ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 660/2014

Prin Sentința civilă nr. 181 din 01 martie 2010, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de K.A. și a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt la 30.000 euro cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din conținutul Sentinței nr. 668/2008 pronunțată de Tribunalul Olt, a rezultat că reclamantului K.A. i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul Legii nr. 118/1990, republicat. De asemenea, instanța a apreciat că reclamantul K.A. face parte din categoria persoanelor cărora li se aplică prevederile Legii nr. 221/2009. Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 172 din 27 mai 2010, a fost admis apelul declarat de reclamantul K.A.

și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro daune morale. Prin Decizia civilă nr. 5.429 din 23 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarant de pârât și a redus cuantumul despăgubirilor de la 100.000 euro la 30.000 euro și a respins recursul declarant de reclamant. Împotriva deciziei civile pronunțate de instanța de recurs, contestatorul K.A. a formulat prezenta contestație în anulare invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul a susținut că decizia atacată reprezintă rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, a susținut că urmare a reducerii de către instanța de recurs a cuantumului despăgubirilor acordate, de la 100.000 euro la 30.000 euro, echivalentul a 44.800 RON, potrivit dispozițiilor C. proc.

civ. intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, tribunalul nu mai era competent material și teritorial să judece prezenta cauză. Pe cale de consecință, a solicitat completarea dispozitivului deciziei atacate cu suma de 5.000.000.000 lei vechi, cu titlu de daune morale.

De asemenea, a solicitat completarea dispozitivului deciziei contestate în sensul obligării Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt la restituirea sumei de 75.000 RON, actualizați, depuși la C.E.C sucursala Craiova, în luna ianuarie a anului 1983, precum și la restituirea în natură a apartamentului situat în Craiova, a terenului în suprafață de 7.637 mp preluat în temeiul Decretului nr. 58/1974 și a 0,500 grame de aur sustrase în anul 1985. Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare formulate cu motivarea că, prin criticile aduse, nu se încadrează prevederilor legale invocate ale art. 318 C. proc.

civ. Înalta Curte, asupra contestației în anulare formulate, reține următoarele: Potrivit art. 318 teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale. Prin greșeală materială, în sensul textului de lege enunțat, se înțelege o greșeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Prin contestația în anulare formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă, în realitate, greșeli de judecată, pretins a fi săvârșite de către instanța de recurs cu ocazia soluționării căii de atac.

Mai precis, contestatorul arată că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale reprezentate de reducerea cuantumului daunelor morale acordate și motivat de faptul că prin reducerea acestora și prin intrarea în vigoare a dispozițiilor noului C. proc. civ. a fost încălcată competența materială a tribunalului în soluționarea prezentei cauze. Aceste critici nu se subsumează, însă, noțiunii de "greșeală materială" în înțelesul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ci vizează raporturi juridice de drept material și procesual deduse judecății și soluționate irevocabil prin hotărârea atacată. De asemenea, criticile ce vizau completarea dispozitivului deciziei contestate, nu pot face obiectul prezentei căi de atac, ci unei eventuale cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281, art. 281 1 sau 281 2 C. proc.

civ. Or, prin intermediul contestației în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanței de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., și nu mai poate fi repusă în discuție pe aspectele judecate. În concluzie, susținerile contestatorilor nu se subsumează cerințelor art. 318 teza 1 C. proc. civ., așa încât Înalta Curte va respinge contestația în anulare dedusă judecății, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestator K.A. împotriva Deciziei civile nr. 5.429 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2014. Procesat de GGC - AM