ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația la executare silită și la titlu formulată, contestatorii SC L. SRL prin lichidator judiciar cabinet individual S.T.A., Tg. Mureș, C.Ș. și C.A. au chemat în judecată pe intimata creditoare SC O.M.R. I.F.N. SA Tg. Mureș, solicitând instanței să dispună: - anularea Publicației de vânzare din data de 10 septembrie 2008; - să se constate nulitatea absolută a clauzei penale „dobândă penalizatoare” prevăzută în art. 3 din Contractul de împrumut încheiat la 8 aprilie 2005 și din Condițiile generale de creditare; - să se constate că sumele plătite creditoarei cu titlu de dobânzi penalizatoare, încasate pe lângă dobânda curentă de 32% pe an, reprezintă plata aferentă creditului împrumutat; - suspendarea executării silite pornite în Dosarul execuțional nr. 10/2007 al B.E.J H.E.
Ulterior, prin completarea petitului nr. 3 al acțiunii, contestatorii au solicitat să se constate că suma de 448,57 lei plătită cu titlu de dobânzi penalizatoare, reprezintă plata aferentă creditului acordat. Prin încheierea de ședință de la 16 ianuarie 2009, instanța a dispus disjungerea soluționării contestației la titlu constând în petitele 2 și 3, de soluționarea contestației la executare, reținând că pentru judecata petitelor 2 și 3 ale cererii, nu erau îndeplinite cerințele art. 399 C. proc. civ., deoarece legea prevede pentru judecata acestor cereri, calea dreptului comun, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., motiv pentru care petitele 2 și 3 ale contestației au fost reînregistrate în Dosarul nr. 666/320/2009 al Judecătoriei Tg.Mureș.
Prin Sentința nr. 1113 din 13 februarie 2009, Judecătoria Tg. Mureș a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg. Mureș și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mureș. În argumentarea soluției pronunțate, instanța a reținut că litigiul dedus judecății este de natură comercială, purtându-se între doi comercianți și fiind izvorât din executarea unui contract comercial de împrumut, iar față de obiectul primului petit al acțiunii, neevaluabil în bani, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența revine tribunalului, ce judecă în primă instanță cererile și procesele în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
În ceea ce privește petitele accesorii, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., competența de soluționare revine tot instanței competente să judece petitul principal, respectiv Tribunalului Comercial Mureș. Prin Sentința nr. 2139 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență între această instanță și Judecătoria Tg. Mureș și a înaintat dosarul Curții de Apel Tg. Mureș, pentru soluționarea conflictului negativ.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în raport de Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obiectul acțiunii are caracter patrimonial, întrucât este disputată clauza penală în baza căreia s-a reținut un drept de creanță în valoare de 448,57 lei, iar potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența revine Judecătoriei Tg. Mureș. Prin Sentința nr. 2/ CC din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a contestației, în favoarea Judecătoriei Tg.Mureș. În argumentarea soluției pronunțate, instanța a făcut referire atât la Decizia nr. 32 a secțiilor unite ale Înaltei Curți, cât și la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În acest sens, s-a reținut că potrivit deciziei sus menționate, s-a tranșat problema calificării unei acțiuni ca având caracter evaluabil, ori de câte ori se tinde la protejarea unui drept patrimonial, real sau de creanță, fiind incluse în această categorie și acțiunile în nulitatea actului juridic, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani. În speță, s-a reținut că atât contractul de împrumut încheiat între părți, precum și clauza cuprinsă în art. 3 din acesta, au caracter patrimonial, iar cum litigiul aferent petitelor 2 și 3 are un obiect patrimonial, valoarea acestuia fiind sub 100.000 lei, potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 rap. la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența materială pentru soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Tg.
Mureș. Împotriva sentinței sus menționate, au declarat recurs contestatorii C.Ș. și C.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul stabilirii competenței de soluționare a petitului 2 din contestația la titlu, în favoarea Tribunalului Comercial Mureș. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susținut în esență, că hotărârea atacată este nelegală, deoarece petitul 2 al contestației la titlu se referă la constatarea nulității absolute a clauzei penale „dobândă penalizatoare”, neevaluabil în bani, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența de soluționare a acestui capăt de cerere revine Tribunalului Comercial Mureș.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Analizând sentința atacată, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu sunt motive de nelegalitate, de natură a conduce la modificarea sau casarea hotărârii recurate. În speță, în mod corect a reținut Curtea de Apel că potrivit Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde la protejarea unui drept patrimonial, este posibilă și necesară evaluarea obiectului litigiului, iar în cazul acțiunii în nulitatea actului juridic, dreptul subiectiv are caracter patrimonial atunci când poate fi exprimat ca atare, având în vedere natura contractului a cărui desființare se urmărește.
De altfel, așa cum s-a reținut prin decizia sus menționată, nu se poate susține că acțiunea în constatarea nulității unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani, întrucât aceasta ar însemna să se ignore însăși natura dreptului ce face obiectul acțiunii, drept ce are conținut economic. Mai mult decât atât, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic, în speță, a clauzei cuprinsă în art. 3 din contractul de împrumut, este o cerere patrimonială, atâta timp cât tinde la desființarea unei dispoziții contractuale ale cărei efecte au caracter patrimonial. Așa fiind, în mod temeinic și legal, curtea de apel a dat eficiență Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 pct. 1 rap.
la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tg.Mureș. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.Ș.și C.A. împotriva Sentinței nr. 2/ CC din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.