ÎCCJ, decizie (scj.ro #81674)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81674) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație

la titlu. Admiterea cererii și schimbarea debitorului obligației.

Inadmisibilitate.

Cuprins

pe materii :

Drept procesual

civil. Contestație la titlu.

Index

alfabetic :

contestație la

titlu

-

dispozitiv

-

inadmisibilitate

Vechiul Cod de procedură civilă, art. 399, art. 400

Contestația la titlu este

destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care

urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea

silită, însă nu este și nu poate fi considerată un mijloc

procedural, creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare

finalitate putându-se realiza doar prin

intermediul căilor legale de atac

ordinare sau extraordinare. De

asemenea, prin contestația la titlu nu se poate obține nici

completarea dispozitivului prin soluționarea

unui capăt de cerere cu care

instanța

ce a pronunțat hotărârea asupra fondului nu a fost învestită,

aspect

ce atrage inadmisibilitatea

cererii astfel formulate.

În atare situație,

este nelegală hotărârea instanței prin care, admițând

contestația la titlu, a reținut

existența

unor obligații în

sarcina altui

pârât decât cel stabilit prin dispozitivul hotărârii contestate, care este

clar și echivoc în acest sens.

Secția

I civilă, decizia nr.3663 din 12 septembrie 2013

Prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul H.J. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A., să se dispună

restituirea terenului liber și neafectat scopului pentru care a fost

expropriat, acordarea de despăgubiri pentru terenul afectat de

construcția edificată pe terenul ce nu poate fi restituit, obligarea

pârâtei de a emite o decizie în acest sens, rectificarea înscrierii de CF în sensul

sus menționat.

În motivarea cererii de chemare în judecată precizată, reclamantul a

arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru

restituirea unei suprafețe de teren în suprafața de 380 mp. Acest

teren a fost proprietatea reclamantului, fiind dobândit în baza contractului de

vânzare-cumpărare din 08.10.1956. Prin Decretul nr. 75/1974 emis de

președintele R.S.R., suprafața de 380 mp a fost expropriată

și trecută abuziv în proprietatea Statului Român. Scopul exproprierii

a constat în construirea unui cămin de nefamiliști, cămin care a

fost construit pentru întreprinderea A. Cluj.

Terenul expropriat a fost dat în

administrarea operativă a acestei întreprinderi iar ulterior, la

22.07.1994, a trecut în administrarea operativă a S.C. T. S.A. iar

ulterior a trecut în proprietatea pârâtei. Transferurile privind dreptul de

administrare și a apoi dreptul de proprietate s-au realizat cu

încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991,

întrucât la momentul la care s-a transformat în societate comercială,

pârâta nu deținea terenul din speță în administrare.

În anul 1991 reclamantul a solicitat

restituirea terenului liber, comunicându-i-se că terenul solicitat a fost

recent trecut în proprietatea Statului Român și că nu se poate

restitui, dar că solicitarea sa se va ține în evidență

și se va analiza când apar acte normative care reglementează

această materie. După apariția Legii nr. 10/2001, pârâta nu a

respectat prevederile cuprinse în cap. III din lege, nesoluționându-le

notificarea nici până în prezent și fiind astfel obligat la

formularea prezentei acțiuni. Din terenul expropriat, suprafața de

235 mp este liberă de construcții, urmând ca doar pentru

diferență să fie acordate despăgubiri, care să fie

calculate la prețul de piață al terenurilor din Cluj-Napoca.

Prin cererea de intervenție în

interes propriu, intervenienta H.C. a formulat aceleași cereri ca și

reclamantul, motivându-și cererea de intervenție la fel ca și

acesta din urmă, având în vedere că terenul expropriat a fost bunul

comun al reclamantului și intervenientei.

Cererea de chemare în judecată

inițială a fost înregistrată sub nr. xxx8/2002. Ea a fost

formulată de către reclamantul H.J. în contradictoriu cu pârâta S.C.

T. S.A. și a avut ca obiect restituirea terenului liber de 350 mp din

totalul de 380 mp cât au fost expropriați, acordarea de despăgubiri

pentru terenul de circa 30 mp, care nu poate fi restituit în natură

și obligarea pârâtei de a emite o decizie.

Cererea de intervenție în interes

propriu formulată în același dosar de intervenienta în interes

propriu H.C. a avut același obiect.

Prin sentința civilă nr.

663/2003 a Tribunalului Cluj, s-a disjuns petitul din acțiunea

principală completată și formulată de reclamantul H.J.

și din cererea de intervenție in interes propriu formulată de

intervenienta H.C., împotriva pârâtei S.C T. S.A., având ca obiect anularea

titlului de proprietate al pârâtei.

A admis excepția de

necompetentă materială a Tribunalului Cluj pentru restul petitelor

din acțiunea civilă completată și formulată de

reclamant și din cererea de intervenție în interesul propriu

formulată de intervenienta și, în consecință:

A declinat competența

materială de soluționare a cererii de chemare în judecată

și a cererii de intervenție in interes propriu, având ca obiect

restituirea terenului cu suprafața de 350 mp, despăgubiri pentru

terenul ocupat de construcții și rectificare CF, în favoarea

Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu constând în

teren în suprafață de 380 mp a fost inițial proprietatea

reclamantului și a intervenientei, ca bun comun cu titlu de

cumpărare, fiind înscris în CF 4886 Cluj nr. top. 15984 în suprafața

de 278 stjp. Acest imobil a fost dezmembrat în două imobile noi, respectiv

imobilul cu nr. top. 15984/1 în suprafață de 620 mp care a fost

reînscris în favoarea reclamantului și a intervenientei și imobilul

cu nr. top. 15984/2 în suprafață de 380 mp. Acest ultim imobil a fost

expropriat prin Decretul nr. 75/1974.

Din actele de la dosar nu

rezultă că municipiul Cluj-Napoca ar deține acte din care

să rezulte că reclamantul și intervenienta au fost

despăgubiți cu privire la imobilul în litigiu.

În prezent, terenul în litigiu figurează

în patrimoniul pârâtei S.C. T. S.A., în favoarea căreia s-a emis

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, societate la care Statul

Român deține un număr de 653 acțiuni a căror valoarea, la

momentul apariției Legii nr. 10/2001. În termenul prevăzut de Legea

nr. 10/2001, reclamantul și intervenienta au formulat notificări

către Municipiul Cluj-Napoca și pârâtă pentru restituirea

terenului în litigiu.

Având în vedere dispozițiile

art. 21 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 rezultă că obligația

de a soluționa notificarea revine pârâtei S.C. T. S.A.

Prin decizia civilă nr. 127 din

7 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice. A admis cererea formulată de pârâta-contestatoare

S.C. T. S.A. și în consecință, a lămurit înțelesul

dispozitivului deciziei civile nr. 180 din 23.05.2007 a Curții de Apel

Cluj după cum urmează:

Debitorul creanței de 69.246,2

lei este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în faza execuțională.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1/AR

din 14.04.2011 a Curții de Apel Cluj, s-a respins cererea de revizuire

formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei civile numărul 129/A din 16.04.2009 a Curții de

Apel Cluj, care a fost menținută.

Prin decizia civilă nr. 180 din

23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă, a

fost admis apelul declarat de reclamantul H.J. și intervenienta H.C.

împotriva sentinței civile nr. 185 din 8 martie 2007 a Tribunalului Cluj,

ce a fost schimbată, în sensul că a fost admisă în totalitate

acțiunea exercitată de reclamant împotriva pârâtei S.C. T. S.A.,

precum și cererea de intervenție principală formulată de

intervenienta împotriva aceleiași pârâte, dispunându-se restituirea în

natură, în favoarea reclamantului și a intervenientei, a parcelei cu

nr. top nou 15984/2/1, aflată în proprietatea pârâtei și stabilindu-se

dreptul lor la despăgubiri bănești în suprafață de

69.246,2 lei pentru terenul nerestituit în natură; în ceea ce

privește stabilirea despăgubirilor, s-a reținut caracterul

nefuncțional al Fondului Proprietatea, s-au înlăturat dispozițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pe motiv că acestea încalcă

dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.

Prin decizia civilă nr. 129 din

16.04.2009 a Curții de Apel Cluj, a fost admisă contestația la

titlu formulată de pârâta S.C. T. S.A., lămurindu-se înțelesul

dispozitivului deciziei civile nr. 189 din 23.05.2007 a Curții de Apel

Cluj, în sensul că debitorul creanței de 69.246,2 lei este Statul

Român prin Ministerul Finanțelor, în faza execuțională,

reținându-se că, în faza de judecată, calitate procesuală o

are pârâta, căreia, prin lege, i s-a atribuit competența de a

soluționa notificarea.

Împotriva acestei decizii, a

formulat cerere de revizuire Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând anularea ei, pe motiv că statul nu a fost deloc

apărat în proces, ceea ce atrage anularea deciziei civile nr. 129/A din

16.04.2009, iar instanța investită cu soluționarea

contestației la titlu, a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea

principală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322

pct. 2 și 6 C.proc.civ.

Analizând excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinarea Direcției

Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj, s-a constatat că

aceasta nu este incidentă.

Obiectul prezentului litigiu îl

constituie judecarea contestației în anulare în urma anulării

deciziei civile nr. 129/A din 16.04.2009 a Curții de Apel Cluj, prin

decizia nr. 2928 din 2.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a statuat că

Statul Român nu a fost citat, acesta fiind

motivul pentru care s-a

dispus anularea hotărârii.

Constatând

lipsa citării Statului în procedura de soluționare a

contestației și sancționând această omisiune cu anularea

hotărârii și

trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, în cadrul

căreia procedura de

citare să fie realizată, s-a stabilit că Statul Român,

prin Ministerul

Finanțelor

Publice, are calitate procesuală.

În ipoteza în

care instanța supremă ar fi apreciat că Statul Român

nu are calitate

procesuală, soluția ar fi fost similară celei pronunțate

prin

decizia civilă nr. 932 din

04.02.2011,

prin care s-a respins, pentru

lipsa calității procesuale,

recursul

declarat de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Prin decizia nr. 180 din 23 mai 2007

a Curții de Apel Cluj,

a fost admis

apelul declarat de

reclamantul H.J.

și intervenienta H.C. împotriva

sentinței

civile nr. 185 din 8 martie 2007 a Tribunalului Cluj,

pe care a schimbat-o, în sensul că a admis

în

totalitate acțiunea civilă exercitată de reclamantul

H.J.

împotriva pârâtei S.C. T. S.A., precum

și cererea

de intervenție

principală formulată de intervenienta H.C.

împotriva

aceleiași pârâte și, în consecință, s-a dispus restituirea

în

natură în favoarea reclamantului

și a intervenientei, a parcelei cu nr. top. nou 15984/2/1 în

suprafață de 235 mp, conform raportului de expertiză

tehnică judiciară

, fiind stabilit dreptul reclamantului și

intervenientei la

despăgubiri

bănești în valoare de 69.246,2 lei pentru terenul în

suprafață

de 145 mp,

nerestituit în natură, în sumă de 1.776 lei reclamantului și

intervenientei.

Referitor la

dispozitivul deciziei mai sus menționată, pârâta S.C. T. S.A. a

formulat contestație la titlu, solicitând

instanței să

stabilească debitorul obligației de plată a despăgubirilor

stabilite în favoarea reclamantului

H.J. și a intervenientei

H.C., susținând că, în realitate, această

obligație nu a luat

naștere în patrimoniul ei, debitorul acesteia fiind, în realitate,

Statul

Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru că persoanele

îndreptățite au pornit executarea silită

împotriva pârâtei S.C. T. S.A., aceasta a formulat

contestație la executare propriu-zisă și contestație la

titlu, invocând aceleași împrejurări, acesta fiind motivul pentru

care cererea a fost înregistrată inițial la Judecătoria

Cluj-Napoca.

Analizând contestația

formulată prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile

art. 400 alin. (2), art. 399 alin. (1) C.proc.civ., în urma citării

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj, s-a apreciat că aceasta este

fondată.

În opinia instanței, plata

despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu, respectiv decizia nr. 180

din 23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, nu revine în sarcina pârâtei-contestatoare,

calitatea de debitor al obligației de plată revenindu-i Statului

Român.

În speță, pârâta are

atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a

stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar,

dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la

măsuri reparatorii prin echivalent (în măsura în care nu sunt oferite

bunuri sau servicii în compensare), plata sumelor de bani nu revine acesteia,

ci Statului însuși prin Ministerul Finanțelor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru motive de

nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9

C.proc.civ.

În dezvoltarea criticilor formulate

de recurentul  a susținut că :

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare,

instanța de apel a constatat că nu este incidentă.

În ce privește admiterea

contestației la titlu, prin prisma motivelor invocate de către

contestatoarea S.C. T. SA., trebuie avut în vedere că prin decizia

civilă nr. 127/A din 07.12.2012, Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod

greșit dispozițiile art. 399 alin. (l) teza a II-a C.proc.civ., fiind

incident art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Examinând decizia recurată

în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte a

constatat că recursul este fondat.

Se reține că instanța

de apel a fost învestită să rejudece contestația la titlu

formulată de S.C. T. S.A., în contradictoriu cu Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a anulării deciziei civile

nr. 1239/A din 16.04.2009 a Curții de Apel prin decizia de casare nr. 2928

din 02.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin contestația la titlu formulată

de S.C. T. S.A., împotriva deciziei nr. 180/A/2007 a Curții de Apel Cluj,

contestatoarea a solicitat instanței să se stabilească debitorul

obligației de plată a despăgubirilor stabilite în favoarea

reclamantului H.J. și a intervenientei H.C., susținând că, în

realitate, această obligație nu a luat naștere în patrimoniul

ei, debitorul acesteia fiind, în realitate, Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Considerentele care au stat la baza

respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt legate, în primul

rând, de faptul că judecarea contestației în anulare a intervenit ca

urmare a anulării deciziei civile nr. 129/A din l6.04.2009 a Curții

de Apel Cluj prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 2928 din 2.05.2012, prin care s-a statuat că

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat și

s-a stabilit că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice are

calitate procesuală.

Concluzia care se desprinde din

considerentele enunțate, este că numai în situația în care

cererea de revizuire ar fi fost respinsă, instanța de apel, în

rejudecarea contestației la titlu, putea considera ca fiind întemeiată

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin respingerea excepției

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, s-au încălcat în primul rând puterea de lucru

judecat, atât a deciziei nr. 932 din 04.02.2011, dar și a deciziei nr.

3807/2008 prin care a fost soluționat recursul formulat de S.C. T. S.A.

În ce privește admiterea

contestației la titlu, prin prisma motivelor invocate de către

contestatoarea S.C. T. S.A., se reține că prin decizia nr. 127/A din

07.12.2012, Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod greșit dispozițiile

art. 388 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.

Contestația la titlu este

destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care

urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea

silită, însă nu este și nu poate fi considerată un mijloc

procedural, creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare

finalitate putându-se realiza doar prin

intermediul căilor legale de atac

ordinare sau extraordinare.

Prin urmare, prin contestația

la titlu nu se poate obține nici

completarea

dispozitivului prin soluționarea unui capăt de cerere cu care

instanța ce a pronunțat hotărârea

asupra fondului nu a fost învestită, ceea

ce atrage inadmisibilitatea cererii formulate de contestatoarea S.C.

T.

S.A.

Contrar limitelor impuse de art. 399

alin.(1) teza a II-a C.

proc.civ., în opinia

instanței de apel „plata despăgubirilor stabilite

prin titlu executoriu  - decizia nr. 180 din

23.05.2007 a Curții de Apel Cluj, nu revine în sarcina pârâtei

contestatoare, calitatea de debitor al obligației de

plată revine Statului Român, întrucât statul

este cel care prin puterea

legiuitorului elaborează sistemul

normativ".

În

privința modului în care contestatoarea S.C. T. S.A.

a fost obligată să soluționeze

notificarea cu care a fost

învestită,

se apreciază că, raportat la dispozițiile art. 400 alin. (2),

art. 399

alin. (1) C.proc.civ., instanța nu mai avea

competența să

aprecieze că

„pârâta avea atribuția legală de a soluționa notificarea doar

în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi

restituit în natură sau nu, iar,

dacă

nu poate fi restituit în natură, va putea constata dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent (în măsura în

care nu sunt oferite bunuri sau

servicii

în compensare), iar plata sumelor de bani nu revine acesteia, ci

statului

însuși prin Ministerul Finanțelor Publice”.

De asemenea, se

apreciază că nici invocarea dispozițiilor art. 25 din

Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele juridice - singurul temei legal

ce se regăsește în

motivare, nu implică și nu atrage calitatea procesuală

pasivă a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În mod nelegal

a reținut instanța de apel existența unor obligații în

sarcina Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice,câtă vreme dispozitivul hotărârii

contestate este clar și echivoc, în sensul că pârâtei

S.C. T. S.A. îi revenea

obligația de a achita

reclamantului

și intervenientei despăgubirile bănești în valoare de

69.246,2 lei pentru terenul în suprafață

de 145 m.p., nerestituit în natură, după cum îi revin și

celelalte obligații stabilite prin dispozitiv.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte a reținut că motivele

de recurs invocate se

circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

și, pe cale de consecință, a admis

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor

Publice împotriva deciziei

civile nr. 127/A din 07.12.2012 a Curții de

Apel Cluj, a casat decizia atacată și, rejudecând, a respins

contestația la titlu formulată de

contestatoarea S.C. T. S.A

.