ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3811/2012

Asupra recursului civil de față, constată: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 28 mai 2010, reclamantul P.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia, la plata sumei de 3.634.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor, construcții și terenuri. În motivarea acțiunii sale, ce a fost precizată, ca fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamantul a arătat că solicită să-i fie acordate despăgubiri sau imobilele pe care le-a indicat în cererea introductivă și a depus procesul-verbal din 14 septembrie 1962, prin care i-au fost preluate bunurile, precum și notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Mai susține reclamantul că în perioada 1945-1989 i-au fost confiscate: două case de locuit acoperite cu țiglă, un grajd de animale, 3 magazii, două pătule și 29 ha teren compus din 2 trupuri, bunuri situate pe raza județului Gorj , având o valoare de 3.634.000 RON. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinsă acțiunea reclamantului, întrucât Legea nr. 221/2009 reglementează o măsură de reparație cu privire la condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 și, ca atare, această lege vizează fapte politice și persoane condamnate pentru astfel de fapte sau măsuri asimilate acestora care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945, acțiunea de față neîncadrându-se în actul normativ mai sus arătat.

Prin sentința civilă nr. 313 din 04 octombrie 2010, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A reținut că reclamantul a acționat în judecată Statul Român pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 3.634.000 RON reprezentând contravaloarea imobilelor, construcții și terenuri care i-au fost confiscate în perioada 1945-1989. Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009, arătând totodată că bunurile respective au fost solicitate și la legile proprietății apărute anterior anului 2009, cauzele respective aflându-se în diferite stadii de soluționare pe rolul instanțelor de judecată.

Referitor la cauza de față, s-a reținut că Legea nr. 221/2009 privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, ori cererea reclamantului de a fi despăgubit pentru imobilele construcții și terenuri preluate abuziv în perioada anterior menționată, nu se încadrează în prevederile legii, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul P.S., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței civile și, pe fond, admiterea acțiunii cu consecința restituirii în natură a bunurilor. Se solicită în apel acordarea daunelor morale, pentru nefolosința acestor bunuri timp de 20 ani, pe care reclamantul le-a evaluat la 1.500.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, reclamatul a invocat dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, referitoare la constatarea caracterului politic. Prin decizia nr. 255 din 26 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 313 din 04 octombrie 2010 a Tribunalul Gorj. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că cererile privind acordarea de daune morale pentru nefolosirea bunurilor timp de 20 ani, invocarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/1990, referitoare la constatarea caracterului politic, sunt cereri noi, formulate direct în apel și conform art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi”. Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., invocat în argumentarea soluției de respingere a căii de atac, instanța de apel a reținut că „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță (...)”. Instanța de apel a mai reținut și că prin sentința civilă nr. 29 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Gorj, devenită irevocabilă, s-a respins cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 de constatare a caracterului politic al condamnării penale, măsură dispusă împotriva sa prin sentința penală nr. 1965/1986.

Astfel, prin hotărârea sus-menționată s-a reținut că, raportat la actele și lucrările dosarului, condamnarea penală dispusă împotriva reclamantului excede Legii nr. 221/2009 și nu poate fi încadrată în dispozițiile speciale ale acestui act normativ de reparație. Ca atare, potrivit referatului întocmit de compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, împotriva sentinței penale nr. 1965 din 16 decembrie 1986 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost declarat recurs. Prin decizia penală nr. 1419 din 27 septembrie 1991 pronunțată de Tribunalul Suprem, a fost admis recursul, s-a casat sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare. Or, în aceste condiții, în care există o hotărâre de condamnare definitivă ce a intervenit după 1991, perioadă ce excede celei prevăzută de dispozițiile Legii nr. 221/2009, acțiunea reclamantului nu putea fi admisă, fiind corect respinsă de instanța de fond.

A mai reținut instanța de apel că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile nu i-au fost restituite, sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005”. După cum se observă, nici temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu este incident în cauză, reclamantul nefacând dovada în condițiile art. 1169 C. civ.

a susținerilor sale. În prezenta cauză, după cum s-a arătat, cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant a fost respinsă irevocabil, pe considerentul că nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009. Ca atare, nu sunt îndeplinite cerințele exprese ale art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul nefiind îndreptățit ca atare, la măsuri reparatorii prevăzute de lege în privința acordării de despăgubiri pentru bunurile solicitate. Instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut nici dovada că aceste bunuri au fost confiscate ca urmare a condamnării penale, din conținutul procesului-verbal întocmit la data de 14 septembrie 1962, rezultând că bunurile au fost confiscate, în vederea construirii Barajului Rovinari.

Mai mult decât atât, reclamantul a mai solicitat aceste bunuri în temeiul legilor apărute anterior anului 2009, cauzele aflându-se în diferite stadii de soluționare. Împotriva deciziei nr. 255 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul P.S. formulând următoarele critici: Instanțele de fond și apel, nu au dat dovadă de rol activ, respingând-i acțiunea (soluție menținută în calea de atac) pe baza unei simple speculații, potrivit căreia s-a reținut că reclamantul a suferit o condamnare după anul 1991, situație calificată greșit de instanțe, cu referire la un alt cadrul procesual, ce nu are legătură cu acțiunea reclamantului, întemeiată în drept, pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

O altă critică vizează interpretarea eronată dată de instanțe prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, precum și art. 5 lit. b) din actul normativ menționat. Deși reclamantul nu a încadrat în drept criticile sale, din conținutul acestora Înalta Curte constată că, acestea ar putea fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în concret, a dispozițiilor legale mai sus menționate. Criticile sunt nefondate, întrucât, astfel cum corect a reținut instanța de apel, formularea unui petit nou, acela al constatării caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 [art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009] depășește cadrul legal al învestirii instanței și nu poate fi analizat, peste obiectul inițial al acțiunii.

Ca atare, nu se poate susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, neincidente în cauză, deoarece potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății”.

Nici prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2010, potrivit cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (...) poate solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor consfiscate prrin hotărârea de condamnare sau ca efect al sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu au aplicabilitate în cauză.

Or, în speță, prin precizarea de acțiune formulată la data de 21 iunie 2010, temeiul de drept al acțiunii nu a fost corect ales, bunurile a căror restituire este solicitată de reclamant, sau contravaloarea acestora, nu sunt rezultatul unui prejudiciu produs, ca efect al vreunei hotărâri de condamnare cu caracter politic. Condamnarea la care a făcut referire instanța de apel, aplicată reclamantului P.S.

prin sentința penală nr. 1965/1986 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu vizează săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, și nu constituie o condamnare cu caracter politic, în sensul pe care Legea nr. 221/2009 îl acordă, strict și limitativ pentru perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, în cazurile expres prevăzute de art. 1 alin. (2), (3) și nu face nici obiectul de aplicare al măsurilor administrative cu caracter politic, luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, etc. (art. 3 din Legea nr. 221/2009). Astfel cum a reținut instanța de apel, condamnarea intervenită după anul 1991, excede perioadei de referință stabilită de Legea nr. 221/2009.

Pentru considerentele expuse se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva deciziei nr. 255 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2012.