ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8613/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea formulată în baza Legii nr. 221/2009, reclamantul G.T.D.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, a solicitat în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus autorul său G.T. și obligarea acestuia, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, la despăgubiri reprezentând echivalentul valorilor bunurilor confiscate, respectiv presă ulei și gater, anexe la moara T.V. din comuna Broșteni, județul Mehedinți și gater vertical, mecanic, circular și pivă, reprezentând anexe la moara din comuna Ionești.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1948, autorul său a fost arestat de fosta miliție pe motive de ordin politic și dus la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin, până în luna decembrie 1948, când a fost eliberat. A mai arătat că în perioada 1948 - 1964 autorul său a avut stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Turceni, sat Gîrbov, iar ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu i-au fost naționalizate casa, morile și mașinile de treierat, unde a locuit cu întreaga familie 16 ani în condiții foarte grele, fiind persecutat în continuare de comuniști. Reclamantul a mai susținut că s-a judecat în baza Legii nr. 10/2001 însă nu i-au fost restituite presa de ulei și gaterul, anexe la moara din comuna Broșteni, județul Mehedinți și gater vertical, mecanic, circular și pivă, reprezentând anexe la moara din comuna Ionești.

Prin Sentința civilă nr. 350 din 21 octombrie 2010 Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse față de autorul reclamantului și a obligat pârâtul la plata sumei de 41.171 euro, reprezentând valoarea bunurilor confiscate, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri și la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că: Autorul reclamantului a făcut obiectul unor măsuri administrative care au avut caracter politic, cererea reclamantului fiind întemeiată pe dispozițiile art. 4 și art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, completează cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor regimului totalitarist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să-și exercite drepturile fundamentale. S-a constatat că reclamantul nu a solicitat prin acțiune daune morale, ci numai despăgubiri materiale, reprezentând valoarea bunurilor confiscate așa cum au fost evaluate de expert și dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ce nu au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001, așa cum rezultă din hotărârile anexate la dosarul cauzei.

Având în vedere că reclamantul a dovedit că bunurile confiscate, respectiv naționalizate, au fost proprietatea autorului său, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub aspectul necenzurării suficiente a cuantumului despăgubirilor acordate; s-a invocat, de asemenea, literatura de specialitate, practica judiciară internă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor morale.

Prin Decizia nr. 160 din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul declarat de pârât a fost respins și a fost obligat la plata sumei de 1.008,92 RON, cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cuantumul despăgubirilor materiale, acordate reclamantului a fost stabilit prin raportul de expertiză, întocmit în cauză de ing. V.I., fiind contestat numai de către reclamant. În urma răspunsului la obiecțiuni, stabilindu-se un alt cuantum al despăgubirilor, respectiv de 41.171 euro, care, nici de această dată nu a fost contestat de către pârât, deși s-au acordat mai multe termene de judecată, după depunerea răspunsului expertului la obiecțiunile reclamantului, și pârâtul a fost prezent, prin consilier juridic.

Cum, la instanța de fond, pârâtul nu a contestat cuantumul despăgubirilor stabilit prin expertiză, și nu a solicitat, eventual, o nouă expertiză, soluționarea cauzei în raport de această expertiză, care este și lămuritoare sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, este legală și temeinică. În ceea ce privește susținerile apelantului pârât, cu trimitere la literatura de specialitate și practica judiciară națională și a Curții Europene a Drepturilor Omului, acestea vizează criteriile de acordare a daunelor morale, și nu a daunelor materiale, care au făcut obiectul judecății, așa încât, sub acest aspect, criticile sunt irelevante. Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.

Cu privire la excepție arată că potrivit art. 5, alin. (2) din Legea nr. 221/2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj are doar competența de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, raportul juridic de drept material existând între intimatul reclamant și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește fondul cauzei, învederează că decizia atacată este criticabilă sub aspectul că instanța de fond nu a cenzurat suficient cuantumul despăgubirilor acordate. Astfel, se arată că reclamantului nu i-au fost restituite presa de ulei și gaterul, anexe la moara din comuna Broșteni, județul Mehedinți și gaterul vertical mecanic, circular și pivă, anexe la moara din comuna Ionești în temeiul Legii nr. 10/2001, deși au fost solicitate, ceea ce echivalează cu nedovedirea pretențiilor intimatului reclamant.

Mai arată că trebuie să se aibă în vedere și faptul că persoanelor persecutate politic, statul le-a acordat indemnizații încă din anul 1990 și că în cazurile reglementate de Legea nr. 221/2009, rolul instanțelor de judecată este acela de a analiza dacă reparația oferită de stat prin intermediul Decretului-Lege nr. 118/1990 este suficientă sau nu. Susține că Legea nr. 221/2009 nu prevede acordarea de drepturi noi ci doar reafirmă, în vederea asigurării unui cadru normativ coerent, posibilitatea obținerii unor despăgubiri care puteau fi oricum solicitate în virtutea dreptului de acces la justiție garantat de C. civ., de Constituția României republicată, și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se solicită cenzurarea cuantumului pretențiilor reclamantului, întrucât valoarea acestora este mult prea mare, scopul Legii nr. 221/2009 fiind acela de acorda o justă despăgubire persoanelor îndreptățite, neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei în dauna Statului Român. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant, învederează că nu se poate dovedi culpa sa procesuală, astfel încât, solicită respingerea cererii incidentale privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005.

În speță, prin hotărârea instanței de fond, în urma constatării caracterul politic al măsurilor administrative dispuse față de autorul reclamantului, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 41.171 euro, reprezentând valoarea utilajelor și instalațiilor solicitate de reclamant, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Suma a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză și așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, aceasta nu a fost contestată de către recurentul pârât. De altfel, față de actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Prin urmare critica cu privire la cenzurarea cuantumului despăgubirilor materiale nu poate fi primită. Excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în raport de faptul că raportul juridic de drept material există doar între reclamant și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se va respinge ca neîntemeiată.

Potrivit legii într-adevăr statul este obligat la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate însă, contrar susținerilor recurentei-pârâte, calitatea sa procesuală în prezenta cauză este dovedită prin mandatul depus chiar de aceasta la instanța de fond. Conform acestuia Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj este împuternicită să reprezinte Ministerul Finanțelor Publice atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentant al statului. Nici critica cu privire la greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută. Prin modul în care a fost formulată această critică recurentul susține că nu a fost dovedită culpa sa procesuală și solicită respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Din moment ce tribunalul a admis acțiunea reclamantului și l-a obligat pe pârât la plata despăgubirilor, acesta a căzut în pretenții, devenind perfect aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Menținând soluția dată de tribunal acțiunii, în mod legal Curtea de Apel a menținut și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cum apelul a fost respins, pârâtul a căzut în pretenții și în această fază procesuală, așa încât, tot cu aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. Curtea de Apel l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată. De altfel o astfel de cerere nu a fost formulată prin motivele de apel iar cu ocazia dezbaterilor reprezentantul recurentei pârâte nu a fost prezent.

Astfel, pentru cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în nume propriu și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 160 din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.