținută ca reală,

din moment ce inculpatul a plecat în urmărirea victimei și a atacat-o cu un

obiect tăios în zone vitale ale corpului, la o distanță mare de locuința sa,

situație ce exclude existența legitimei apărări.

Atât sub aspectul laturii obiective

cât și cu privire la vinovăția inculpatului, fapta reținută anterior realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 -

175 lit. i) C. pen., dispoziții legale în baza cărora se va dispune tragerea la

răspundere penală a inculpatului.

La stabilirea pedepsei ce se va

aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al faptei,

urmările acesteia, suprimarea vieții unei persoane tinere, natura relațiilor

sociale lezate care vizează protejarea celui mai important drept al omului,

dreptul la viață, dar și circumstanțele reale în care s-a comis fapta,

împrejurarea că între părți exista o veche relație de dușmănie, precum și

circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană în vârstă, fără

antecedente penale, căsătorit, pensionar și care manifestat o conduită relativ

sinceră parcursul procesului penal.

În considerarea acestor

circumstanțe, Tribunalul apreciază că scopul pedepsei de reeducare a

inculpatului și prevenire a comiterii de noi fapte penale se poate realiza și

prin aplicarea unei sancțiuni penale orientate sub minimul special prevăzut de

lege.

În baza art. 71 C. pen. se va

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe

perioada executării pedepsei principale, ca și pedeapsă accesorie.

Conform art. 88 C. pen. se va deduce

din pedeapsa aplicată perioada reținerii de o zi, respectiv data de 7 decembrie

2005.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. se

va dispune confiscarea de la inculpat a obiectelor care au servit la comiterea

faptei și care aparțin inculpatului respectiv a unui cuțit și furci cu trei

coarne.

În ceea ce privește acțiunea civilă

exercitată de partea civilă C.V.L. în nume propriu și ca reprezentant legal al

celor doi minori ai victimei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, în

parte, urmând a fi admisă integral cu privire la acordarea daunelor materiale

și parțial față de cererea de daune morale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe

acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Cerințele legii impun ca

persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile

ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, aspect ce

rezultă din însăși redactarea art. 998 - 999 C. civ., care folosesc termenul

generic de prejudiciu, fără a distinge în raport de caracterul material sau

moral al acestuia.

În cauza de față prin suprimarea

vieții victimei, o persoană tânără și singurul întreținător al familiei compusă

din soție și cei doi copii minori, inculpatul a produs părții civile atât un

prejudiciu material reprezentat de cheltuielile ce au fost suportate de aceasta

cu desfășurarea ritualului de înmormântare și pomenirile ulterioare, dar și

unul moral generat de dispariția neașteptată a victimei ce constituie o

adevărată tragedie pentru familia sa.

Față de intensitatea și durata

suferințelor psihice cauzate părții civile și celor doi minori, instanța

apreciază că suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale corespunde cerințelor

unei juste și integrale despăgubiri.

Totodată, instanța va acorda celor doi

minori și câte o prestație periodică ce are rolul de a acoperi prejudiciul

cauzat acestora prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima o avea la

întreținerea lor.

La stabilirea cuantumului acesteia

instanța va lua ca bază de calcul venitul minim pe economie, față de

împrejurarea că victima realiza venituri doar din prestarea unor activități

gospodărești pe la diferite persoane din sat ce nu pot fi autentificate cu

rigurozitate.

Instanța va menține măsura

asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului

până la concurența sumei acordate cu titlu de despăgubiri și pentru a garanta

recuperarea integrală a prejudiciului.

Văzând și dispozițiile art. 191 -

193 C. proc. pen.

În termen legal sentința astfel

pronunțată a fost apelată de părțile civile C.V.L., C.M.V., C.V.M. și

inculpatul B.C.

Părțile civile au criticat hotărârea

sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate care sunt echitabile în suma

solicitată de 30.000 RON, avându-se în vedere prejudiciul moral suferit până la

decesul victimei.

Inculpatul a criticat sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivația că în cauză se impune

achitarea în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

pct. 1 lit. e) C. proc. pen.

S-a arătat că sentința apelată este

rezultatul unei aprecieri greșite a probatoriului limitându-se la analiza

probelor în acuzare care au un caracter incert și sunt incomplete.

În cauză există nenumărate aspecte

relevante asupra cărora martorii acuzării se contrazic deși fac parte din

aceeași familie prezentând aceeași situație de fapt, făcându-se referire la

D.C., D.C., D.G., D.A. și B.V.

Inculpatul B.C. a afirmat în mod

constant că s-a aflat în legitimă apărare în sensul că a ieșit din curtea sa

pentru a vedea dacă persoanele zărite la lumina lanternei, în grădină, i-au

furat bunuri și atunci a fost atacat de C.M. și D.C., primul lovindu-l cu furca

de trei ori, apoi sugrumându-l, moment în care inculpatul a scos din buzunarul

hainei sale un instrument tăios, confecționat manual și folosit frecvent la

treburi gospodărești, cu care a înțepat pe agresor înspre clavicula stângă,

reușind astfel să scape din strânsoare.

Certificatul medico-legal al

inculpatului atestă faptul că acesta a prezentat leziuni la nivelul brațelor și

în zona pleoapei, însă acestea nu sunt rezultatul unei apărări justificate.

Se mai arată că instanța nu a

analizat sub nici un aspect modalitatea în care furca inculpatului apelant a

ajuns în curtea martorului D.C., în condițiile în care membrii familiei D. expun

variante total diferite și contradictorii cu privire la persoana care a adus-o.

Apreciază inculpatul că sunt

incidente dispozițiile art. 44 C. pen. privind legitima apărare.

Prin Decizia penală nr. 47 din 9

aprilie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală, a admis apelul declarat de

inculpatul B.C. împotriva Sentinței penale nr. 214 din 3 aprilie 2008 a

Tribunalului Iași, pe care a desființat-o în parte în latura penală și

rejudecând:

A redus de la 12 ani închisoare

pedeapsa aplicată inculpatului B.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 76 lit. a)

C. pen., la 10 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de părțile civile C.V.L., C.M.V. și C.V.M., ultimii prin reprezentant

legal C.V.L. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva aceste decizii, în termen

legal, au declarat recurs partea civilă C.V.L., în nume propriu și ca

reprezentant legal pentru C.M.V. și C.V.M. și inculpatul B.C., solicitând

admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia penală atacată

prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză a fost stabilită corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedându-se la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.

Astfel, examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză dovedește că instanțele au respectat dispozițiile art. 62

C. pen. și art. 63 C. pen. în sensul că au lămurit cauza sub toate aspectele pe

bază de probe, pe care le-au evaluat temeinic în scopul aflării adevărului. Așa

încât, a rezultat din probele administrate că în seara zilei de 7 decembrie

2005, în jurul orelor 18.00, victima C.M. s-a deplasat la locuința familiei D.

pentru a-i solicita martorului D.C. să-i împrumute niște hățuri, acestea

fiindu-i necesare în ziua următoare. Este de precizat că, la acel moment, în locuința

martorului D.C. se afla familia acestuia, respectiv, D.C., D.A., D.G., B.V.,

B.V.

Fiind solicitat de victimă pentru

a-i împrumuta hățurile, martorul D.C. a ieșit la poartă, fiind îmbrăcat sumar,

moment în care a văzut o persoană care venea, având asupra sa o lanternă. Apoi

s-a deplasat la grajd, timp în care a auzit vocile inculpatului și ale

victimei, care se înjurau, cât și lătratul unui câine.

Martorul D.C. a realizat că

inculpatul și victima se certau, cât și momentul în care victima a intrat în curtea

casei sale, forțând poarta, ținându-se cu mâna de abdomen, după care s-a

prăbușit, afirmând că l-a lovit B.

Martorul B.V. l-a văzut pe inculpat

deplasându-se către locuința sa.

Martorii prezenți au observat că

victima avea o înțepătură la gât în partea stângă și, realizând gravitatea

situației, au transportat victima la dispensar și au încunoștiințat organele de

poliție.

Fiind ascultat în faza de apel,

martorul D.C. a relatat în detaliu întreaga desfășurare a activității

infracționale.

Deși inculpatul a afirmat că victima

și D.C. se aflau în grădina sa, având o furcă și un par, cu intenția de a

sustrage bunuri, această susținere nu este confirmată de probele dosarului,

martorii sus-menționați declarând că incidentul s-a desfășurat în fața porții

martorului D.C.

Cu privire la leziunile existente la

nivelul brațelor și în zona pleoapei inculpatului, atestate de certificatul

medico-legal, s-a reținut corect că acestea puteau fi produse în timpul

încăierării cu victima.

Acestea, însă, nu sunt rezultatul unei

apărări justificate de legitima apărare, ci al unui atac al inculpatului asupra

victimei, împrejurare stabilită în urma coroborării declarațiilor martorilor cu

concluziile aportului de necropsie, care a stabilit că victima se afla mai jos

decât agresorul în momentul aplicării loviturii de cuțit, ceea ce exclude

existența unui atac direct și necesitatea unei apărări din partea inculpatului.

Susținerile inculpatului nu pot

conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului deoarece nu sunt

susținute de probe, aflându-se, în același timp, în contradicție cu ansamblul

probelor administrate și cu înscrisurile existente în cauză.

În consecință, atât sub aspectul

laturii obiective, cât și cu privire la vinovăția inculpatului, fapta săvârșită

de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat

prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de achitare

deoarece s-a aflat în legitimă apărare.

Din aceleași considerente, nu se

impune nici casarea cu trimitere spre rejudecare, în cauză fiind lămurite toate

aspectele, neexistând dubii cu privire la nici un aspect.

Nici cererea de reducere a pedepsei

prin reținerea dispozițiilor ce reglementează provocarea nu poate fi primită

deoarece existența unei relații vechi de dușmănie între victimă și inculpat nu

poate fi interpretată în acest sens și, oricum, nu justifică reacția

inculpatului.

Sub aspectul pedepsei aplicate

inculpatului, Înalta Curte constată că s-au avut în vedere criteriile generale

de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de

pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurările și modalitatea

comiterii faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (o persoană

în vârstă, fără antecedente penale, căsătorit și care a avut o atitudine destul

de sinceră pe parcursul procesului penal), aspecte care au condus la stabilirea

unei pedepse care, prin cuantum și modalitate de executare, este în măsură să

asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de

dispozițiile art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Cu privire la recursul declarat de

părțile civile, Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri care să justifice

majorarea cuantumului despăgubirilor acordate, iar, pe de altă parte, această

cerere nu se încadrează în nici un motiv de casare prevăzut de lege.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, și recursul declarat de părțile civile.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., vor fi obligați inculpatul și partea civilă C.V.L. la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă C.V.L. în nume propriu și ca reprezentant legal

pentru C.M.V. și C.V.M. și de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 47

din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurenta parte civilă C.V.L.

la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la 250

RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 50 RON, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 noiembrie 2009.