ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 660/2014

Prin Sentința civilă

nr. 181 din 01 martie 2010, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis în parte

cererea formulată de K.A. și a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt la

30.000 euro cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că din conținutul Sentinței nr.

668/2008 pronunțată de Tribunalul Olt, a rezultat că reclamantului K.A. i-au

fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul Legii nr. 118/1990,

republicat. De asemenea, instanța a apreciat că reclamantul K.A. face parte din

categoria persoanelor cărora li se aplică prevederile Legii nr. 221/2009.

Curtea de Apel

Craiova prin Decizia civilă nr. 172 din 27 mai 2010, a fost admis apelul

declarat de reclamantul K.A. și a schimbat în parte sentința apelată în sensul

că a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro daune morale.

Prin Decizia civilă

nr. 5.429 din 23 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarant de pârât și a redus cuantumul despăgubirilor de la 100.000

euro la 30.000 euro și a respins recursul declarant de reclamant.

Împotriva deciziei

civile pronunțate de instanța de recurs, contestatorul K.A. a formulat prezenta

contestație în anulare invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. În

dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul a susținut că

decizia atacată reprezintă rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, a

susținut că urmare a reducerii de către instanța de recurs a cuantumului

despăgubirilor acordate, de la 100.000 euro la 30.000 euro, echivalentul a

44.800 RON, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. intrat în vigoare la data de

15 februarie 2013, tribunalul nu mai era competent material și teritorial să

judece prezenta cauză. Pe cale de consecință, a solicitat completarea

dispozitivului deciziei atacate cu suma de 5.000.000.000 lei vechi, cu titlu de

daune morale. De asemenea, a solicitat completarea dispozitivului deciziei

contestate în sensul obligării Statului român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt la restituirea

sumei de 75.000 RON, actualizați, depuși la C.E.C sucursala Craiova, în luna

ianuarie a anului 1983, precum și la restituirea în natură a apartamentului

situat în Craiova, a terenului în suprafață de 7.637 mp preluat în temeiul

Decretului nr. 58/1974 și a 0,500 grame de aur sustrase în anul 1985.

Prin întâmpinarea

depusă, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației în

anulare formulate cu motivarea că, prin criticile aduse, nu se încadrează

prevederilor legale invocate ale art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte, asupra

contestației în anulare formulate, reține următoarele:

Potrivit art. 318

teza 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli

materiale.

Prin greșeală

materială, în sensul textului de lege enunțat, se înțelege o greșeală

procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe

această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere

a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Prin contestația în

anulare formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă,

în realitate, greșeli de judecată, pretins a fi săvârșite de către instanța de

recurs cu ocazia soluționării căii de atac.

Mai precis,

contestatorul arată că decizia contestată este rezultatul unei greșeli

materiale reprezentate de reducerea cuantumului daunelor morale acordate și

motivat de faptul că prin reducerea acestora și prin intrarea în vigoare a dispozițiilor

noului C. proc. civ. a fost încălcată competența materială a tribunalului în

soluționarea prezentei cauze.

Aceste critici nu se

subsumează, însă, noțiunii de "greșeală materială" în înțelesul art.

318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ci vizează raporturi juridice de drept

material și procesual deduse judecății și soluționate irevocabil prin hotărârea

atacată. De asemenea, criticile ce vizau completarea dispozitivului deciziei

contestate, nu pot face obiectul prezentei căi de atac, ci unei eventuale

cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281, art. 281

1

sau 281

2

C. proc. civ.

Or, prin intermediul

contestației în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea

deciziei instanței de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art.

377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat,

conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., și nu mai poate fi repusă în

discuție pe aspectele judecate.

În concluzie,

susținerile contestatorilor nu se subsumează cerințelor art. 318 teza 1 C.

proc. civ., așa încât Înalta Curte va respinge contestația în anulare dedusă

judecății, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestator K.A. împotriva

Deciziei civile nr. 5.429 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM