ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4136/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 971 din 16 noiembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 5941/117/2009, s-a respins

acțiunea civilă formulată de reclamantul L.Ș. și cererea de intervenție

formulată de intervenienta R.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj-Napoca, pentru daune

morale; s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L.Ș. și cererea de

intervenție formulată de intervenienta R.A., împotriva pârâților Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, SC A. SA, prin Administrația Domeniilor

Statului, A.F.P. Gherla, D.G.F.P. a județului Cluj, B.A., pentru restituire în

natură și acordare de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF nr. x Gherla,

nr. top a, b; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și s-a respins acțiunea civilă

formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L.Ș.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

constatându-se caracterul politic al stabilirii măsurii administrative a

domiciliului forțat al defunctului L.D. și a reclamantului L.Ș.

În considerente s-a reținut

că potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter

politic orice măsură luată de organele fostei securități, având ca obiect dislocarea

și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în colonii de muncă, stabilirea

de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul dintre următoarele

acte.

Art. 4 alin. (2) prevede

că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele

prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate

caracterul politic al acestora.

Stabilirea domiciliului

obligatoriu al defunctului L.D. și a familiei sale s-a făcut în baza Decretului-Lege

nr. 83/1949, act normativ care nu este enumerat la art. 3 din lege.

Raportat la probatoriul

administrat în cauză, a rezultat că măsura administrativă a domiciliului obligatoriu,

aplicată reclamantului și tatălui său, L.D., a avut un caracter politic.

Referitor la acordarea

despăgubirilor morale s-a reținut că motivul pentru care reclamantul și intervenienta

nu au dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al

acțiunii acesteia, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din

21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel, în termen legal, reclamantul L.Ș. și intervenienta R.A., invocând

ca temei al apelului nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate, apelanții

arătând că, nelegalitatea constă în faptul că, deși au indicat că antecesorii lor

au fost persecutați politic, totuși instanța reține că această persecuție politică

derivă din calitatea de judecător a tatălui reclamantului, deși acesta era un judecător

apolitic.

Din acest punct de vedere,

apelanții au arătat că, calitatea reclamantului, de fiu al antecesorului său, și

a surorii sale, de fiică, justifică acest apel.

În data de 16 martie 2011,

apelanții au depus la dosarul cauzei o „Precizare de acțiune”.

În motivarea acestei „Precizări

de acțiune”, apelanții au arătat că, având în vedere faptul că prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost practic suprimat dreptul apelanților,

recunoscut prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la acordarea unor

daune morale pentru prejudiciul suferit prin măsurile dispuse împotriva antecesorului

lor, apelanții se află în postura ingrată de a identifica un temei juridic al acțiunii

formulate. În opinia acestora, această problemă, în lipsa altor măsuri legislative,

poate fi soluționată în felul următor:

a) Aplicarea cu prioritate

a Convenției Europene a Drepturilor Omului față de dreptul național.

b) Identificarea unui

remediu în dreptul național, respectiv art. 998-999 C. civ.

Prin decizia civilă

nr. 251 A din 9 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj a respins apelul.

În privința temeiurilor

juridice noi, invocate de apelanți prin precizarea de acțiune depusă la dosar la

data de 16 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, din oficiu, la termenul de judecată

din data de 09 iunie 2011, a invocat și a pus în discuția contradictorie a părților

prezente, precum și a reprezentantei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii direct în apel,

excepție care urmează să fie admisă, motivat pe prevederile art. 294 alin. (1)

C. proc. civ., dispoziții procedurale care interzic în mod imperativ schimbarea

direct în apel a cauzei juridice a acțiunii și implicit, a obiectului cererii de

chemare în judecată.

Invocarea de către apelanți,

pentru prima dată în fața instanței de apel, a unor temeiuri juridice noi, ca fundament

al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 998 - 999 C. civ., art. 3,

art. 5, art. 6, art. 8 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și principiul interzicerii discriminării, echivalează cu o schimbare a cauzei

juridice în apel și cu încălcarea, totodată, a principiului dublului grad de jurisdicție,

intrând astfel sub incidența art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, au fost

menținute reținerile primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recurs reclamantul și intervenienta, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând că apelul trebuia soluționat cu aplicarea prioritară

a Convenției Europene a Drepturilor Omului și prin identificarea unui remediu în

dreptul național, respectiv prin prisma art. 998-999 C. civ.

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel, constatând

încetarea efectelor dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

în mod corect nu a examinat cauza pe temeiul altor norme, făcând o aplicare corespunzătoare

a prevederilor art. 294 C. proc. civ.

În condițiile în care

reclamantul a invocat temeiul juridic al cererii în despăgubiri ca fiind reprezentat

de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - examinate ca atare

în primă instanță, analizarea pretențiilor acestuia din perspectiva altor prevederi

legale ar fi echivalat cu schimbarea cauzei juridice în timpul procesului.

Or, atare act de procedură

este contrar dispozițiilor art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora

„În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare

în judecată și nici nu se pot face cereri noi”.

Norma procedurală citată

are caracter imperativ și împiedică o solicitare a reclamantului în sensul examinării

cererii sale pe temeiul altei norme decât cea corect invocată prin cererea de chemare

în judecată, cu atât mai mult nu permite examinarea din oficiu a unui alt temei

juridic, evident, dacă acesta a fost corect indicat de către reclamant și nu este

necesară o calificare a cererii sub acest aspect.

Excepțiile de la regula

prevăzută în art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt redate în teza II și în

alin. (2) din același art. 294, vizează exclusiv obiectul unei cereri, nu și cauza

acesteia.

Fiind de strictă interpretare

și aplicare, cazurile respective nu pot fi interpretate ca referindu-se și la temeiul

juridic al cererii, indiferent de modificările intervenite în conținutul normei

invocate în cererea introductivă, inclusiv încetarea efectelor acestei norme, ca

urmare a constatării neconstituționalității lor, astfel cum s-a întâmplat în cauză.

Față de toate considerentele

reținute, recursul va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamantul L.Ș. și de intervenienta R.A. împotriva deciziei nr. 251A din 9 iunie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale și pentru

cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie

2012.