ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5252 din

28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, s-a

luat act de renunțarea reclamanților la judecata capetelor de cerere având ca

obiect completarea convenției cu următoarea clauză: „părțile nu pot modifica

unilateral convenția. Orice propunere de modificare a acesteia făcută de una

dintre părțile contractante pentru a putea produce efecte juridice trebuie să

aibă acordul scris al celeilalte părți" și obligarea pârâtei la

completarea convenției cu această clauză sub sancțiunea plății unor daune

cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.

S-a admis în

parte cererea formulată de reclamanții P.N.D.O. și P.N.E., în contradictoriu cu

pârâta SC V.R. SA.

S-a constatat

caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 7 lit. b) din condițiile

speciale aferente contractului de credit din 28 mai 2008, numai în ceea ce

privește obligația de a încheia polița de asigurare cu o societate de asigurări

parteneră V.B./agreată de bancă, art. 4.2 din condițiile generale ale

contractului de credit și 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3, lit. c) și d) din

condițiile generale aferente contractului de credit.

S-a constatat

nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 7 lit. b) din condițiile

speciale aferente contractului de credit din 28 mai 2008, numai în ceea ce

privește obligația de a încheia polița de asigurare cu o societate de asigurări

parteneră V.B./agreată de bancă, art. 4.2 din condițiile generale ale

contractului de credit și 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3, lit. c) și d) din

condițiile generale aferente contractului de credit.

S-au respins

celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții au încheiat cu

pârâta, la data de 28 mai 2008, contractul de credit nr. 0149531, prin care

pârâta a acordat reclamanților un împrumut în cuantum de 100.000 euro cu o

perioadă de rambursare de 360 luni de la data încheierii convenției.

Tribunalul a

constatat că potrivit art. 3 lit. a) dobânda a fost stabilită la 5,95% p.a.

Chiar dacă nu se precizează în contract din ce se compune dobânda de 5,95%,

procentul a fost clar exprimat, iar reclamanții l-au cunoscut la încheierea

contractului și l-au acceptat.

Chiar dacă nu

s-a prevăzut o dobândă formată dintr-un indice de referință plus o marjă fixă,

aceasta nu înseamnă automat că respectiva clauză referitoare la dobândă are

caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciază în conformitate cu dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992,

iar una din condițiile esențiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuzivă

este ca aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților.

Obligația

băncilor de a include în calculul dobânzilor un indice de referință, E., R., B.,

în funcție de moneda creditului și o marjă fixă a fost introdusă abia prin O.U.G.

nr. 50/2010, ori contractul în speță a fost încheiat anterior intrării în

vigoare a ordonanței.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 3 lit. d) din condițiile speciale, care dau

posibilitatea băncii să modifice dobânda curentă în cazul intervenirii unor

„schimbări semnificative pe piața monetară", instanța constată că în

contract sunt definite schimbările semnificative la apariția cărora banca ar

avea posibilitatea să modifice dobânda curentă.

Având în vedere

aprecierile cu privire la clauza cuprinsă în art. 3 lit. d), tribunalul a

apreciat că nici clauza din art. 6 lit. b) din condițiile speciale, care este

indisolubil legată de clauza precedentă, având următorul conținut „la scadența

finală, împrumutatul va achita și eventualele sume datorate ca urmare a

ajustării dobânzii în condițiile pct. 3 d) nu are caracter abuziv.

Tribunalul a

apreciat că este firesc ca în situația în care reclamanții întârzie plata

ratelor să plătească un comision de penalizare sau o dobândă penalizatoare.

Cuantumul dobânzii penalizatoare, 2% nu creează un dezechilibru semnificativ

între drepturile și obligațiile părților. împrejurarea că în contract nu este

prevăzut un comision de penalizare și în ipoteza în care banca nu își

îndeplinește obligațiile este justificată întrucât acest comision se aplică

numai în situația în care împrumutații nu achită la scadență ratele nu și în

situația neîndeplinirii altor obligații.

În ceea ce

privește clauzele prevăzute în art. 5 lit. a) din condițiile speciale, și 3.5

din condițiile generale referitoare la comisionul de risc, acestea au fost

criticate pe motiv că sunt lipsite de cauză.

Tribunalul a

reținut că deși reclamanții au încheiat contracte de ipotecă iar imobilele

aduse drept garanție au fost asigurate, polița fiind cesionată în favoarea

băncii, clauzele menționate și criticate ca fiind abuzive acoperă inclusiv

riscul devalorizării garanțiilor aduse băncii. Astfel, perioada de rambursare

prevăzută în contract este de 360 luni, la momentul semnării contractelor

nefiind previzibilă evoluția pieței imobiliare în următorii 30 de ani. O

devalorizare majoră a imobilelor aduse garanție ar pune banca în situația de a

nu mai putea recupera o mare parte din sumele împrumutate în cazul

insolvabilității reclamanților. Ca urmare nu se poate susține că banca nu

suportă niciun risc din moment ce bunurile aduse în garanție au fost asigurate.

În plus,

tribunalul constată că acest comision se aplică la soldul creditului și nu la

totalul sumei împrumutate (art. 3.5 din condițiile generale) și este în cuantum

de 0,05 %. Ca urmare, acest comision scade proporțional cu scăderea riscului

legat de devalorizarea garanțiilor.

În ceea ce

privește clauzele prevăzute în art. 5 lit. g) și 11 lit. a) din condițiile

speciale din contract ce obligă reclamanții să vireze lunar salariul sau

venitul net în contul deschis la pârâtă, în caz contrar urmând a fi perceput un

comision de 1 %, tribunalul apreciază că aceste clauze nu creează un dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Chiar și în aceste

condiții reclamanții au avut libertatea de a alege liber furnizorul de servicii

financiare care le oferă cele mai bune condiții pentru acest serviciu.

În ceea ce

privește clauza cuprinsă în art. 7 lit. b) din condițiile speciale, tribunalul

a apreciat că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților întrucât reclamanții sunt împiedicați să

opteze pentru cea mai avantajoasă ofertă de pe piața de asigurări.

În ceea ce

privește definițiile dobânzii de referință V.B.R. pentru creditele garantate cu

ipotecă și definiția noțiunii se schimbări semnificative tribunalul a apreciat

că acestea nu sunt susceptibile de a avea sau nu caracter abuziv, fiind simple

definiții.

În ceea ce

privește clauza cuprinsă în art. 3.12 din condițiile generale reclamanții nu au

indicat motivele pentru care o apreciază abuzivă. Tribunalul a considerat că

această clauză este clar exprimată în contract iar valoarea comisionului de

rezervă nu este stabilit de pârâtă, ci de B.N.R. și se aplică la soldul

creditului. Modificarea acestui comision intervine doar în situația modificării

de către B.N.R. a cuantumului acestuia în sens crescător sau descrescător. De

asemenea, algoritmul de calcul a fost clar prevăzut în contract, iar

reclamanții au luat cunoștință de obligația de a achita acest comision la

semnarea contractului și au acceptat semnarea contractului în aceste condiții.

În ceea ce

privește clauza cuprinsă în art. 4.2 din condițiile generale, tribunalul a

apreciat că aceasta creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților în condițiile în care permite băncii să modifice în mod

unilateral contractul, fără a solicita consimțământul reclamanților, ceea ce

contravine dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Prin conversia în lei a creditului

se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, în funcție de dobânda

și comisioanele practicate de bancă la creditele în lei, la momentul conversiei.

în condițiile în care reclamanții și-au asumat obligația de a achita ratele de

credit în euro și nu înregistrează restanțe la plata ratelor nu se justifică

dreptul băncii de a modifica unilateral moneda creditului.

În ceea ce

privește clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3 și 8.1 lit. c)

și d) din condițiile generale aferente contractului, tribunalul a apreciat că

aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților în condițiile în care banca percepe un comision de risc,

menit să acopere riscul neîndeplinirii obligațiilor și situația în care

creditul nu mai este garantat corespunzător. Practic, potrivit acestor clauze,

banca poate declara creditul scadent anticipat nu doar în situația în care

împrumutații nu își mai îndeplinesc obligațiile contractuale sau în caz de

devalorizare a garanțiilor, ci și în situația în care banca apreciază, pe baza

unor criterii nespecificate în contract definite ca „împrejurări

neprevăzute" că vor putea interveni cele două situații, chiar dacă acele

situații nu s-au produs. în aceste condiții, pârâta poate declara scadent

anticipat creditul chiar dacă reclamanții își îndeplinesc toate obligațiile

contractuale sau garanțiile nu s-au devalorizat însă au apărut acele „împrejurări

neprevăzute", nespecificate în contract, care, în opinia băncii fac

improbabilă îndeplinirea obligațiilor de către împrumutați.

De asemenea

clauza ce conferă dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul și în

situația în care împrumutatul și-a îndeplinit obligațiile contractuale însă nu

și-a îndeplinit obligațiile din alte contracte încheiate cu banca sau cu alte

instituții este contrară dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și creează un

dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Declararea

scadenței anticipate, cu consecința obligației împrumutaților de rambursare a

soldului și a dobânzilor, echivalează cu o desființare a contractului, or, nu

este admisibilă desființarea unui contract decât pentru motive ce țin de respectivul

contract nu și de alte contracte.

În ceea ce

privește clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. b) și e) ce dau posibilitatea

băncii să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat în situația în

care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile asumate conform convenției

sau în situația în care împrumutatul sau terțe persoane au inițiat proceduri

prin care veniturile împrumutatului să fie distribuite între creditori,

tribunalul a apreciat că acestea nu sunt abuzive întrucât nici nu sunt contrare

cerințelor bunei - credințe și nici nu creează un dezechilibru semnificativ

între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce

privește clauza cuprinsă în art. 10.2 din contract, reclamanții nu au indicat

motivele pentru are o apreciază abuzivă./

Tribunalul a

constatat că situațiile în care banca poate percepe aceste costuri suplimentare

sunt clar prevăzute în contracte, putând fi determinat inclusiv cuantumul

acestor costuri suplimentare pe baza dispozițiilor contractului, nefiind lăsate

la aprecierea băncii.

În ceea ce

privește clauza prevăzută în art. 13.1 ultima frază, reclamanții nu au indicat

motivele pentru care o apreciază abuzivă. Clauza ce obligă reclamanții să

achite comisioanele aferente practicate de bancă în ipoteza în care solicită

modificarea contractului nu creează un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce

privește capătul de cerere având ca obiect modificarea art. 3 lit. a), art. 3

lit. d) și a definiției dobânzii de referință V.B.R. de către instanță tribunalul

a reținut, în primul rând, faptul că un contract este rezultatul acordului de

voință, al consimțământului liber exprimat al părților, iar controlul judiciar

poate fi exercitat doar asupra condițiilor de valabilitate sau de executare a

contractului, dar nu se poate substitui voinței părților.

În speță nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 deoarece instanța

nu a fost sesizată ca urmare a controlului efectuat de A.N.P.C., ci de un

consumator, ce invocă caracterul abuziv al unor clauze menționate în propriul

contract.

Tribunalul a

reținut de asemenea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35, 36 și

37 din O.U.G. nr. 50/2010, invocate de reclamanți întrucât, în speță,

contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

În ceea ce

privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractului de achiziție pachet individual de produse sau servicii bancare și

a contractului pentru prestarea serviciului “V.B.D.” încheiate între părți

pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 296/2004 tribunalul

constată că aceste două contracte au fost încheiate ulterior încheierii

contractului de credit.

Astfel,

contractul de credit a fost încheiat la data de 28 mai 2008, contractul de

achiziție pachet individual de produse sau servicii bancare a fost încheiat la

data de 18 septembrie 2008 iar contractul pentru prestarea serviciului “V.B.D.”

a fost încheiat la data de 18 august 2008.

De asemenea,

reclamanții nu au făcut dovada că banca a folosit manopere dolosive pentru a-i

determina să încheie cele două contracte. Manoperele dolosive nu se presupun ci

trebuie dovedite de reclamanți. Reclamanții nu au făcut nici dovada violentei

morale invocate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce

privește capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării contractului

de achiziție pachet individual de produse sau servicii bancare și a

contractului pentru prestarea serviciului “V.B.D.” ca urmare a rezilierii de

către reclamanți exprimată în convocarea la conciliere directă din data de 30

noiembrie 2009 și stingerea obligației de a mai plăti pe viitor lunar suma de

28 de euro, tribunalul reține că reclamanții nu au arătat care sunt obligațiile

neexecutate de către pârâtă care să justifice rezilierea. Chiar dacă părțile au

prevăzut un pact comisoriu de gradul patru, pentru a interveni rezilierea

contractului, trebuie ca pârâta să nu își fi executat obligațiile contractuale,

ceea ce în speță nu s-a întâmplat. în situația în care reclamanții nu mai

doresc continuarea celor două contracte au posibilitatea denunțării

unilaterale, însă cu consecințele ce sunt prevăzute în cele două contracte în

situația denunțării unilaterale.

Clauzele

cuprinse în art. 5.2.1, art. 5.5.4.1, art. 8.2 din contractul de achiziționare

a pachetului individual de produse și servicii bancare, instanța a constatat că

dispozițiile contractuale criticate sunt în mod clar exprimate, nu sunt

contrare cerințelor bunei - credințe și nu creează un dezechilibru semnificativ

între drepturile și obligațiile părților. De altfel nici reclamanții nu au

arătat care sunt motivele pentru care respectivele clauze sunt abuzive.

În ceea ce

privește daunele morale solicitate de reclamanți tribunalul a apreciat că

reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute

de art. 998 C. proc. civ., respectiv condiția prejudiciului moral creat prin

inserarea clauzelor apreciate de instanță ca fiind abuzive. Ca urmare, a

respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâta.

Prin Decizia civilă

nr. 245 din 15 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, s-a respins apelul pârâtei SC V.R. SA, formulat împotriva

sentinței civile nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 7070/2/2013.

S-a admis

apelul reclamanților P.N.D.O. și P.N.E. formulat împotriva aceleiași sentințe

pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, pe fond, a constatat nulitatea

absolută a clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d) din Condițiile speciale, art. 5

lit. a) din Condițiile speciale, art. 3.5 din Condițiile generale, art. 10.2

din Condițiile generale, art. 13.1 ultima teză din Condițiile generale aferente

Contractului de Credit din 28 mai 2008 și ale art. 5.2.1. teza finală și art.

8.2 din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii

bancare, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost obligată

apelanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată de 531,59 lei.

Pentru a

pronunța această soluție, cu privire la apelul pârâtei, Curtea de apel a

reținut următoarele:

Tribunalul a

constatat ca fiind abuzive clauzele cuprinse în art. 7 lit. b) din Condițiile

speciale, referitoare la obligația reclamanților de a încheia polița de

asigurare cu o societate de asigurări parteneră V.B./agreată de bancă, art. 4.2

din condițiile generale ale contractului care prevăd modificarea unilaterală a

contractului în ce privește conversia în lei a creditului acordat în moneda euro

și să aplice, începând cu data efectuării conversiei, rata dobânzii curente

practicată de bancă și toate celelalte condiții valabile pentru același produs

de creditare, în lei, să calculeze dobânda curentă, precum și oricare din

sumele costurile și sumele datorate prin raportare la valoarea creditului

denominat în lei; art. 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3 și art. 8.1 lit. c) și d ce

dau posibilitatea băncii să declare scadent anticipat creditul în situația în

care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile conform altor convenții

încheiate cu banca sau conform unor convenții încheiate de împrumutat cu alte

societăți financiare/de credit sau în cazul apariției unei împrejurări

neprevăzute care, în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să

își poată îndeplini obligațiile asumate conform contractului și în cazul

apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul

acordat nu mai este garantat corespunzător.

În ceea ce

privește clauza cuprinsă în art. 7 lit. b) din condițiile speciale, instanța de

apel a considerat că tribunalul a apreciat în mod corect că această clauză

creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților

întrucât reclamanții sunt împiedicați să opteze pentru cea mai avantajoasă

ofertă de pe piața de asigurări. Prin impunerea unei anumite societăți de

asigurare, este impus reclamanților și un anumit preț al asigurării practicat

de acea societate de asigurări, pe care reclamanții nu îl cunosc la momentul

încheierii contractului de credit precum și condițiile practicate de acea

societate de asigurări, pe care reclamanții nu le cunosc la momentul încheierii

contractului de credit. De altfel, reclamanții nu cunosc la momentul semnării

contractului de credit nici care sunt societățile de asigurări agreate de

bancă, acestea nefiind prevăzute în contract. Câtă vreme reclamanții încheie

contracte de asigurare a bunurilor constituite garanție, cu oricare din

societățile de asigurare autorizate, este acoperit riscul pieirii bunurilor.

În ceea ce

privește clauza cuprinsă în art. 4.2 din condițiile generale, curtea de apel a

apreciat că aceasta creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților în condițiile în care permite băncii să modifice în mod

unilateral contractul, fără a solicita consimțământul reclamanților, ceea ce

contravine dispozițiilor Legii nr. 193/2000, respectiv art. 1 lit. a) din Anexa

Legii nr. 193/2000. Așa cum în mod corect a reținut tribunalul, prin conversia

în lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, în

funcție de dobândă și comisioanele practicate de bancă la creditele în lei, la

momentul conversiei. în condițiile în care reclamanții și-au asumat obligația

de a achita ratele de credit în euro și nu înregistrează restante la plata

ratelor nu se justifică dreptul băncii de a modifica unilateral moneda

creditului.

În ceea ce

privește clauzele cuprinse în art 8.1 lit. a) (liniuțele 2 și 3 și 8.1 lit. c)

și d) din condițiile generale aferente contractului, Curtea de apel a arătat

că, aceste clauze pentru a nu fi abuzive ar trebui să vizeze exclusiv

raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte

unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată

a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele,

într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile

și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar

trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se

face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale

unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor

cauze neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi

acceptată pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de

banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței

anticipate inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens

contractual.

Instanța de

apel a apreciat caracterul abuziv al dispozițiilor art. 8.1 lit. c și d care

transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de

declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută", „în

opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat

corespunzător", formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală

unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de

motiv. în realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și

discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța

învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța

într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată a fost considerată abuzivă,

întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării

îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

De asemenea

clauza ce conferă dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul și în

situația în care împrumutatul și-a îndeplinit obligațiile contractuale însă nu

și-a îndeplinit obligațiile din alte contracte încheiate cu banca sau cu alte

instituții s-a apreciat că este contrară dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și

creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Declararea scadenței anticipate, cu consecința obligației împrumutaților de

rambursare a soldului și a dobânzilor, echivalează cu o desființare a

contractului, or, nu este admisibilă desființarea unui contract decât pentru

motive ce țin de respectivul contract nu și de alte contracte.

În ce privește

critica referitoare la existența caracterului negociat la clauzelor cenzurate

de instanța de fond, Curtea de apel a reținut dispozițiile art. 4 și 6 din

Legea nr. 193/2000.

În ce privește

încheierea contractului, Curtea a apreciat că reclamanta, în calitate de

consumator, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul

încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către

împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau

înlătura vreuna din aceste clauze, fiind redactate în spiritul prevederilor

art. 4 alin. (2) din lege. Reclamanții nu au avut posibilitatea să negocieze

nicio clauză din contract, întreg actul juridic fiind impus, în forma

respectiva, de către bancă. Conform art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr.

193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct

clauzele abuzive cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Instanța de apel

a avut în vedere că, pentru reclamanți, creditele contractate erau străine

profesiilor exercitate de aceasta, pentru acesta, contractele având un caracter

extraprofesional. Condițiile speciale și generale sunt prestabilite de pârâtă,

iar conținutul lor nu a fost negociat efectiv cu reclamanții, în sensul de a da

acestora posibilitatea reală de a modifica conținutul acestora, prin efectul

negocierii.

În ce privește

buna-credință, Curtea de apel a subliniat că o clauză abuzivă presupune

existența unei prezumții de rea-credință din partea profesionistului. însăși

Directiva comunitară nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele

încheiate cu consumatorii trimite la buna - credință atunci când definește

clauzele abuzive. în contract nu s-a făcut nicio mențiune contrară ofertei

băncii așa cum a fost aceasta publicată.

Cu privire la

critica referitoare la inexistența dezechilibrului între drepturile și

obligațiile părților, Curtea a arătat că în lipsa negocierii, consumatorii au

fost privați de puterea de a influența clauzele contractuale, fapt ce conduce

la ideea de dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,

chiar dacă aceste clauze nu au fost ascunse sau neapărat ambigue, prin modul

cum au fost redactate, regulile clauzelor abuzive se vor aplica chiar și atunci

când consumatorul a înțeles clauzele contractului.

În ce privește

critica referitoare la faptul că aceste clauze se referă la prețul datorat,

preț ale cărui elemente ar fi clar definite în convenții, Curtea nu a reținut această

critică, subliniind că, de altfel, clauzele prevăzute la art. 7 lit. b) din

condițiile speciale,art. 4.2 din condițiile generale și art. 8.1. lit. a)

liniuțele 2 și 3, lit. c) și d din condițiile generale aferente contractului de

credit și constatate ca fiind abuzive nu țin de obiectul principal al

contractului, ca să poată să fie excluse cenzurii instanței din perspectiva

caracterului abuziv.

Curtea a

reținut că apelanta - pârâtă s-a rezumat la a invoca critici de ordin generic,

fără să arate în concret, în raport cu fiecare clauză constată ca fiind

abuzivă, motivele de nemulțumire cu privire la hotărârea apelată și să

argumenteze, din perspectiva criteriilor de determinare a clauzelor abuzive,

neîndeplinirea acestora cu privire la clauzele analizate.

În consecință,

pentru aceste motive, Curtea a constatat apelul pârâtei nefondat.

Cu privire la

apelul declarat de reclamanți, Curtea a constatat că, în ce privește critica

referitoare la faptul că instanța de fond a reținut prevederile art. 95 din O.U.G.

nr. 50/2010, în forma de după modificarea acestuia prin Legea nr. 288/2010,

deși reclamanții au făcut referire la alt temei juridic, respectiv art. 95,

art. 35, art. 36, art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma de la data de 11

iunie 2010, într-adevăr modificările aduse art. 95 nu pot opera decât de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010.

În acest sens,

s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1656/2010 care a

stabilit, cu putere de lucru judecat, că modificările aduse art. 95 din

ordonanța de urgență nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului

de lege, decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței

de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență

până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv.

Însă, prin

faptul că tribunalul a reținut și art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma

modificată de Legea nr. 288/2010 și nu a avut în vedere Decizia Curții

Constituționale mai sus evocată, instanța de apel nu a considerat că hotărârea

atacată este lovită de nulitate pentru nemotivare.

Prin urmare,

critica referitoare la nemotivarea hotărârii, sentința cuprinzând motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței nu a fost considerată întemeiată.

Cu privire la

clauza prevăzută de art. 3 lit. d) din condițiile speciale „banca își rezervă

dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări

semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.

Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării",

Curtea a apreciat că această clauză este abuzivă și, în consecință, lovită de

nulitate absolută, fiind incidență ipoteza prevăzută de pct. 1 lit. a) din

Anexa la Legea nr. 193/2000. Faptul că în condițiile generale a definit

noțiunea de schimbări semnificative, respectiv orice variație cu o cotă

procentuală de 0,2% p.a sau mai mare a valorii indicilor de referință ai pieței

monetare, fată de valoarea acestora la data de referință (excepția lipsei de

interes, data acordării creditului, data revizuirii dobânzii curente, etc),

orice modificări ale costurilor de refinanțare ale băncii care ar genera o

depășire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta în vederea continuării

desfășurării activității în legătură cu un anumit produs/serviciu, în

condițiile de profitabilitate precum și orice modificări legislative ce ar

supune banca la suportarea unor costuri noi/suplimentare /majorate față de cele

avute în vedere la data de referință (excepția lipsei de interes, data

acordării creditului, data revizuirii dobânzii curente, etc), incluzând, dar

fără a se limita la situațiile prevăzute la secțiunea 10.1), Curtea de apel a

apreciat că prin inserarea clauzei analizate se creează un dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul

consumatorului, și contrar cerințelor bunei-credințe.

S-a considerat

de către instanța dec apel că noțiunea de „schimbări semnificative pe piața

monetară" este lipsită de claritate, greu inteligibilă, conferind băncii

posibilitatea de a modifica unilateral contractul în raport de interesele sale

financiare, în detrimentul consumatorului, acestuia din urmă nefiindu-i acordat

în mod convențional dreptul de a rezilia contractul, iar dreptului băncii de a

majora dobânda în cazul intervenirii unei schimbări semnificative, nu îi

corespunde obligația corelativă a băncii de a diminua dobânda atunci când scade

indicele de referință.

Curtea a mai

apreciat că, în cazul contractelor de adeziune, când obligațiile și drepturile

părților sunt prestabilite, pentru a beneficia de protecția instituită de lege,

regulile clauzelor abuzive se vor aplica și atunci când consumatorul a înțeles

chiar clauzele din contract, tocmai pentru că este vorba de o impunere a

clauzelor din partea celui care deține forța financiară și juridică și care îl

pune într-o situație de avantaj juridic și economic în detrimentul

consumatorului.

S-a mai reținut

în ceea ce privește clauza cuprinsă în art. 3 lit. d) din condițiile speciale

ale convenției - data ajustării dobânzii, că, deși, „banca își rezervă dreptul

de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări

semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a

dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data

comunicării", cu toate acestea, în art. 3 lit. a) din aceleași condiții

speciale, în contractul examinat, părțile au stipulat că rata dobânzii curente

este de „5,95% p.a.", fără alte precizări și fără a se menționa că dobânda

este variabilă. Astfel, în lipsa unei clauze exprese în acest sens, prezumția

este în sensul că părțile au contractat o dobândă fixă, iar nu una variabilă,

constatându-se astfel o primă inadvertență întrucât, deși prin acordul comun

părțile au stabilit perceperea unei dobânzi într-un procent fix, totuși,

ulterior s-a stipulat dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente, în

cazul apariției unor, schimbări semnificative pe piața monetară.

S-a considerat

de către instanța de apel că o astfel de clauză ridică probleme sub aspectul

echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a

revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul,

acesta urmând a fi doar înștiințat.

Curtea de apel

a apreciat ca, motivele încadrate „unei schimbări semnificative pe piața

monetară" sunt abuzive, pentru că, în eventualitatea unui litigiu, nu

numai că nu se poate aprecia dacă sunt întemeiate sau nu, dar nici măcar nu se

poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-au produs, fiind de

netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care

se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie

interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor

acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea

este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

Cu privire la

clauza cuprinsă în art. 3 lit. a) din condițiile speciale, Curtea de apel a

reținut raționamentul primei instanțe în sensul că potrivit art. 3 lit. a)

dobânda a fost stabilită la 5,95% p.a. Chiar dacă nu se precizează în contract

din ce se compune dobânda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat, iar

reclamanții l-au cunoscut la încheierea contractului și l-au acceptat. Cu toate

că nu s-a prevăzut o dobândă formată dintr-un indice de referință plus o marjă

fixă, aceasta nu înseamnă automat că respectiva clauză referitoare la dobândă

are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciază în conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și art. 2 pct. 16 din O.G.

nr. 21/1992, iar una din condițiile esențiale pentru aprecierea unei clauze ca

fiind abuzivă este că aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților. Obligația băncilor de a include în calculul

dobânzilor un indice de referință, E., R., B., în funcție de moneda creditului

și o marjă fixă a fost introdusă abia prin O.U.G. nr. 50/2010, or contractul în

speță a fost încheiat la data de 28 mai 2008. în plus, cuantumul dobânzii

prevăzută în contract nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile

și obligațiile părților, astfel încât această clauză referitoare la dobândă nu

poate fi considerată ca având caracter abuziv.

În ce privește

comisionul de risc cuprins în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale, Curtea a

arătat că potrivit acestei clauze „ comision de risc: 0,05%, aplicat la soldul

creditului, plătibil lunar în zilele de scadentă, pe toată perioada de derulare

a convenției de credit". Prin introducerea comisionului de risc în art. 5

lit. a) din contract au fost vătămate interesele legitime patrimoniale ale

reclamanților prin majorarea considerabilă a ratei lunare. Contractul trebuie

încheiat și executat cu respectarea principiului bunei credințe, părțile fiind

obligate a acționa corect și echitabil în raporturile directe, fără ca vreuna

dintre acestea să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul celeilalte,

cum este cazul în speță, prin perceperea comisionului contestat fără o

contraprestație corespunzătoare.

Referitor la

condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților,

Curtea de apel a reținut că este vorba în primul rând de un dezechilibru

economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului

reclamanților. Utilizând criteriul echivalenței în aprecierea

echilibrului/dezechilibrului contractual, s-a avut în vedere faptul ca

echivalența prestațiilor presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să

aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată, ceea ce nu e cazul în

speță.

Banca nu a

definit în contract clar ce reprezintă acest comision de risc, față de

cuantumul comisionului raportat la valoarea creditului, dacă este costul unui

serviciu prestat, care este acesta, ori contravaloarea unui prejudiciu suportat

de banca urmare a faptei comise de consumator, care ar fi o astfel de situație

cuprinsă în noțiune de risc, există sau nu posibilitatea de restituire a

acestuia în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce, în condițiile

în care consumatorul a garantat creditul. Deși acest comision a fost aplicat nu

s-a arătat în funcție de ce criteriu s-a stabilit, de ce s-a impus aplicarea

lui, cum a fost el negociat.

Contractul de

credit cuprinde alte clauze care să asigure banca de riscul neplății

creditului, respectiv garanția ipotecară, asigurarea obligatorie a imobilelor

cesionată în favoarea băncii, dobânda penalizatoare, posibilitatea de a declara

exigibil anticipat creditul.

Prin aceste

dispoziții banca s-a asigurat împotriva riscului de neplată, stipularea

suplimentară a unui comision de risc nefiind altceva decât o clauză abuzivă.

S-a apreciat că

s-a creat astfel un dezechilibru nejustificat, întrucât pentru prestația

constând în creditele puse la dispoziție, reclamanții achită dobânda convenită,

precum și comisionul de risc, pe întreaga durată a contractului.

Apelanta a

invocat faptul că cele două contracte, în ansamblul lor, Convenție de

achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare și Contract

pentru prestarea serviciului V.B.D. sunt abuzive, fiind doar semnate de

reclamanți, aceștia neavând posibilitatea reală, concretă de a lua cunoștință

de acestea, neștiind că aceste contracte sunt asociate contractului de credit

încheiat, fiind constrânși să le încheie.

Curtea nu a

primit criticile formulate deoarece convențiile menționate au fost încheiate

ulterior perfectării contractului de credit încheiat la data de 28 mai 2008,

respectiv la 12 august 2008 și 19 septembrie 2008, apelanții nefăcând nicio

dovadă cu privire la faptul că aceste contracte le-au fost impuse de bancă.

Cu privire la

art. 5.2.1 din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și

servicii bancare, acest a prevede că pentru administrarea pachetului de

servicii, „banca percepe un comision e administrare a cărui valoare este/va fi

cea precizată la data perceperii, în Lista de Tarife și Comisioane a Băncii.

Comisionul de administrare se percepe lunar, în ultima zi lucrătoare a lunii.

Banca își rezervă dreptul de a modifica oricând valoarea și/sau modul de

percepere a comisionului de administrare a Pachetului, urmând să informeze

Clientul prin afișarea noii valori si/sau a noului mod de percepere a acestuia

în incinta sucursalelor, agențiilor, noua valoare și/sau noul mod de percepere

fiind opozabil începând de la data afișării".

Curtea a

constatat că ultima teză a art. menționat este abuzivă, în ce privește dreptul

discreționar de a modifica comisionul de administrare. Și această prevedere

este abuzivă întrucât este îndeplinită condiția creării unui dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Cu privire la

critica vizând faptul că art. 5.5.4.1.pct. l din Contractul de achiziționare

pachet individual de produse și servicii bancare, prin prisma faptului că ar

anula dreptul consumatorului la denunțarea contractului, fapt interzis de art.

84 din Legea nr. 296/2004, Curtea de apel a reținut că potrivit art. 84 din

actul normativ, se prevede că „Dreptul consumatorului la denunțarea sau

rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală

sau înțelegere între părți, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind

considerată nulă de drept. Drepturile părților referitoare la o justă

despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunțării unilaterale".

Or articolul

criticat de apelanți prevede faptul că dacă denunțarea unilaterală a

contractului este realizată de client și acesta nu dorește să renunțe la

creditul asociat, atunci de la data denunțării, ca efect al acesteia,

creditului asociat i se vor aplica costurile standard aplicabile produselor

standard de creditare aflate, la data denunțării, în oferta băncii.

Din redactarea

clauzei nu rezultă că este anulat dreptul clienților la denunțarea sau

rezilierea contractului.

Clauza este

redactată în termeni clari și inteligibili, nepunând probleme sub aspectul

înțelegerii sale.

În ce privește

clauza de la art. 8.2 din același contract, criticată de apelanți prin prisma

faptului că ar contraveni Hotărârii pronunțate în Cauza C-243/08 Pannon GSM

împotriva Erysebet Sustikne Gyorfi Curtea a reținut fondată critica în ce

privește ultima teză a art. menționat referitoare la situațiile în care

acționează ca reclamant, Banca are dreptul să aleagă instanța de judecată în

condițiile legii, din România sau din străinătate, chiar în cazul în care

Clientul nu se află în raza de jurisdicție a respectivei instanțe, reținând că

apelanții au domiciliul în Bacău și au încheiat convențiile atacate cu o

sucursală a băncii din același oraș.

În ce privește

criticile referitoare la faptul că sentința ar cuprinde motive contradictorii,

străine de natura pricinii, Curtea nu a reținut această critică, hotărârea

fiind argumentată logic și cuprinzător, susținând soluția pronunțată

Cu privire la

acordarea daunelor morale, Curtea de apel a arătat că daunele morale sunt

consecințe de natura nepatrimoniala cauzata persoanei printr-o fapta ilicită

culpabila, constând în atingeri aduse personalității sale fizice, psihice și

sociale, or în situația de față, reclamanții nu au făcut dovada unei astfel de

atingeri aduse personalității lor. Prin inserarea clauzelor, nu se poate reține

că li s-a adus reclamanților vreo atingere unui drept personal nepatrimonial.

În ce privește

critica referitoare la motivarea tribunalului în sensul că, în ce privește

clauzele cuprinse în art. 10.2 și art. 13.1 ultima frază din Condițiile

generale, reclamanții nu ar prezentat motivele pentru care aceștia le consideră

abuzive, Curtea a reținut că, într-adevăr, aceștia au menționat în cerere că

aceste clauze sunt abuzive pentru argumentele prezentate în privința art. 6 lit.

b) din Condițiile Speciale, adică obiectul obligației nu este determinat sau

determinabil.

Pentru a reține

stipularea în contract a unui motiv pentru creșterea costurilor creditului este

necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere

clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se

va produce, costurile creditului vor crește.

Doar astfel

opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea

corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul

trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în

legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă

posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a

conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv

pentru creșterea sumelor percepute.

Instanța de

apel a considerat că motivele menționate în art. 10.2 din contract nu

îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu

numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar modalitatea de

exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea

împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea

consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era

necesară și proporțională scopului urmărit.

Referitor la

condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților,

Curtea de apel a reținut că este vorba în primul rând de un dezechilibru

economic, fără a avea relevanță dacă acesta a produs sau nu efecte asupra

patrimoniului reclamanților. Este obligatorie redactarea clară și fără echivoc

a clauzelor astfel încât să nu fie necesare cunoștințe de specialitate pentru

înțelegerea lor.

Curtea a

apreciat că, în mod legal și temeinic susține apelanta-reclamantă că

respectivele clauze prevăzute la art. 10.2 din Condițiile Generale ale

Convenției de credit au un caracter abuziv și sunt lovite de nulitate absolută

întrucât fac parte dintr-un contract de adeziune, fiind prestabilite de Bancă,

fara a i se da posibilitatea de a putea modifica sau înlătura aceste clauze

cuprinse în contractul standard.

Potrivit art.

13.1, la cererea împrumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor

convenției. Orice modificare a clauzelor convenției se va efectua exclusiv în

baza acordului părților, urmând a fi consemnată ,prin act adițional. în cazul

aprobării cererii de modificare, împrumutatul se obligă să achite, la data

prevăzută în aprobare, comisionul aferent, stabilit de bancă.

Curtea a

constatat că teza finală a articolului menționat, referitoare la comisionul

aferent modificării clauzelor contractuale, la cererea împrumutatului, este

abuzivă întrucât este îndeplinită condiția creării unui dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu există o

echivalență a prestațiilor în ce privește inserarea acestei clauze, criteriile

relei-credințe și a dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților

fiind întrunite pentru a constata caracterul abuziv al acestei clauze.

În ce privește

cererea privind constatarea nulității absolute pentru încălcarea art. 10 din

Legea nr. 294/2004 sau anularea pentru doi sau violență morală a Contractului

de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare și a

Contractului pentru prestarea serviciului V.B.D., introduse la Capătul „F"

din acțiune, Curtea de apel a reținut că nici dolul și nici violența morală

invocate cu privire la încheierea Contractului de achiziționare nu au fost

dovedite de reclamați.

Astfel,

potrivit art. 960 C. civ. alin. (2) prevede că „dolul nu se presupune, cu alte

cuvinte el trebuie dovedit.

În ce privește

violența, reclamanții nu au motivat cum s-a manifestat aceasta și nici nu au

dovedit întrunirea condițiilor necesare pentru ca violența să fie viciu de

consimțământ, în conformitate cu prevederile art. 953, art. 955 - art. 958 C.

civ.

În ce privește

art. 10 din Legea nr. 296/2004, acesta dispune că „Este interzisă condiționarea

vânzării către consumator a unui produs, de cumpărarea unei cantități impuse

sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea,

este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiționată de

prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs." Curtea de apel a

reținut că acesta articol nu este aplicabil speței, din moment ce convențiile

în privința cărora s-a invocat nerespectarea acestui articol au fost încheiate

ulterior încheierii contractului de credit, și prin urmare, nu se poate reține

temeiul de drept pretins de reclamanți.

S-a mai reținut

că nici art. 13 din Lege, invocat de apelant, nu este aplicabil în speță,

într-o acțiune pornită potrivit art. 14 din Lege, ci se aplică proceselor

privind constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor în legătură cu

acestea, la cererea organelor de control abilitate să efectueze verificări la

sesizarea persoanelor prejudiciate prevăzute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu

în legătură cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.

Cu privire la

faptul că tribunalul nu a acordat cheltuielile de judecată, în totalitate,

conform art. 274 C. proc. civ., Curtea a reținut că prin sentința civilă nr.

5931 din 30 septembrie 2013 s-a admis cererea de completare a dispozitivului

formulată de reclamanți și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței

civile nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 10592/3/2012, în

sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 756,6 lei,

cheltuieli de judecată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la

data pronunțării până la data plății și dobânda legală aferentă sumei de 756,6

lei calculată de la data pronunțării pană la data plății.

Prin încheierea

pronunțată la data de 12 decembrie 2013 Tribunalul București, secția a Vl-a

civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și a dispus

îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 5931 din 30

septembrie 2013, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților suma

de 897,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și nu de 756,6 lei, cum în mod

eronat s-a menționat în dispozitivul și motivarea sentinței civile nr. 5931 din

30 septembrie 2013.

Prin urmare,

critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată nu se mai susține,

aceasta fiind soluționată de prima instanță prin procedura completării

dispozitivului sentinței apelate și a îndreptării erorii materiale strecurata

în sentința de completare, potrivit art. 281 C. proc. civ. și art. 281

2

C. proc. civ.

În ce privește

critica referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire

la clauza prevăzută de art. 81 lit. b) din Condițiile generale, Curtea a arătat

că în contract nu există o asemenea numerotare a clauzelor, ci doar clauza

prevăzută de art. 8.1 lit. b) din contract referitoare la scadența anticipată

de creditului, asupra căreia instanța s-a pronunțat în sensul în care a

apreciat că nu este abuzivă pentru considerentele reținute în hotărâre.

Cu privire la

cererea privind restituirea ratelor achitate în considerarea prevederilor art.

3 lit. a) din convenția de credit, cerere formulată în cadrul concluziilor

scrise, depuse ulterior amânării pronunțării deciziei, și care nu a făcut

obiectul cererii de apel, curtea de apel a arătat că nu se poate pronunța

asupra acesteia întrucât nu a făcut obiectul dezbaterii părților, în caz

contrar, s-ar aduce atingere principiilor dreptului la apărare și al

contradictorialității procesului civil, precum și prevederilor art. 295 C.

proc. civ., în sensul că instanța de apel judecă cererea de apel, în limitele

stabilite de apelant prin memoriul de apel. De altfel, acest capăt de cerere,

este accesoriu capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv la

art. 3 lit. a) din convenția de credit, respins de instanța de fond și menținut

de Curtea de apel.

Împotriva

acestei decizii toate părțile au declarat recurs.

reclamanților P.N.D.O. și P.N.E. a fost declarat atât împotriva Deciziei civile

nr. 245 din 15 aprilie 2014 cât și împotriva Deciziei nr. 660 din 23 septembrie

2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Privitor la Decizia

civilă nr. 245 din 15 aprilie 2014, reclamanții au solicitat admiterea

recursului, casarea în parte a deciziei cu consecința admiterii acțiunii în

totalitate, astfel cum a fost precizată și completată la 26 ianuarie 2011 și la

10 decembrie 2012, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reluând în mare măsură apărările din fața instanțelor de

fond și de apel (fapt pentru care le nu se vor mai reda în cele ce urmează),

reclamanții au susținut că au fost greșit interpretate clauzele contractului,

fapt ce a dus la schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al acestora, s-au

plâns de încălcarea și greșita aplicare a legii în speță, s-a susținut că

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, iar hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină (filele 38-49 din