ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2018

Ședința publică din data de 8 mai 2018

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 martie 2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă sub nr. x/2012, contestatoarea A. le-a chemat în judecată pe intimatele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare și B. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de executare în baza cărora a fost adjudecat terenul proprietatea sa situat în comuna Coșoveni, județul Dolj, să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 26 martie 2004, nulitatea absolută a actului de adjudecare a imobilului teren și fermă zootehnică și nulitatea absolută a actului adițional din 12 octombrie 2005.

În motivare, contestatoarea a arătat că la 3 februarie 1994 a consimțit garantarea cu imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafață de 10 ha și fermă zootehnică, situat în comuna Coșoveni, județul Dolj, a unui credit în valoare de 300 milioane RON, acordat de C. S.A. către D. S.R.L.

Deoarece D. S.R.L. nu a restituit creditul, iar banca a intrat în procedură de reorganizare judiciară, creanțele au fost preluate de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care, în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, a trecut la executarea silită a garanțiilor imobiliare, la 26 martie 2004 vânzând imobilul la licitație, fără ca proprietarii A. să fie înștiințați, primele acte de executare, respectiv procesul-verbal de licitație și actul adițional din 12 octombrie 2005 fiindu-i comunicate la 1 martie 2012 prin adresa nr. x P4/182.

În drept, au fost invocate prevederile art. 389 alin. (1), art. 399 și art. 101 alin. (3), art. 401 alin. (1) C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 5, art. 966 și art. 1074-1075 C. civ., O.U.G. nr. 51/1998, art. 1247 noul C. civ., Constituția României, Convenția Europeană, Tratatele internaționale ratificate de România.

Prin sentința civilă nr. 26/2012 din 3 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în considerarea prevederilor exprese din O.U.G. nr. 51/1998, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a a cauzei în favoarea Curții de Apel București, unde la 21 mai 2012 a fost înregistrată pe rolul secției a VI-a Civilă sub nr. x/2012.

La termenul de judecată din 26 iunie 2012, contestatoarea a depus cerere completatoare, precizată la termenul din 25 septembrie 2012, solicitând instanței să constate și nulitatea celor două rapoarte de evaluare întocmite de E. S.R.L.

Prin încheierea din 23 octombrie 2012, curtea de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că soluționarea cauzei depindea de soluționarea dosarului nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 1005 din 12 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul contestatoarei, a casat încheierea din 23 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012 și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

La 31 mai 2013, contestatoarea a depus o a doua cerere completatoare, prin care a invocat excepția nulității contractului de cesiune nr. x din 7 iulie 1999 pentru fraudă la lege, solicitând să se constate lipsa calității de creditor a A.V.A.S. în raport cu debitoarea D. S.R.L., iar ca urmare a admiterii acestor cereri să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de A.V.A.S. în dosarul de executare nr. 238.

Intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat mai multe excepții de procedură, și anume: tardivitatea formulării contestației la executare, față de prevederile art. 399 C. proc. civ. și de data comunicării titlului executoriu - 3 ianuarie 2009, excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 141 din 22 noiembrie 2011, pronunată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin respingerea recursului și excepția prescripției dreptului la acțiune în raport cu prevederile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998.

Prin încheierea de amânare de pronunțare din 25 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate toate trei excepțiile invocate de intimata A.A.A.S. și, prin sentința civilă nr. 71 din 2 iulie 2013, a respins ca neîntemeiată contestația la executare.

Sentința mai sus evocată a fost casată cu trimitere spre rejudecare de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1737 din 16 mai 2014, reținându-se în considerente că prima zi de înfățișare în cauză a fost la 25 iunie 2013, când părțile au pus concluzii, astfel că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității cererii completatoare formulată de contestatoarea A. la 31 mai 2013.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. în dosarul nr. x/2012

În rejudecare, reluând judecata de la ultimul act de procedură, respectiv de la 25 iunie 2013, curtea de apel a pus din nou în discuția părților la termenul din 18 iunie 2015 toate excepțiile de procedură și a reținut cauza în pronunțare în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția tardivității contestației la executare și, pe cale de consecință, a respins contestația la executare.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5, 7, 8 și 9 din același Cod.

Prin decizia nr. 511 din 9 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul ca nefondat.

La 8 ianuarie 2018, contestatoarea a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, care a fost înregistrată la 10 ianuarie 2018 pe rolul secției a V-a Civilă a aceleiași instanțe sub nr. x/2018.

În motivarea cererii, din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 teza I C. proc. civ., revizuenta a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile date de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă la 25 iunie 2013, prin care s-a statuat că acțiunea a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, termen care se raportează numai la momentul la care executorul A.A.A.S. a pus la dispoziție efectiv actele din dosarul de executare.

Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat inadmisibilitatea căii extraordinare de atac de retractare, motivând că hotărârea a cărei revizuire se cere nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, 5, 7 C. proc. civ., excepția tardivității cererii de revizuire, arătând că aceasta nu a fost promovată în termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. și excepția netimbrării/timbrării insuficiente, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Intimata B. S.R.L., tot prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, solicitând respingerea acesteia ca tardivă. În susținere, a arătat că cererea nu a fost depusă în termenul procedural de o lună, reglementat de art. 324 C. proc. civ., în condițiile în care sentința nr. 87 din 18 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă rămăsese definitivă prin decizia nr. 511/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, și această intimată a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, fondată pe neîndeplinirea condițiilor impuse de textele legale indicate de revizuentă.

Prin sentința civilă nr. 21 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a disjuns cererea de revizuire formulată în baza art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 87 din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012 și a dispus formarea unui dosar separat, având aceleași părți, în care a fixat termen la 7 februarie 2018, pentru soluționarea excepției necompetenței sale materiale, invocată și pusă în discuția părților la termenul din 31 ianuarie 2018.

Totodată, a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1, pct. 2 si pct. 5 C. proc. civ. și a respins cererea de revizuire formulată în baza textelor legale evocate, de revizuentă împotriva aceleiași sentințe.

Prin sentința nr. 22 din 7 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, dosar format urmare a disjungerii, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație si Justiție competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

În motivarea soluției pronunțate, curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul prevăzut la art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se îndreptă la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Astfel, având în vedere că ambele hotărâri pretins contradictorii au fost pronunțate de Secțiile a V-a și a VI-a ale Curții de Apel București, această instanță a declinat soluționarea cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a instanței supreme la 23 martie 2018 sub nr. x/2018.

Revizuenta a invocat prevederile art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., susținând că hotărârea a cărei anulare o cere este potrivnică încheierii de amânare a pronunțării din 25 iunie 2015, dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, prin care instanța, în primul ciclu procesual, a respins excepția tardivității formulării contestației la executare, reținând că cererea a fost promovată pe rolul instanței inițial învestite - Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă - la 15 martie 2012, iar actul contestat i-a fost comunicat contestatoarei la 28 februarie 2012.

Această încheiere face parte integrantă din sentința civilă nr. 71 din 2 iulie, pronunțată de aceeași instanță, în același dosar.

Prin întâmpinările formulate în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă ambele intimate au invocat excepția tardivității căii extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cu prioritate regularitatea declarării căii de atac de retractare din perspectiva termenului, apreciază că excepția tardivității este fondată în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță nu se solicită revizuirea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, ci a unei hotărâri pronunțate în primă instanță, nesusceptibilă de a fi cenzurată în calea ordinară de atac a apelului, supusă doar cenzurii instanței de recurs, potrivit art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 (în forma aplicabilă procesului finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită), așadar a unei hotărâri definitive în accepțiunea art. 377 pct. 1 C. proc. civ.

Ca urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 324 alin. (1) teza I din același Cod, care impun ca revizuirea să se introducă în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive.

Textul art. 324 pct. 1 teza I C. proc. civ. nu permite părții să uzeze de calea de atac a revizuirii după exercitarea căii de atac a recursului, așa cum pretinde revizuenta, întrucât prin ipoteză deschide calea de atac a revizuirii împotriva hotărârilor definitive, susceptibile de control judiciar și pe calea recursului.

Din acest punct de vedere, este nefondată și a fost înlăturată întreaga apărare a revizuentei referitoare la pretinsa întâietate a căii de atac a recursului, care nu are suport în textul de lege.

Este neîntemeiată și a fost înlăturată și apărarea bazată pe pretinsa condiționare a exercițiului căii de atac a revizuirii de invocarea pe calea recursului a încălcării autorității de lucru judecat, în primul rând pentru că legea nu conține o asemenea condiționare, în al doilea rând pentru că problema discutării autorității de lucru judecat este recunoscută de doctrină ca o condiție necesară când hotărârea a cărei revizuire este pronunțată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul și în al treilea rând pentru că de esența revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este chiar potrivnicia unor hotărâri pronunțate asupra fondului, ceea ce face ca în cadrul acestei căi extraordinare de atac să se examineze chiar autoritatea de lucru judecat.

În realitate, împrejurarea că revizuenta a depășit termenul prevăzut de lege pentru promovarea cererii de revizuire nu este altceva decât efectul opțiunii pe care a făcut-o în exercitarea căilor de atac, dând prioritate recursului, deși niciun text de lege nu impunea acest lucru.

Revenind la circumstanțele speței, se constată că hotărârea pretins potrivnică ce face obiectul cererii de revizuire, respectiv sentința civilă nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost comunicată revizuentei din prezenta cauză la 22 iulie 2015, astfel cum atestă dovada de comunicare aflată la dosarul nr. x/2012, iar cererea de revizuire a fost formulată la 8 ianuarie 2018, fiind evident că cererea de revizuire a fost introdusă peste termenul de o lună prevăzut de lege.

Astfel, calculând termenul de o lună cu respectarea dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., raportat la cele anterior expuse Înalta Curte constată că, în speță, acesta s-a împlinit la 22 august 2015, în timp ce cererea de revizuire a fost formulată la mai mult de doi ani de la împlinirea lui.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Termenul de revizuire având caracter imperativ, nerespectarea acestuia atrage, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita această cale de atac.

Față de cele ce preced, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului legal de o lună, sancțiunea fiind decăderea părții din exercițiul acestui drept, motiv pentru care Înalta Curte, făcând aplicarea prevederilor legale mai sus evocate, va respinge ca tardivă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 87 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2018.