ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3811/2012

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 28 mai 2010,

reclamantul P.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia, la plata sumei de 3.634.000 RON,

reprezentând contravaloarea imobilelor, construcții și terenuri.

În

motivarea acțiunii

sale, ce a fost precizată, ca fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,

reclamantul a arătat că solicită să-i fie acordate despăgubiri sau imobilele pe

care le-a indicat în cererea introductivă și a depus procesul-verbal din 14

septembrie 1962, prin care i-au fost preluate bunurile, precum și notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001.

Mai susține reclamantul că în perioada 1945-1989 i-au

fost confiscate: două case de locuit acoperite cu țiglă, un grajd de animale, 3

magazii, două pătule și 29 ha teren compus din 2 trupuri, bunuri situate pe raza

județului Gorj , având o valoare de 3.634.000 RON.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinsă acțiunea reclamantului, întrucât

Legea nr. 221/2009 reglementează o măsură de reparație cu privire la condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în

perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 și, ca atare, această lege vizează fapte

politice și persoane condamnate pentru astfel de fapte sau măsuri asimilate acestora

care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data

de 06 martie 1945, acțiunea de față neîncadrându-se în actul normativ mai sus arătat.

Prin sentința civilă nr. 313 din 04 octombrie 2010, Tribunalul

Gorj a respins acțiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor.

A reținut că reclamantul a acționat în judecată Statul

Român pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 3.634.000 RON reprezentând

contravaloarea imobilelor, construcții și terenuri care i-au fost confiscate în

perioada 1945-1989.

Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat

despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009, arătând totodată că bunurile respective

au fost solicitate și la legile proprietății apărute anterior anului 2009, cauzele

respective aflându-se în diferite stadii de soluționare pe rolul instanțelor de

judecată.

Referitor la cauza de față, s-a reținut că Legea nr.

221/2009 privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, ori cererea reclamantului

de a fi despăgubit pentru imobilele construcții și terenuri preluate abuziv în perioada

anterior menționată, nu se încadrează în prevederile legii, motiv pentru care acțiunea

a fost respinsă.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul P.S.,

solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței civile și, pe fond, admiterea acțiunii

cu consecința restituirii în natură a bunurilor.

Se solicită în apel acordarea daunelor morale, pentru

nefolosința acestor bunuri timp de 20 ani, pe care reclamantul le-a evaluat la 1.500.000

RON, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea apelului,

reclamatul a invocat dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, referitoare

la constatarea caracterului politic.

Prin decizia nr. 255 din 26 mai 2011, Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat

de reclamant împotriva sentinței civile nr. 313 din 04 octombrie 2010 a Tribunalul

Gorj.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a

reținut că cererile privind acordarea de daune morale pentru nefolosirea bunurilor

timp de 20 ani, invocarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/1990, referitoare la

constatarea caracterului politic, sunt cereri noi, formulate direct în apel și conform

art. 294 alin. (1) C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri

noi”.

Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., invocat în

argumentarea soluției de respingere a căii de atac, instanța de apel a reținut că

„părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace

de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță (...)”.

Instanța de apel a mai reținut și că prin sentința civilă

nr. 29 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Gorj, devenită irevocabilă, s-a respins

cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 de constatare

a caracterului politic al condamnării penale, măsură dispusă împotriva sa prin sentința

penală nr. 1965/1986.

Astfel, prin hotărârea sus-menționată s-a reținut că,

raportat la actele și lucrările dosarului, condamnarea penală dispusă împotriva

reclamantului excede Legii nr. 221/2009 și nu poate fi încadrată în dispozițiile

speciale ale acestui act normativ de reparație.

Ca atare, potrivit referatului întocmit de compartimentul

executări penale din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, împotriva sentinței penale

nr. 1965 din 16 decembrie 1986 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost declarat

recurs.

Prin decizia penală nr. 1419 din 27 septembrie 1991 pronunțată

de Tribunalul Suprem, a fost admis recursul, s-a casat sentința și a fost trimisă

cauza spre rejudecare. Or, în aceste condiții, în care există o hotărâre de condamnare

definitivă ce a intervenit după 1991, perioadă ce excede celei prevăzută de dispozițiile

Legii nr. 221/2009, acțiunea reclamantului nu putea fi admisă, fiind corect respinsă

de instanța de fond.

A mai reținut instanța de apel că, potrivit art. 5

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări

cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanței

obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor

confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă

bunurile nu i-au fost restituite, sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în

condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005”.

După cum se observă, nici temeiul art. 5 lit. b) din Legea

nr. 221/2009 nu este incident în cauză, reclamantul nefacând dovada în condițiile

art. 1169 C. civ. a susținerilor sale.

În

prezenta cauză,

după cum s-a arătat, cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării

suferite de reclamant a fost respinsă irevocabil, pe considerentul că nu se încadrează

în dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Ca atare, nu sunt îndeplinite cerințele exprese ale

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul nefiind îndreptățit

ca atare, la măsuri reparatorii prevăzute de lege în privința acordării de despăgubiri

pentru bunurile solicitate.

Instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut nici dovada

că aceste bunuri au fost confiscate ca urmare a condamnării penale, din conținutul

procesului-verbal întocmit la data de 14 septembrie 1962, rezultând că bunurile

au fost confiscate, în vederea construirii Barajului Rovinari.

Mai mult decât atât, reclamantul a mai solicitat aceste

bunuri în temeiul legilor apărute anterior anului 2009, cauzele aflându-se în diferite

stadii de soluționare.

Împotriva deciziei nr. 255 din 26 mai 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat

recurs reclamantul P.S.

formulând următoarele

critici:

Instanțele de fond și apel, nu au dat dovadă de rol activ,

respingând-i acțiunea (soluție menținută în calea de atac) pe baza unei simple speculații,

potrivit căreia s-a reținut că reclamantul a suferit o condamnare după anul 1991,

situație calificată greșit de instanțe, cu referire la un alt cadrul procesual,

ce nu are legătură cu acțiunea reclamantului, întemeiată în drept, pe dispozițiile

Legii nr. 221/2009.

O altă critică vizează interpretarea eronată dată de instanțe

prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, precum și art. 5 lit. b) din

actul normativ menționat.

Deși reclamantul nu a încadrat în drept criticile sale,

din conținutul acestora Înalta Curte constată că, acestea ar putea fi încadrate

în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii, în concret, a dispozițiilor legale mai sus menționate.

Criticile sunt nefondate, întrucât, astfel cum corect

a reținut instanța de apel, formularea unui petit nou, acela al constatării caracterului

politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 [art.

4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009] depășește cadrul legal al învestirii instanței

și nu poate fi analizat, peste obiectul inițial al acțiunii.

Ca atare, nu se poate susține că instanța de apel a interpretat

și aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, neincidente

în cauză, deoarece potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „în toate cazurile,

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății”.

Nici prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 221/2010, potrivit cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic (...) poate solicita instanței obligarea

statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor consfiscate

prrin hotărârea de condamnare sau ca efect al sau ca efect al măsurii administrative,

dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin

echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările

și completările ulterioare, nu au aplicabilitate în cauză.

Or, în speță, prin precizarea de acțiune formulată la

data de 21 iunie 2010, temeiul de drept al acțiunii nu a fost corect ales, bunurile

a căror restituire este solicitată de reclamant, sau contravaloarea acestora, nu

sunt rezultatul unui prejudiciu produs, ca efect al vreunei hotărâri de condamnare

cu caracter politic.

Condamnarea la care a făcut referire instanța de apel,

aplicată reclamantului P.S. prin sentința penală nr. 1965/1986 pronunțată de Judecătoria

Târgu Jiu vizează săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, și

nu constituie o condamnare cu caracter politic, în sensul pe care Legea nr. 221/2009

îl acordă, strict și limitativ pentru perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989,

în cazurile expres prevăzute de art. 1 alin. (2), (3) și nu face nici obiectul de

aplicare al măsurilor administrative cu caracter politic, luate de organele fostei

miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

internarea în unități și colonii de muncă, etc. (art. 3 din Legea nr. 221/2009).

Astfel cum a reținut instanța de apel, condamnarea intervenită

după anul 1991, excede perioadei de referință stabilită de Legea nr. 221/2009.

Pentru considerentele expuse se va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamant, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același

Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

P.S. împotriva deciziei nr. 255 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2012.