ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 04 martie 2010 pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, sub nr. 11471/3/2010, reclamantul S.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., să se dispună obligarea

pârâtului la plata sumei de 82.161 euro, echivalent în lei, la cursul B.N.R. de

la data efectuării plații, pentru prejudiciul moral suferit în perioada 18

iunie 1951 - 27 iulie 1955 ca urmare a măsurii administrative cu caracter

politic dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

Prin sentința civilă nr.885 din 11 iunie 2010, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul S.A.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul București, a

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro în echivalent lei

la cursul B.N.R., din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, ca urmare a măsurii

administrative cu caracter politic, dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în

esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 3

lit. c) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, reclamantul

și familia sa fiind supuși unei măsuri administrative cu caracter politic,

respectiv dislocați din localitatea de domiciliu în perioada 18 iunie 1951 - 27

iulie 1955, astfel încât a apreciat că pentru acoperirea prejudiciului creat în

plan moral, social și profesional, acesta este îndreptățit la acordarea unor

despăgubiri în condițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate,

tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că reclamantul a beneficiat de

măsurile reparatorii ale Decretului-lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel atât

reclamantul S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul

cuantumul daunelor morale acordate, cât și pârâtul Statul Român prin M.F.P.,

pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din

Legea nr. 221/2009 și cuantumul exagerat de mare al despăgubirilor acordate

Prin decizia civilă nr.52/ A din 9 februarie 2012,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 885 din 11 iunie 2010,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosar, în

contradictoriu cu apelanții - reclamanți S.C., S.V., S.D., P.D., moștenitori ai

apelantului - reclamant S.A., decedat, pe care a schimbat-o în tot, în sensul

că a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantul S.A. și continuat de apelanții - reclamanți S.C., S.V.,

S.D. și P.D., în calitate de moștenitori, împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a dispune astfel, instanța de control a reținut,

în esență, că prin decizia nr. 12 dată în dosar, Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței

de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Împotriva deciziei civile nr. 52/ A din 9 februarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în termen legal, au declarat recurs reclamanții S.C., S.V.,

S.D. și P.D., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului său de recurs, reclamanții, au

criticat în principal decizia atacată pentru neacordarea daunelor morale

prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și au

solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei

atacate în sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelului pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința schimbării - în

parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii;

Reclamanții au susținut că instanța de apel, respingând

cererea de acordare de despăgubiri în considerarea deciziei nr. 12 pronunțată

de înalta Curte de Casație și Justiție din dosar, prin care instanța supremă a

stabilit că urmare intervenirii deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv, a pronunțat decizia atacată cu încălcarea

dispozițiilor art. 11, 15, 16, 21 și 124 din Constituția României, art. 2 pct. 2

din Carta ONU, art. 7, 8, 10 și 28 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, art. 6,1, 13,14 și 17 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr.12 adițional

la C.E.D.O., art. 2 pct. 3 lit. a), b) și c) din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice.

Analizând decizia atacată în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Criticile formulate de reclamanți referitor la

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, urmează a fi analizate din

perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul

Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept, care se pune în speță, nu este deci cea a

îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de

constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.

761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, prevederile legale în raport de care

reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare

a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca

și consecință a nepunerii acesteia de către Parlament în acord cu prevederile

constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358

din 21 octombrie 2011 în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, aceste

prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi

aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală,

s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin

decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga

omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au

formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional

în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial

nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, înalta Curte

apreciază că reclamanții .nu aveau speranța legitimă a dreptului conferit prin

lege în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin.(1) lit. a) din Legea 221/2009,

aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act

juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică

obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4)

din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și

imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi

apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite;

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar

reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme ia data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții P.D., S.C., S.D. și S.V. împotriva

deciziei civile nr.52/ A din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

menținând hotărârea atacată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.D., S.C.,

S.D. și S.V. împotriva deciziei civile nr.52/ A din 9 februarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.