ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 12 iulie 2004, M.A., M.C., B.Ș.D., B.I.C. și B.S. au solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, Primăria Corabia, județ Olt, Consiliul Local Corabia și SC M. SA Corabia - să dispună anularea dispoziției nr. 3082 din 08 iunie 2004 emisă de Primarul orașului Corabia, prin care în baza Legii nr. 10/2001 le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor ce au aparținut autorilor C.N. și E.N., respectiv: 4 magazii de cereale și o suprafață de 1558 m.p.- bunuri situate în orașul Corabia, str. C. nr. 2-4, județ Olt. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în calitate de moștenitori ai celor doi autori în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-au adresat pârâtelor cu notificare în vederea restituirii în natură a imobilelor menționate, situate pe raza localității Corabia, județul Olt.

Prin dispoziția nr. 3082 din 08 iunie 2004 s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor ce au făcut obiectul notificării, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor asupra acestor bunuri și nici a modului de trecere în proprietatea statului, a respectivelor imobile. Prin întâmpinările formulate, pârâtele au solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, deoarece aceștia nu au dovedit, cu acte, modalitatea preluării bunurilor și nici faptul că autorii lor au avut in proprietate exclusivă aceste bunuri. Prin sentința civilă nr. 308 din 22 iunie 2005 Tribunalul Olt a admis în parte contestația și a anulat dispoziția nr. 3082/2004.

A fost obligată Primăria Corabia să emită reclamanților dispoziție privind oferta de restituire a sumei de 234.355.000 RON prin echivalent, într-una din formele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 1572,59 m.p., iar SC M. SA Corabia - a sumei de 570.976.000 RON, prin echivalent, într-una din formele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 3831,41 m.p., situat în Corabia, str. C., nr. 4, județul Olt. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâții Statul Român și SC M. SA Corabia, iar prin decizia civilă nr. 140 din 15 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 5519/civ/2005 au fost admise apelurile, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a stabilit că numai notificarea cu nr. 49/2001 este cea care face obiectul dispoziției nr. 3082/2004, iar referirile la notificarea nr. 53/2001 sunt făcute doar în sprijinul motivării dispoziției contestate. Astfel, se arată, instanța de fond, a fost în confuzie când a apreciat că obiectul pricinii l-a constituit notificarea nr. 53/2001 și nu notificarea nr. 49/2001, analizând cauza sumar, sub aspectul altor imobile decât cele ce au făcut obiectul notificării nr. 49/2001. S-a mai stabilit că față de noile dispoziții ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cap.II, V, instanța de judecată în această fază poate doar constata calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 247/2005, - cum este cazul în speță - avându-se în vedere și dispozițiile art. 11 din lege astfel cum a fost modificată.

Astfel, instanța nu mai este îndrituită să analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamanții trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în capitolul V din Titlul VII, iar în situația în care sunt nemulțumiți de soluția adoptată de Comisia Centrală, să formuleze contestație conform art. 19 din Titlul VII al actului normativ mai sus citat. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 811 din 12 septembrie 2006, Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 3082 din 8 iunie 2004 emisă de Primăria Corabia.

S-a reținut, în motivare, că reclamanții nu au făcut dovezi în sensul art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 privind existența proprietății și a preluării în mod abuziv a bunurilor solicitate, constatându-se astfel legalitatea dispoziției nr. 3082 din 08 iunie 2004. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 11 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat apelul reclamanților M.A., M.C., B.Ș.D., B.I.C. și B.S., reținându-se că aceștia nu au făcut dovada preluării abuzive pentru imobilele situate în str. C. nr. 4, solicitate prin notificare, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei decizii civile, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4567 din 3 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1644/104/2006, l-a respins ca nefondat.

Recurenții reclamanți au formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, iar prin decizia civilă nr. 4304 de la 23 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis calea extraordinară de atac formulată de contestatorii M.A., B.(M.)C., D.(M.)S., L.(M.)S., M.A., M.P.A., Z.(M.)N., B.Ș.D., B.I.C., împotriva deciziei civile nr. 4567 din 03 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, reținându-se că soluționarea cauzei în recurs s-a făcut în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință și de exercițiu și anume cu recurentul M.C., decedat în anul 2001, nefiind introduși în cauză moștenitorii acestui recurent, decedat.

S-a anulat decizia atacată și s-a fixat termen pentru soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 11 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Prin decizia civilă nr. 302 din 23 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 11 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că recursul a fost declarat la 11 februarie 2008, atât de reclamantul M.C., deși acesta decedase în anul 2001, cât și de reclamanții B.Ș.D., B.I.C.

și B.S. Cum la data soluționării apelului, reclamantul M.C. era decedat încă din 22 noiembrie 2001 și cum în cauză nu au fost introduși moștenitorii acestuia, instanța de apel a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință și de exercițiu. Capacitatea procesuală de folosință și capacitatea procesuală de exercițiu are importanță și efecte în privința posibilității unei persoane de a fi parte în proces, de a avea drepturi și obligații și de a-și exercita drepturile procesuale. C. proc. civ. nu prevede în mod expres sancțiunea lipsei capacității procesuale de folosință, dar art. 43 C. proc. civ. se referă la posibilitatea invocării lipsei capacității de exercițiu în orice stare a pricinii.

În condițiile în care instanța a soluționat cauza în contradictoriu cu o persoană ce nu mai avea capacitatea de folosință și respectiv, de exercițiu, întrucât M.C. a decedat în anul 2001 (nefiind introduși în cauză moștenitorii acestuia), s-a apreciat a fi incidente dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care a fost admis recursul, casată hotărârea instanței de apel și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia civilă nr. 70 din 18 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul formulat de reclamanții M.A., B.I.C., B.Ș.D., B.S., D.(M.)S., Z.(M.)N., M.P.A., B.(M.)C., M.A., L.(M.)S., împotriva sentinței civile nr. 811 din 12 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt - în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Orașului Corabia, Consiliul Local Corabia, SC M. SA și Ministerul Economiei și Finanțelor - a fost desființată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în speță, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5417/1/2009, în cadrul căruia s-a soluționat contestația în anulare și cum a reținut și instanța de recurs în considerentele deciziei de casare, reclamantul M.C. a decedat la data de 22 noiembrie 2001, conform mențiunilor din certificatul de moștenitor, după formularea notificării nr. 49 din 15 august 2001, iar la data promovării (12 iulie 2004) și respectiv, soluționării contestației (08 iunie 2004) împotriva dispoziției nr. 3082/2004 emisă de Primăria Corabia, prin sentința civilă 811 din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Olt, acesta nu mai era în viață și deci nu mai avea capacitate de folosință, iar moștenitorii săi nu fuseseră conceptați și citați în cauză.

În aceste condiții, soluționarea cauzei în primă instanță s-a făcut în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea capacitate de folosință și implicit, nici capacitate de exercițiu, neputând figura ca parte în proces, potrivit interpretării per a contrario a art. 41 alin. (1) C. proc. civ., aspect care lovește de nulitate hotărârea pronunțată, în condițiile art. 105 alin. (2), partea finală C. proc. civ., și atrage incidența art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, întrucât sentința apelată a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, a fost admis apelul, a fost desființată sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Olt.

În rejudecare, la termenul din data de 20 februarie 2013, Tribunalul Olt a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului M.C., excepție pe care a admis-o la termenul de judecată din data de 22 mai 2013, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință de la acea dată. În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a anulat contestația formulată de M.C. împotriva dispoziției nr. 3082 din 08 iunie 2004 emisă de Primarul orașului Corabia, ca fiind promovată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Nu se poate vorbi de transmiterea calității procesuale active a reclamantului M.C.

către succesorii acestuia, câtă vreme acesta era decedat la data sesizării instanței, ceea ce înseamnă că nu avea nici capacitate procesuala de folosință și evident, nici calitate. La data de 19 iunei 2013, raportat la soluția pronunțată asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului M.C., succesorii acestuia – M.A., M.P.A., B.(M.)C., D.(M.)S., L.(M.)S. și Z.(M.)N., au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând anularea dispoziției Primarului orașului Corabia nr. 3082/2004 și constatarea faptului că intervenienții sunt persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013, cu obligarea Comisiei Naționale (Comisia Centrală) pentru Stabilirea Despăgubirilor, să dispună acordarea unor măsuri compensatorii.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, instanța a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de succesorii defunctului M.C., iar raportat la obiectul acesteia, a invocat excepția de tardivitate a formulării contestației. Prin sentința civilă nr. 275 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în Dosar nr. 1644/104/2006*, s-a anulat contestația formulată de reclamantul M.C., ca fiind promovată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. S-a admis excepția tardivității, invocată din oficiu, cu privire la cererea de intervenție principală. S-a respins ca tardiv formulată contestația ce face obiectul cererii de intervenție promovată de succesorii defunctului M.C.

- intervenienții D.(M.)S., Z.(M.)N., M.P.A., B.(M.)C., M.A. și L.(M.)S., în contradictoriu cu pârâții SC M. SA, Corabia, județul Olt, Consiliul Local Corabia, Orașul Corabia prin Primar, Ministerul Finanțelor Publice, București. S-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de ceilalți reclamanți: M.A., B.Ș.D., B.I.C., B.S., în contradictoriu cu pârâții SC M. SA, Corabia, județul Olt, Consiliul Local Corabia, Orașul Corabia prin Primar, Ministerul Finanțelor Publice, București. Analizând excepția invocată cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a constatat că este întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente: Moștenitorii defunctului M.C.

au luat cunoștință despre existența și conținutul dispoziției Primarului orașului Corabia nr. 3082/2004 cel mai târziu la data de 29 aprilie 2010, dată la care aceștia au formulat înscrisul denumit „cerere completatoare” în Dosarul nr. 5417/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Respectiva cerere a fost calificată drept contestație în anulare de sine stătătoare formulată împotriva deciziei nr. 4567 din 03 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 1644/104/2006 și a fost judecată separat în Dosar nr. 5218/1/2010. În această cauză contestația în anulare a fost admisă, iar decizia nr. 4567 din 03 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 1644/104/2006 - anulată, fiind fixat termen pentru judecarea recursului.

Decizia civilă nr. 4567 din 03 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 1644/104/2006 ce a făcut obiectul contestației în anulare formulată de succesorii defunctului M.C. a fost pronunțată în calea de atac a recursului ce a vizat tocmai dispoziția Primarului orașului Corabia nr. 3082/2004. Moștenitorii autorului M.C. au formulat contestație împotriva respectivei dispoziții în fața instanței de fond, la data de 19 iunie 2013, pe calea cererii de intervenție principală cu care au învestit instanța. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția de respingere a notificării poate fi atacată de persoanele nemulțumite în termen de 30 de zile de la comunicare, în speță în 30 de zile de la luarea la cunoștință.

Cum despre conținutul acesteia succesorii defunctului M.C. au luat cunoștință la data de 29 aprilie 2010 și au contestat-o la data de 19 iunie 2013, s-a constatat că termenul stabilit de lege este cu mult depășit, astfel că excepția tardivității invocată din oficiu a fost admisă, iar contestația formulată de intervenienți - respinsă ca tardiv formulată. Cum în căile de atac soluția instanței de fond a fost desființată în totalitate, Tribunalul este ținut a se pronunța și asupra contestației formulate de ceilalți reclamanți împotriva dispoziției Primarului orașului Corabia nr. 3082/2004. În acest context, s-a constatat că prin dispoziția contestată s-a soluționat notificarea formulată de reclamanți sub nr. 49/2001, privind restituirea unui imobil de 44,2 m.p., 1660 m.p.

curte, 3744 m.p. teren cultivabil și 4 magazii a câte 101,75 mp. În speță, reclamanții erau ținuți a dovedi dreptul de proprietate al autorilor lor C.N. și E.N. asupra imobilelor ce fac obiectul notificării, or această dovada nu s-a făcut prin declarațiile de impunere din anii 1950 care, prin ele însele, nu reprezintă acte de proprietate ale autorilor, provenind chiar de la aceștia. Înscrisurile atașate la dosarul de fond, respectiv contract de vânzare-cumpărare datând din anul 1907, nu fac dovada celor de mai sus deoarece nu se coroborează cu alte probe care să aducă informații suplimentare privind situația juridică ulterioară a respectivelor imobile (dacă la data preluării acestea se mai aflau în patrimoniul autorilor).

De altfel, la dosarul de fond există atașat un act din anul 1948 prin care cei doi autori înstrăinau o suprafață de 827 m.p., teren situat în Corabia, Secția Magaziilor. Cum, se reține, reclamanții nu au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilelor ce fac obiectul notificării, dispoziția nr. 3082 din 08 iunie 2004 emisă de Primarul orașului Corabia s-a constatat că este, prin prisma prevederilor art. 1-3 din Legea nr. 10/2001, legală, motiv pentru care contestația formulată a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții M.A., B.Ș.D., B.I.C., cât și intervenienții D.(M.)S., Z.(M.)N., M.P.A., B.(M.)C., M.A., L.(M.)S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 4570 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți și intervenienți și desființând sentința, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt reținând în esență că prima instanță a soluționat greșit procesul, fără a intra în cercetarea fondului, pe considerentul că cererea de intervenție în interes propriu, prin care s-a contestat dispoziția nr. 3082/2004 emisă de Primarul Municipiului Corabia, ar fi tardiv formulată, după expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data luării la cunoștință, moment care coincide cu data de 29 aprilie 2010, când au intervenit în faza procesuală a contestației în anulare, în Dosarul nr. 1644/104/2006.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, critică soluția dată în apel, după cum urmează: - în mod greșit s-a apreciat că moștenitorii lui M.C. au formulat în termen, contestație împotriva dispoziției nr. 3082/2004, în legătură cu care prima instanță a apreciat judicios că este tardivă. - în mod eronat s-a admis apelul declarat de ceilalți reclamanți și s-a considerat că aceștia au probat existența dreptului de proprietate, în patrimoniul autorilor lor, la data preluării.

- greșit s-a reținut de asemenea și faptul că reclamanții, în dovedirea dreptului de proprietate, se pot folosi de actele de preluare abuzivă fără a depune și actele propriu-zise de proprietate, cu încălcarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. La termenul din 10 martie 2015, în acord cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei de față, Înalta Curte, din oficiu, a pus în dezbaterea părților motivul de ordine publică vizând calificarea greșită de către curtea de apel, a căii de atac exercitată împotriva sentinței dată de tribunal, în ultimul ciclu procesual. Din perspectiva analizării acestui motiv de ordine publică, recursul se privește ca fondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Se constată că instanța de control judiciar a calificat greșit calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinței nr. 275 din 19 martie 2014 a Tribunalului Olt, secția I civilă, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 202/2010, atât în ceea ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, cât și sub aspectul normelor tranzitorii. Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. Conform art. XXVI al Legii nr. 202/2010, care reprezintă norma tranzitorie, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin această lege (...) se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a noii reglementări.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă fără echivoc că, în materia Legii nr. 10/2001, republicată (ca și a Legilor nr. 31/1990 și nr. 221/2009) numai hotărârile judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămân supuse ambelor căi de atac (apel și recurs), hotărârile pronunțate ulterior apariției noii reglementări, fiind sustrase exercițiului apelului. În acest context legislativ, din perspectiva interpretării sintagmei „dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză”, este lipsită de relevanță împrejurarea că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în condițiile în care celelalte hotărâri date de prima instanță au fost casate, respectiv desființate.

Or, chiar conform prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost inițiat demersul judiciar, hotărârea casată nu are nicio putere, deci nu există din punct de vedere juridic. Tot astfel, o hotărâre desființată, cum este sentința din cel de-al treilea ciclu procesual, nu poate fi producătoare de efecte sub niciun aspect și cu atât mai puțin, nu poate influența exercițiul căilor de atac. În prezenta cauză, sentința civilă nr. 308 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Olt, dată în primul ciclu procesual, a fost desființată prin decizia nr. 140 din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe. Ulterior, în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a pronunțat sentința nr. 811 din 12 septembrie 2006 de către Tribunalul Olt, desființată la rândul ei, prin decizia nr. 70 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cauza fiind, din nou, trimisă spre rejudecare, primei instanțe.

Tribunalul a pronunțat o nouă hotărâre (sentința nr. 275 din 19 martie 2014) singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 – 25 noiembrie 2010 – care, potrivit atât normei tranzitorii, cât și dispoziției de drept comun incidentă în cauză (art. 725 C. proc. civ. de la 1865) rămâne supusă regimului căilor de atac, în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. Or, la această dată, așa cum s-a arătat, intraseră deja în vigoare modificările procedurale operate prin Legea nr. 202/2010, de imediată aplicare, prin care în materia Legii nr. 10/2001, a fost suprimată calea de atac a apelului, sentința pronunțată în cel de-al treilea ciclu procesual, nemaiputând fi astfel atacată, decât pe calea recursului.

Ca o consecință a greșitei calificări a căii de atac, instanța nu a fost alcătuită într-o compunere legală, fiind nesocotite astfel dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 „privind organizarea judiciară”, ceea ce atrage și incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința trimiterii cauzei aceleiași curți de apel, în vederea soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt împotriva deciziei nr. 4570 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe în vederea soluționării recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015.