ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1372/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 2 martie 2010, sub nr. 10855/3/2010, reclamantul N.S. a chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța și pe baza probelor ce se vor administra, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva sa prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I.

nr. 200/1951 și ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, conform dispozițiilor art. 5 și urm. din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 1403, pronunțată la data de 18 octombrie 2010, în dosarul nr. 10855/3/2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în lei a sumei de 500 Euro, calculat la cursul B.N.R din ziua plății, reprezentând daune morale suferite ca urmare a aplicării măsurii administrative cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu față de reclamant în perioada 18 iunie 1951- 27 iulie 1955. Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, reclamantul N.S., la data de 09 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată; pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice București - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - la data de 08 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la data de 09 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Prin decizia civilă nr. 138 A, pronunțată la data de 3 mai 2011, în dosarul nr. 10855/3/2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant N.S.

împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 10855/3/2010; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că: a admis cererea, în parte, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 Euro în echivalentul în lei, reprezentând daune morale, și a respins, ca nefondate, celelalte două apeluri formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanții-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice-reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 10855/3/2010.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii privind acordarea de despăgubiri morale, iar, în subsidiar, menținerea hotărârii instanței de fond, și pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice-reprezentat de D.G.F.P. București, solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat, și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, și, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, suma de 4.000 Euro fiind mare.

In recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a arătat că hotărârea recurată este dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dar și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului cu titlu de daune morale (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). In recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P.

București a criticat decizia recurată ca fiind netemeinică și nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și a invocat, în esență, următoarele motive: Hotărârea instanței de apel este criticabilă întrucât în mod greșit a dispus obligarea Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 4.000 Euro, fără a avea în vedere că, deși reclamantul a înțeles să-și întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar în cursul soluționării litigiului a fost pronunțată decizia nr. 1358/2010 de către Curtea Constituțională, prin care art. 5 alin. (1) lit. a) a fost declarat neconstituțional.

Apreciază recurentul-pârât că, întrucât art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, decizie definitivă și general obligatorie, care se aplică în toate cauzele în curs de soluționare, instanța avea obligația de a soluționa cauza exclusiv prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant și să respingă acțiunea ca atare, nemaifiind necesară analizarea cauzei prin prisma Constituției României și altor reglementări internaționale.

Așadar, susține recurentul-pârât, în speță, se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului; raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare ( facta pendentia ), astfel că, "legea nouă" (forma legii după data la care decizia de neconstituționalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile. Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În esență, recursurile declarate conțin aceleași critici, urmând a fi analizate prin considerente comune.

Dat fiind că Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a fost publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 789 din noiembrie 2011, criticile recurenților, referitoare la admiterea cererii reclamantului de acordare a daunelor morale, ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate și din perspectiva acesteia. Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării în recurs, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, dată de la care au devenit obligatorii pentru instanțele de judecată. După cum corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

In raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, mai sus-menționată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr.761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune nici că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.(l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece, altfel, ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția interzice în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. In speță, se reține, de asemenea, că nu există, însă, un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

In plus, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și ale recurentului-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P.

București sunt fondate, și, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursurile formulate și a modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelurilor formulate de apelanții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice-reprezentat de D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr.l403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; va schimba în tot sentința civilă nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul N.S., ca neîntemeiată, și va respinge apelul formulat de reclamantul N.S.

împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DF APEL BUCUREȘTI și de recurentul-pârât STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - reprezentat de D.G.F.P. București împotriva deciziei civile nr. 138 A din 3 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Modifică decizia atacată, în sensul că: admite apelurile formulate de apelanții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Schimbă în tot sentința civilă nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul N.S., ca neîntemeiată. Respinge apelul formulat de reclamantul N.S. împotriva sentinței civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 13 martie 2012.