ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 28506/3/2006,

reclamantul A.F. a chemat în judecată pe pârâta SC Ș.T.I. SRL, solicitând

instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a A.G.A. SC Ș.T.I. SRL și pe cale de consecință să dispună înlăturarea mențiunilor efectuate la

O.R.C. București în temeiul hotărârii atacate.

La data de 23 august

2006, reclamantul A.F. a chemat în judecată pe pârâta SC Ș.T.I. SRL solicitând

instanței să dispună anularea hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a A.G.A., cerere ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a comercială,

sub nr. 28502/3/2006.

Prin încheierea de

ședință din data de 1 februarie 2007 instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 28506/3/2006

la Dosarul nr. 28502/3/2006, având în vedere dispozițiile art. 164 C. proc.

civ.

Prin Sentința comercială

nr. 7763 din 7 iunie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 28502/3/2006 al

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția

prescripției dreptului la acțiune privind cererea având ca obiect nulitatea

relativă a hotărârii A.G.A. din 29 iunie 2006 și pe cale de consecință cererea

a fost respinsă ca prescrisă. Prin aceiași sentință, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea reclamantului F.A. în contradictoriu cu pârâta SC Ș.T.I.

SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 29

iunie 2006.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamantul F.A., iar prin Decizia comercială nr. 40

din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a

fost admis apelul formulat în contradictoriu cu SC Ș.T.I. SRL. Sentința

comercială nr. 7763 din 7 iunie 2007 a fost schimbată în parte în sensul că a

fost admisă în parte acțiunea conexă și a fost constatată nulitatea absolută a

hotărârii nr. 2 din 29 iunie 2006 a SC Ș.T.I. SRL.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut în esență că societatea intimată nu a dovedit prin

nici un mijloc de probă faptul că în absența unei convocări legale a reclamantului,

aceasta ar fi suplinită de prezența acestuia la ședința adunării generale. Societatea

nu a fost în măsură să prezinte instanței registrele societății și Procese-vebale

ale adunării generale a asociaților, registrul părților sociale și nici

originalul hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006 a cărui nulitate se solicită, fără a dovedi în vreun mod legal, cu probe concludente, că aceste

documente nu mai există din vina reclamantului. Prin analogie cu dispozițiile art.

174 teza a II-a C. proc. civ., neprezentarea de către societatea intimată la cererea

instanței și a reclamantului apelant, a documentelor menționate care să ateste

prezența reclamantului apelant la adunarea generală din 29 iunie 2006, se creează

prezumția, în favoarea reclamantului apelant, în sensul confirmării

susținerilor acestuia că nu a fost convocat potrivit dispozițiilor legale și

statutare să participe la adunarea generală a asociaților din data de 29 iunie

2006, că nu i-a fost adusă la cunoștință ordinea de zi, deși era obligatoriu,

deoarece cuprindea măsuri ce vizau modificarea actului constitutiv.

De asemenea, se

creează prezumția, în absența originalului hotărârii A.G.A., că nu i-ar fi fost

prezentată reclamantului apelant spre semnare varianta finală, ce a fost

înregistrată la Registrul Comerțului, în absența originalului, neputând fi

efectuată o expertiză concludentă, astfel că această prezumție este în favoarea

reclamatului apelant, în sensul dovedirii lipsei consimțământului al acestuia

la adoptarea hotărârii A.G.A. atacată în forma înregistrată la O.R.C.T.B., ceea

ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.

Prin Decizia nr. 50

din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Comercială,

a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Ș.T.I. SRL împotriva Deciziei

nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

în contradictoriu cu reclamantul F.A.

În motivarea deciziei

menționate Înalta Curte a reținut că majoritatea criticilor invocate de

recurentă privesc motive de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Recurenta nu se poate

prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate,

întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și

stabilirea situației de fapt. Neprezentarea de către intimată, la cererea

instanței și a reclamantului a documentelor care să ateste prezența acestuia la

adunarea generală din 29 iunie 2006, creează prezumția în favoarea

reclamantului, în sensul confirmării susținerilor că nu a fost convocat potrivit

dispozițiilor legale și statutare să participe la A.G.A. din 29 iunie 2006, instanța

de apel interpretând corect dispozițiile legale ce atrag nulitatea absolută a

hotărârii atacate.

Împotriva Deciziei nr.

50/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat

contestație în anulare contestatoarea SC Ș.T.I. SRL, contestație ce a fost

înregistrată sub nr. 632/1/2009.

Prin Decizia nr. 1949

din 18 iunie 2009 a fost admisă contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC Ș.T.I. SRL împotriva Deciziei nr. 50/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, deciziei ce a fost anulată, fixându-se termen pentru

judecata recursului.

În motivarea deciziei

Înalta Curte a reținut că recurenta pârâtă SC Ș.T.I. SRL prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin cererea de recurs a

învederat mai multe aspecte de nelegalitate ale deciziei date în faza

procesuală a apelului, acestea nefiind examinate în totalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate de recurenta SC Ș.T.I. SRL, aceasta critică Decizia

nr. 40/2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pentru

nelegalitate și netemeinicie, motive de recurs ce au fost întemeiate în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a făcut o

prezentare generală a situației de fapt arătând în esență că dispozițiile

legale invocate de intimatul A.F. atrag nulitatea relativă a hotărârii A.G.A.

iar semnarea hotărârii de către toți asociații acoperă lipsa convocării, fiind

aplicabile dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990 Normele ce reprezintă

temeiul de drept al acțiunii, așa cum au fost invocate de reclamant, nu

protejează un interes general obștesc cum în mod greșit au reținut ambele

instanțe, ci interese personale, particulare.

Reclamantul

recunoaște că a semnat la data de 30 iunie 2006 hotărârea atacată, astfel că,

în raport de dispozițiile art. 132 coroborat cu dispozițiile art. 196 din Legea

nr. 31/1990, acțiunea formulată de reclamant este tardivă.

Din probele administrate

în cauză, intimatul nu a demonstrat că, mențiunile din hotărârea atacată

privind majorarea capitalului social, revocarea sa din funcția de administrator

și participarea la beneficii și pierderi, au fost adăugate ulterior semnării

hotărârii, relevante fiind în acest sens cele două expertize criminalistice efectuate,

din care rezultă că nu se poate stabili dacă mențiunile respective au fost

adăugate ulterior. Instanța de apel nu a analizat aceste probe în raport de

care se poate trage concluzia că acțiunea reclamantului este tardiv declarată.

Instanța de apel a

făcut exclusiv analiza declarațiilor martorilor și a faptului că nu s-a

prezentat registrul de procese verbale ale adunării generale a asociaților, și

celelalte registre ale societății, concluzionând că aceste dovezi confirmă

susținerile reclamantului că nu a fost convocat la adunarea generală din 29

iunie 2006, constatând greșit nulitatea absolută a hotărârii.

Un aspect esențial pe

care instanța de apel nu l-a analizat în cauză, îl reprezintă cele afirmate de

reclamant în ședințele de judecată din 1 februarie 2007, 8 martie 2007 și 12

aprilie 2007, precum și comportamentul manifestat de reclamant pe tot parcursul

procesului referitor la obiectul judecății.

Comportamentul

intimatului reclamant nu este credibil, acesta în mod deliberat și public a

relatat situații neadevărate cu scopul de a induce în eroare și a prezenta deformat

adevărul.

Dispozițiile art. 174

teza finală C. proc. civ., sunt aplicabile în favoarea societății și nu a

intimatului, așa cum greșit a concluzionat instanța de apel.

În concluzie

intimatul reclamant a luat cunoștință de existența hotărârii la data de 30

iunie 2006 iar cererea de chemare în judecată este tardiv declarată.

Intimatul A.F. a

formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca

nefondat arătând că motivele invocate de recurent sunt simple afirmații fără

suport probator, critici care nu se circumscriu în motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. Critica recurenților se limitează la motive de fapt,

fără a analiza legalitatea Deciziei nr. 40/2007, pe aspecte de interpretare sau

aplicare greșită a legii, sau pe motive de nelegalitate a hotărârii.

Examinând recursul

pârâtei, prin prisma motivelor de recurs invocate și a temeiului de drept

indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi arătate.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în

cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului dedus judecății, ori

înțelesul lui, instanța de apel prin interpretarea greșită dată acestuia, îi

alterează natura sau înțelesul lămurit.

Recurenta SC Ș.T.I.

SRL, evocând acest motiv, la asociat greșitei interpretări a probelor, care

constituie o chestiune de fapt și nu justifică invocarea acestui motiv de

recurs.

De altfel, pârâta

dorește reaprecierea probelor, urmărind schimbarea situației de fapt arătând că

instanța de apel a făcut exclusiv analiza declarațiilor martorilor fără să țină

cont de expertizele criminalistice și alte probe administrate. Reaprecierea

probelor administrate de instanțele de fond nu mai este posibilă, odată cu

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar

ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost și ea înlăturată prin

pct. 49 al Legii nr. 219/2005.

Interpretarea dată probelor

constituie o chestiune de fapt, care nu justifica invocarea dispozițiilor art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de

apel a reținut că societatea intimată nu a dovedit prin niciun mijloc de probă

faptul că în absența unei convocări legale a reclamantului, aceasta ar fi

suplinită de prezența sa la ședința adunării generale, în lipsa oricărui probatoriu

în acest sens, societatea nefiind în măsură să prezinte registrele societății

de Procese verbale ale adunării generale și nici originalul hotărârii A.G.A. nr.

2 din 29 iunie 2006.

Nici motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță, întrucât recurenta

nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva

cerințelor acestui text, iar afirmația acesteia în sensul că acțiunea formulată

este tardivă nu este susținută de probatoriul administrat, cum corect a reținut

instanța de apel care a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2

din 29 iunie 2006, reținând în raport de dispozițiile art. 135 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990 și art. 12 din Actul Constitutiv că apelantul reclamant nu a fost

convocat legal, potrivit legii și dispozițiilor statutare.

Potrivit

dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „Convocarea adunării se

va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții

speciale, prin scrisoare recomandată cu cel puțin 10 zile înainte de ziua

fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”. Nu se poate reține

aplicarea dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 având în vedere că

recurenta pârâtă nu a administrat probe din care să rezulte că ordinea de zi a

fost stabilită de asociați și că intimatul reclamant a semnat Procesul verbal

în caietul de Procese-verbale.

Instanța de apel a

dispus nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 29 iunie 2006 reținând

motive de nulitate absolută în raport de dispozițiile art. 132 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990 și nu se poate vorbi de tardivitate în cazul nulității

absolute având în vedere dispozițiile art. 195 alin. (3) din același act

normativ și dispozițiile art. 196 privind convocarea.

În mod corect

instanța de apel nu a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 121 din Legea nr.

31/1990 în condițiile în care nu a fost dovedit faptul că în absența unei

convocării legale a reclamantului, aceasta ar fi suplinită de prezența reclamantului

la ședința adunării generale, recurenta nefiind în măsură să prezinte

registrele societății de procese-verbale ale adunării generale a asociaților,

registrul părților sociale și nici originalul hotărârii A.G.A. a cărui nulitate

se solicită. Afirmațiile pârâtei recurente în sensul că înscrisurile menționate

au fost sustrase prin efracție, nu au fost confirmate de organele de urmărire

penală și nici de martorii audiați pentru a fi aplicate dispozițiile art. 174

teza a doua în favoarea recurentului.

Principala critică a recurentei

vizează tardivitatea acțiunii în anulare și motivele de nulitate relativă,

apreciate ca fiind incidente, dar aceste aspecte au fost tranșate de către

instanța de fond care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune

privind cererea având ca obiect nulitatea relativă a hotărârii A.G.A. din 29

iunie 2006, iar recurenta nu a declarat apel împotriva hotărârii menționate.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să respingă recursul recurentei-pârâte SC Ș.T.I. SRL

București împotriva Deciziei comerciale nr. 40 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC Ș.T.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 40

din 4 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 9.710 lei cheltuieli de judecată către intimatul F.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.