ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3923/2009

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 214 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 1142/99/2007 a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară pentru comiterea infracțiunii de "omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de o zi, respectiv 7 decembrie 2005. În baza art. 118 lit. b) C. pen.

a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit și a unei furci cu trei coarne. A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.V.L., în nume propriu și ca reprezentant legal al minorilor C.M.V. și C.V.M. și a obligat inculpatul la 4050 RON cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale din care 5000 RON pentru partea civilă C.V.L. și câte 7500 RON pentru fiecare minor. A obligat inculpatul să achite suma de 1890 RON în favoarea fiecărui minor de la data săvârșirii faptei și până la data pronunțării sentinței și în continuare câte 100 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, de la data pronunțării prezentei sentințe și până la majoratul minorilor. S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă asupra bunurilor mobile inculpatului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să achite suma de 5.500 reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul să achite suma de 200 către partea civilă C.V. reprezentând onorarii apărător ales. În pronunțarea acestei sentințe tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată inculpatul B.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. În examinarea probatoriului administrat în cauză, instanța a constatat: În seara zilei de 7 decembrie 2005, în jurul orelor 18,00 victima C.M. s-a deplasat la locuința martorului D.C. pentru a împrumuta o pereche de hățuri întrucât a doua zi urma să se deplaseze cu calul și căruța la moara.

Victima a strigat și a fluierat la poartă, fiind recunoscută vocea sa din casă de martor care fiind dezbrăcat a trimis-o pe sora sa D.G. pentru a afla ce dorește de la el. Victima i-a comunicat că dorește să împrumute o pereche de hățuri și în timp ce martora se deplasa spre locuință pentru a-și anunța fratele a observat un fascicol de lumină emis de o lanternă care era direcționată dinspre vale spre poarta locuinței sale. Victima a strigat să stingă lanterna și imediat l-a auzit pe inculpat răspunzându-i cu cuvinte injurioase și obscene. Martora l-a anunțat pe D.C. și în timp ce acesta se afla afară a văzut venind din vale o persoană cu o lanternă. Acesta l-a întrebat pe C.M. cine vine și i s-a răspuns că persoana respectivă este B.C.

În timp ce martorul se îndrepta spre grajd pentru a aduce hățurile a auzit la poarta sa lătrat de câine și cum se proferau mai multe înjurături, acesta s-a uitat peste gard și i-a observat pe inculpat și victimă cum se încăierau și pe câinele inculpatului care încerca s-o muște pe acesta. Victima și inculpatul se îmbrânceau, se țineau de haine și se roteau, iar C.M. încerca în tot acest timp să alunge câinele. Martorul D.C. a luat o piatră de jos și a aruncat-o înspre câine, fapt ce l-a determinat pe acesta să fugă spre locuința inculpatului. În tot acest timp, părțile se înjurau reciproc, iar victima încercă să deposedeze inculpatul de o furcă ce se interpunea între cei doi. Martorul, observând agresiunea, a strigat la tatăl său să iasă afară, dar imediat a observat pe victima C.M.

intrând în curte prin izbirea porții de acces, având în mână și furca inculpatului, după care ținându-se cu mâna de abdomen, aceasta s-a prăbușit la pământ, după ce a făcut afirmația: "m-a tăiat B.". La scurt timp, victima și-a pierdut cunoștința, iar cei prezenți realizând gravitatea situației au transportat-o imediat cu căruța la dispensarul din comună. Aici, asistenta medicală a constatat decesul victimei C.M. În urma necropsiei s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă. Aceasta s-a datorat tamponadei inimii consecutivă hemopericardului prin plagă tăiată a crosei aortice și a auriculului stâng. Leziunile s-au produs prin lovire unică cu obiect înțepător-tăios cu o lățime de 2,5 cm și o lungime de 8 - 10 cm.

Între agresiune și deces există legătura de cauzalitate. În momentul agresiunii, părțile se aflau cel mai probabil față în față, victima fiind mai jos decât agresorul. Situația de fapt expusă anterior este dovedită, fără echivoc, cu probele testimoniale și cu înscrisuri administrate în cauză, respectiv: procesele-verbale de cercetare la fața locului și conducere în teren; raport de autopsie medico-legală, planșe fotografice; declarațiile martorilor D.C., D.G., B.V., D.C.; D.A., S.G., C.C., R.V., R.D., G.G. și H.C. coroborate cu depozițiile inculpatului de recunoaștere a comiterii agresiunii, dar în condiții de legitimă apărare.

Susținerile inculpatului verificate atât în cursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești nu pot fi reținute de instanța ca fiind expresia adevărului și nu pot conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului nefiind susținute de probe temeinice și aflându-se în același timp în contradicție cu ansamblul probelor testimoniale și cu înscrisuri existente în cauză. Astfel, în declarațiile succesive date de inculpat în ambele faze ale procesului penal acesta a susținut mai multe variante de desfășurare a conflictului. O primă versiune vizează împrejurarea neconfirmată de probe că victima și martorul D.C. au fost surprinși în seara de 7 decembrie 2005 în curtea inculpatului, fiind suspectați că au venit să sustragă bunuri.

Inculpatul susține că a plecat în urmărirea acestora, că victima l-a lovit cu capul în partea stângă a feței, moment în care a scos cuțitul și a lovit-o pe aceasta la întâmplare. Ulterior, în depozițiile date cu ocazia confruntării cu martorul D.C. a relatat că victima l-a prins de gât cu ambele mâini pentru a-l sugruma și din nevoia de a se apăra a lovit cu cuțitul. Nici una din cele două variante prezentate de inculpat nu este confirmată de probele administrate în cauză. Rezultă, cu certitudine, din actele medicale depuse de inculpat că acesta nu a prezentat leziuni la nivelul gâtului care să susțină varianta sugrumării. Pe de altă parte, susținerea că victima și martorul D.C. ar fi fost surprinși la furat este contrazisă de declarațiile martorilor D.G., D.A., D.C.

care erau în locuință cu martorul când au fost strigați de victimă la poartă. Pe de altă parte, în momentul în care au condus-o pe aceasta din urmă la dispensar pentru a i se acorda îngrijiri medicale, martorul D.C. a fost văzut de martorul S.G. și de lucrătorii de poliție îmbrăcat sumar, împrejurare ce confirmă afirmația martorilor D.G., D.C. și B.V. că acesta era în locuință și se spăla când a fost vizitat de victima C.M. Este incontestabil că inculpatul a prezentat leziuni la nivelul brațelor și în zona pleoapei astfel cum atestă certificatul medico-legal acestea putând fi produse în momentul încăierării cu victima, dar în mod evident nu sunt rezultatul unei apărări justificate, ci al unui atac generat de inculpat asupra victimei.

Această împrejurare este stabilită în urma coroborării declarațiilor martorilor care au perceput care era poziția victimei, momentul deplasării inculpatului spre poarta locuinței martorului D.C. cu concluziile raportului de necropsie care stabilește că victima se afla mai jos decât agresorul, în momentul aplicării loviturii de cuțit ceea ce exclude existența unui atac direct și necesitatea unei apărări din partea inculpatului. De altfel, în practica judiciară s-a considerat în mod unanim că nu există legitimă apărare chiar dacă victima a exercitat un atac asupra inculpatului, dacă acesta după momentul comunicării atacului a pornit în urmărirea victimei și a lovit-o mortal.

În aceste condiții nici varianta prezentată de inculpat privitoare la împrejurarea că victima a fost surprinsă în curtea locuinței inculpatului nu poate fi reținută ca reală, din moment ce inculpatul a plecat în urmărirea victimei și a atacat-o cu un obiect tăios în zone vitale ale corpului, la o distanță mare de locuința sa, situație ce exclude existența legitimei apărări. Atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția inculpatului, fapta reținută anterior realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., dispoziții legale în baza cărora se va dispune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al faptei, urmările acesteia, suprimarea vieții unei persoane tinere, natura relațiilor sociale lezate care vizează protejarea celui mai important drept al omului, dreptul la viață, dar și circumstanțele reale în care s-a comis fapta, împrejurarea că între părți exista o veche relație de dușmănie, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană în vârstă, fără antecedente penale, căsătorit, pensionar și care manifestat o conduită relativ sinceră parcursul procesului penal. În considerarea acestor circumstanțe, Tribunalul apreciază că scopul pedepsei de reeducare a inculpatului și prevenire a comiterii de noi fapte penale se poate realiza și prin aplicarea unei sancțiuni penale orientate sub minimul special prevăzut de lege.

În baza art. 71 C. pen. se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, ca și pedeapsă accesorie. Conform art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de o zi, respectiv data de 7 decembrie 2005. În baza art. 118 lit. b) C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpat a obiectelor care au servit la comiterea faptei și care aparțin inculpatului respectiv a unui cuțit și furci cu trei coarne. În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.V.L. în nume propriu și ca reprezentant legal al celor doi minori ai victimei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, în parte, urmând a fi admisă integral cu privire la acordarea daunelor materiale și parțial față de cererea de daune morale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, aspect ce rezultă din însăși redactarea art. 998 - 999 C. civ., care folosesc termenul generic de prejudiciu, fără a distinge în raport de caracterul material sau moral al acestuia. În cauza de față prin suprimarea vieții victimei, o persoană tânără și singurul întreținător al familiei compusă din soție și cei doi copii minori, inculpatul a produs părții civile atât un prejudiciu material reprezentat de cheltuielile ce au fost suportate de aceasta cu desfășurarea ritualului de înmormântare și pomenirile ulterioare, dar și unul moral generat de dispariția neașteptată a victimei ce constituie o adevărată tragedie pentru familia sa.

Față de intensitatea și durata suferințelor psihice cauzate părții civile și celor doi minori, instanța apreciază că suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri. Totodată, instanța va acorda celor doi minori și câte o prestație periodică ce are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat acestora prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lor. La stabilirea cuantumului acesteia instanța va lua ca bază de calcul venitul minim pe economie, față de împrejurarea că victima realiza venituri doar din prestarea unor activități gospodărești pe la diferite persoane din sat ce nu pot fi autentificate cu rigurozitate. Instanța va menține măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurența sumei acordate cu titlu de despăgubiri și pentru a garanta recuperarea integrală a prejudiciului.

Văzând și dispozițiile art. 191 - 193 C. proc. pen. În termen legal sentința astfel pronunțată a fost apelată de părțile civile C.V.L., C.M.V., C.V.M. și inculpatul B.C. Părțile civile au criticat hotărârea sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate care sunt echitabile în suma solicitată de 30.000 RON, avându-se în vedere prejudiciul moral suferit până la decesul victimei. Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivația că în cauză se impune achitarea în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. e) C. proc. pen. S-a arătat că sentința apelată este rezultatul unei aprecieri greșite a probatoriului limitându-se la analiza probelor în acuzare care au un caracter incert și sunt incomplete.

În cauză există nenumărate aspecte relevante asupra cărora martorii acuzării se contrazic deși fac parte din aceeași familie prezentând aceeași situație de fapt, făcându-se referire la D.C., D.C., D.G., D.A. și B.V. Inculpatul B.C. a afirmat în mod constant că s-a aflat în legitimă apărare în sensul că a ieșit din curtea sa pentru a vedea dacă persoanele zărite la lumina lanternei, în grădină, i-au furat bunuri și atunci a fost atacat de C.M. și D.C., primul lovindu-l cu furca de trei ori, apoi sugrumându-l, moment în care inculpatul a scos din buzunarul hainei sale un instrument tăios, confecționat manual și folosit frecvent la treburi gospodărești, cu care a înțepat pe agresor înspre clavicula stângă, reușind astfel să scape din strânsoare.

Certificatul medico-legal al inculpatului atestă faptul că acesta a prezentat leziuni la nivelul brațelor și în zona pleoapei, însă acestea nu sunt rezultatul unei apărări justificate. Se mai arată că instanța nu a analizat sub nici un aspect modalitatea în care furca inculpatului apelant a ajuns în curtea martorului D.C., în condițiile în care membrii familiei D. expun variante total diferite și contradictorii cu privire la persoana care a adus-o. Apreciază inculpatul că sunt incidente dispozițiile art. 44 C. pen. privind legitima apărare. Prin Decizia penală nr. 47 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva Sentinței penale nr. 214 din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a desființat-o în parte în latura penală și rejudecând: A redus de la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., la 10 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A respins, ca nefondat, apelul declarat de părțile civile C.V.L., C.M.V. și C.V.M., ultimii prin reprezentant legal C.V.L. împotriva aceleiași sentințe penale. Împotriva aceste decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă C.V.L., în nume propriu și ca reprezentant legal pentru C.M.V. și C.V.M. și inculpatul B.C., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele: În cauză a fost stabilită corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.

Astfel, examinarea hotărârilor pronunțate în cauză dovedește că instanțele au respectat dispozițiile art. 62 C. pen. și art. 63 C. pen. în sensul că au lămurit cauza sub toate aspectele pe bază de probe, pe care le-au evaluat temeinic în scopul aflării adevărului. Așa încât, a rezultat din probele administrate că în seara zilei de 7 decembrie 2005, în jurul orelor 18.00, victima C.M. s-a deplasat la locuința familiei D. pentru a-i solicita martorului D.C. să-i împrumute niște hățuri, acestea fiindu-i necesare în ziua următoare. Este de precizat că, la acel moment, în locuința martorului D.C. se afla familia acestuia, respectiv, D.C., D.A., D.G., B.V., B.V. Fiind solicitat de victimă pentru a-i împrumuta hățurile, martorul D.C.

a ieșit la poartă, fiind îmbrăcat sumar, moment în care a văzut o persoană care venea, având asupra sa o lanternă. Apoi s-a deplasat la grajd, timp în care a auzit vocile inculpatului și ale victimei, care se înjurau, cât și lătratul unui câine. Martorul D.C. a realizat că inculpatul și victima se certau, cât și momentul în care victima a intrat în curtea casei sale, forțând poarta, ținându-se cu mâna de abdomen, după care s-a prăbușit, afirmând că l-a lovit B. Martorul B.V. l-a văzut pe inculpat deplasându-se către locuința sa. Martorii prezenți au observat că victima avea o înțepătură la gât în partea stângă și, realizând gravitatea situației, au transportat victima la dispensar și au încunoștiințat organele de poliție.

Fiind ascultat în faza de apel, martorul D.C. a relatat în detaliu întreaga desfășurare a activității infracționale. Deși inculpatul a afirmat că victima și D.C. se aflau în grădina sa, având o furcă și un par, cu intenția de a sustrage bunuri, această susținere nu este confirmată de probele dosarului, martorii sus-menționați declarând că incidentul s-a desfășurat în fața porții martorului D.C. Cu privire la leziunile existente la nivelul brațelor și în zona pleoapei inculpatului, atestate de certificatul medico-legal, s-a reținut corect că acestea puteau fi produse în timpul încăierării cu victima.

Acestea, însă, nu sunt rezultatul unei apărări justificate de legitima apărare, ci al unui atac al inculpatului asupra victimei, împrejurare stabilită în urma coroborării declarațiilor martorilor cu concluziile aportului de necropsie, care a stabilit că victima se afla mai jos decât agresorul în momentul aplicării loviturii de cuțit, ceea ce exclude existența unui atac direct și necesitatea unei apărări din partea inculpatului. Susținerile inculpatului nu pot conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului deoarece nu sunt susținute de probe, aflându-se, în același timp, în contradicție cu ansamblul probelor administrate și cu înscrisurile existente în cauză. În consecință, atât sub aspectul laturii obiective, cât și cu privire la vinovăția inculpatului, fapta săvârșită de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de achitare deoarece s-a aflat în legitimă apărare. Din aceleași considerente, nu se impune nici casarea cu trimitere spre rejudecare, în cauză fiind lămurite toate aspectele, neexistând dubii cu privire la nici un aspect. Nici cererea de reducere a pedepsei prin reținerea dispozițiilor ce reglementează provocarea nu poate fi primită deoarece existența unei relații vechi de dușmănie între victimă și inculpat nu poate fi interpretată în acest sens și, oricum, nu justifică reacția inculpatului.

Sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurările și modalitatea comiterii faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (o persoană în vârstă, fără antecedente penale, căsătorit și care a avut o atitudine destul de sinceră pe parcursul procesului penal), aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse care, prin cuantum și modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Cu privire la recursul declarat de părțile civile, Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri care să justifice majorarea cuantumului despăgubirilor acordate, iar, pe de altă parte, această cerere nu se încadrează în nici un motiv de casare prevăzut de lege. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, și recursul declarat de părțile civile. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați inculpatul și partea civilă C.V.L. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.V.L. în nume propriu și ca reprezentant legal pentru C.M.V. și C.V.M. și de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurenta parte civilă C.V.L. la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.