ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5159/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 541 din 1 noiembrie 2004, Tribunalul Olt a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta B.D., împotriva Dispozițiilor nr. 739 din 27 mai 2004 și nr. 710 din 18 mai 2004 emise de Primăria Dobrosloveni și a Deciziei nr. 217 din 29 aprilie 2004 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt. Instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamantă privește imobilele gater și presă de ulei, iar din conținutul deciziilor contestate rezultă că s-au avizat favorabil valorile stabilite prin expertiza depusă la dosar de reclamantă, de 154.967.000 ROL pentru presă și 118.700.000 ROL pentru gater.

Referitor la utilaje și instalații, prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se acordă măsuri reparatorii și pentru utilajele și instalațiile preluate o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Obținerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiționată de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Semnificația termenelor „înlocuite" sau „distruse" ori să nu fi fost casate este aceea ca utilajele să fie cele preluate o dată cu imobilul și să existe la unitatea notificată. Condiția imperativă impusă de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu este însă îndeplinită în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 1279 din 11 mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința atacată, a admis contestația și a anulat Dispozițiile nr. 739 din 27 mai 2004 și nr. 710 din 18 mai 2004 emise de Primăria Comunei Dobrosloveni, precum și Decizia nr. 217 din 29 aprilie 2004 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent, stabilind că valoarea acestora este de 722.556.000 ROL, în loc de 273.667.000 ROL; au fost menținute restul prevederilor din actele contestate. Instanța de apel a reținut că instalațiile și utilajele afectate funcționării presei de ulei și gaterului sunt, conform art. 468 C. civ., imobile prin destinație.

Enumerarea cuprinsă în art. 468 C. civ. fiind exemplificativă, se pot considera imobile prin destinație și alte obiecte omise de text, dacă îndeplinesc condiția generală a raportului de destinație cu imobilul, iar prin sintagma „serviciul și exploatarea fondului" cuprinsă în text se înțelege în mod larg „folosința imobilului". În cazul „exploatării industriale", dispozițiile art. 468 C. civ. se extind la toate bunurile mobile destinate de proprietar exploatării industriale a unui imobil, cu condiția ca imobilul principal, în care s-au așezat bunurile mobile, să aibă un caracter industrial neîndoielnic. Presa de ulei și gaterul au un asemenea caracter, iar instalațiile preluate o dată cu clădirile în care au funcționat sunt imobile prin destinație.

Interpretarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 trebuie să fie extensivă, în sensul că privește și imobilele prin destinație, iar clădirile în care au funcționat presa de ulei și gaterul nu constituie prin ele însele imobilele cerute prin notificare, pentru că fără instalațiile esențiale care asigură funcționarea lor nu ar fi putut avea destinația de presă și gater. De aceea, măsurile reparatorii acordate pentru aceste imobile trebuie să privească și instalațiile din dotare preluate odată cu imobilul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, pentru Ministerul Finanțelor Publice, arătând că în privința utilajelor și instalațiilor se aplică prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în raport de care măsurile reparatorii nu se acordă dacă utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul au fost înlocuite, casate sau distruse.

Pentru aceste bunuri, beneficiul legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, care este data intrării în vigoare a legii și este necesar ca bunurile respective să fi existat fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii. Pârâta a mai arătat că aprecierea instanței de apel că utilajele și instalațiile sunt imobile prin destinație nu este suficientă pentru acordarea de măsuri reparatorii, că prin notificare utilajele și instalațiile nu au fost solicitate și că valoarea imobilului gater și presă ulei este de 273.667.000 ROL și nu de 722.556.000 ROL, stabilită prin hotărârea atacată. Prin Decizia nr. 2804 din 16 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtei, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

În motivare, s-a reținut că susținerea pârâtei, în sensul că prin notificare nu au fost cerute utilajele aflate la data preluării în cele două clădiri, gater și presă, nu este întemeiată. Pe de altă parte, instanța de apel, în mod greșit, făcând ample referiri la noțiunea „imobile prin destinație" a examinat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru utilaje în raport cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesocotind prevederile art. 6 alin. (2) din lege. Instanța de apel trebuia să dispună administrarea probatoriului necesar referitor la existența bunurilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, precum și la ce dată au fost înstrăinate utilajele și instalațiile. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția civilă, sub nr. 11062/54/2006.

Prin Decizia civilă nr. 858 din 6 noiembrie 2006, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta, prin notificarea adresată pârâtelor, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele gater și presă ulei, precizând că la preluare erau complet utilate, iar cu Procesul-verbal nr. 445 din 19 iunie 1948 a făcut dovada că imobilele cerute au fost preluate cu instalațiile din dotare, respectiv, cu presa de ulei hidraulică, pompa hidraulică, valț de măcinat sămânță, prășitoare mecanică, tarar pentru semințe de floarea soarelui, decojitor pentru semințe, elevator simplu, gater pentru tăiat lemne cu vagoneți și șinele respective, dinam, uruitoare (moară cu ciocane), ciclon pentru praf, locomobilă „clayton", bunuri evaluate prin anexele la raportul de evaluare la suma totală de 448.889.000 ROL, la care se adaugă valoarea clădirii de 273.667.000 ROL.

Prin Dispoziția nr. 378 de la 13 august 2002, Primarul Comunei Dobrosloveni, modificând Dispoziția nr. 299/2002, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 722.556.000 ROL în valoare estimativă, conform raportului de evaluare a celor două imobile cerute (presă și gater) sumă ce cuprinde atât valoarea clădirilor, cât și a instalațiilor din dotare, dar ulterior a emis cele două dispoziții contestate, cu nr. 739 din 27 mai 2004 și 710 din 18 mai 2004, prin care a stabilit măsuri reparatorii în echivalentul sumei de 273.667.000 ROL, reprezentând doar valoarea clădirilor în care au funcționat presa de ulei și gaterul, fără a se referi și la instalațiile aferente acestora - respingând cererea privind măsurile reparatorii pentru utilajele și instalațiile morii - imobil care a făcut obiectul altui litigiu cu unitatea deținătoare R. SA Caracal, conform hotărârilor judecătorești depuse la dosar.

Prin decizia de casare a instanței supreme s-a constatat că, deși instanța de apel, în primul ciclu procesual, a reținut corect că utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul sunt bunuri imobile prin destinație, nu a analizat condițiile în care se pot acorda măsuri reparatorii pentru acestea și care sunt stabilite de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căruia „măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse". S-a dispus în consecință, prin aceeași decizie de casare, ca, în rejudecare, instanța de apel să dispună administrarea probatoriului necesar pentru stabilirea împrejurărilor legate de aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din lege, respectiv, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, utilajele și instalațiile existau sau au fost înlocuite, distruse sau casate, precum și dacă acestea au fost înstrăinate și data la care această înstrăinare ar fi avut loc.

În acest context, instanța de apel, din oficiu, în rejudecare, a dispus efectuarea unor adrese către Primăria Dobrosloveni care, prin răspunsurile depuse la dosar arată că nu deține documente referitoare la înlocuirea, casarea sau distrugerea utilajelor și instalațiilor revendicate de reclamanta B.D., iar în ce privește înstrăinarea, singurul act deținut este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub din 6 august 2001 la BNP I.L. & E.T. - Caracal, ce a fost depus în copie la dosar referitor la înstrăinarea clădirii morii. Prin notificarea reclamantei depuse la dosarul de fond, aceasta arată că în prezent (1 iunie 2001) „moara există pe teren - lipsă absolut toate utilajele". La 14 iulie 2002, prin expertiza depusă la dosarul de fond, se arată că toate utilajele și instalațiile solicitate au fost înstrăinate, fapt reținut și prin Sentința civilă nr. 1776 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Caracal.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă la instanța de fond, aceasta recunoaște expres neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, arătând: „susținerea că nu îndeplinim condițiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt parțial reale". Îndeplinirea condiției pozitive ca bunurile mobile să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuie dovedită de către reclamantă, conform regulii generale instituite prin art. 1169 C. civ. Or, din probele administrate în cauză, nu rezultă ca bunurile solicitate să fi existat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), iar reclamanta nu a făcut nicio probă suplimentară în acest sens, apreciind ca suficiente probele pe care instanța din oficiu, le-a dispus conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.D. (continuat de moștenitorul acesteia, M.P.).

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă arată că, în calitate de moștenitoare a defunctului B.I., a solicitat, prin Notificarea nr. 26/2001, adresată Prefecturii Județului Olt, acordarea de măsuri reparatorii inițial, pentru o moară, un gater și o presă de ulei, toate complet utilate conform destinației lor, naționalizate în anul 1948, conform Procesului-verbal de naționalizare din 19 iunie 1948. Ulterior, recurenta-reclamantă a renunțat la acordarea de măsuri reparatorii pentru moară, fiind într-un proces de revendicare cu SC R. SA Caracal, aspect față de care Primăria Dobrosloveni a emis Dispoziția nr. 299 din 23 aprilie 2002, modificată prin Dispoziția nr. 378 din 13 august 2002, prin care a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii întrucât imobilul moară era vândut și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 722.556.000 ROL, propunere acceptată de către reclamantă.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, anterior pronunțării dispozițiilor contestate, instituțiile abilitate în rezolvarea notificării cunoșteau faptul că instanța se pronunțase definitiv și irevocabil cu privire la cererea de revendicare a imobilului moară. Cu toate acestea, prin dispozițiile atacate, s-au stabilit măsuri reparatorii în titluri de valoare nominală în echivalent de 273.667.000 ROL doar pentru clădirea-gater și clădirea-presă de ulei, fiind respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru instalațiile și utilajele pentru moară. Recurenta-reclamantă mai arată că în mod greșit instanțele au respins solicitarea acesteia, fiind în sarcina pârâtelor să demonstreze că aceste instalații și utilaje au fost distruse, casate sau înlocuite, întrucât din Procesul-verbal de naționalizare din 19 iunie 1948 rezultă fără dubiu că odată cu preluarea clădirii au fost preluate și utilajele și instalațiile ce făceau parte integrantă din aceste imobile.

În mod greșit instanța de apel a apreciat că sarcina probei distrugerii, casării sau înlocuirii acestor utilaje și instalații revine reclamantei, întrucât, pe de o parte, aceasta nu a făcut niciun fel de afirmații legate de existența sau inexistența respectivelor bunuri, iar pe de altă parte, bunurile în discuție nu se mai aflau în proprietatea sa de mai bine de 40 de ani. De asemenea, în mod greșit, instanța de apel analizează incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fără a analiza incidența art. 6 alin. (1) din aceeași lege. În acest sens, arată că bunurile mobile, în speță, utilajele și construcțiile devin imobile prin încorporare într-o construcție, principiu înscris atât în dispozițiile art. 468 - 470 C. civ., cât și prin art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe care le consideră aplicabile în cauză în soluționarea favorabilă a cererii.

Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fac obiect al măsurilor reparatorii doar bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art. 6 din lege. Textul indicat stabilește că aceste măsuri pot fi acordate pentru terenurile cu sau fără construcții, precum și pentru bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții. Art. 6 alin. (2) include în categoria bunurilor supuse restituirii utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, cu condiția să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse. Astfel, prin art. 6.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a statuat că „norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Consecințele acestei norme sunt următoarele: a) se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinația acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalațiile și utilajele au aparținut aceluiași proprietar; b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii, ci și măsura restituirii în natură; c) bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul și să existe fizic (aceasta fiind semnificația sintagmei „în afară de cazul în care au fost înlocuite (...) sau distruse") sau să nu fi fost casate; d) incidența beneficiului legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv, data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii și, totodată, este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeași dată, respectiv, să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001)". În speță, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra utilajelor și instalațiilor morii, precum și a faptului că a solicitat, prin notificarea formulată în termenul legal, acordarea de măsuri reparatorii pentru acestea.

Însă din dispozițiile art. 6 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 reiese că, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ special de reparație pentru această categorie de bunuri, trebuie ca ele să fi existat fizic la data intrării în vigoare a legii.

Pentru verificarea acestui aspect, prin Decizia de casare nr. 2804 din 16 martie 2006, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, apreciind că „pentru că incidența beneficiului Legii nr. 10/2001 se apreciază în raport de data intrării în vigoare a legii, iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri privitoare la înlocuirea, casarea sau distrugerea utilajelor și instalațiilor, era necesară administrarea de probe pentru a stabili dacă la această dată utilajele și instalațiile existau". Prin aceeași decizie de casare s-a mai arătat că „(...) trebuia să se verifice dacă utilajele și instalațiile au fost înstrăinate, (...) și când s-au întocmit actele de înstrăinare". Respectând în totalitate recomandările deciziei de casare precitate, instanța de apel, în rejudecare, a dispus suplimentarea probatoriilor, prin efectuarea unor adrese către Primăria Dobrosloveni, cu solicitarea, pe de o parte, de a se comunica toate înscrisurile din care ar putea rezulta înlocuirea, casarea sau distrugerea instalațiilor și utilajelor în discuție, iar pe de altă parte, de a se comunica dacă aceste bunuri au fost înstrăinate, când au fost întocmite actele de înstrăinare și, eventual, dacă se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.

Din răspunsurile emanând de la autoritatea locală, a rezultat că aceasta nu deține înscrisuri sau informații cu privire la înlocuirea, casarea sau distrugerea instalațiilor și utilajelor față de care se solicită acordarea de măsuri reparatorii și s-a depus la dosarul cauzei, în copie, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 6 august 2001 referitor la înstrăinarea morii.

Coroborând relațiile astfel obținute cu probatoriile deja administrate în cauză, respectiv, notificarea reclamantei din 1 iunie 2001, prin care arată că „(...) moara există pe teren-lipsă absolut toate utilajele (...)" și concluziile raportului de expertiză efectuat la prima instanță, conform cărora utilajele și instalațiile în litigiu au fost înstrăinate, rezultă că cerința impusă de art. 6 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 pentru a se acorda măsuri reparatorii acestei categorii de bunuri, respectiv, aceea ca ele să existe în materialitatea lor, așa cum au existat la data preluării, fără să fi fost înlocuite, casate sau distruse, nu este îndeplinită.

Este adevărat că prin Procesul-verbal de naționalizare nr. 445 din 19 iunie 1948 rezultă că odată cu preluarea clădirii au fost preluate și utilajele și instalațiile ce făceau parte integrantă din aceste imobile, însă ceea ce interesează domeniul de aplicare al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu este starea bunurilor la momentul preluării abuzive, ci la momentul nașterii dreptului la măsuri reparatorii, adică la data intrării în vigoare a legii speciale de reparație. Cum însă utilajele și instalațiile față de care se solicită acordarea de măsuri reparatorii nu există în materialitatea lor, iar din probatoriile administrate nu s-a dovedit casarea lor, recurentei-reclamante nu-i poate fi aplicată dispoziția legală a cărei condiție nu este îndeplinită.

Nu se poate reține critica recurentei-reclamante privind greșita raportare a instanței de apel la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și incidența în cauză a dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol, întrucât pentru categoria de bunuri în discuție legiuitorul a consacrat o situație specială, căreia îi sunt aplicabile normele edictate în acest scop. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.D. decedată și continuat de legatarul universal M.P. împotriva Deciziei nr. 858 din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ