ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 28506/3/2006, reclamantul A.F. a chemat în judecată pe pârâta SC Ș.T.I. SRL, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a A.G.A. SC Ș.T.I. SRL și pe cale de consecință să dispună înlăturarea mențiunilor efectuate la O.R.C. București în temeiul hotărârii atacate. La data de 23 august 2006, reclamantul A.F. a chemat în judecată pe pârâta SC Ș.T.I. SRL solicitând instanței să dispună anularea hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a A.G.A., cerere ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a comercială, sub nr. 28502/3/2006.

Prin încheierea de ședință din data de 1 februarie 2007 instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 28506/3/2006 la Dosarul nr. 28502/3/2006, având în vedere dispozițiile art. 164 C. proc. civ. Prin Sentința comercială nr. 7763 din 7 iunie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 28502/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea având ca obiect nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. din 29 iunie 2006 și pe cale de consecință cererea a fost respinsă ca prescrisă. Prin aceiași sentință, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului F.A. în contradictoriu cu pârâta SC Ș.T.I. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A.

din 29 iunie 2006. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul F.A., iar prin Decizia comercială nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admis apelul formulat în contradictoriu cu SC Ș.T.I. SRL. Sentința comercială nr. 7763 din 7 iunie 2007 a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea conexă și a fost constatată nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a SC Ș.T.I. SRL. În motivarea deciziei, instanța a reținut în esență că societatea intimată nu a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că în absența unei convocări legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezența acestuia la ședința adunării generale.

Societatea nu a fost în măsură să prezinte instanței registrele societății și Procese-vebale ale adunării generale a asociaților, registrul părților sociale și nici originalul hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006 a cărui nulitate se solicită, fără a dovedi în vreun mod legal, cu probe concludente, că aceste documente nu mai există din vina reclamantului. Prin analogie cu dispozițiile art. 174 teza a II-a C. proc.

civ., neprezentarea de către societatea intimată la cererea instanței și a reclamantului apelant, a documentelor menționate care să ateste prezența reclamantului apelant la adunarea generală din 29 iunie 2006, se creează prezumția, în favoarea reclamantului apelant, în sensul confirmării susținerilor acestuia că nu a fost convocat potrivit dispozițiilor legale și statutare să participe la adunarea generală a asociaților din data de 29 iunie 2006, că nu i-a fost adusă la cunoștință ordinea de zi, deși era obligatoriu, deoarece cuprindea măsuri ce vizau modificarea actului constitutiv.

De asemenea, se creează prezumția, în absența originalului hotărârii A.G.A., că nu i-ar fi fost prezentată reclamantului apelant spre semnare varianta finală, ce a fost înregistrată la Registrul Comerțului, în absența originalului, neputând fi efectuată o expertiză concludentă, astfel că această prezumție este în favoarea reclamatului apelant, în sensul dovedirii lipsei consimțământului al acestuia la adoptarea hotărârii A.G.A. atacată în forma înregistrată la O.R.C.T.B., ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii. Prin Decizia nr. 50 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Comercială, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Ș.T.I. SRL împotriva Deciziei nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în contradictoriu cu reclamantul F.A.

În motivarea deciziei menționate Înalta Curte a reținut că majoritatea criticilor invocate de recurentă privesc motive de netemeinicie și nu de nelegalitate. Recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt. Neprezentarea de către intimată, la cererea instanței și a reclamantului a documentelor care să ateste prezența acestuia la adunarea generală din 29 iunie 2006, creează prezumția în favoarea reclamantului, în sensul confirmării susținerilor că nu a fost convocat potrivit dispozițiilor legale și statutare să participe la A.G.A. din 29 iunie 2006, instanța de apel interpretând corect dispozițiile legale ce atrag nulitatea absolută a hotărârii atacate.

Împotriva Deciziei nr. 50/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC Ș.T.I. SRL, contestație ce a fost înregistrată sub nr. 632/1/2009. Prin Decizia nr. 1949 din 18 iunie 2009 a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatoarea SC Ș.T.I. SRL împotriva Deciziei nr. 50/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deciziei ce a fost anulată, fixându-se termen pentru judecata recursului. În motivarea deciziei Înalta Curte a reținut că recurenta pârâtă SC Ș.T.I. SRL prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin cererea de recurs a învederat mai multe aspecte de nelegalitate ale deciziei date în faza procesuală a apelului, acestea nefiind examinate în totalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurenta SC Ș.T.I. SRL, aceasta critică Decizia nr. 40/2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pentru nelegalitate și netemeinicie, motive de recurs ce au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a făcut o prezentare generală a situației de fapt arătând în esență că dispozițiile legale invocate de intimatul A.F. atrag nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. iar semnarea hotărârii de către toți asociații acoperă lipsa convocării, fiind aplicabile dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990 Normele ce reprezintă temeiul de drept al acțiunii, așa cum au fost invocate de reclamant, nu protejează un interes general obștesc cum în mod greșit au reținut ambele instanțe, ci interese personale, particulare.

Reclamantul recunoaște că a semnat la data de 30 iunie 2006 hotărârea atacată, astfel că, în raport de dispozițiile art. 132 coroborat cu dispozițiile art. 196 din Legea nr. 31/1990, acțiunea formulată de reclamant este tardivă. Din probele administrate în cauză, intimatul nu a demonstrat că, mențiunile din hotărârea atacată privind majorarea capitalului social, revocarea sa din funcția de administrator și participarea la beneficii și pierderi, au fost adăugate ulterior semnării hotărârii, relevante fiind în acest sens cele două expertize criminalistice efectuate, din care rezultă că nu se poate stabili dacă mențiunile respective au fost adăugate ulterior. Instanța de apel nu a analizat aceste probe în raport de care se poate trage concluzia că acțiunea reclamantului este tardiv declarată.

Instanța de apel a făcut exclusiv analiza declarațiilor martorilor și a faptului că nu s-a prezentat registrul de procese verbale ale adunării generale a asociaților, și celelalte registre ale societății, concluzionând că aceste dovezi confirmă susținerile reclamantului că nu a fost convocat la adunarea generală din 29 iunie 2006, constatând greșit nulitatea absolută a hotărârii. Un aspect esențial pe care instanța de apel nu l-a analizat în cauză, îl reprezintă cele afirmate de reclamant în ședințele de judecată din 1 februarie 2007, 8 martie 2007 și 12 aprilie 2007, precum și comportamentul manifestat de reclamant pe tot parcursul procesului referitor la obiectul judecății. Comportamentul intimatului reclamant nu este credibil, acesta în mod deliberat și public a relatat situații neadevărate cu scopul de a induce în eroare și a prezenta deformat adevărul.

Dispozițiile art. 174 teza finală C. proc. civ., sunt aplicabile în favoarea societății și nu a intimatului, așa cum greșit a concluzionat instanța de apel. În concluzie intimatul reclamant a luat cunoștință de existența hotărârii la data de 30 iunie 2006 iar cererea de chemare în judecată este tardiv declarată. Intimatul A.F. a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefondat arătând că motivele invocate de recurent sunt simple afirmații fără suport probator, critici care nu se circumscriu în motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Critica recurenților se limitează la motive de fapt, fără a analiza legalitatea Deciziei nr. 40/2007, pe aspecte de interpretare sau aplicare greșită a legii, sau pe motive de nelegalitate a hotărârii.

Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor de recurs invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului dedus judecății, ori înțelesul lui, instanța de apel prin interpretarea greșită dată acestuia, îi alterează natura sau înțelesul lămurit. Recurenta SC Ș.T.I. SRL, evocând acest motiv, la asociat greșitei interpretări a probelor, care constituie o chestiune de fapt și nu justifică invocarea acestui motiv de recurs. De altfel, pârâta dorește reaprecierea probelor, urmărind schimbarea situației de fapt arătând că instanța de apel a făcut exclusiv analiza declarațiilor martorilor fără să țină cont de expertizele criminalistice și alte probe administrate.

Reaprecierea probelor administrate de instanțele de fond nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost și ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219/2005. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifica invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a reținut că societatea intimată nu a dovedit prin niciun mijloc de probă faptul că în absența unei convocări legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezența sa la ședința adunării generale, în lipsa oricărui probatoriu în acest sens, societatea nefiind în măsură să prezinte registrele societății de Procese verbale ale adunării generale și nici originalul hotărârii A.G.A.

nr. 2 din 29 iunie 2006. Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor acestui text, iar afirmația acesteia în sensul că acțiunea formulată este tardivă nu este susținută de probatoriul administrat, cum corect a reținut instanța de apel care a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006, reținând în raport de dispozițiile art. 135 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și art. 12 din Actul Constitutiv că apelantul reclamant nu a fost convocat legal, potrivit legii și dispozițiilor statutare. Potrivit dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”.

Nu se poate reține aplicarea dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 având în vedere că recurenta pârâtă nu a administrat probe din care să rezulte că ordinea de zi a fost stabilită de asociați și că intimatul reclamant a semnat Procesul verbal în caietul de Procese-verbale. Instanța de apel a dispus nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006 reținând motive de nulitate absolută în raport de dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și nu se poate vorbi de tardivitate în cazul nulității absolute având în vedere dispozițiile art. 195 alin. (3) din același act normativ și dispozițiile art. 196 privind convocarea.

În mod corect instanța de apel nu a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 în condițiile în care nu a fost dovedit faptul că în absența unei convocării legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezența reclamantului la ședința adunării generale, recurenta nefiind în măsură să prezinte registrele societății de procese-verbale ale adunării generale a asociaților, registrul părților sociale și nici originalul hotărârii A.G.A. a cărui nulitate se solicită. Afirmațiile pârâtei recurente în sensul că înscrisurile menționate au fost sustrase prin efracție, nu au fost confirmate de organele de urmărire penală și nici de martorii audiați pentru a fi aplicate dispozițiile art. 174 teza a doua în favoarea recurentului.

Principala critică a recurentei vizează tardivitatea acțiunii în anulare și motivele de nulitate relativă, apreciate ca fiind incidente, dar aceste aspecte au fost tranșate de către instanța de fond care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea având ca obiect nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. din 29 iunie 2006, iar recurenta nu a declarat apel împotriva hotărârii menționate. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul recurentei-pârâte SC Ș.T.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC Ș.T.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 9.710 lei cheltuieli de judecată către intimatul F.A. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.