ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 martie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 11471/3/2010, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 82.161 euro, echivalent în lei, la cursul B.N.R. de la data efectuării plații, pentru prejudiciul moral suferit în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955 ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

Prin sentința civilă nr.885 din 11 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul București, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R., din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic, dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia M.A.I.

nr. 200/1951, reclamantul și familia sa fiind supuși unei măsuri administrative cu caracter politic, respectiv dislocați din localitatea de domiciliu în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, astfel încât a apreciat că pentru acoperirea prejudiciului creat în plan moral, social și profesional, acesta este îndreptățit la acordarea unor despăgubiri în condițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009. La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii ale Decretului-lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel atât reclamantul S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul cuantumul daunelor morale acordate, cât și pârâtul Statul Român prin M.F.P., pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009 și cuantumul exagerat de mare al despăgubirilor acordate Prin decizia civilă nr.52/ A din 9 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 885 din 11 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosar, în contradictoriu cu apelanții - reclamanți S.C., S.V., S.D., P.D., moștenitori ai apelantului - reclamant S.A., decedat, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.A.

și continuat de apelanții - reclamanți S.C., S.V., S.D. și P.D., în calitate de moștenitori, împotriva aceleiași sentințe. Pentru a dispune astfel, instanța de control a reținut, în esență, că prin decizia nr. 12 dată în dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Împotriva deciziei civile nr. 52/ A din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, au declarat recurs reclamanții S.C., S.V., S.D.

și P.D., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului său de recurs, reclamanții, au criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și au solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința schimbării - în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii; Reclamanții au susținut că instanța de apel, respingând cererea de acordare de despăgubiri în considerarea deciziei nr. 12 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție din dosar, prin care instanța supremă a stabilit că urmare intervenirii deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv, a pronunțat decizia atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 11, 15, 16, 21 și 124 din Constituția României, art. 2 pct. 2 din Carta ONU, art. 7, 8, 10 și 28 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6,1, 13,14 și 17 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr.12 adițional la C.E.D.O., art. 2 pct. 3 lit. a), b) și c) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile formulate de reclamanți referitor la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept, care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, prevederile legale în raport de care reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior,

ca și consecință a nepunerii acesteia de către Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte apreciază că reclamanții .nu aveau speranța legitimă a dreptului conferit prin lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite; În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme ia data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.D., S.C., S.D. și S.V. împotriva deciziei civile nr.52/ A din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, menținând hotărârea atacată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.D., S.C., S.D. și S.V. împotriva deciziei civile nr.52/ A din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.