ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9178/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Prin dispoziția nr. 3081 din 8 iunie 2004 emisă de Primarul Orașului Corabia, jud. Olt în baza Legii nr. 10/2001, s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului situat în Corabia, constând în suprafața de teren de 5092 mp ce face obiectul notificării înregistrată la nr. 54 din 15 august 2001, depusă de M.A., M.C., B.S.D., B.I.C. și B.S.; s-a propus restituirea imobilului prin măsuri reparatorii în echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, comisia de evaluare internă stabilind valoarea la care se face restituirea în echivalent la suma de 263.080.320 lei.

Împotriva acestei dispoziții au formulat contestație notificatorii, solicitând, în principal, restituirea în natură a terenului liber de construcții, iar, pentru diferența imposibil de restituit în natură, despăgubiri bănești. Tribunalul Olt, învestit cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 273 din 1 iunie 2005, pronunțată în dosar nr. 3515/2005, a admis în parte contestația și a modificat dispoziția, în sensul majorării cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent, într-una din formele prevăzute de art. 24 din Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de teren de 5092 mp. A menținut restul dispoziției. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâta D.G.F.P.

Olt, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice. Critica formulată de către recurenți a vizat cuantumul despăgubirilor pe care urmează să le primească, solicitând ca acesta să fie la valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză, sumă care să fie indexată cu indicele de inflație. Critica pârâtei D.G.F.P. Olt, pentru Ministerul Finanțelor Publice, a vizat faptul că reclamanții nu au dovedit că imobilul a fost preluat de către stat și nici caracterul abuziv al acestei preluări. O altă critică a vizat faptul că valoarea imobilului stabilită de către comisia de evaluare a unității deținătoare este cea reală, astfel încât dispoziția contestată este legală. Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 141 din 15 februarie 2006, a admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a cercetat dacă imobilul a fost preluat de către stat și dacă această preluare a fost abuzivă. Totodată a reținut că prin apariția Legii nr. 247/2005 acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se poate realiza conform acestui act normativ. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1027 din 12 octombrie 2006, pronunțată în dosar nr. 1643/R/C/2006, Tribunalul Olt a respins cererea formulată de reclamanții M.A., M.C., B.S.D., B.I.C. și B.S., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice București, Primăria Corabia și Consiliul Local Corabia. S-a motivat, în esență, că nu s-a făcut dovada temeiniciei cererii potrivit art. 1169 C. civ., reclamanții depunând la dosar numai declarații de impunere aferente anului 1950, fără a face alte probe cu care să-și dovedească dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu și a preluării abuzive a acestuia.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și înaintarea dispoziției nr. 3081 din 08 iunie 2004 a Primarului orașului Corabia și a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, către Comisia Centrală instituită în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor, care urmează a li se acorda. S-a criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, pentru motivarea acesteia, în sensul că s-a creat reclamanților o situație juridică mai grea decât cea avută anterior sesizării instanței, reținându-se că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului și a preluării abuzive.

S-a arătat că instanța de fond nu avea dreptul să mai analizeze calitatea de persoane îndreptățite ale reclamanților, ci numai dacă în cauză erau îndeplinite condițiile de restituire în natură a imobilului, pentru a se putea pronunța asupra capătului principal al cererii introductive, iar în caz negativ, să admită capătul de cerere subsidiar, dispunând înaintarea deciziei și a înscrisurilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la Comisia Centrală, în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 742 din 30 august 2007 a respins apelul, ca nefondat.

Motivând această soluție, Curtea a reținut că prin decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Curtea a respins apelul ce vizează aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, în cazul dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, ca neîntemeiat, reținând că în speță este vorba de o dispoziție emisă în 2004 și că, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile date în recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe. In ceea ce privește critica referitoare la motivarea sentinței, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată, în sensul că, deși motivarea sentinței este deficitară, soluția de respingere a contestației și menținere a dispoziției emisă de primar în temeiul Legii nr. 10/2001, este legală și temeinică, așa încât, motivarea greșită a hotărârii nu constituie temei legal pentru admiterea apelului. Instanța de apel a reținut că legalitatea dispoziției nu mai putea fi examinată sub acest aspect, ci numai în limitele investirii instanței, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., iar aceasta nu este de natură să prejudicieze pe reclamanți, întrucât prin soluția de respingere a contestației s-a menținut dispoziția nr. 3081 din 08 iunie 2007, prin care se propune restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. O primă serie de critici, pe care recurenții le-au circumscris motivului prevăzut de către art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că deși instanța de apel primește critica adusă instanței de fond cu privire la faptul că aceasta nu mai putea examina legalitatea dispoziției în ceea ce privește calitatea lor de persoane îndreptățite, și reține că motivarea instanței de fond este deficitară, totuși, califică soluția de respingere a contestației ca fiind temeinică și legală.

Astfel ipoteza de la care pleacă instanța de apel este în vădită contradicție logică față de concluzia pe care o trage. Totodată instanța de apel nu analizează absolut niciun argument pentru care contestația recurenților nu ar fi întemeiată, nici din perspectiva capătului introductiv de instanță principal, nearătându-se pentru ce motive nu se poate dispune restituirea în natură a terenului și nici prin prisma capătului de cerere subsidiar, nemotivându-se de ce nu este acceptată valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza judiciară administrată în cauză în primul fond, înainte de casare. O a doua serie de critici, circumscrise de recurenți motivelor prevăzute de dispoz. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., vizează faptul că hotărârea este nelegală deoarece a schimbat înțelesul lămurit al actului dedus judecății. Astfel, din economia motivării hotărârii instanței de apel, cea mai mare întindere o cuprinde argumentația cu privire la neaplicarea art.16 a Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Recurenții susțin că nu a fost solicitată o astfel de analiză prin cererea introductivă de instanță, iar în cererea de apel aceasta a fost formulată ca o soluție subsidiară respingerii capătului de cerere principal privind restituirea în natură, astfel încât ordinea de abordare și spațiul alocat nu își găsesc nici o justificare. Instanța de apel, fără a analiza în vreun mod respingerea capătului de cerere principal, a purces direct la motivarea respingerii celui subsidiar.

La dosarul cauzei să găsea expertiza administrată în fond înainte de casare, iar cum motivele de casare nu se refereau și la aceasta, expertiza a rămas o probă câștigată judecății. Or, din analiza acesteia rezultă o valoare de circulație a terenului de 828.316.000 ROL substanțial mai mare decât cuantumul despăgubirilor stabilite prin dispoziția atacată (263.080.320 ROL), aspect care trebuia să fie avut în vedere de către instanța de apel la analiza temeiniciei atât a sentinței atacate, dar și a dispoziției în sine. Omițând să analizeze aceste aspecte, instanța de apel a încălcat atât prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., cât și art. 3 C. civ.

În concluzie, susțin recurenții, întrucât dovedirea calității de persoane îndreptățite este un drept câștigat și care nu mai poate face obiectul cenzurii instanțelor judecătorești, singurele aspecte pe care instanțele sunt chemate să le dezlege sunt restituirea în natură a terenului iar, în subsidiar, în măsura în care acest lucru nu este posibil, să cenzureze despăgubirile stabilite prin dispoziția atacată și acordarea unor despăgubiri potrivit valorii de circulație a terenului revendicat. După casare, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a mai analizat vreunul dintre aceste aspecte, cu toate că făcuseră obiectul administrării probatoriilor înainte de casare. Recurenții precizează și că Decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care face trimitere instanța de apel, nu era publicată în Monitorul Oficial la data pronunțării hotărârii atacate.

Pârâta D.G.F.P. Olt, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, a formulat întâmpinare, calificată de instanță drept note scrise, susținând în apărare că reclamanții au solicitat, în apel, înaintarea dispoziției Primăriei Corabia și a înscrisurilor la Comisia Centrală conf. art. 16 și urm din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât instanța în mod corect a aplicat decizia dată în interesul legii nr. 52/2007 a I.C.C.J. Se mai susține că reclamanții nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, proprietatea asupra bunului revendicat și faptul că imobilul a fost preluat abuziv.

Prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2008 s-a consemnat că apărătoarea recurenților a învederat instanței decesul recurentului M.C., potrivit certificatului de deces seria DR nr. 526239, depus la dosar în copie conformă cu originalul (fila 23). La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2008 au fost introduși în cauză, în calitate de moștenitori ai recurentului decedat M.C., numiții D.S., Y.N., B.C., I.S., și întrucât s-a învederat decesul M.F.T.C.C. , moștenitoare și ea a recurentului, s-a pus în vedere recurenților să depună certificatul de deces al acesteia. La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri privitoare la situația succesiunilor de pe urma autorilor reclamanților C.N.

și E.N., certificatul de deces al M.F.T.C.C. , dovezi privind moștenitorii acesteia, respectiv M.S., M.N., M.A.P., M.C., M.A. și M.S., părți care existau în cauză anterior acestui deces. La termenul de judecată din data de 5 mai 2009 s-a învederat instanței decesul recurentului B.S., survenit în data de 14 martie 2009, conform certificatului de deces depus în copie - fila 94 dosar. În vederea introducerii în cauză a moștenitorilor instanța a acordat termen la data de 10 noiembrie 2009, când s-a depus la dosarul cauzei certificatul de calitate de moștenitor nr. 51 din 12 mai 2009, potrivit căruia au rămas ca moștenitori ai defunctului B.S., fiii acestuia B.S.D. și B.I.C., părți deja introduse în cauză și reprezentate, potrivit încheierii de dezbateri conținută în practicaua prezentei decizii, de avocatul O.I.V.

Înalta Curte va analiza cu prioritate chestiunea referitoare la lipsa capacității procesuale a recurentului M.C., decedat la data de 22 noiembrie 2001 conform certificatului de deces seria DR nr. 526239, depus în recurs (fila 23), aspect care deși nu a fost reclamat de către nicio parte în apel trebuie cercetat, fiind de natură a atrage nulitatea actelor de procedură săvârșite ulterior decesului. În acest context al analizei, este de reținut că moștenitorii acestui recurent sunt deja părți în proces, fiind chiar co-autori ai cererii introductive, și au beneficiat de toate garanțiile unui proces echitabil, astfel încât o casare a hotărârilor pentru acest motiv ar fi o operațiune pur formală, atât timp cât moștenitorii nu au fost vătămați procesual.

Pe de altă parte, o astfel de soluție procesuală ar determina lungirea duratei procesului civil demarat de către reclamanți mult peste limita acceptabilă unui proces echitabil, în conformitate cu dispoz. art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile ce pot atrage incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel și care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită. Curtea de Apel a verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivarea acesteia reflectând punctul său de vedere cu privire la incidența textului legal la situația de fapt reținută, considerentele acesteia nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii.

Prin urmare, nu se pot reține incidente cauzei dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nefondată este și critica vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Astfel potrivit acestui text se poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Deși în cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat argumente care să poată fi circumscrise acestui motiv de modificare a hotărârii, simpla menționare a acestuia neputând-o învesti cu exercitarea controlului de legalitate din această perspectivă.

În cauză, decizia recurată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic dedus judecății și care, greșită fiind, să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Pe cale de consecință, decizia recurată nu va fi verificată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Analizând decizia civilă atacată, din perspectiva criticilor formulate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente: Așa cum rezultă din conținutul rezumativ al speței, într-un prim ciclu procesual Tribunalul Olt, ca primă instanță, a soluționat contestația reclamanților, reținând dreptul acestora la a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren revendicat și care este imposibil de restituit în natură.

În apelul formulat de către reclamanți împotriva hotărârii pronunțate în prima instanță aceștia nu au formulat nicio critică pe aspectul nerestituirii în natură a imobilului, fiind nemulțumiți doar de cuantumul despăgubirilor bănești în echivalent stabilite pentru teren. Potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 5 judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Acest rolul activ se limitează însă la cadrul procesual care a învestit instanța și nu poate exceda acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Prin urmare, cum problema imposibilității restituirii în natură a terenului a primit dezlegare juridică încă din primul ciclu procesual, iar ulterior ea nu a constituit motiv de critică, aceasta nu mai poate fi analizată în prezentul recurs. Pe de altă parte, această analiză nu se poate realiza și din perspectiva faptului că împotriva deciziei nr. 141 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, la data de 15 februarie 2006, reclamanții nu au declarat recurs. Instanța de apel apreciind că ar fi incidentă situația de excepție prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., anume că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, a desființat sentința apelată și a trimis pricina spre rejudecare.

Indicațiile deciziei de casare au fost în sensul de a se cerceta aspectele de fapt vizând dovada preluării abuzive a imobilului și în funcție de dezlegarea dată acestei chestiuni analizarea criticii reclamanților privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent din perspectiva raportării la Legea nr. 247/2005. În acest context al analizei, se constată că instanțele de fond s-au conformat în rejudecare întocmai dispozițiilor date prin decizia de casare, atât timp cât problema imposibilității restituirii în natură se afla deja sub efectul puterii de lucru judecat, fiind tranșată. În ceea ce privește critica vizând cuantumul despăgubirilor ce urmează a le fi acordate, se reține că în raport de cererea de apel formulată de reclamanți în cel de al doilea ciclu procesual și care a învestit Curtea, soluția procesuală a instanței de apel este la adăpost de critică.

Astfel reclamanții au arătat în motivele de apel că instanța de rejudecare nu a dispus înaintarea deciziei și a dosarului administrativ Comisiei Centrale conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor, care urmează a li se acorda. Prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 stipulează că deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubire vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale.

Prin urmare, dacă restituirea în natură nu este posibilă, se acordă măsuri reparatorii în echivalent, iar dispozițiile care se aflau deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi (25 iulie 2005) sau cele deja soluționate, dar care au fost atacate în termenul legal, rămân supuse controlului declanșat în temeiul art. 24 (devenit art. 26) din Legea nr. 10/2001, nemaiputând fi trimise Comisiei Centrale, astfel încât instanțele se pot pronunța asupra lor, în virtutea principiului plenitudinii de competență pe care o au.

În acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, atunci când a pronunțat decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 și, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.,dezlegarea dată problemelor de drept soluționate de instanța supremă în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel încât nici această critică nu este fondată. Nici critica potrivit căreia reclamanților li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, în raport de limitele învestirii sale, Curtea nu avea cum să reanalizeze pe fond toate aspectele speței, cu atât mai puțin instanța de recurs. De altfel, hotărârea atacată nu îi prejudiciază pe reclamanți, întrucât prin apariția noului act normativ, respectiv Legea nr. 247/2005, care a îmbunătățit sistemul reparator în materia imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, pentru valorificarea tuturor pretențiilor de restituire prin echivalent decurgând din aplicarea acestei legi va fi urmată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005, modificată și completată de O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Or, aceasta presupune reanalizarea atât sub aspectul legalității cererii de restituire în natură cât și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate printr-o ofertă de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. În raport de aceste considerații, Înalta Curte exercitând controlul de legalitate al deciziei atacate, din prisma criticilor formulate și având ca premisă situația de fapt reținută de instanța de apel, care nu mai poate fi cenzurată în recurs, față de actuala configurare a art. 304 C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.D., Z.N., B.C., S.L., P.A.M., A.M., B.I.C., B.S.D., împotriva deciziei civile nr. 742 din 30 august 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.