ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 892/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, al defunctului R.A. și a defunctei R.F. stabilit prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 18.000 euro echivalent în RON la data plății efective și a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 800 RON, cu motivarea că, în baza art. 3 și art. 4 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că măsura administrativă dispusă împotriva reclamantei și a familiei ei, are caracter politic, iar, în temeiul art. 998 C. civ.

și a art. 48 alin. (3) din Constituția României, pârâtul a fost obligat să îi plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 18.000 euro pentru prejudiciul moral suferit. Prin Decizia civilă nr. 631 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, s-a admis în parte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva Sentinței civile nr. 559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, care a fost modificată în parte, în sensul că s-a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 18.000 euro daune morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui capăt de cerere, au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței și s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta M.F.

în contra aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, s-a reținut că sentința tribunalului i-a fost comunicată reclamantei la data de 26 iulie 2010, iar la data de 29 septembrie 2010, a formulat o cerere de aderare la apelul declarat de pârât împotriva sentinței, aderare ca fiind recalificată ca fiind recurs, care a fost depusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Recursul pârâtului a fost admis în parte, având în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza l-a din Legea nr. 221/2009, astfel că, în prezent, nu mai există temei juridic în legea specială care să fundamenteze admisibilitatea cererii pentru obligarea la despăgubiri morale.

În schimb, constatarea caracterului politic al măsurii administrative s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin Decizia nr. 8283 din 22 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins excepția inadmisibilității recursului și s-a admis recursul declarat de reclamanta M.F. împotriva încheierii de ședință din 11 noiembrie 2010 și împotriva Deciziei nr. 631/R din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, care au fost casate și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului și a cererii de aderare la apel, reținându-se că soluția adoptată de Curtea de Apel nu a mai permis Corectarea pe fond a susținerilor reclamantei din cererea sa de aderare la apel, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului părții la un proces echitabil.

După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată sub nr. 1204/117/2010* la Curtea de Apel Cluj - secția I civilă, care, prin Decizia nr. 53/A/2012 de la 9 mai 2012, a admis în parte apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj pronunțată în Dosarul nr. 1204/117/2010, a schimbat sentința apelată în sensul că a înlăturat obligația pârâtului de a plăti reclamantei suma de 18.000 euro echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins cererea de aderare la apelul pârâtului, formulată de reclamanta M.F.

împotriva același sentințe. În motivare, s-a reținut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, însă, nemaiexistând, în prezent, temei juridic privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă și de familia ei ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispuse prin Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 7358/2010, se impune respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 18.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate cu consecința respingerii în tot a acțiunii reclamantei și în ceea ce privești obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, invocând drept temei de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că soluția corectă ar fi trebuit să fie, cel puțin, de reducere a cheltuielilor de judecată, petiționara M.F. fiind recompensată pentru prejudiciul suferit ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu prin acordarea unei indemnizații lunare de 716 RON/lună.

Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Așadar, partea care a pierdut procesul suportă cheltuielile făcute de partea care a câștigat, deoarece este în culpă procesuală determinând aceste cheltuieli. În speța dedusă judecății, întrucât pretențiile care au format obiectul judecății au fost admise parțial, prin Sentința nr. 559/F din 18 iunie 2010 a Tribunalului Cluj admițându-se în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în sensul constatării caracterului politic al măsurii administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, al defunctului R.A.

și a defunctei R.F. stabilit prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, instanța, în mod corect, a acordat reclamantei cheltuielile de judecată dovedite conform documentelor justificative. Împrejurarea că reclamanta a fost recompensată pentru prejudiciul suferit prin acordarea unei indemnizații lunare nu este de natură a înlătura culpa procesuală a pârâtului, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și nu cel în baza căruia s-a născut dreptul la indemnizația lunară de care a beneficiat reclamanta. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P.

Cluj împotriva Deciziei civile nr. 53/A/2012 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj împotriva Deciziei civile nr. 53/A/2012 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013. Procesat de GGC - AA