ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2023/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. 2243/2/2012 contestatorul V.C.T., în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și SC E.C. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de executare în baza cărora a fost adjudecat terenul proprietatea contestatoarei, situat în Comuna Coșoveni, jud. Dolj; nulitatea absolută a procesului verbal de licitație, întocmit de către A.V.A.S. la data de 26 martie 2004; nulitatea absolută a actului de adjudecare, prin care imobilul proprietatea contestatorului situat în comuna Coșoveni, jud. Dolj, constând din teren în suprafață de 10 ha și fermă zootehnică - grajd bovine, bucătărie furajeră, filtru sanitar, siloz beton, magazie cereale, a fost adjudecat de către pârâta SC E.C.

SRL; nulitatea absolută a Actului adițional din 12 octombrie 2005 precum și obligarea A.V.A.S., în temeiul prevederilor art. 402 C. proc. civ., să depună toate actele certificate, care au stat la baza actelor de executare. În drept, au fost invocate: art. 389 alin. (1), art. 399 și art. 101 alin. (3), art. 401 alin. (1) C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din Decizia nr. 167/1958, art. 1074 și 1075 C. civ., art. 966 C. civ., art. 5 C. civ., O.U.G. nr. 51/1998, art. 1247 Noul C. civ., Constituția României, Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, Tratatele internaționale ratificate de România. Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile puterii de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune.

Intimata SC E.C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția tardivității contestației. În ședința publică din 20 iunie 2012, și instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității contestației, iar prin sentința civilă nr. 86 din 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca tardivă contestația la executare, formulată de contestatorul V.C.T., în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și SC E.C. SRL ( fostă SC C. SRL).

În motivarea sentinței, Curtea de Apel București a constatat că, anterior înregistrării cererii de față, contestatorul a solicitat Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în data de 3 iulie 2009 (Dosar nr. 2051/54/2009), în contradictoriu cu aceleași intimate, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de licitație din 26 martie 2004 emis de prima pârâtă și a actului de adjudecare prin care imobilul proprietatea sa, situat în Comuna Coșoveni, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 10 ha și ferma zootehnică - grajd bovine, bucătărie furajeră, filtru sanitar, siloz beton și magazie cereale, a fost adjudecat de către cea de-a doua pârâtă. Așadar, conținutul acelei cereri se regăsește în cuprinsul prezentei acțiuni - capetele 2 și 3. S-a constatat că în cuprinsul acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 2051/54/2009 al Curții de Apel Craiova, reclamantul V.C.T.

a arătat că în luna noiembrie 2008 a aflat întâmplător de pe internet că există un alt proprietar al fermei zootehnice, iar din documentele primite de la A.V.A.S. a constatat că imobilul a fost vândut la licitație la 26 martie 2004, fără a fi înștiințat. Aceste susțineri se regăsesc în considerentele sentinței nr. 378 din 20 octombrie 2009, prin care Curtea de Apel Craiova și-a declinat competentă în favoarea Curții de Apel București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 11706/2/2010. Prin sentința civilă nr. 141 din 22 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a respins ca tardivă cererea formulată de contestatorul V.C.T. Întrucât această sentință nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București nu a putut reține, în cauză, existența autorității de lucru judecat.

Constatând că la aproape trei ani de la înregistrarea cererii pe rolul Curții de Apel Craiova, contestatorul a înregistrat o altă cerere pe rolul Curții de Apel București - prin care solicită, în principal, constatarea nulității absolute a unui proces-verbal de licitație, întocmit de către A.V.A.S. în data de 26 martie 2004, dar și a actului de adjudecare subsecvent, însă schimbă motivarea în fapt cu privire la data la care a luat cunoștință despre respectivele acte - în acțiunea pendinte indicând data de 1 martie 2012, față de noiembrie 2008 - cum a precizat în cererea adresată Curții de Apel Craiova, instanța a apreciat că această atitudine denotă reaua credință a reclamantului, precum și încălcarea dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc.

civ. Curtea de Apel București a reținut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ. și a respins contestația la executare ca fiind tardiv formulată, din înscrisurile aflate la dosar rezultând că încă din anul 2004 contestatorul cunoștea faptul că A.V.A.S. procedase la executarea silită și vânzarea la licitație publică a bunurilor, adresele din 19 februarie 2004 și 17 martie 2004 fiind comunicate contestatorului la adresa indicată în contractul de garanție imobiliară. În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamantul V.C.T. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamantul susține, în esență, că instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor excepțiilor și cererilor formulate. În acest context, arată că în ședința publică din data de 20 iunie 2012, prin precizarea orală, a contestat rapoartele de evaluare, iar prin precizarea scrisă a contestat calitatea de creditor a A.V.A.S., însă instanța prin sentința recurată nu s-a pronunțat asupra acestora. Consideră că necomunicarea încheierii din 20 iunie 2012 în care au fost consemnate dezbaterile de la acea dată, i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., necomunicarea echivalând, în opinia sa, cu nulitatea hotărârii în raport de prevederile art. 266 alin. (3) C. proc. civ. Totodată, din perspectiva motivului instituit de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că sentința recurată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța limitându-se numai la trei alineate în care în mod generic face trimitere la o situație din alt dosar, fără a analiza cererile formulate și fără să motiveze de ce acestea au fost înlăturate. Susține că prezenta cerere a fost determinată de efectuarea ultimului act de procedură de către A.V.A.S. în dosarul de executare, act ce a fost primit la data de 01 martie 2012, respectiv procesul-verbal din 2004 însoțit de adresa A.V.A.S.

din 2012, care precizează că se comunică în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (4) din Legea nr. 51/1998. Întrucât comunicarea originalului este obligatorie pentru legalitatea efectuării executării silite și este o condiție imperativă prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998, rezultă că ultimul act de executare efectuat de A.V.A.S. este comunicarea originalelor conform obligației impuse de art. 74 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, motiv pentru care termenul de contestație curge de la data de 01 martie 2012, termen care este de 6 luni conform legii speciale sau de 15 zile conform codului de procedură civilă, contestația fiind depusă în termen. Împrejurarea că instanța a omis să ia în considerare adresa de comunicare din 20 februarie 2012, apreciază recurentul, a condus către o analiză greșită a prezentei cauze.

De asemenea, consideră că instanța a apreciat în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., în sensul refuzului de a primi actele expediate prin poștă de către A.V.A.S., întrucât nu a fost prezent la domiciliu în acele perioade, instanța apreciind în mod eronat că reclamantul a refuzat primirea. Susține că instanța a apreciat în mod greșit faptul că reclamantul a dat dovadă de rea-credință, pârâții fiind cei care, în opinia recurentului, au dovedit reaua credință. Un ultim aspect invocat vizează împrejurarea că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., art. 304 pct. 5, 7 C. proc.

civ., art. 399 C. proc. civ., O.U.G. art. 51/1998, art. 6 C.E.D.O., art. 20 din Constituție. Intimata-pârâtă A.V.A.S. București a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Intimata-pârâtă SC E.C. SRL București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și a solicitat respingerea recursului. Preliminar, Înalta Curte califică excepția autorității de lucru judecat ca fiind apărare de fond ce va fi avută în vedere în examinarea recursului, conform considerentelor care succed.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, având în vedere și apărările formulate de intimatele-pârâte prin întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Critica referitoare la greșeala instanței de apel constând în pretinsa necomunicare către recurent a încheierii de amânare a pronunțării din 20 iunie 2012, este neîntemeiată. Dispozițiile procedurale nu prevăd comunicarea încheierii de amânare a pronunțării asupra cauzei, care are regimul specific încheierilor, regula fiind aceea că aceste acte procedurale ale instanței nu se comunică, părțile având obligația să ia cunoștință de cele consemnate în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din dosar, ca în cazul tuturor celorlalte încheieri.

În mod eronat recurentul apreciază că necomunicarea unei asemenea încheieri este echivalentă cu nulitatea hotărârii pronunțate asupra cauzei, deoarece doar lipsa unei astfel de încheieri ar atrage nulitatea hotărârii pronunțate, întrucât vătămarea decurge din imposibilitatea exercitării controlului judiciar, împrejurare ce nu se confirmă în speță (fila 239 din Dosarul nr. 2243/2/2012 al Curții de Apel București). Astfel, contrar susținerilor recurentului, acestuia nu i s-a produs o vătămare în înțelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar criticile formulate sub acest aspect nu au fundament legal.

De altfel, analizând criticile formulate, rezultă cu evidență că recurentul-reclamant este nemulțumit de faptul că instanța a analizat cu prioritate excepția tardivității contestației la executare, fără a analiza toate cererile formulate de acesta (contestarea calității de creditor a A.V.A.S., contestarea rapoartelor de evaluare, etc), însă, Înalta Curte constată că reclamantul nu a formulat nicio cerere, nicio excepție peremtorie pentru a înlătura analizarea cu prioritate a excepției tardivității contestației la executare, aspect ce rezultă și din încheierea de amânare a pronunțării, în care au fost consemnate dezbaterile din data de 20 iunie 2013, consemnări a căror integralitate nu a fost contestată de către recurent.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurent, hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Amplu argumentat și bine motivat, a fost lămurit și corect reținut aspectul privind tardivitatea contestației la executare, ceea ce a făcut de prisos analizarea celorlalte „cereri" de care se prevalează recurentul. Instanța a reținut cu justețe că termenul de formulare a unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 este cel reglementat de dreptul comun, respectiv de art. 401 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că cererea se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare contestat sau de refuzul de a îndeplini un act de executare, evocatul act normativ necuprinzând dispoziții speciale cu privire la acest aspect.

Este știut că potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei. Împrejurarea că recurentul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a-și ridica corespondența nu poate lipsi de efecte juridice comunicările făcute de către A.V.A.S. cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 la domiciliul acestuia, indicat în contractul de garanție imobiliară, cu atât mai mult cu cât, contestatorul a fost înștiințat încă din anul 2004 de începerea executării silite și vânzarea la licitație publică a bunurilor, dovadă fiind adresele A.V.A.S.

din 2004, și din 17 martie 2004 (filele 34-48). Contrar susținerilor recurentului, nu se poate face abstracție că anterior înregistrării contestației la executare pendinte, acesta a solicitat Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 iulie 2009 (Dosar nr. 2051/54/2009), în contradictoriu cu aceleași intimate, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de licitație din 26 martie 2004 emis de prima pârâtă și a actului de adjudecare prin care imobilul proprietatea sa, situat în Comuna Coșoveni, jud. Dolj, compus din teren în suprafață de 10 ha și ferma zootehnică - grajd bovine, bucătărie furajeră, filtru sanitar, siloz beton și magazie cereale, a fost adjudecat de către cea de-a doua pârâtă, conținut ce se regăsește în cuprinsul prezentei acțiuni.

Prin urmare, împrejurarea că la aproape trei ani de la înregistrarea cererii pe rolul Curții de Apel Craiova (3 iulie 2009), contestatorul înregistrează o altă cerere pe rolul Curții de Apel București (19 martie 2012) - prin care solicită, în principal, constatarea nulității absolute a unui proces-verbal de licitație, întocmit de către A.V.A.S. în data de 26 martie 2004, dar și a actului de adjudecare subsecvent, însă schimbă motivarea în fapt cu privire la data la care a luat cunoștință despre respectivele acte - în acțiunea de față indicând data de 1 martie 2012, față de noiembrie 2008 - cum precizează în cererea adresata Curții de Apel Craiova, denotă reaua credință a părții precum și încălcarea dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc.

civ., aspect reținut corect de prima instanță. Distinct de cele reținute, potrivit înscrisului existent la fila 94 din dosarul Curții de Apel București, data la care recurentului i s-a comunicat procesul-verbal de licitație din 2004, de care acesta face vorbire în prezenta contestație la executare, a fost 3 ianuarie 2009, contestația la executare fiind formulată la data de 19 martie 2012, prin urmare, cu mult după împlinirea termenului imperativ de 15 zile reglementat de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Față de corecta soluționare a cauzei pe excepția tardivității contestației la executare și legala aplicare a dispozițiilor art. 401 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs nu poate aprecia asupra celorlalte critici aduse de către recurent hotărârii atacate prin care se antamează fondul pricinii. Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, Curtea de Apel București dând o corectă eficiență dispozițiilor legale incidente speței, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.C.T. împotriva sentinței civile nr. 86 din 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând sentința atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.C.T. împotriva sentinței civile nr. 86 din 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată ffi ședință publică, astăzi 22 mai 2013.