ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8613/2011

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată în baza Legii nr.

221/2009, reclamantul G.T.D.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, a

solicitat în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, să se constate

caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus autorul său

G.T. și obligarea acestuia, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

221/2009, la despăgubiri reprezentând echivalentul valorilor bunurilor

confiscate, respectiv presă ulei și gater, anexe la moara T.V. din comuna

Broșteni, județul Mehedinți și gater vertical, mecanic, circular și pivă,

reprezentând anexe la moara din comuna Ionești.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1948, autorul său a fost arestat de

fosta miliție pe motive de ordin politic și dus la Penitenciarul din Drobeta

Turnu Severin, până în luna decembrie 1948, când a fost eliberat.

A mai arătat că în

perioada 1948 - 1964 autorul său a avut stabilit domiciliul obligatoriu în

comuna Turceni, sat Gîrbov, iar ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu

i-au fost naționalizate casa, morile și mașinile de treierat, unde a locuit cu

întreaga familie 16 ani în condiții foarte grele, fiind persecutat în

continuare de comuniști.

Reclamantul a mai

susținut că s-a judecat în baza Legii nr. 10/2001 însă nu i-au fost restituite

presa de ulei și gaterul, anexe la moara din comuna Broșteni, județul Mehedinți

și gater vertical, mecanic, circular și pivă, reprezentând anexe la moara din

comuna Ionești.

Prin Sentința civilă

nr. 350 din 21 octombrie 2010 Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului, a

constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse față de

autorul reclamantului și a obligat pârâtul la plata sumei de 41.171 euro,

reprezentând valoarea bunurilor confiscate, în echivalent în lei la data

plății, cu titlu de despăgubiri și la 1.000 RON cheltuieli de judecată către

reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că:

Autorul reclamantului

a făcut obiectul unor măsuri administrative care au avut caracter politic,

cererea reclamantului fiind întemeiată pe dispozițiile art. 4 și art. 5 din

Legea nr. 221/2009.

Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, completează

cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale

cuvenite victimelor regimului totalitarist, realizând un act de dreptate pentru

cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să-și exercite drepturile

fundamentale.

S-a constatat că

reclamantul nu a solicitat prin acțiune daune morale, ci numai despăgubiri

materiale, reprezentând valoarea bunurilor confiscate așa cum au fost evaluate

de expert și dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ce nu au fost

restituite în baza Legii nr. 10/2001, așa cum rezultă din hotărârile anexate la

dosarul cauzei.

Având în vedere că

reclamantul a dovedit că bunurile confiscate, respectiv naționalizate, au fost

proprietatea autorului său, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub aspectul necenzurării

suficiente a cuantumului despăgubirilor acordate; s-a invocat, de asemenea,

literatura de specialitate, practica judiciară internă și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului referitoare la modul de stabilire a cuantumului

despăgubirilor morale.

Prin Decizia nr. 160

din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, apelul declarat de pârât a fost respins

și a fost obligat la plata sumei de 1.008,92 RON, cheltuieli de judecată, către

intimatul reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Cuantumul

despăgubirilor materiale, acordate reclamantului a fost stabilit prin raportul

de expertiză, întocmit în cauză de ing. V.I., fiind contestat numai de către

reclamant. În urma răspunsului la obiecțiuni, stabilindu-se un alt cuantum al

despăgubirilor, respectiv de 41.171 euro, care, nici de această dată nu a fost

contestat de către pârât, deși s-au acordat mai multe termene de judecată, după

depunerea răspunsului expertului la obiecțiunile reclamantului, și pârâtul a

fost prezent, prin consilier juridic.

Cum, la instanța de

fond, pârâtul nu a contestat cuantumul despăgubirilor stabilit prin expertiză,

și nu a solicitat, eventual, o nouă expertiză, soluționarea cauzei în raport de

această expertiză, care este și lămuritoare sub aspectul cuantumului

despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, este legală și temeinică.

În ceea ce privește

susținerile apelantului pârât, cu trimitere la literatura de specialitate și

practica judiciară națională și a Curții Europene a Drepturilor Omului, acestea

vizează criteriile de acordare a daunelor morale, și nu a daunelor materiale,

care au făcut obiectul judecății, așa încât, sub acest aspect, criticile sunt

irelevante.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul a formulat recurs prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesual pasive, admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.

Cu privire la

excepție arată că potrivit art. 5, alin. (2) din Legea nr. 221/2009 Direcția

Generală a Finanțelor Publice Gorj are doar competența de punere în executare a

hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, raportul juridic de

drept material existând între intimatul reclamant și Statul Român reprezentat

prin Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește

fondul cauzei, învederează că decizia atacată este criticabilă sub aspectul că

instanța de fond nu a cenzurat suficient cuantumul despăgubirilor acordate.

Astfel, se arată că

reclamantului nu i-au fost restituite presa de ulei și gaterul, anexe la moara

din comuna Broșteni, județul Mehedinți și gaterul vertical mecanic, circular și

pivă, anexe la moara din comuna Ionești în temeiul Legii nr. 10/2001, deși au

fost solicitate, ceea ce echivalează cu nedovedirea pretențiilor intimatului

reclamant.

Mai arată că trebuie

să se aibă în vedere și faptul că persoanelor persecutate politic, statul le-a

acordat indemnizații încă din anul 1990 și că în cazurile reglementate de Legea

nr. 221/2009, rolul instanțelor de judecată este acela de a analiza dacă

reparația oferită de stat prin intermediul Decretului-Lege nr. 118/1990 este

suficientă sau nu.

Susține că Legea nr.

221/2009 nu prevede acordarea de drepturi noi ci doar reafirmă, în vederea

asigurării unui cadru normativ coerent, posibilitatea obținerii unor

despăgubiri care puteau fi oricum solicitate în virtutea dreptului de acces la

justiție garantat de C. civ., de Constituția României republicată, și de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se solicită

cenzurarea cuantumului pretențiilor reclamantului, întrucât valoarea acestora

este mult prea mare, scopul Legii nr. 221/2009 fiind acela de acorda o justă

despăgubire persoanelor îndreptățite, neputându-se transforma într-un izvor de

îmbogățire fără just temei în dauna Statului Român.

Cu privire la capătul

de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către

intimatul reclamant, învederează că nu se poate dovedi culpa sa procesuală,

astfel încât, solicită respingerea cererii incidentale privind obligarea

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de

judecată ca neîntemeiată.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 5 lit.

b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea

inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de

despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin

hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile

nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile

Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau

ale Legii nr. 247/2005.

În speță, prin

hotărârea instanței de fond, în urma constatării caracterul politic al

măsurilor administrative dispuse față de autorul reclamantului, pârâtul a fost

obligat la plata sumei de 41.171 euro, reprezentând valoarea utilajelor și

instalațiilor solicitate de reclamant, în echivalent în lei la data plății, cu

titlu de despăgubiri și la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către

reclamant.

Suma a fost stabilită

prin raportul de expertiză efectuat în cauză și așa cum în mod corect a reținut

și instanța de apel, aceasta nu a fost contestată de către recurentul pârât.

De altfel, față de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei

hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie,

instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt

stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa

cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea

hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Prin urmare critica

cu privire la cenzurarea cuantumului despăgubirilor materiale nu poate fi

primită.

Excepția lipsei

calității procesual pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Gorj, în raport de faptul că raportul juridic de drept material există doar

între reclamant și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se va

respinge ca neîntemeiată.

Potrivit legii

într-adevăr statul este obligat la plata despăgubirilor reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate însă, contrar susținerilor

recurentei-pârâte, calitatea sa procesuală în prezenta cauză este dovedită prin

mandatul depus chiar de aceasta la instanța de fond. Conform acestuia Direcția

Generală a Finanțelor Publice Gorj este împuternicită să reprezinte Ministerul

Finanțelor Publice atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentant al

statului.

Nici critica cu

privire la greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi

reținută.

Prin modul în care a

fost formulată această critică recurentul susține că nu a fost dovedită culpa

sa procesuală și solicită respingerea cererii de obligare la plata

cheltuielilor de judecată.

Din moment ce

tribunalul a admis acțiunea reclamantului și l-a obligat pe pârât la plata

despăgubirilor, acesta a căzut în pretenții, devenind perfect aplicabile

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Menținând soluția

dată de tribunal acțiunii, în mod legal Curtea de Apel a menținut și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cum apelul a fost

respins, pârâtul a căzut în pretenții și în această fază procesuală, așa încât,

tot cu aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. Curtea de Apel l-a obligat la

plata cheltuielilor de judecată.

De altfel o astfel de

cerere nu a fost formulată prin motivele de apel iar cu ocazia dezbaterilor

reprezentantul recurentei pârâte nu a fost prezent.

Astfel, pentru cele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în nume

propriu și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva

Deciziei nr. 160 din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2011.