ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2023/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2023/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. 2243/2/2012

contestatorul V.C.T., în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și SC E.C. SRL a

solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

nulitatea absolută a tuturor actelor de executare în baza cărora a fost

adjudecat terenul proprietatea contestatoarei, situat în Comuna Coșoveni, jud.

Dolj; nulitatea absolută a procesului verbal de licitație, întocmit de către A.V.A.S.

la data de 26 martie 2004; nulitatea absolută a actului de adjudecare, prin

care imobilul proprietatea contestatorului situat în comuna Coșoveni, jud.

Dolj, constând din teren în suprafață de 10 ha și fermă zootehnică - grajd

bovine, bucătărie furajeră, filtru sanitar, siloz beton, magazie cereale, a

fost adjudecat de către pârâta SC E.C. SRL; nulitatea absolută a Actului

adițional din 12 octombrie 2005 precum și obligarea A.V.A.S., în temeiul

prevederilor art. 402 C. proc. civ., să depună toate actele certificate, care

au stat la baza actelor de executare.

În drept, au

fost invocate: art. 389 alin. (1), art. 399 și art. 101 alin. (3), art. 401

alin. (1) C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din Decizia nr. 167/1958, art. 1074

și 1075 C. civ., art. 966 C. civ., art. 5 C. civ., O.U.G. nr. 51/1998, art.

1247 Noul C. civ., Constituția României, Convenția Europeană pentru apărarea

Drepturilor Omului, Tratatele internaționale ratificate de România.

Intimata A.V.A.S.

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile puterii de lucru judecat

și prescripției dreptului material la acțiune.

Intimata SC E.C.

SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului

material la acțiune și excepția tardivității contestației.

În ședința

publică din 20 iunie 2012, și instanța, din oficiu, a invocat excepția

tardivității contestației, iar prin sentința civilă nr. 86 din 27 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca

tardivă contestația la executare, formulată de contestatorul V.C.T., în contradictoriu

cu intimatele A.V.A.S. și SC E.C. SRL ( fostă SC C. SRL).

În motivarea

sentinței, Curtea de Apel București a constatat că, anterior înregistrării

cererii de față, contestatorul a solicitat Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, în data de 3 iulie 2009 (Dosar nr.

2051/54/2009), în contradictoriu cu aceleași intimate, să se constate nulitatea

absolută a procesului verbal de licitație din 26 martie 2004 emis de prima

pârâtă și a actului de adjudecare prin care imobilul proprietatea sa, situat în

Comuna Coșoveni, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 10 ha și ferma

zootehnică - grajd bovine, bucătărie furajeră, filtru sanitar, siloz beton și

magazie cereale, a fost adjudecat de către cea de-a doua pârâtă.

Așadar, conținutul

acelei cereri se regăsește în cuprinsul prezentei acțiuni - capetele 2 și 3.

S-a constatat

că în cuprinsul acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 2051/54/2009 al

Curții de Apel Craiova, reclamantul V.C.T. a arătat că în luna noiembrie 2008 a

aflat întâmplător de pe internet că există un alt proprietar al fermei

zootehnice, iar din documentele primite de la A.V.A.S. a constatat că imobilul

a fost vândut la licitație la 26 martie 2004, fără a fi înștiințat.

Aceste

susțineri se regăsesc în considerentele sentinței nr. 378 din 20 octombrie

2009, prin care Curtea de Apel Craiova și-a declinat competentă în favoarea

Curții de Apel București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 11706/2/2010.

Prin sentința

civilă nr. 141 din 22 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a respins ca

tardivă cererea formulată de contestatorul V.C.T.

Întrucât

această sentință nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte

de Casație și Justiție, Curtea de Apel București nu a putut reține, în cauză,

existența autorității de lucru judecat.

Constatând că

la aproape trei ani de la înregistrarea cererii pe rolul Curții de Apel

Craiova, contestatorul a înregistrat o altă cerere pe rolul Curții de Apel

București - prin care solicită, în principal, constatarea nulității absolute a

unui proces-verbal de licitație, întocmit de către A.V.A.S. în data de 26

martie 2004, dar și a actului de adjudecare subsecvent, însă schimbă motivarea

în fapt cu privire la data la care a luat cunoștință despre respectivele acte -

în acțiunea pendinte indicând data de 1 martie 2012, față de noiembrie 2008 -

cum a precizat în cererea adresată Curții de Apel Craiova, instanța a apreciat

că această atitudine denotă reaua credință a reclamantului, precum și

încălcarea dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel

București a reținut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 401 alin. (1)

C. proc. civ. și a respins contestația la executare ca fiind tardiv formulată,

din înscrisurile aflate la dosar rezultând că încă din anul 2004 contestatorul

cunoștea faptul că A.V.A.S. procedase la executarea silită și vânzarea la

licitație publică a bunurilor, adresele din 19 februarie 2004 și 17 martie

2004 fiind comunicate contestatorului la adresa indicată în contractul de

garanție imobiliară.

În termen

legal, împotriva acestei sentințe, reclamantul V.C.T. a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

În dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

reclamantul susține, în esență, că instanța a omis să se pronunțe asupra

tuturor excepțiilor și cererilor formulate.

În acest

context, arată că în ședința publică din data de 20 iunie 2012, prin precizarea

orală, a contestat rapoartele de evaluare, iar prin precizarea scrisă a

contestat calitatea de creditor a A.V.A.S., însă instanța prin sentința

recurată nu s-a pronunțat asupra acestora.

Consideră că

necomunicarea încheierii din 20 iunie 2012 în care au fost consemnate

dezbaterile de la acea dată, i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată

decât prin anularea hotărârii atacate, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., necomunicarea echivalând, în opinia sa, cu nulitatea hotărârii în raport

de prevederile art. 266 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, din

perspectiva motivului instituit de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că

sentința recurată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., instanța limitându-se numai la trei alineate în care în mod

generic face trimitere la o situație din alt dosar, fără a analiza cererile

formulate și fără să motiveze de ce acestea au fost înlăturate.

Susține că

prezenta cerere a fost determinată de efectuarea ultimului act de procedură de

către A.V.A.S. în dosarul de executare, act ce a fost primit la data de 01

martie 2012, respectiv procesul-verbal din 2004 însoțit de adresa A.V.A.S. din 2012,

care precizează că se comunică în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (4)

din Legea nr. 51/1998.

Întrucât

comunicarea originalului este obligatorie pentru legalitatea efectuării

executării silite și este o condiție imperativă prevăzută de O.U.G. nr.

51/1998, rezultă că ultimul act de executare efectuat de A.V.A.S. este

comunicarea originalelor conform obligației impuse de art. 74 alin. (4) din O.U.G.

nr. 51/1998, motiv pentru care termenul de contestație curge de la data de 01

martie 2012, termen care este de 6 luni conform legii speciale sau de 15 zile

conform codului de procedură civilă, contestația fiind depusă în termen.

Împrejurarea că

instanța a omis să ia în considerare adresa de comunicare din 20 februarie

2012, apreciază recurentul, a condus către o analiză greșită a prezentei cauze.

De asemenea,

consideră că instanța a apreciat în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile

art. 401 alin. (1) C. proc. civ., în sensul refuzului de a primi actele

expediate prin poștă de către A.V.A.S., întrucât nu a fost prezent la domiciliu

în acele perioade, instanța apreciind în mod eronat că reclamantul a refuzat

primirea.

Susține că

instanța a apreciat în mod greșit faptul că reclamantul a dat dovadă de

rea-credință, pârâții fiind cei care, în opinia recurentului, au dovedit reaua

credință.

Un ultim aspect

invocat vizează împrejurarea că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 399

alin. (3) C. proc. civ.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., art. 304 pct. 5,

7 C. proc. civ., art. 399 C. proc. civ., O.U.G. art. 51/1998, art. 6 C.E.D.O.,

art. 20 din Constituție.

Intimata-pârâtă

A.V.A.S. București a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului.

Intimata-pârâtă

SC E.C. SRL București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

autorității de lucru judecat și a solicitat respingerea recursului.

Preliminar, Înalta

Curte califică excepția autorității de lucru judecat ca fiind apărare de fond

ce va fi avută în vedere în examinarea recursului, conform considerentelor care

succed.

Analizând

sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, având în vedere și apărările

formulate de intimatele-pârâte prin întâmpinări, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Critica

referitoare la greșeala instanței de apel constând în pretinsa necomunicare

către recurent a încheierii de amânare a pronunțării din 20 iunie 2012, este

neîntemeiată.

Dispozițiile

procedurale nu prevăd comunicarea încheierii de amânare a pronunțării asupra

cauzei, care are regimul specific încheierilor, regula fiind aceea că aceste

acte procedurale ale instanței nu se comunică, părțile având obligația să ia

cunoștință de cele consemnate în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării

din dosar, ca în cazul tuturor celorlalte încheieri.

În mod eronat

recurentul apreciază că necomunicarea unei asemenea încheieri este echivalentă

cu nulitatea hotărârii pronunțate asupra cauzei, deoarece doar lipsa unei

astfel de încheieri ar atrage nulitatea hotărârii pronunțate, întrucât

vătămarea decurge din imposibilitatea exercitării controlului judiciar,

împrejurare ce nu se confirmă în speță (fila 239 din Dosarul nr. 2243/2/2012 al

Curții de Apel București).

Astfel, contrar

susținerilor recurentului, acestuia nu i s-a produs o vătămare în înțelesul

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de

nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar

criticile formulate sub acest aspect nu au fundament legal.

De altfel,

analizând criticile formulate, rezultă cu evidență că recurentul-reclamant este

nemulțumit de faptul că instanța a analizat cu prioritate excepția tardivității

contestației la executare, fără a analiza toate cererile formulate de acesta

(contestarea calității de creditor a A.V.A.S., contestarea rapoartelor de

evaluare, etc), însă, Înalta Curte constată că reclamantul nu a formulat nicio

cerere, nicio excepție peremtorie pentru a înlătura analizarea cu prioritate a

excepției tardivității contestației la executare, aspect ce rezultă și din

încheierea de amânare a pronunțării, în care au fost consemnate dezbaterile din

data de 20 iunie 2013, consemnări a căror integralitate nu a fost contestată de

către recurent.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurent, hotărârea

este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Textul de lege

evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar

decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței.

Este de reținut

că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de

către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către parte, sunt

aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal

anterior evocat.

Amplu

argumentat și bine motivat, a fost lămurit și corect reținut aspectul privind

tardivitatea contestației la executare, ceea ce a făcut de prisos analizarea

celorlalte „cereri" de care se prevalează recurentul.

Instanța a

reținut cu justețe că termenul de formulare a unei contestații la executare

întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 este cel reglementat de dreptul

comun, respectiv de art. 401 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că

cererea se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat

cunoștință de actul de executare contestat sau de refuzul de a îndeplini un act

de executare, evocatul act normativ necuprinzând dispoziții speciale cu privire

la acest aspect.

Este știut că

potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans",

nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni

nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere

valorificând un asemenea temei.

Împrejurarea că

recurentul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a-și ridica corespondența

nu poate lipsi de efecte juridice comunicările făcute de către A.V.A.S. cu

respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 la domiciliul acestuia, indicat în

contractul de garanție imobiliară, cu atât mai mult cu cât, contestatorul a

fost înștiințat încă din anul 2004 de începerea executării silite și vânzarea

la licitație publică a bunurilor, dovadă fiind adresele A.V.A.S. din 2004, și din

17 martie 2004 (filele 34-48).

Contrar

susținerilor recurentului, nu se poate face abstracție că anterior

înregistrării contestației la executare pendinte, acesta a solicitat Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 iulie

2009 (Dosar nr. 2051/54/2009), în contradictoriu cu aceleași intimate, să se

constate nulitatea absolută a procesului verbal de licitație din 26 martie 2004

emis de prima pârâtă și a actului de adjudecare prin care imobilul proprietatea

sa, situat în Comuna Coșoveni, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 10

ha și ferma zootehnică - grajd bovine, bucătărie furajeră, filtru sanitar,

siloz beton și magazie cereale, a fost adjudecat de către cea de-a doua pârâtă,

conținut ce se regăsește în cuprinsul prezentei acțiuni.

Prin urmare,

împrejurarea că la aproape trei ani de la înregistrarea cererii pe rolul Curții

de Apel Craiova (3 iulie 2009), contestatorul înregistrează o altă cerere pe

rolul Curții de Apel București (19 martie 2012) - prin care solicită, în

principal, constatarea nulității absolute a unui proces-verbal de licitație,

întocmit de către A.V.A.S. în data de 26 martie 2004, dar și a actului de adjudecare

subsecvent, însă schimbă motivarea în fapt cu privire la data la care a luat

cunoștință despre respectivele acte - în acțiunea de față indicând data de 1

martie 2012, față de noiembrie 2008 - cum precizează în cererea adresata Curții

de Apel Craiova, denotă reaua credință a părții precum și încălcarea

dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., aspect reținut corect de prima

instanță.

Distinct de

cele reținute, potrivit înscrisului existent la fila 94 din dosarul Curții de

Apel București, data la care recurentului i s-a comunicat procesul-verbal de

licitație din 2004, de care acesta face vorbire în prezenta contestație la

executare, a fost 3 ianuarie 2009, contestația la executare fiind formulată la

data de 19 martie 2012, prin urmare, cu mult după împlinirea termenului

imperativ de 15 zile reglementat de art. 401 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind

un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate,

sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale

de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale.

Față de corecta

soluționare a cauzei pe excepția tardivității contestației la executare și

legala aplicare a dispozițiilor art. 401 alin. (1) C. proc. civ., instanța de

recurs nu poate aprecia asupra celorlalte critici aduse de către recurent

hotărârii atacate prin care se antamează fondul pricinii.

Pentru toate

argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la

adăpost de orice critică, Curtea de Apel București dând o corectă eficiență

dispozițiilor legale incidente speței, motiv pentru care, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul V.C.T. împotriva sentinței civile nr. 86 din

27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

menținând sentința atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul V.C.T. împotriva sentinței civile nr. 86 din

27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată ffi

ședință publică, astăzi 22 mai 2013.