ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 892/2013

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 559/F din 18 iunie

2010 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de

reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative

constând în stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, al defunctului

R.A. și a defunctei R.F. stabilit prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, a fost

obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 18.000 euro echivalent în RON

la data plății efective și a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei

cheltuieli de judecată în sumă de 800 RON, cu motivarea că, în baza art. 3 și

art. 4 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că măsura administrativă

dispusă împotriva reclamantei și a familiei ei, are caracter politic, iar, în

temeiul art. 998 C. civ. și a art. 48 alin. (3) din Constituția României,

pârâtul a fost obligat să îi plătească reclamantei despăgubiri în sumă de

18.000 euro pentru prejudiciul moral suferit.

Prin Decizia civilă

nr. 631 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, s-a admis în parte

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva Sentinței civile nr.

559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, care a fost modificată în parte,

în sensul că s-a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la

plata sumei de 18.000 euro daune morale, cu consecința respingerii în întregime

a acestui capăt de cerere, au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței și

s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta M.F. în contra aceleiași

sentințe.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut că sentința tribunalului i-a fost comunicată reclamantei la

data de 26  iulie 2010, iar la data de 29 septembrie 2010, a formulat o cerere

de aderare la apelul declarat de pârât împotriva sentinței, aderare ca fiind

recalificată ca fiind recurs, care a fost depusă cu depășirea termenului de 15

zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recursul pârâtului a

fost admis în parte, având în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr.

1358/2010 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1)

lit. a) teza l-a din Legea nr. 221/2009, astfel că, în prezent, nu mai există

temei juridic în legea specială care să fundamenteze admisibilitatea cererii

pentru obligarea la despăgubiri morale.

În schimb,

constatarea caracterului politic al măsurii administrative s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Prin Decizia nr. 8283

din 22 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

s-a respins excepția inadmisibilității recursului și s-a admis recursul

declarat de reclamanta M.F. împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie

2010 și împotriva Deciziei nr. 631/R din 17 februarie 2011 a Curții de Apel

Cluj, care au fost casate și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului și a

cererii de aderare la apel, reținându-se că soluția adoptată de Curtea de Apel

nu a mai permis Corectarea pe fond a susținerilor reclamantei din cererea sa de

aderare la apel, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului părții la un

proces echitabil.

După casarea cu

trimitere, cauza a fost înregistrată sub nr. 1204/117/2010* la Curtea de Apel

Cluj - secția I civilă, care, prin Decizia nr. 53/A/2012 de la 9 mai 2012, a

admis în parte apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, împotriva

Sentinței civile nr. 559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj pronunțată în

Dosarul nr. 1204/117/2010, a schimbat sentința apelată în sensul că a înlăturat

obligația pârâtului de a plăti reclamantei suma de 18.000 euro echivalentul în

RON la cursul B.N.R. din ziua plății, a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței și a respins cererea de aderare la apelul pârâtului, formulată de

reclamanta M.F. împotriva același sentințe.

În motivare, s-a

reținut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care

au făcut obiectul unor măsuri administrative pot solicita instanței de judecată

să constate caracterul politic al acestora, însă, nemaiexistând, în prezent,

temei juridic privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit de reclamantă și de familia ei ca urmare a măsurii

administrative cu caracter politic dispuse prin Decizia nr. 200/1951 a

Ministerului Afacerilor Interne ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.

7358/2010, se impune respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea

pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 18.000 euro cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Cluj a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a

sentinței atacate cu consecința respingerii în tot a acțiunii reclamantei și în

ceea ce privești obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800

RON, invocând drept temei de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc.

civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, pârâtul a arătat că soluția corectă ar fi trebuit să fie,

cel puțin, de reducere a cheltuielilor de judecată, petiționara M.F. fiind

recompensată pentru prejudiciul suferit ca urmare a stabilirii domiciliului

obligatoriu prin acordarea unei indemnizații lunare de 716 RON/lună.

Înalta Curte reține

că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 274 C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Așadar, partea care a

pierdut procesul suportă cheltuielile făcute de partea care a câștigat,

deoarece este în culpă procesuală determinând aceste cheltuieli.

În speța dedusă

judecății, întrucât pretențiile care au format obiectul judecății au fost

admise parțial, prin Sentința nr. 559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj

admițându-se în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta M.F. în

contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în

sensul constatării caracterului politic al măsurii administrative constând în

stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, al defunctului R.A. și a

defunctei R.F. stabilit prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, instanța, în mod

corect, a acordat reclamantei cheltuielile de judecată dovedite conform

documentelor justificative.

Împrejurarea că

reclamanta a fost recompensată pentru prejudiciul suferit prin acordarea unei

indemnizații lunare nu este de natură a înlătura culpa procesuală a pârâtului,

temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind dispozițiile art.

274 C. proc. civ. și nu cel în baza căruia s-a născut dreptul la indemnizația

lunară de care a beneficiat reclamanta.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. Cluj împotriva Deciziei civile nr. 53/A/2012

din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj împotriva

Deciziei civile nr. 53/A/2012 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 martie 2013.

Procesat de GGC - AA