ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 23 martie 2018
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, pe baza actelelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II - a civilă la data de 08.12.2017, sub numărul de dosar x/2017, revizuenta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. și în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., revizuirea a deciziei nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, în ceea ce privește recursul declarat de recurentul - reclamant B., întrucât există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricina, între aceleași persoane, având aceeași calitate, inclusiv hotărâri civile irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Revizuenta a solicitat desființarea parțială a deciziei atacate, arătând că se impune menținerea deciziei nr. 215/13.03.2017 doar în ceea ce privește admiterea recursului declarat de S.C. A. S.A și acordarea tuturor cheltuielilor de judecată.
Inițial, cererea de revizuire a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 din C. proc. civ., însă prin precizările făcute ulterior de revizuenta S.C. A. S.A. cererea a fost restrânsă la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că stabilirea competenței soluționării căii extraordinare de atac nu reprezintă o pronunțare pe fondul cauzei.
Prin precizările transmise în 21.03.2018, revizuenta motivează cererea de revizuire astfel cum a fost restrânsă, arătând că decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, este potrivnică deciziei nr. 1260/07.05.2015 și deciziei nr. 909/23.02.2012, hotărâri pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009, respectiv în dosarul nr. x/2009.
Revizuenta arată că pricina de față privește aplicarea normelor în timp și diferența dintre normele de competență, normele privind compunerea completului de judecată și normele de procedură care prevăd căile de atac, făcând o expunere pe larg a deciziilor pronunțate în cele două cicluri procesuale ale pricinii, în dosarul nr. x/2009 și în dosarul nr. x/2009.
Revizuenta susține că decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei definitive și irevocabile nr. 1260/07.05.2015, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009, întrucât prin aceasta din urmă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de … împotriva încheierii de suspendare a judecății din 15.10.2014 a Curții de Apel Ploiești ca nefondat, iar nu ca inadmisibil,confirmând faptul că litigiul se află spre judecare în apel la Curtea de Apel Ploiești și că recursul împotriva hotărârii din apel urma a fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce prin decizia nr. 1619 din 08.11.2017, ce face obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul formulat de intimatul - reclamant, desființează decizia nr. 215/13.03.2017 și trimite cauza spre rejudecare în complet de 3 judecători, în recurs. La data pronunțării deciziei nr. 1260/07.05.2015 erau în vigoare prevederile Legii nr. 202/2010 și dispozițiile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, așa încât litigiul se afla în faza apelului la Curtea de Apel Ploiești și recursul urma a fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, revizuenta arată că decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, încalcă și autoritatea de lucru judecat a deciziei definitive și irevocabile nr. 909/23.02.2012, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009, prin care recursurile formulate de intimatul - reclamant și de societate au fost respinse ca neîntemeiate, iar nu ca inadmisibile. La această dată erau în vigoare prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010 și, cu toate acestea, recursul formulat a fost apreciat ca fiind admisibil.
La data de 21.03. 2018, revizuenta A. S.A. București a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXII din Legea nr. 202/2010, având în vedere că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată prin raportare la modalitatea de aplicare a legii în timp, iar dispozițiile art. XXII din Legea nr. 202/2010 privesc aplicarea legii în timp.
La termenul de judecată din 23.03.2018, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., a apreciat că se impune, cu prioritate, discutarea admisibilității cererii de revizuire și că numai subsecvent soluționării acestei chestiuni se poate examina admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, prin raportare la temeiurile invocate în susținerea acesteia.
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, în raport cu dispozițiile 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. este întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., în conformitate cu care revizuirea este posibilă "dacă exista hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs."
Prin sintagma "una și aceeași pricina" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la cele doua cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de - a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, fundamentul motivului de revizuire reglementat de textul legal sus menționat găsindu-se în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat.
Așadar, pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. să poată fi primită trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în soluționarea aceleiași chestiuni litigioase, dar în dosare diferite, între cele două cereri să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține existența unor hotărâri potrivnice pronunțate de instanțe în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauza și aceleași părți.
În acest sens se reține că prin cererea de revizuire dedusă judecății se solicită "revizuirea parțială" a deciziei nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, pe motiv că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1260/07.05.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, precum și a deciziei nr. 909/23.02.2012, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009.
Or, toate deciziile sus menționate au fost pronunțate în același dosar, în diferitele cicluri procesuale parcurse de acesta, cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2009, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii AGAE din 05.04.2009.
Astfel, prin decizia nr. 909/23.02.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. Ploiești împotriva deciziei nr. 5/24.01.2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost admis apelul reclamantului, a fost anulată sentința nr. 31/11.10.2010 a Tribunalului Prahova și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea fondului. De asemenea, prin decizia nr. 909/23.02.2012 a fost respins, ca nefondat, și recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 17/14.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă cererea acestuia de completare a dispozitivului deciziei nr. 5/24.01.2011.
Prin decizia nr. 1260/07.05.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, a fost respins recursul declarat de pârâta A. S.A. Ploiești împotriva încheierii de ședință din data de 15 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care se dispusese suspendarea judecății apelului până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce forma obiectul dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Prin decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, a cărei revizuire se solicită în cauza de față, în cel de-al doilea ciclu procesual al aceleiași cereri de chemare în judecată, au fost admise recursurile declarate de ambele părți împotriva deciziei nr. 215/13.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, și a fost admis recursul declarat de reclamantul B. împotriva încheierii din 09.05.2014 și a deciziei nr. 673/18.10.2016, pronunțate de aceeași instanță, dispunându-se casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru judecarea recursului.
Din cele mai sus expuse rezultă că există o singură cerere de chemare în judecată în legătură cu care au fost pronunțate hotărârile a căror contrarietate se invocă, ceea ce face ca revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. să nu poată fi primită.
Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.
Or, o atare ipoteză nu este realizată în cauză, iar acest remediu procesual nu este accesibil părții, fiind evident faptul că anularea deciziei nr. 1619 din 08.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, ar presupune anularea soluției date de instanța de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual, ceea ce este străin de finalitatea revizuirii.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prescrise de dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuenta urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON către intimatul B., dovedite cu factura și extrasul de cont depuse la filele x ale dosarului de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 1619 din 8 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Obligă revizuenta să plătească intimatului B. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.