ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

2 martie 2010, sub nr. 10855/3/2010, reclamantul N.S. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța și pe baza probelor ce se vor

administra, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 Euro,

echivalent în lei la cursul B.N.R. din data efectuării plății, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor

administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva sa prin dislocarea

din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada

18 iunie 1951-27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și

ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, conform dispozițiilor art. 5 și

urm. din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009; cu obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Prin sentința

civilă nr. 1403, pronunțată la data de 18 octombrie 2010, în dosarul nr.

10855/3/2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul N.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, și a obligat pârâtul la

plata către reclamant a echivalentului în lei a sumei de 500 Euro, calculat la

cursul B.N.R din ziua plății, reprezentând daune morale suferite ca urmare a aplicării

măsurii administrative cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu

față de reclamant în perioada 18 iunie 1951- 27 iulie 1955.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel, în termen, reclamantul N.S., la data de 09

decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la

aceeași dată; pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice București

- reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București - la data de 08 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de

asemenea, în termen, la aceeași dată, și Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, la data de 09 decembrie 2010, motivele de apel

fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Prin decizia

civilă nr. 138 A, pronunțată la data de 3 mai 2011, în dosarul nr.

10855/3/2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de

apelantul-reclamant N.S. împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr.

10855/3/2010; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că: a admis

cererea, în parte, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de

4.000 Euro în echivalentul în lei, reprezentând daune morale, și a respins, ca

nefondate, celelalte două apeluri formulate de apelantul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanții-pârâți Statul Român -

prin Ministerul Finanțelor Publice București și Statul Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice-reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 10855/3/2010.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, în termen, recurentul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și, pe fond,

respingerea, ca neîntemeiată, a cererii privind acordarea de despăgubiri

morale, iar, în subsidiar, menținerea hotărârii instanței de fond, și pârâtul

Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice-reprezentat de D.G.F.P.

București, solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat, și

modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca

neîntemeiată, și, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale la care a

fost obligat Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, suma de 4.000

Euro fiind mare.

In recursul

său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

arătat că hotărârea recurată este dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 147

din Constituția României și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dar și sub aspectul

cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului cu titlu de daune morale

(motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

In recursul

său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice -

reprezentat de D.G.F.P. București a criticat decizia recurată ca fiind

netemeinică și nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și a invocat, în

esență, următoarele motive:

Hotărârea

instanței de apel este criticabilă întrucât în mod greșit a dispus obligarea

Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a

sumei de 4.000 Euro, fără a avea în vedere că, deși reclamantul a înțeles să-și

întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,

iar în cursul soluționării litigiului a fost pronunțată decizia nr. 1358/2010

de către Curtea Constituțională, prin care art. 5 alin. (1) lit. a) a fost

declarat neconstituțional.

Apreciază

recurentul-pârât că, întrucât art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a

fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr.

1358/2010, decizie definitivă și general obligatorie, care se aplică în toate

cauzele în curs de soluționare, instanța avea obligația de a soluționa cauza

exclusiv prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant și să respingă

acțiunea ca atare, nemaifiind necesară analizarea cauzei prin prisma Constituției

României și altor reglementări internaționale.

Așadar,

susține recurentul-pârât, în speță, se aplică legea în forma dobândită după

declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în

cursul procesului; raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei

fapte în desfășurare (

facta pendentia

), astfel că, "legea

nouă" (forma legii după data la care decizia de neconstituționalitate

produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii

civile.

Analizând

recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept

indicat, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

În esență,

recursurile declarate conțin aceleași critici, urmând a fi analizate prin

considerente comune.

Dat fiind că

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recurs în interesul legii, a fost publicată în M.Of. al României,

Partea I, nr. 789 din noiembrie 2011, criticile recurenților, referitoare la

admiterea cererii reclamantului de acordare a daunelor morale, ce vizează

greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, urmează a fi analizate și din perspectiva acesteia.

Problema de

drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nu este cea a

îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile textului

de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text mai poate fi aplicat

cauzei supusă soluționării în recurs, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

deciziile Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr.

1360/2010, decizii publicate în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010, dată de la care au devenit obligatorii pentru instanțele de judecată.

După cum

corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147

alin. (1)

din Constituția României, dispozițiile din legile în

vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de

zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind

suspendate de drept.

La alin. (4)

al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

In raport de

această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă

declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Se reține că

această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii, mai sus-menționată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția

situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte

cuvinte, urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță,

la data publicării în M.Of. nr.761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind, deci, soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate

spune nici că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare

art. 5

alin.(l)

lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în

prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după

regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă,

este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare,

căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității,

ivit

înaintea

definitivării sale.

Cum norma

tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă,

de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită,

deoarece, altfel, ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea

juridică, ceea ce Constituția interzice în mod categoric.

Pe de altă

parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai

pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

In speță, se

reține, de asemenea, că nu există, însă, un drept definitiv câștigat, iar

reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție, în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

In plus, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu

se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege

și lipsirea lui de efecte

erga omnes

și ex nunc

ar fi afectat

procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de

cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite

au fost determinate în respectul preeminenței dreptului,

al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate

aceste considerente, criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și ale recurentului-pârât Statul Român - prin

Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. București sunt fondate,

și, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) teza I C. proc. civ., cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursurile

formulate și a modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelurilor

formulate de apelanții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor

Publice-reprezentat de D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr.l403

din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă;

va schimba în tot sentința civilă nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și, pe fond, respinge acțiunea

formulată de reclamantul N.S., ca neîntemeiată, și va respinge apelul formulat

de reclamantul N.S. împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite

recursurile declarate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ

CURTEA DF APEL BUCUREȘTI și de recurentul-pârât STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE - reprezentat de D.G.F.P. București împotriva deciziei

civile nr. 138 A din 3 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Modifică

decizia atacată, în sensul că: admite apelurile formulate de apelanții-pârâți

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român -

prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. București

împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Schimbă în tot

sentința civilă nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, și, pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamantul N.S., ca neîntemeiată.

Respinge

apelul formulat de reclamantul N.S. împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18

octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 13 martie 2012.