ÎCCJ, decizie (scj.ro #81674)

Contestație la titlu. Admiterea cererii și schimbarea debitorului obligației. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Contestație la titlu. Index alfabetic : contestație la titlu - dispozitiv - inadmisibilitate Vechiul Cod de procedură civilă, art. 399, art. 400 Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită, însă nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural, creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac ordinare sau extraordinare. De asemenea, prin contestația la titlu nu se poate obține nici completarea dispozitivului prin soluționarea unui capăt de cerere cu care instanța ce a pronunțat hotărârea asupra fondului nu a fost învestită, aspect ce atrage inadmisibilitatea cererii astfel formulate.

În atare situație, este nelegală hotărârea instanței prin care, admițând contestația la titlu, a reținut existența unor obligații în sarcina altui pârât decât cel stabilit prin dispozitivul hotărârii contestate, care este clar și echivoc în acest sens. Secția I civilă, decizia nr.3663 din 12 septembrie 2013 Prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul H.J. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A., să se dispună restituirea terenului liber și neafectat scopului pentru care a fost expropriat, acordarea de despăgubiri pentru terenul afectat de construcția edificată pe terenul ce nu poate fi restituit, obligarea pârâtei de a emite o decizie în acest sens, rectificarea înscrierii de CF în sensul sus menționat.

În motivarea cererii de chemare în judecată precizată, reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru restituirea unei suprafețe de teren în suprafața de 380 mp. Acest teren a fost proprietatea reclamantului, fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 08.10.1956. Prin Decretul nr. 75/1974 emis de președintele R.S.R., suprafața de 380 mp a fost expropriată și trecută abuziv în proprietatea Statului Român. Scopul exproprierii a constat în construirea unui cămin de nefamiliști, cămin care a fost construit pentru întreprinderea A. Cluj. Terenul expropriat a fost dat în administrarea operativă a acestei întreprinderi iar ulterior, la 22.07.1994, a trecut în administrarea operativă a S.C.

T. S.A. iar ulterior a trecut în proprietatea pârâtei. Transferurile privind dreptul de administrare și a apoi dreptul de proprietate s-au realizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, întrucât la momentul la care s-a transformat în societate comercială, pârâta nu deținea terenul din speță în administrare. În anul 1991 reclamantul a solicitat restituirea terenului liber, comunicându-i-se că terenul solicitat a fost recent trecut în proprietatea Statului Român și că nu se poate restitui, dar că solicitarea sa se va ține în evidență și se va analiza când apar acte normative care reglementează această materie. După apariția Legii nr. 10/2001, pârâta nu a respectat prevederile cuprinse în cap. III din lege, nesoluționându-le notificarea nici până în prezent și fiind astfel obligat la formularea prezentei acțiuni.

Din terenul expropriat, suprafața de 235 mp este liberă de construcții, urmând ca doar pentru diferență să fie acordate despăgubiri, care să fie calculate la prețul de piață al terenurilor din Cluj-Napoca. Prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienta H.C. a formulat aceleași cereri ca și reclamantul, motivându-și cererea de intervenție la fel ca și acesta din urmă, având în vedere că terenul expropriat a fost bunul comun al reclamantului și intervenientei. Cererea de chemare în judecată inițială a fost înregistrată sub nr. xxx8/2002. Ea a fost formulată de către reclamantul H.J. în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A. și a avut ca obiect restituirea terenului liber de 350 mp din totalul de 380 mp cât au fost expropriați, acordarea de despăgubiri pentru terenul de circa 30 mp, care nu poate fi restituit în natură și obligarea pârâtei de a emite o decizie.

Cererea de intervenție în interes propriu formulată în același dosar de intervenienta în interes propriu H.C. a avut același obiect. Prin sentința civilă nr. 663/2003 a Tribunalului Cluj, s-a disjuns petitul din acțiunea principală completată și formulată de reclamantul H.J. și din cererea de intervenție in interes propriu formulată de intervenienta H.C., împotriva pârâtei S.C T. S.A., având ca obiect anularea titlului de proprietate al pârâtei.

A admis excepția de necompetentă materială a Tribunalului Cluj pentru restul petitelor din acțiunea civilă completată și formulată de reclamant și din cererea de intervenție în interesul propriu formulată de intervenienta și, în consecință: A declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție in interes propriu, având ca obiect restituirea terenului cu suprafața de 350 mp, despăgubiri pentru terenul ocupat de construcții și rectificare CF, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Imobilul în litigiu constând în teren în suprafață de 380 mp a fost inițial proprietatea reclamantului și a intervenientei, ca bun comun cu titlu de cumpărare, fiind înscris în CF 4886 Cluj nr. top.

15984 în suprafața de 278 stjp. Acest imobil a fost dezmembrat în două imobile noi, respectiv imobilul cu nr. top. 15984/1 în suprafață de 620 mp care a fost reînscris în favoarea reclamantului și a intervenientei și imobilul cu nr. top. 15984/2 în suprafață de 380 mp. Acest ultim imobil a fost expropriat prin Decretul nr. 75/1974. Din actele de la dosar nu rezultă că municipiul Cluj-Napoca ar deține acte din care să rezulte că reclamantul și intervenienta au fost despăgubiți cu privire la imobilul în litigiu. În prezent, terenul în litigiu figurează în patrimoniul pârâtei S.C. T. S.A., în favoarea căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, societate la care Statul Român deține un număr de 653 acțiuni a căror valoarea, la momentul apariției Legii nr. 10/2001.

În termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, reclamantul și intervenienta au formulat notificări către Municipiul Cluj-Napoca și pârâtă pentru restituirea terenului în litigiu. Având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 rezultă că obligația de a soluționa notificarea revine pârâtei S.C. T. S.A. Prin decizia civilă nr. 127 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis cererea formulată de pârâta-contestatoare S.C. T. S.A. și în consecință, a lămurit înțelesul dispozitivului deciziei civile nr. 180 din 23.05.2007 a Curții de Apel Cluj după cum urmează: Debitorul creanței de 69.246,2 lei este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în faza execuțională.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 1/AR din 14.04.2011 a Curții de Apel Cluj, s-a respins cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile numărul 129/A din 16.04.2009 a Curții de Apel Cluj, care a fost menținută. Prin decizia civilă nr. 180 din 23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul H.J. și intervenienta H.C. împotriva sentinței civile nr. 185 din 8 martie 2007 a Tribunalului Cluj, ce a fost schimbată, în sensul că a fost admisă în totalitate acțiunea exercitată de reclamant împotriva pârâtei S.C.

T. S.A., precum și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta împotriva aceleiași pârâte, dispunându-se restituirea în natură, în favoarea reclamantului și a intervenientei, a parcelei cu nr. top nou 15984/2/1, aflată în proprietatea pârâtei și stabilindu-se dreptul lor la despăgubiri bănești în suprafață de 69.246,2 lei pentru terenul nerestituit în natură; în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, s-a reținut caracterul nefuncțional al Fondului Proprietatea, s-au înlăturat dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pe motiv că acestea încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. Prin decizia civilă nr. 129 din 16.04.2009 a Curții de Apel Cluj, a fost admisă contestația la titlu formulată de pârâta S.C.

T. S.A., lămurindu-se înțelesul dispozitivului deciziei civile nr. 189 din 23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 lei este Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în faza execuțională, reținându-se că, în faza de judecată, calitate procesuală o are pârâta, căreia, prin lege, i s-a atribuit competența de a soluționa notificarea. Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea ei, pe motiv că statul nu a fost deloc apărat în proces, ceea ce atrage anularea deciziei civile nr. 129/A din 16.04.2009, iar instanța investită cu soluționarea contestației la titlu, a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea principală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 și 6 C.proc.civ.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj, s-a constatat că aceasta nu este incidentă. Obiectul prezentului litigiu îl constituie judecarea contestației în anulare în urma anulării deciziei civile nr. 129/A din 16.04.2009 a Curții de Apel Cluj, prin decizia nr. 2928 din 2.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că Statul Român nu a fost citat, acesta fiind motivul pentru care s-a dispus anularea hotărârii. Constatând lipsa citării Statului în procedura de soluționare a contestației și sancționând această omisiune cu anularea hotărârii și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, în cadrul căreia procedura de citare să fie realizată, s-a stabilit că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală.

În ipoteza în care instanța supremă ar fi apreciat că Statul Român nu are calitate procesuală, soluția ar fi fost similară celei pronunțate prin decizia civilă nr. 932 din 04.02.2011, prin care s-a respins, pentru lipsa calității procesuale, recursul declarat de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin decizia nr. 180 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, a fost admis apelul declarat de reclamantul H.J. și intervenienta H.C. împotriva sentinței civile nr. 185 din 8 martie 2007 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în totalitate acțiunea civilă exercitată de reclamantul H.J. împotriva pârâtei S.C. T. S.A., precum și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta H.C.

împotriva aceleiași pârâte și, în consecință, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului și a intervenientei, a parcelei cu nr. top. nou 15984/2/1 în suprafață de 235 mp, conform raportului de expertiză tehnică judiciară , fiind stabilit dreptul reclamantului și intervenientei la despăgubiri bănești în valoare de 69.246,2 lei pentru terenul în suprafață de 145 mp, nerestituit în natură, în sumă de 1.776 lei reclamantului și intervenientei. Referitor la dispozitivul deciziei mai sus menționată, pârâta S.C. T. S.A. a formulat contestație la titlu, solicitând instanței să stabilească debitorul obligației de plată a despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului H.J. și a intervenientei H.C., susținând că, în realitate, această obligație nu a luat naștere în patrimoniul ei, debitorul acesteia fiind, în realitate, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru că persoanele îndreptățite au pornit executarea silită împotriva pârâtei S.C. T. S.A., aceasta a formulat contestație la executare propriu-zisă și contestație la titlu, invocând aceleași împrejurări, acesta fiind motivul pentru care cererea a fost înregistrată inițial la Judecătoria Cluj-Napoca. Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 400 alin. (2), art. 399 alin. (1) C.proc.civ., în urma citării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, s-a apreciat că aceasta este fondată. În opinia instanței, plata despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu, respectiv decizia nr. 180 din 23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, nu revine în sarcina pârâtei-contestatoare, calitatea de debitor al obligației de plată revenindu-i Statului Român.

În speță, pârâta are atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar, dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent (în măsura în care nu sunt oferite bunuri sau servicii în compensare), plata sumelor de bani nu revine acesteia, ci Statului însuși prin Ministerul Finanțelor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru motive de nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.proc.civ. În dezvoltarea criticilor formulate de recurentul a susținut că : În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare, instanța de apel a constatat că nu este incidentă.

În ce privește admiterea contestației la titlu, prin prisma motivelor invocate de către contestatoarea S.C. T. SA., trebuie avut în vedere că prin decizia civilă nr. 127/A din 07.12.2012, Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 399 alin. (l) teza a II-a C.proc.civ., fiind incident art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat. Se reține că instanța de apel a fost învestită să rejudece contestația la titlu formulată de S.C. T. S.A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a anulării deciziei civile nr. 1239/A din 16.04.2009 a Curții de Apel prin decizia de casare nr. 2928 din 02.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin contestația la titlu formulată de S.C. T. S.A., împotriva deciziei nr. 180/A/2007 a Curții de Apel Cluj, contestatoarea a solicitat instanței să se stabilească debitorul obligației de plată a despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului H.J. și a intervenientei H.C., susținând că, în realitate, această obligație nu a luat naștere în patrimoniul ei, debitorul acesteia fiind, în realitate, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Considerentele care au stat la baza respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt legate, în primul rând, de faptul că judecarea contestației în anulare a intervenit ca urmare a anulării deciziei civile nr. 129/A din l6.04.2009 a Curții de Apel Cluj prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2928 din 2.05.2012, prin care s-a statuat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat și s-a stabilit că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală. Concluzia care se desprinde din considerentele enunțate, este că numai în situația în care cererea de revizuire ar fi fost respinsă, instanța de apel, în rejudecarea contestației la titlu, putea considera ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-au încălcat în primul rând puterea de lucru judecat, atât a deciziei nr. 932 din 04.02.2011, dar și a deciziei nr. 3807/2008 prin care a fost soluționat recursul formulat de S.C. T. S.A. În ce privește admiterea contestației la titlu, prin prisma motivelor invocate de către contestatoarea S.C. T. S.A., se reține că prin decizia nr. 127/A din 07.12.2012, Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 388 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită, însă nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural, creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac ordinare sau extraordinare.

Prin urmare, prin contestația la titlu nu se poate obține nici completarea dispozitivului prin soluționarea unui capăt de cerere cu care instanța ce a pronunțat hotărârea asupra fondului nu a fost învestită, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii formulate de contestatoarea S.C. T. S.A. Contrar limitelor impuse de art. 399 alin.(1) teza a II-a C. proc.civ., în opinia instanței de apel „plata despăgubirilor stabilite prin titlu executoriu - decizia nr. 180 din 23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, nu revine în sarcina pârâtei contestatoare, calitatea de debitor al obligației de plată revine Statului Român, întrucât statul este cel care prin puterea legiuitorului elaborează sistemul normativ". În privința modului în care contestatoarea S.C.

T. S.A. a fost obligată să soluționeze notificarea cu care a fost învestită, se apreciază că, raportat la dispozițiile art. 400 alin. (2), art. 399 alin. (1) C.proc.civ., instanța nu mai avea competența să aprecieze că „pârâta avea atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar, dacă nu poate fi restituit în natură, va putea constata dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent (în măsura în care nu sunt oferite bunuri sau servicii în compensare), iar plata sumelor de bani nu revine acesteia, ci statului însuși prin Ministerul Finanțelor Publice”. De asemenea, se apreciază că nici invocarea dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele juridice - singurul temei legal ce se regăsește în motivare, nu implică și nu atrage calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În mod nelegal a reținut instanța de apel existența unor obligații în sarcina Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,câtă vreme dispozitivul hotărârii contestate este clar și echivoc, în sensul că pârâtei S.C. T. S.A. îi revenea obligația de a achita reclamantului și intervenientei despăgubirile bănești în valoare de 69.246,2 lei pentru terenul în suprafață de 145 m.p., nerestituit în natură, după cum îi revin și celelalte obligații stabilite prin dispozitiv. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a reținut că motivele de recurs invocate se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și, pe cale de consecință, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 127/A din 07.12.2012 a Curții de Apel Cluj, a casat decizia atacată și, rejudecând, a respins contestația la titlu formulată de contestatoarea S.C.

T. S.A .