ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5159/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5159/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de fată, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 541 din 1 noiembrie 2004, Tribunalul Olt a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta B.D., împotriva Dispozițiilor

nr. 739 din 27 mai 2004 și nr. 710 din 18 mai 2004 emise de Primăria

Dobrosloveni și a Deciziei nr. 217 din 29 aprilie 2004 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt.

Instanța de fond a reținut că acțiunea

formulată de reclamantă privește imobilele gater și presă de ulei, iar din

conținutul deciziilor contestate rezultă că s-au avizat favorabil valorile

stabilite prin expertiza depusă la dosar de reclamantă, de 154.967.000 ROL

pentru presă și 118.700.000 ROL pentru gater.

Referitor la utilaje și instalații, prima

instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora se acordă măsuri reparatorii și pentru utilajele și

instalațiile preluate o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost

înlocuite, casate sau distruse. Obținerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri

este condiționată de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii.

Semnificația termenelor „înlocuite" sau „distruse" ori să nu fi fost

casate este aceea ca utilajele să fie cele preluate o dată cu imobilul și să

existe la unitatea notificată.

Condiția imperativă impusă de art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 nu este însă îndeplinită în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 1279 din 11 mai 2005,

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat

sentința atacată, a admis contestația și a anulat Dispozițiile nr. 739 din 27

mai 2004 și nr. 710 din 18 mai 2004 emise de Primăria Comunei Dobrosloveni,

precum și Decizia nr. 217 din 29 aprilie 2004 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, sub aspectul cuantumului

măsurilor reparatorii în echivalent, stabilind că valoarea acestora este de

722.556.000 ROL, în loc de 273.667.000 ROL; au fost menținute restul

prevederilor din actele contestate.

Instanța de apel a reținut că instalațiile și

utilajele afectate funcționării presei de ulei și gaterului sunt, conform art.

468 C. civ., imobile prin destinație. Enumerarea cuprinsă în art. 468 C. civ.

fiind exemplificativă, se pot considera imobile prin destinație și alte obiecte

omise de text, dacă îndeplinesc condiția generală a raportului de destinație cu

imobilul, iar prin sintagma „serviciul și exploatarea fondului" cuprinsă

în text se înțelege în mod larg „folosința imobilului". În cazul

„exploatării industriale", dispozițiile art. 468 C. civ. se extind la

toate bunurile mobile destinate de proprietar exploatării industriale a unui

imobil, cu condiția ca imobilul principal, în care s-au așezat bunurile mobile,

să aibă un caracter industrial neîndoielnic. Presa de ulei și gaterul au un

asemenea caracter, iar instalațiile preluate o dată cu clădirile în care au

funcționat sunt imobile prin destinație.

Interpretarea art. 6 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 trebuie să fie extensivă, în sensul că privește și imobilele prin

destinație, iar clădirile în care au funcționat presa de ulei și gaterul nu

constituie prin ele însele imobilele cerute prin notificare, pentru că fără

instalațiile esențiale care asigură funcționarea lor nu ar fi putut avea

destinația de presă și gater. De aceea, măsurile reparatorii acordate pentru

aceste imobile trebuie să privească și instalațiile din dotare preluate odată

cu imobilul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, pentru Ministerul Finanțelor

Publice, arătând că în privința utilajelor și instalațiilor se aplică

prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în raport de care măsurile

reparatorii nu se acordă dacă utilajele și instalațiile preluate odată cu

imobilul au fost înlocuite, casate sau distruse. Pentru aceste bunuri,

beneficiul legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri

reparatorii, care este data intrării în vigoare a legii și este necesar ca

bunurile respective să fi existat fizic în patrimoniul unității deținătoare la

data intrării în vigoare a legii.

Pârâta a mai arătat că aprecierea instanței

de apel că utilajele și instalațiile sunt imobile prin destinație nu este

suficientă pentru acordarea de măsuri reparatorii, că prin notificare utilajele

și instalațiile nu au fost solicitate și că valoarea imobilului gater și presă

ulei este de 273.667.000 ROL și nu de 722.556.000 ROL, stabilită prin hotărârea

atacată.

Prin Decizia nr. 2804 din 16 martie 2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul pârâtei, a casat decizia atacată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

În motivare, s-a reținut că susținerea

pârâtei, în sensul că prin notificare nu au fost cerute utilajele aflate la

data preluării în cele două clădiri, gater și presă, nu este întemeiată.

Pe de altă parte, instanța de apel, în mod

greșit, făcând ample referiri la noțiunea „imobile prin destinație" a

examinat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru utilaje în raport cu

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesocotind prevederile art. 6 alin. (2)

din lege. Instanța de apel trebuia să dispună administrarea probatoriului

necesar referitor la existența bunurilor la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, precum și la ce dată au fost înstrăinate utilajele și

instalațiile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția civilă, sub nr. 11062/54/2006.

Prin Decizia civilă nr. 858 din 6 noiembrie

2006, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins, ca

neîntemeiat, apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut că reclamanta, prin notificarea adresată pârâtelor, a solicitat

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele gater și presă ulei, precizând

că la preluare erau complet utilate, iar cu Procesul-verbal nr. 445 din 19

iunie 1948 a făcut dovada că imobilele cerute au fost preluate cu instalațiile

din dotare, respectiv, cu presa de ulei hidraulică, pompa hidraulică, valț de

măcinat sămânță, prășitoare mecanică, tarar pentru semințe de floarea soarelui,

decojitor pentru semințe, elevator simplu, gater pentru tăiat lemne cu vagoneți

și șinele respective, dinam, uruitoare (moară cu ciocane), ciclon pentru praf,

locomobilă „clayton", bunuri evaluate prin anexele la raportul de evaluare

la suma totală de 448.889.000 ROL, la care se adaugă valoarea clădirii de

273.667.000 ROL.

Prin Dispoziția nr. 378 de la 13 august 2002,

Primarul Comunei Dobrosloveni, modificând Dispoziția nr. 299/2002, a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 722.556.000 ROL în

valoare estimativă, conform raportului de evaluare a celor două imobile cerute

(presă și gater) sumă ce cuprinde atât valoarea clădirilor, cât și a

instalațiilor din dotare, dar ulterior a emis cele două dispoziții contestate, cu

nr. 739 din 27 mai 2004 și 710 din 18 mai 2004, prin care a stabilit măsuri

reparatorii în echivalentul sumei de 273.667.000 ROL, reprezentând doar

valoarea clădirilor în care au funcționat presa de ulei și gaterul, fără a se

referi și la instalațiile aferente acestora - respingând cererea privind

măsurile reparatorii pentru utilajele și instalațiile morii - imobil care a

făcut obiectul altui litigiu cu unitatea deținătoare R. SA Caracal, conform

hotărârilor judecătorești depuse la dosar.

Prin decizia de casare a instanței supreme

s-a constatat că, deși instanța de apel, în primul ciclu procesual, a reținut

corect că utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul sunt bunuri

imobile prin destinație, nu a analizat condițiile în care se pot acorda măsuri

reparatorii pentru acestea și care sunt stabilite de art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, conform căruia „măsurile reparatorii privesc și utilajele și

instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul,

în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".

S-a dispus în consecință, prin aceeași

decizie de casare, ca, în rejudecare, instanța de apel să dispună administrarea

probatoriului necesar pentru stabilirea împrejurărilor legate de aplicarea

prevederilor art. 6 alin. (2) din lege, respectiv, dacă la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, utilajele și instalațiile existau sau au fost

înlocuite, distruse sau casate, precum și dacă acestea au fost înstrăinate și

data la care această înstrăinare ar fi avut loc.

În acest context, instanța de apel, din

oficiu, în rejudecare, a dispus efectuarea unor adrese către Primăria

Dobrosloveni care, prin răspunsurile depuse la dosar arată că nu deține

documente referitoare la înlocuirea, casarea sau distrugerea utilajelor și

instalațiilor revendicate de reclamanta B.D., iar în ce privește înstrăinarea,

singurul act deținut este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub din

6 august 2001 la BNP I.L. & E.T. - Caracal, ce a fost depus în copie la

dosar referitor la înstrăinarea clădirii morii.

Prin notificarea reclamantei depuse la

dosarul de fond, aceasta arată că în prezent (1 iunie 2001) „moara există pe

teren - lipsă absolut toate utilajele".

La 14 iulie 2002, prin expertiza depusă la

dosarul de fond, se arată că toate utilajele și instalațiile solicitate au fost

înstrăinate, fapt reținut și prin Sentința civilă nr. 1776 din 3 aprilie 2002 a

Judecătoriei Caracal.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de

reclamantă la instanța de fond, aceasta recunoaște expres neîndeplinirea

condițiilor legale prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

arătând: „susținerea că nu îndeplinim condițiile prevăzute de art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 sunt parțial reale".

Îndeplinirea condiției pozitive ca bunurile

mobile să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuie

dovedită de către reclamantă, conform regulii generale instituite prin art.

1169 C. civ. Or, din probele administrate în cauză, nu rezultă ca bunurile

solicitate să fi existat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14

februarie 2001), iar reclamanta nu a făcut nicio probă suplimentară în acest

sens, apreciind ca suficiente probele pe care instanța din oficiu, le-a dispus

conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta B.D. (continuat de moștenitorul acesteia, M.P.).

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă

arată că, în calitate de moștenitoare a defunctului B.I., a solicitat, prin

Notificarea nr. 26/2001, adresată Prefecturii Județului Olt, acordarea de

măsuri reparatorii inițial, pentru o moară, un gater și o presă de ulei, toate

complet utilate conform destinației lor, naționalizate în anul 1948, conform

Procesului-verbal de naționalizare din 19 iunie 1948.

Ulterior, recurenta-reclamantă a renunțat la

acordarea de măsuri reparatorii pentru moară, fiind într-un proces de

revendicare cu SC R. SA Caracal, aspect față de care Primăria Dobrosloveni a

emis Dispoziția nr. 299 din 23 aprilie 2002, modificată prin Dispoziția nr. 378

din 13 august 2002, prin care a respins cererea de acordare a măsurilor

reparatorii întrucât imobilul moară era vândut și a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent în sumă de 722.556.000 ROL, propunere acceptată de

către reclamantă.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că,

anterior pronunțării dispozițiilor contestate, instituțiile abilitate în

rezolvarea notificării cunoșteau faptul că instanța se pronunțase definitiv și

irevocabil cu privire la cererea de revendicare a imobilului moară.

Cu toate acestea, prin dispozițiile atacate,

s-au stabilit măsuri reparatorii în titluri de valoare nominală în echivalent

de 273.667.000 ROL doar pentru clădirea-gater și clădirea-presă de ulei, fiind

respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru instalațiile și

utilajele pentru moară.

Recurenta-reclamantă mai arată că în mod

greșit instanțele au respins solicitarea acesteia, fiind în sarcina pârâtelor

să demonstreze că aceste instalații și utilaje au fost distruse, casate sau

înlocuite, întrucât din Procesul-verbal de naționalizare din 19 iunie 1948

rezultă fără dubiu că odată cu preluarea clădirii au fost preluate și utilajele

și instalațiile ce făceau parte integrantă din aceste imobile.

În mod greșit instanța de apel a apreciat că

sarcina probei distrugerii, casării sau înlocuirii acestor utilaje și

instalații revine reclamantei, întrucât, pe de o parte, aceasta nu a făcut

niciun fel de afirmații legate de existența sau inexistența respectivelor

bunuri, iar pe de altă parte, bunurile în discuție nu se mai aflau în

proprietatea sa de mai bine de 40 de ani.

De asemenea, în mod greșit, instanța de apel

analizează incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, fără a analiza incidența art. 6 alin. (1) din aceeași lege.

În acest sens, arată că bunurile mobile, în

speță, utilajele și construcțiile devin imobile prin încorporare într-o

construcție, principiu înscris atât în dispozițiile art. 468 - 470 C. civ., cât

și prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe care le consideră aplicabile

în cauză în soluționarea favorabilă a cererii.

Recursul este nefondat, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, fac obiect al măsurilor reparatorii doar bunurile imobile, astfel cum

sunt definite prin art. 6 din lege. Textul indicat stabilește că aceste măsuri

pot fi acordate pentru terenurile cu sau fără construcții, precum și pentru

bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții. Art. 6 alin.

(2) include în categoria bunurilor supuse restituirii utilajele și instalațiile

preluate odată cu imobilul, cu condiția să nu fi fost înlocuite, casate sau

distruse.

Astfel, prin art. 6.2 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a statuat că „norma

prevăzută la alin. (2) al art. 6 vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru

utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care

au fost înlocuite, casate sau distruse. Consecințele acestei norme sunt

următoarele:

a) se referă la acele bunuri care se aflau în

imobilul preluat, indiferent de destinația acestuia; odată dovedit dreptul de

proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalațiile și utilajele au

aparținut aceluiași proprietar;

b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu

numai măsurile reparatorii, ci și măsura restituirii în natură;

c) bunurile respective trebuie să fie cele

preluate odată cu imobilul și să existe fizic (aceasta fiind semnificația

sintagmei „în afară de cazul în care au fost înlocuite (...) sau

distruse") sau să nu fi fost casate;

d) incidența beneficiului legii se apreciază

în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv, data

intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe

fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii

și, totodată, este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeași dată,

respectiv, să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până

la data de 14 februarie 2001)".

În speță, reclamanta a făcut dovada dreptului

de proprietate al autorului său asupra utilajelor și instalațiilor morii,

precum și a faptului că a solicitat, prin notificarea formulată în termenul

legal, acordarea de măsuri reparatorii pentru acestea.

Însă din dispozițiile art. 6 alin. (2) al

Legii nr. 10/2001 reiese că, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de actul normativ special de reparație pentru această categorie de

bunuri, trebuie ca ele să fi existat fizic la data intrării în vigoare a legii.

Pentru verificarea acestui aspect, prin

Decizia de casare nr. 2804 din 16 martie 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel, apreciind că „pentru că incidența

beneficiului Legii nr. 10/2001 se apreciază în raport de data intrării în

vigoare a legii, iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri privitoare la

înlocuirea, casarea sau distrugerea utilajelor și instalațiilor, era necesară

administrarea de probe pentru a stabili dacă la această dată utilajele și

instalațiile existau".

Prin aceeași decizie de casare s-a mai arătat

că „(...) trebuia să se verifice dacă utilajele și instalațiile au fost

înstrăinate, (...) și când s-au întocmit actele de înstrăinare".

Respectând în totalitate recomandările

deciziei de casare precitate, instanța de apel, în rejudecare, a dispus

suplimentarea probatoriilor, prin efectuarea unor adrese către Primăria

Dobrosloveni, cu solicitarea, pe de o parte, de a se comunica toate

înscrisurile din care ar putea rezulta înlocuirea, casarea sau distrugerea

instalațiilor și utilajelor în discuție, iar pe de altă parte, de a se comunica

dacă aceste bunuri au fost înstrăinate, când au fost întocmite actele de

înstrăinare și, eventual, dacă se află în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate.

Din răspunsurile emanând de la autoritatea

locală, a rezultat că aceasta nu deține înscrisuri sau informații cu privire la

înlocuirea, casarea sau distrugerea instalațiilor și utilajelor față de care se

solicită acordarea de măsuri reparatorii și s-a depus la dosarul cauzei, în

copie, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 6 august 2001 referitor

la înstrăinarea morii.

Coroborând relațiile astfel obținute cu

probatoriile deja administrate în cauză, respectiv, notificarea reclamantei din

1 iunie 2001, prin care arată că „(...) moara există pe teren-lipsă absolut

toate utilajele (...)" și concluziile raportului de expertiză efectuat la

prima instanță, conform cărora utilajele și instalațiile în litigiu au fost

înstrăinate, rezultă că cerința impusă de art. 6 alin. (2) al Legii nr. 10/2001

pentru a se acorda măsuri reparatorii acestei categorii de bunuri, respectiv,

aceea ca ele să existe în materialitatea lor, așa cum au existat la data

preluării, fără să fi fost înlocuite, casate sau distruse, nu este îndeplinită.

Este adevărat că prin Procesul-verbal de

naționalizare nr. 445 din 19 iunie 1948 rezultă că odată cu preluarea clădirii

au fost preluate și utilajele și instalațiile ce făceau parte integrantă din

aceste imobile, însă ceea ce interesează domeniul de aplicare al art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 nu este starea bunurilor la momentul preluării abuzive,

ci la momentul nașterii dreptului la măsuri reparatorii, adică la data intrării

în vigoare a legii speciale de reparație.

Cum însă utilajele și instalațiile față de

care se solicită acordarea de măsuri reparatorii nu există în materialitatea

lor, iar din probatoriile administrate nu s-a dovedit casarea lor,

recurentei-reclamante nu-i poate fi aplicată dispoziția legală a cărei condiție

nu este îndeplinită.

Nu se poate reține critica

recurentei-reclamante privind greșita raportare a instanței de apel la

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și incidența în cauză a

dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol, întrucât pentru categoria de

bunuri în discuție legiuitorul a consacrat o situație specială, căreia îi sunt

aplicabile normele edictate în acest scop.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta B.D. decedată și continuat de legatarul universal M.P. împotriva

Deciziei nr. 858 din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ