Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5797/2013

HOTĂRÂRE
12.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5797/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 729 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6190/105/2009/a3.1, s-a respins excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimați și a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.G.C.P.R. SRL împotriva Deciziei nr. 1343 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații V.C., R.A.G., S.F., T.D.D., V.B., R.D.A., O.D., I.A.M., P.F., B.S.D., M.A.C., G.N.C., V.C.C., B.M., I.D., S.V.A., S.V. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că este neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimați prin întâmpinare, dat fiind că decizia ce face obiectul contestației în anulare este irevocabilă, iar potrivit dispozițiilor art. 328 C. proc.

civ., împotriva hotărârilor pronunțate în revizuire pot fi exercitate aceleași căi de atac ca acelea ce pot fi exercitate împotriva hotărârii revizuite. În ceea ce privește fondul contestației în anulare, instanța a constatat că se invocă împrejurarea că respingerea cererii de amânare formulată în recurs de apărătorul revizuentei echivalează cu nelegala citare, caz de contestație reglementat de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Fiind evident că motivul de contestație în anulare reglementat de textul de lege menționat vizează numai situațiile în care, cu ocazia judecății procedura de citare nu a fost îndeplinită potrivit dispozițiilor legale, că respingerea unei cereri de amânare a judecății nu se circumscrie unui asemenea caz de contestație, instanța a constatat că este nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.G.C.P.R.

SRL. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire contestatoarea SC S.G.C.P.R. SRL, arătând că decizia este potrivnică cu soluția dată în aceeași cauză, disjunsă, și care formează obiectul Dosarului nr. 6191/105/2009, în care atât tribunalul, cât și curtea de apel au hotărât că cererile salariaților sunt neîntemeiate și au fost respinse în mod irevocabil. Astfel, revizuenta a învederat că, în calitate de angajator, a fost acționată în judecată de un grup de salariați care au solicitat acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime, deși acest spor este inclus în salariul încasat deja de aceștia. Cu toate că toți salariații se află într-o situație identică, instanța de fond, respectiv Tribunalul Prahova a disjuns cauza, fiind pronunțate soluții potrivnice în dosarele formate în urma disjungerii.

Prin Încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata cererii de revizuire a Deciziei nr. 729 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuenta SC S.G.C.P.R. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 5 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Pentru următoarele considerente, se va constata că cererea de revizuire este perimată. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În prezenta cauză, judecata cererii de revizuire a fost suspendată la data de 25 octombrie 2012, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare până la data de 5 noiembrie 2013, fiind repus pe rol, din oficiu, pentru perimare.

Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina revizuentei, care, după ce s-a dispus suspendarea pentru lipsa părților, nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimată cererea de revizuire formulată de SC S.G.C.P.R. SRL.

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire a Deciziei nr. 729 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuenta SC S.G.C.P.R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2013
neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Înalta Curte examinând decizia atacată din perspectiva condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ., constată că ce
ÎCCJ 2013-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2674/2013
declarat recurs revizuentul T.M.A., invocând în drept art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul S.L.I. C.O.S Târgoviște prin întâmpinare, care este întem
ÎCCJ 2014-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2014
altă nelegalitate de care instanța nu a ținut cont este aceea că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 112 C. proc. civ. pentru cererea de chemare în judecată și nu au fost respectate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 114/1996. Ex
ÎCCJ 2018-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2018
.05.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, a fost respins recursul declarat de pârâta A. S.A. Ploiești împotriva încheierii de ședință din data de 15 octombrie 2014, pronunțată
ÎCCJ 2013-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2013
recurs nefiind evocat fondul cauzei. S-a mai reținut că, motivele de fapt și de drept ale prezentei cereri au fost invocate atât în recurs (soluționat prin decizia civilă nr. 1542 din 13 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești)
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă