ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4152/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 22 aprilie 2009, reclamantul M.N.N. a formulat plângere împotriva dispoziției nr. 16479 din 24 februarie 2009 emisă de Primarul mun. Craiova, prin care i-a fost respinsă cererea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de despăgubiri privind suprafața de 320 m.p. teren situat în municipiul Craiova, județul Dolj, și a solicitat să se dispună anularea acestei dispoziții, să se constate că este îndreptățit la despăgubirile solicitate și să fie obligat Primarul mun. Craiova să emită dispoziție în acest sens.

În motivarea acțiunii, a arătat că prin notificarea din 11 februarie 2002, în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat despăgubiri în echivalent pentru confiscarea abuzivă și imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 320 m.p., situat în Craiova, și că această suprafață reprezintă o cotă parte din imobilul ce i-a fost restituit reclamantului prin sentința civilă nr. 8518/1994, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 8637/1994 (imobil compus din construcții și teren în suprafață de 801 m.p.). A mai susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea și a precizat că pe terenul în litigiu a fost edificată o construcție de către numita S.C.E. În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.

La solicitarea instanței, Primăria mun. Craiova a înaintat actele care au stat la baza dispoziției contestate. Prin sentința civilă nr. 244 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respinsă acțiunea reclamantului, M.N.N., reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 320 m.p., în patrimoniul autorului său, M.D.N., astfel că dispoziția contestată s-a apreciat a fi legală. Din actele de proprietate din anii 1924 și 1936 depuse la dosarul cauzei a rezultat că terenul proprietatea autorului reclamantului a fost de 800 m.p., suprafață care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 fiind restituită reclamantului prin sentința civilă nr. 8518 din 02 iunie 1994 a Judecătoriei Craiova.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 214/2010 a Curții de Apel Craiova care a reținut că Tribunalul a apreciat în mod greșit că suprafața de teren de 320 m.p. solicitată prin notificare a fost dobândită de autorul reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare din 1936 și face parte din suprafața totală de 800 m.p., restituită prin sentința civilă nr. 8518 din 02 iunie 1994 a Judecătoriei Craiova. Concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în apel de către expert tehnic I.I. au fost în sensul că cele două suprafețe de teren sunt distincte, autorul reclamantului cumpărând în anul 1924, prin contractul de vânzare-cumpărare, o suprafață de 976 m.p., iar în anul 1936, prin contract de vânzare-cumpărare, 156 m.p.

Ambele suprafețe se învecinau, totalizau 1.132 m.p. și formau un corp comun, fiind preluate în mod abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950. Din suprafața totală de 1.132 m.p., prin sentința civilă nr. 8518/1994 a Judecătoriei Craiova, i-a fost restituită reclamantului o suprafață de 800 m.p., ceea ce înseamnă că pentru diferența de 332 m.p., reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin lucrarea de specialitate întocmită în apel s-au identificat atât suprafața totală deținută în proprietate de autorul reclamantului, prin amplasament și vecinătăți actuale, precum și suprafața de teren restituită prin sentința civilă nr. 8518/1994, cât și diferența de teren de 332 m.p., cu privire la care s-a stabilit că se găsește în prezent în proprietatea unui terț, și pe care sunt edificate în mod legal construcții autorizate.

În aceste condiții, s-a apreciat că reclamantul a dovedit atât faptul preluării abuzive a terenului solicitat prin notificare, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, cât și calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii (în calitate de moștenitor testamentar instituit prin testamentul olograf din 18 martie 1924) potrivit art. 4 alin. (2) din Lege, urmând ca forma acestora să fie stabilită în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. Potrivit acestor dispoziții legale, în cazul în care pe terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții noi autorizate, persoana îndreptățită va obține măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Față de aceste considerente, s-a apreciat ca fiind întemeiate criticile reclamantului, dispunându-se admiterea apelului, schimbarea sentinței civile, în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției nr. 16479/2009 emisă de Primăria Craiova, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Municipiul Craiova, prin Primar, și Primarul mun. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au susținut că instanța de judecată a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât în speță nu a fost dovedită nici calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 320 m.p.

solicitat în prezenta procedură, și nici a preluării sale abuzive. Au susținut că reclamantul a redobândit imobilul în baza dispozițiilor sentinței civile nr. 8518 din 02 iunie 1994 pronunțată de Judecătoria Craiova, astfel încât nu i se mai cuvin despăgubiri pentru același bun și în temeiul legii speciale. Recursul nu este fondat. Este cert și necontestat că prin două acte de vânzare-cumpărare succesive (contractul de vânzare-cumpărare autentificat din anul 1924, respectiv actul din 1936), autorul reclamantului M.D.N. a dobândit suprafața totală de 1.132 m.p., preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, din care, prin sentința civilă nr. 8518/1994 a Judecătoriei Craiova i-a fost restituită suprafața de 800 m.p.

(astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză administrat în apel). Restul suprafeței de teren de 332 m.p., se află în stăpânirea unei persoane fizice, care are edificate construcții autorizate pe terenul menționat. În acest context, fiind dovedită, contrar susținerilor pârâților, atât calitatea antecesorului reclamantului de proprietar al terenului pretins, preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, ce nu mai poate fi restituit în natură, legal, în aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii speciale de reparație și că, prin urmare, i se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de această lege (în modalitatea reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005).

Întrucât critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru cele expuse, se vădește a nu fi fondată, iar indicarea dispoziției art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care nu au fost dezvoltate motive ce nu pot fi subsumate acesteia, ca fiind exclusiv formală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul Craiova, prin Primar, și Primarul mun. Craiova împotriva deciziei nr. 214 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.