ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6786/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 207/122 din 05 februarie 2010, reclamanta R.E., prin procurator R.G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, obligarea acestuia la: - exproprierea totală a suprafeței de 10.000 mp teren pe care îl deține în localitatea C. Județul Giurgiu, limitrof DN 5; - obligarea pârâtului la plata sumei de 120.000 euro, echivalent în RON, pentru suprafața de 10.000 mp teren, precum și suma de 500 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului începând cu anul 2004 și până în prezent.

Reclamanta și-a precizat și completat acțiunea principală, în sensul că, în realitate, a fost afectată suprafața de 3475 mp teren care ar trebui expropriată (iar nu doar 1741 mp) și, de asemenea, pârâta trebuie obligată la exproprierea restului de suprafață până la 10.000 mp, întrucât accesul la această suprafață a fost blocat de lucrările executate de pârât. La termenul din 05 octombrie 2010 procuratorul reclamantei a arătat că a intervenit decesul acesteia din urmă, iar potrivit certificatului de moștenitor prezentat a rezultat ca unicul moștenitor al defunctei R.E. este numita B.G. care și-a manifestat voința de a continua procesul prin procurator, ceilalți copii fiind declarați străini de succesiune în urma dezbaterii succesorale urmate.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, tribunalul a respins ca inadmisibile excepțiile inadmisibilității, necompetenței materiale și neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de către pârât, pentru motivele arătate în încheierea de ședință. Prin sentința civilă nr. 701 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta B.G. (în calitate de succesor al defunctei R.E.) prin procurator R.G.V., astfel cum a fost precizată și completată. Instanța de fond a reținut, în esență, că suprafața inițială de teren deținută de R.E. și ulterior, de succesorii acesteia, a fost vătămată într-o mică proporție (sub 20%), pentru lucrările de interes public fiind necesară suprafața de 1741 mp din totalul de 10.001 mp, așa încât, terenul rămas (8260 mp) poate fi folosit potrivit destinației sale agricole menționate în titlul de proprietate, prezentând în continuare valoare și utilitate economică.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel în termen legal reclamanta B.G., prin procurator R.G.V., criticând-o pentru nelegalitate. S-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea soluției toate probele administrate în cauză, iar urmare a lucrărilor de lărgire a drumului național la patru benzi de circulație, accesul la restul de teren este blocat total, aspect confirmat și de către expertul desemnat în cauză. Cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată în cauză de către expropriator, reclamanta a susținut că pe rolul Judecătoriei Giurgiu există contestația în anulare promovată de aceasta împotriva sentinței pronunțate de către această instanță în acțiunea având ca obiect plângerea împotriva încheierii de CF nr. 7216/2009 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu.

Prin decizia civilă, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta B.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 07 ianuarie 2010 s-a dispus exproprierea suprafeței de 1711 mp cu număr cadastral C2., teren situat în localitatea C., județul Giurgiu și acordarea de despăgubiri în cuantum total de 54.345,32 RON echivalentul a 13.057,50 euro, sumă ce a fost încasată de către autoarea reclamantei, defuncta R.E. Suprafața expropriată face parte din suprafața totală de teren de 10.000 mp deținută conform titlului de proprietate nr. P1. din 9 iulie 2002 și a fost necesară realizării lucrării de lărgire la patru benzi a drumului național DN5 A.C.

- Giurgiu. Instanța de fond a reținut corect că suprafața de 8260 mp - rest de proprietate cu număr cadastral C1., nu este afectată de expropriere prin realizarea lucrării de lărgire a drumului național, fiind lipsită de orice sarcini din partea expropriatorului conform încheierilor de CF aflate la dosarul de fond. În cauză, a fost efectuată o lucrare de specialitate care a arătat că este justificată suprafața expropriată de 1749 mp, iar suprafața rămasă liberă în proprietatea reclamantei se regăsește fizic pe teren; de asemenea, expertul a arătat că nu există în prezent o cale de acces din DN 5 la suprafața de teren rămasă în proprietatea reclamantei, însă a precizat că accesul, respectiv crearea unui drept de servitute, poate fi realizat de comun acord între proprietarii terenurilor agricole învecinate sau prin crearea unei servituti de trecere de către pârâtă.

Instanța de apel a constatat că această împrejurare nu poate justifica exproprierea totală a suprafeței de 10.000 mp deținută în proprietate de către reclamantă și nu a reținut susținerile apelantei vizând zona de protecție a drumului național și existența unui canal de irigații. De asemenea, s-a constatat că aliniamentul terenului rămas în proprietatea apelantei nu s-a schimbat, așa încât, și în prezent ca și înainte de expropriere, terenul în litigiu are ca vecin în partea de est - drumul național DN5 București -Giurgiu, concluzionându-se că drumul de acces rămâne același cu cel practicat înainte de expropriere. Critica vizând excepția autorității de lucru judecat nu a fost analizată de instanța de apel, întrucât prin încheierea de ședință de la 18 mai 2010 instanța de fond a respins această excepție ca nefondată.

În finalul considerentelor, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a apreciat în mod legal neîndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 pentru exproprierea totală a suprafeței de teren proprietatea reclamantei și ca urmare, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat. împotriva deciziei menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.G., invocând dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticii întemeiate pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța de apel a fost alcătuită din 2 judecători, încălcându-se dispozițiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Neparticiparea procurorului la judecarea cererii atrage nelegalitatea compunerii completului de judecată, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susține că hotărârea nu a fost pronunțată de instanța civilă, încălcându-se astfel competența de ordine publică. Recurenta arată că hotărârea instanței de apel, cât și hotărârea instanței de fond nu sunt semnate, motiv de casare pe care îl încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arată că suma de 54.345,32 RON nu a fost încasată întrucât expropriatorul nu a comunicat originalul recipisei de consemnare.

Susține că încheierile de CF emise în documentațiile cadastrale C2. și C1. nu au nicio relevanță față de capătul de cerere privind exproprierea suprafeței de 8260 m.p., întemeiat pe dispozițiile art. 9 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 184/2008, cu referire la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 și art. 14 alin. (2) din Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006. Arată că expropriatorul, în urma dezlipirii imobilului în suprafață de 1741 m.p. nu și-a îndeplinit sarcina de a construi calea de acces din DN5, iar sarcina de servitute impusă acestuia asupra imobilului rămas în suprafață de 8260 m.p. nu poate fi realizată întrucât nici imobilele învecinate de la sud și nord nu au cale de acces din DN5.

Consideră că pentru aceste motive terenul în suprafață de 8260 m.p. nu poate fi exploatat. În opinia sa, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii privind exproprierea suprafeței de 8260 m.p, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta susține că, atât prin cererea precizatoare, cât și prin cererea de apel, a solicitat obligarea expropriatorului la plata despăgubirii în sumă de 75 mii euro, și nu 120.000 euro, iar pentru lipsa de folosință a terenului a solicitat suma de 100.000 RON și nu 500 RON.

Arată că, întrucât cererea a fost întemeiată pe art. 9 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în referire la art. 24 alin. (4) și art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 14 alin. (2) din Ordinul nr. 634/2004, hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs care se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul formulat, în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile privind nelegala compunere a completului de judecată la fond și în apel, precum și la nepronunțarea hotărârii de către instanța civilă, invocate sub forma unor motive de recurs de ordine publică și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 3 C. proc.

civ., sunt nefondate. Dispozițiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, pretins a fi fost încălcate, se referă la situația în care completul format din doi judecători nu ajunge la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, pricina judecându-se din nou și complet de divergență în condițiile legii, ceea ce nu este cazul în speță. Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că în cadrul Curților de Apel funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Totodată, potrivit art. 54 alin. (2) din aceiași lege, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. În conformitate cu aceste dispoziții legale, precum și față de obiectul pricinii, expropriere, hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță civilă, respectiv Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, competentă material și teritorial să judece pricina. Această instanță, fiind învestită să judece pricina în calea de atac a apelului a fost legal compusă din doi judecători. Susținerea reclamantei-recurente potrivit căreia instanța nu ar fi fost legal alcătuită și astfel, ar fi fost încălcate norme de organizare judecătorească, prin neparticiparea procurorului la soluționarea cauzei în apel, este de asemenea nefondată.

Legea nr. 33/1994 prevede la art. 23 alin. (1) participarea obligatorie a procurorului la soluționarea cererii de expropriere. Din încheierea de dezbateri de la data de 30 ianuarie 2012, care face parte integrantă din decizia recurată, rezultă concluziile reprezentantului Ministerului Public, anume respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate. Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată a fost semnată și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., neexistând vreo vătămare, în accepțiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., de natură să facă aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Critica recurentei privind aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că aceasta a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, nu poate fi primită. Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a despăgubirilor." Prin urmare, acțiunea formulată în condițiile acestui text de lege se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privmd exproprierea pentru cauză de utilitate publică, numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Folosind sintagma „în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" în situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este situația în speță, legiuitorul a dorit ca în acest domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii, iar nu și cu privire la posibilitatea exproprierii totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. În consecință, se constată că în mod legal instanțele de fond au reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu pot fi aplicate în cazul imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004. Criticile privind imposibilitatea exploatării terenului de 8.260 mp, rămas neexpropriat, vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției pronunțate, motiv pentru care nu pot fi cenzurate în recurs.

Prin expertiza efectuată la judecata în fond și prin răspunsurile la obiecțiunile formulate de părți, s-a concluzionat că nu este necesară exproprierea întregii suprafețe de 10.000 mp aflată în proprietatea reclamantei, pe de o parte pentru că asemenea măsură nu este necesară în raport de amplitudinea investiției de interes național, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a constatat imposibilitatea exploatării terenului. Se observă, de asemenea, că apărările formulate de reclamantă relativ la situația reală a terenului rămas în proprietatea sa, în sensul inexistenței unui drum de acces la calea publică, sunt împrejurări de fapt care au făcut obiectul analizei la judecata pe fond și care au fost pe deplin stabilite.

Instanța de apel a statuat că aliniamentul terenului rămas în proprietatea apelantei nu s-a schimbat, acesta având vecin în partea de est, drumul național DN5 București - Giurgiu, precum și faptul că terenul expropriat este un teren care are destinație agricolă și poate fi exploatat ca atare, prezentând în continuare valoare și utilitate economică. În atare condiții, criticile formulate de reclamantă prin intermediul recursului cu privire la aceste aspecte de fapt ale cauzei se constituie într-o reiterare a nemulțumirilor în legătură cu mijloacele de probă administrate la judecata în fond a cauzei și, respectiv, cu privire la aprecierea dată de instanțele de fond acestora, critici care, urmare a abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs. Prin acțiunea introductivă, precum și prin motivele de recurs invocate, reclamanta nu contestă cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărârea nr. 2 din 07 ianuarie 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 privind exproprierea suprafeței de 1741 mp. Susținerile privind acordarea unei despăgubiri de 120.000 de euro și a sumei de 500 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, în cazul exproprierii totale a suprafeței de 10.000 mp, nu pot fi reținute de vreme ce s-a statuat că în speță nu este posibilă exproprierea suplimentară.

Susținerea recurentei privind, faptul că, suma stabilită cu titlu de despăgubire în cuantum total, de 54.345,32 RON nu a fost încasată întrucât expropriatorul nu a comunicat originalul recipisei de consemnare nu este o critică de nelegalitate a soluției pronunțate în apel, care să se poată încadra în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât acest text legal prevede ipoteza în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivul de recurs încadrat de recurentă în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 48A din data de 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.