ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 29 octombrie 2018, sub nr. x/1/2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 2885/13.09.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă în dosarul nr. x/86/2017, cu consecința respingerii excepției de inadmisibilitate a recursului și reluarea procedurii filtru.

În motivare, revizuentul a arătat că recursul dedus judecății în dosarul nr. x/86/2017 a fost respins, ca inadmisibil, în considerarea Deciziei nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a fost, însă, ineficientizată prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2018, care a reținut că instanțele judecătorești nu pot înlătura efectele unei decizii a Curții Constituționale și că instanța supremă nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale.

Prin încheierea nr. 5153 din 04 decembrie 2018, Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declinat în favoarea Secției I civile competența soluționării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În data de 13 februarie 2019, revizuentul A. a formulat o nouă cerere de revizuire a aceleiași decizii, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința respingerii excepției de inadmisibilitate a recursului și reluarea procedurii filtru, cerere care a fost înregistrată în prezentul dosar.

În dezvoltarea acestei cereri, revizuentul a arătat că, la termenul din 13 septembrie 2018 din fața instanței de recurs, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2018, instanța dispunând sesizarea instanței de contencios constituțional, iar, prin Decizia Curții Constituționale nr. 874/18.12.2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2/3.01.2019, a fost admisă această excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52/2018 a instanței supreme sunt neconstituționale.

Prin urmare, a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de pct. 11 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a invocat, din oficiu, în legătură cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ. raportate la prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, cu referire la cazurile limitate în care soluția adoptată de instanța de judecată în filtru se întemeiază pe dispoziții legale care au fost declarate ca neconstituționale, iar partea invocase, în legătură cu acestea, excepția neconstituționalității lor, ce a fost înaintată, spre soluționare, Curții Constituționale.

În aceeași dată, revizuentul a depus note scrise, prin care a invocat, la rândul său, excepția de neconstituționalitate a art. 493 alin. (5) C. proc. civ., de asemenea, în legătură cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., despre care a arătat că încalcă dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 53 din Constituția României privind accesul liber la justiție, dar și dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, privind separația echilibrului puterilor în stat, respectiv art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, privind principiul securității juridice.

În motivare, revizuentul a arătat că prin excluderea posibilității formulării unei revizuiri sau a unei contestații în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura filtru este încălcat liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, iar mențiunea prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că „decizia nu este supusă niciunei căi de atac”, contravine principiului egalității părților în fața legii, situație față de care se impune reglementarea unei căi de atac extraordinare față de hotărârile pronunțate în procedura filtru, în vederea respectării dreptului la apărare și a asigurării drepturilor și intereselor părților în fața justiției.

Prin încheierea din 15 mai 2019, pronunțată în dosarul asociat nr. x/1/2018*/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ., invocată din oficiu de instanță și de către revizuentul A.

Prin încheierea din 15 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/1/2018*, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a dispus, în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecății cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2885/13.09.2018 a aceleiași instanțe până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin decizia nr. 526 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 243/21.03.2024, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin rezoluție, a fost stabilit termen de judecată la 22 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării redeschiderii judecății și soluționării cererilor de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2885/13.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Prin decizia nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/86/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 08 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, Secția a II-a civilă.

În data de 26.11.2018, intimata S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că acest text de lege stabilește că cererea de revizuire trebuie să privească o hotărâre care să evoce fondul.

Or, decizia prin care s-a respins recursul, ca inadmisibil, nu face parte din categoria celor care evocă fondul.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, prin aceea că, în speță, nu este incident un caz în care s-ar fi casat, anulat ori schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Aceasta întrucât nu se poate susține că prin Decizia nr. 454/2018 a Curții Constituționale s-ar fi casat, anulat sau schimbat hotărârea prin care a fost respins recursul, ca inadmisibil, respectiv Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, a arătat și că efectele deciziei Curții Constituționale se produc doar pentru viitor și de la data publicării în Monitorul Oficial, astfel cum prevăd dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

i. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În ceea ce privește revizuirea, se reține că aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Obiectul căii de atac a revizuirii este determinat prin dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul”.

De asemenea, prevederile art. 509 alin. (2) C. proc. civ., prevăd în mod expres, pe cale de excepție de la regula menționată anterior, că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11.

Așadar, revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din același cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Or, în speță, se constată că prin decizia nr. 2885 din 13 septembrie 2018, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pendinte, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 08 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă (decizia fiind pronunțată ca efect exclusiv al constatării aspectului că valoarea pretenției deduse judecății la data 02 martie 2017, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub pragul valoric de 1.000.000 lei - care permitea exercitarea căii de atac a recursului, în acord cu dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - în formularea anterioară intervenției Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme), hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac, conform normei evocate.

Cum excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, având ca obiect prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu a fost formulată în legătură cu acest motiv de revizuire, ci în vederea recunoașterii posibilității de a beneficia de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 03 ianuarie 2019, din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuentul nu se poate prevala de statuările din decizia prin care Curtea Constituțională a dispus asupra acesteia, revizuentul fiind în continuare lipsit de posibilitatea de a formula prezenta cale extraordinară de atac în temeiul pct. 6 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., împotriva deciziei atacate.

Suplimentar, date fiind dezlegările ce vor fi evocate cu ocazia analizării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (aplicabile, după cum s-a arătat, doar în raport cu cel de-al doilea motiv de revizuire invocat), se constată că cererea de revizuire întemeiată pe pct. 6 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. apare ca fiind inadmisibilă inclusiv prin prisma neîndeplinirii condiției de a fi formulată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Aceasta întrucât atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie - atunci când, prin excepție, legea o permite, în cazul casării cu reținere - stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul art. 497 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situații urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Hotărârea instanței de recurs care evocă fondul este, așadar, acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, în ipotezele în care statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Așadar, nu se înscrie în aceste ipoteze decizia instanței de recurs prin care se respinge, ca inadmisibil, recursul (precum în cauză), întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, păstrând, așadar, dezlegarea dată raportului dedus judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă în dosarul nr. x/86/2017.

ii. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., se constată caracterul fondat al acesteia, urmând a fi admisă pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, se impune analizarea posibilității revizuentului de a solicita declanșarea controlului judiciar de retractare, sub forma revizuirii împotriva deciziei atacate (pentru acest din urmă motiv), care, astfel cum s-a arătat în precedent, a fost pronunțată în complet de filtru, sens în care dispozițiile incidente - art. 493 alin. (5) C. proc. civ. (forma în vigoare anterioară abrogării lor prin Legea nr. 310/2018) - prevedeau că, în procedura de filtrare a recursurilor, atunci când completul era în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 din același cod, va anula sau, după caz, va respinge recursul, printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În considerarea acestui impediment legal, în prezenta cauză, prin încheierea din 15 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/1/2018*/a2, s-a dispus admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ., invocată din oficiu de instanță și de către revizuent.

În exprimarea opiniei asupra excepției, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanța de revizuire a arătat că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. trebuie să fie deschisă și în cazul unor decizii pronunțate de instanța supremă, ca instanță de recurs, în procedura filtru, întrucât a nu se recunoaște posibilitatea exercitării revizuirii împotriva unei hotărâri pronunțate în filtru în cazul unui recurs respins ca inadmisibil, în raport cu dispoziții legale care au fost declarate neconstituționale sau a căror interpretare a fost considerată ca fiind neconstituțională, ar însemna să se încalce atât caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat prin dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituția României, cât și dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv.

De asemenea, s-a mai reținut și posibila încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, indicate de revizuent, observându-se că procedura de filtru este instituită doar în cazul examinării recursurilor care cad în competența de soluționare a Înaltei Curți, iar nu și a celor care, potrivit legii, sunt judecate de curțile de apel, astfel că o parte aflată într-o situație similară revizuentului - respectiv, căreia i-a fost respins recursul, ca inadmisibil, în fața altei instanțe decât cea a Înaltei Curți, prin aplicarea Deciziei nr. 52/2018, și care a invocat excepția de neconstituționalitate a interpretării date dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. prin aceasta - are în mod nestânjenit deschisă calea de atac a revizuirii împotriva hotărârii adoptate în aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. - în timp ce revizuentul, ca efect al aplicării art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu beneficiază de această posibilitate.

Deși prin Decizia nr. 526 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 243 din 21 martie 2024, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., ridicată în cauză, a fost respinsă, ca inadmisibilă (reținându-se că se ridică o problemă de interpretare și de aplicare a legii, din perspectiva admisibilității promovării căii de atac), Curtea Constituțională a făcut, însă, referire, în considerentele deciziei pronunțate, la dezlegări date anterior, în urma verificării conformității cu Legea fundamentală a textului de lege criticat, respectiv la argumente juridice pe care le-a apreciat ca fiind incidente în prezenta pricină, pentru identitate de raționament.

În acest sens, instanța de contencios constituțional a constatat că, analizând, în precedent, această chestiune, a reținut, prin Decizia nr. 387 din 04 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 31 octombrie 2019, paragraful 28, că autorul excepției va putea formula cerere de revizuire împotriva hotărârii instanței supreme de respingere ca inadmisibil a recursului formulat, ca urmare a constatării neconstituționalității art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.

De asemenea, Curtea Constituțională a făcut trimitere, prin analogie, în decizia pronunțată, și la dezlegările date la paragrafele 31 și 33 din Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69 din 01 februarie 2016, prin care s-a reținut că prin respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., din cauză că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții, deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, ceea ce reprezintă o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora. Astfel, deciziile obligatorii ale Curții Constituționale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanței constituționale ar fi negat. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. Decizia de constatare a neconstituționalității trebuie să profite celor îndreptățiți, chiar dacă în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a prevederii respective s-a pronunțat o hotărâre definitivă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului. Într-o asemenea ipoteză, reglementarea condiției evocării fondului ca o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătorești încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și accesul liber la justiție al cetățenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală (par. 28).

A mai reținut Curtea Constituțională și că părțile din cauze în care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească ce nu era supusă recursului la momentul pronunțării și care au invocat excepția de neconstituționalitate ce privea acest aspect pot solicita aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale. Așadar, Deciziile Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, și nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 03 ianuarie 2019, precum și deciziile prin care Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate constituie motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (par. 30).

Referitor la eficacitatea juridică a acestor dezlegări, se observă că însăși Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, în mod constant, că „forța obligatorie ce însoțește deciziile Curții se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta”.

Rezultă, astfel, că nu doar dispozitivul deciziilor sale, ci și considerentele acestora sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță juridică tuturor subiectelor de drept (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, Decizia nr. 1415 din 04 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010).

Având în vedere cele arătate anterior, se reține, în raport cu motivul de revizuire formulat (care presupune aplicabilitatea directă a constatării neconstituționalității unui text de lege prin prisma funcției de reparație concrete a unei astfel de decizii asupra situației juridice a autorului excepției de neconstituționalitate, care a fost lezat în drepturile sale prin norma legală criticată), că ignorarea posibilității revizuentului de exercitare a căii de atac a revizuirii, ca efect al pronunțării deciziei atacate în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. (abrogate prin Legea nr. 310/2018), ar echivala cu nerespectarea principiului constituțional al valorii obligatorii și opozabilității erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

Această soluție se justifică, totodată, și din necesitatea respectării principiului egalității în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituție, din moment ce revizuentul-recurent se află într-o situație similară cu cea a autorilor excepțiilor de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale (care dispuneau inadmisibilitatea recursului), ale căror cereri au fost trimise Curții Constituționale, dar care, găsindu-se în fața curților de apel, nu au fost supuse procedurii de filtrare a recursurilor.

Drept urmare, constatând că revizuentul are deschisă posibilitatea formulării cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura de filtru, în baza unor dispoziții declarate neconstituționale (în legătură cu care formulase în respectiva pricină o cerere de sesizare a Curții Constituționale, încuviințată de către instanță), Înalta Curte va trece la examinarea condițiilor de admisibilitate aferente cererii de revizuire formulate.

Astfel, motivul de revizuire indicat drept temei de către revizuent are în vedere ipoteza în care instanța a pronunțat hotărârea în baza unui text de lege în legătură cu care fusese invocată o excepție de neconstituționalitate și este justificat de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, conform cărora sesizarea Curții Constituționale nu mai atrage suspendarea obligatorie a judecății (date fiind modificările aduse prin Legea nr. 177/2010, act normativ prin care s-a eliminat suspendarea judecării cauzei, în situația invocării excepției de neconstituționalitate, și care a reglementat un nou motiv de revizuire în materie civilă, la art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865 - actualul pct. 11 al art. 509 C. proc. civ.).

Așadar, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv trebuie întrunite următoarele cerințe:

i. în timpul judecății, indiferent de etapa procesuală, să fi fost invocată de partea care exercită revizuirea sau de instanță din oficiu excepția de neconstituționalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau ordonanță;

ii. norma de drept substanțial/procedural constatată ca fiind neconstituțională să fi fost temeiul sau unul dintre temeiurile de drept pe care hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii se fundamentează;

iii. decizia Curții Constituționale să fi fost pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere. În literatura de specialitate, s-a apreciat, însă, că data care trebuie luată în considerare pentru admisibilitatea cererii de revizuire este cea la care decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, în considerarea art. 147 alin. (4) din Constituția României.

În analiza acestor condiții, este relevant că revizuentul-recurent A. a invocat, anterior termenului stabilit pentru dezbaterea admisibilității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 08 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă în dosarul nr. x/86/2017, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”.

În esență, prin cererea formulată, revizuentul-recurent a susținut că dezlegarea dată de instanța supremă, prin decizia pronunțată în mecanismul dezlegării unor chestiuni de drept, este neconstituțională și contravine atât dispozițiilor art. 21 și art. 53 din Constituție, referitoare la liberul acces la justiție și la condițiile de restrângere a exercițiului anumitor libertăți, cât și prevederilor art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentală, referitoare la principiul securității juridice și principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a celor statuate în cuprinsul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/86/2017/a4, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis cererea formulată de petentul A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 și art. 521 alin. (3) și (4) raportat la art. 518 C. proc. civ.; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin Decizia nr. 752 din 04 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 03 iunie 2022, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de revizuentul-recurent în dosarul nr. x/86/2017/a4 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă; a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., excepție invocată de aceeași parte în același dosar.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut (în ceea ce privește cea dintâi critică formulată) că prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 03 ianuarie 2019, s-a constatat că prevederile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată de instanța supremă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, sunt neconstituționale, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, fiind constatate ca fiind incidente și în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care dispozițiile respectivele sunt aplicabile (par. 39).

A mai reținut instanța de contencios constituțional că, de principiu, deși, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul noii hotărâri, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (par. 45), sens în care au fost indicate dezlegările anterioare ale Curții (Decizia nr. 301 din 05 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 07 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 01 februarie 2016).

În această ordine de idei, relevante sunt și dezlegările date prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 03 ianuarie 2019, prin care s-a reținut că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în configurația dată prin constatarea neconstituționalității sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv”, pentru o anumită categorie de justițiabili, în funcție de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă (par. 80), respectiv că nu există o motivare obiectivă și rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituționalității să profite numai unei categorii de justițiabili în declararea recursului, în funcție de momentul declanșării procesului, respectiv înainte sau după publicarea deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-au creat premisele exercitării acestei căi de atac, independent de valoarea cererii de chemare în judecată (par. 81).

A mai statuat Curtea și că, prin Decizia nr. 454 din 04 iulie 2018, paragraful 64, s-a reținut că legiuitorul poate stabili derogări de la regula de procedură reglementată de art. 27 C. proc. civ., cu condiția respectării principiului neretroactivității legii, în sensul că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, aceasta din urmă teză fiind singura de ordin constituțional și că, în vederea respectării principiilor constituționale ale egalității în drepturi și accesului la justiție, hotărârile pronunțate de instanțele de apel, după publicarea deciziei Curții Constituționale, trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, astfel cum statuează Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, în considerentul 32, în sensul că toate hotărârile pronunțate după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt supuse recursului (par. 85).

Instanța de contencios constituțional a stabilit și că interpretarea prevederilor art. 27 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 16 și 21 din Constituția României, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu și al aplicării pentru viitor a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, care se aplică în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei, inclusiv, a fost pronunțată după publicarea deciziei Curții Constituționale (par. 86).

Relevante, în această problemă de drept, sunt inclusiv dezlegările date prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție              - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de pronunțare a unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept dacă recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei, inclusiv (20 iulie 2017), pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 01 octombrie 2018, devin admisibile sau își mențin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, cât privește producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2018), act jurisdicțional prin care s-a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018 se încadrează, în mod evident, în ipoteza normativă a art. 518 C. proc. civ., problema încetării efectelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 fiind, astfel, lămurită (par. 36).

Așadar, din moment ce, în speță, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe care instanța de recurs și-a întemeiat decizia de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 08 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, iar decizia atacată prin prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunțată anterior Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 03 ianuarie 2019, se constată că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire formulate.

Drept urmare, în aceste coordonate, revizuentul se bucură inclusiv de efectele juridice obligatorii ale Deciziei nr. 369/30.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (prevederi legale care limitau exercițiul căii de atac a recursului, în funcție de un anumit prag valoric), având, astfel, recunoscută posibilitatea formulării recursului împotriva deciziei civile nr. 77 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, Secția a II-a civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuent în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă în dosarul nr. x/86/2017 și, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 08 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă în dosarul nr. x/86/2017 și va acorda termen, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia, la data de 18 septembrie 2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă în dosarul nr. x/86/2017.

Admite cererea de revizuire formulată de același revizuent, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., împotriva aceleiași decizii.

Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că admite în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 08 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă în dosarul nr. x/86/2017.

Acordă termen la data de 18 septembrie 2024, Completul C3-NCPC, ora 9.00, în ședință publică, cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.