ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2739/105/2009, contestatorul B.M., prin procurator L.M.L., în contradictoriu cu intimata Primăria Orașului B., a formulat contestație împotriva deciziei din 8 aprilie 2009 a Primăriei B. Prin sentința civilă nr. 2125 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de intimată și a anulat acțiunea formulată. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel reclamantul B.M., arătând că în mod nelegal a fost pronunțată ca urmare a admiterii excepției invocate de pârâta Primăria B. privind lipsa calității de reprezentant a numitei L.M.L., fără a se dispune amânarea cauzei pentru a se cita contestatorul B.M.

în scopul participării la ședința de judecată, și ignorând faptul că dreptul de reprezentare și de proprietate izvorăște din dispoziția ndin 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu a fost respectată de către Primăria Bușteni, astfel asistența de către un eventual avocat nefiind necesară. Prin decizia nr. 66 din 01 aprilie 2010 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul, ca nefondat, reținând că acțiunea dedusă judecății a fost formulată de numita L.M.L. în calitate de mandatar al reclamantului B.M., mandat acordat pentru a fi reprezentat cu puteri depline în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 112/1995 la Primăria Orașului Bușteni, precum și în fața instanțelor de orice grad, în vederea efectuării formalităților necesare pentru restituirea imobilului din Bușteni.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând că instanța de apel nu a luat în considerare contestația formulata împotriva deciziei Primăriei B. din 2009, referitoare la restituirea integrala a proprietăților luate abuziv de către Primăria B. și nu s-au respectat dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia nr. 1431 din 18 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată, a admis apelul declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr. 2125 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Prahova, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Prin sentința civilă nr. 1296 din 16 iunie 2011 Tribunalul Prahova a respins contestația formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, arătând că instanța fondului nu a avut în vedere faptul că problema dedusă judecății a fost rezolvată în mod definitiv și irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1431 din 18 februarie 2011 care a reținut legalitatea procurilor date de reclamant pentru L.M.L. astfel încât în mod greșit s-a rezolvat procesul pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. Prin decizia civilă nr. 1542 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, recursul reclamantului. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B.M., prin procurator L.M.L., invocând art. 317 alin. (1) și (2); art. 322 1 alin. (1), (2) și (7); art. 322 alin. (1) și (2) și pct. 5 și art. 327 alin. (1)-(2), solicitând revizuirea deciziei atacate, pentru motive de nelegalitate și erori prezentate pe larg în cuprinsul cererii.

Prin decizia nr. 904 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reținând că prin hotărârea atacată nu s-a evocat fondul cauzei și, ca atare, nu sunt incidente dispozițiile art. 322 (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare B.M., invocând în drept dispozițiile art. 317 (1) 2 și pct. (2), art. 318 (1) și art. 319 (1) C. proc. civ., susținând, în esență, că nu a respectat solicitările privind dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de Primăria B. A mai arătat că instanța de rejudecare, respectiv, Tribunalul Prahova, nu a respectat îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție și, fără să analizeze fondul cauzei, a respins, în mod greșit, contestația formulată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1942 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând că prin hotărârea obiect al prezentei căi extraordinare de atac a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 1542 din 13 decembrie 2011, prin hotărârea instanței de recurs nefiind evocat fondul cauzei. S-a mai reținut că, motivele de fapt și de drept ale prezentei cereri au fost invocate atât în recurs (soluționat prin decizia civilă nr. 1542 din 13 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești), cât și în revizuirea soluționată prin decizia care face obiectul prezentei contestații în anulare. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire B.M., întemeiată, conform precizării de la termenul din 10 septembrie 2012, pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. În motivare, revizuentul arată că solicită revizuirea a două hotărâri judecătorești contradictorii, respectiv, decizia civilă nr. 904 din 07 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 2739/105/2009*/a1 și decizia civilă nr. 1942 din 15 mai 2012, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 2739/105/2009*/a1.1, în cadrul cărora au fost formulate excepții eronate și prin care nu s-a analizat fondul cauzei având ca obiect revendicare, cu toate că prin decizia nr. 5637 din 07 august 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus restituirea integrală a bunurilor în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 247/2005.

Evocând, pe larg, situația de fapt dedusă judecății în cicluri procesuale anterioare, revizuentul arată că prin hotărârile a căror revizuire se solicită nu s-a analizat fondul cauzei și nu s-a dispus restituirea unei diferențe inclusă în suprafața ce făcuse obiect al deciziei nr. 5637/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se excepții repetate și neîntemeiate, deturnându-se atenția de la fondul cauzei pentru a proteja interesele Primăriei B. Astfel, prin decizia nr. 1942 din 15 mai 2011, Curtea de Apel a respins cererea de contestație în anulare pe cale de excepție, deși aceasta nu era incidență în cauză, iar prin decizia nr. 904 din 7 mai 2012, cu toate că revizuentul a dat toate detaliile cu privire la nerestituire și la blocarea intrării la proprietăți, solicitând și efectuarea unei noi expertize topo, s-a pronunțat o soluție similară, evident, nelegală.

Apreciază contrarietatea celor două hotărâri supuse revizuirii ca fiind dată de împrejurarea că, deși proprietățile din Bușteni, preluate de stat în mod abuziv, au fost restituite în natură conform legilor speciale în materie, prin decizia civilă nr. 5637/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești, nu au respectat cele statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțând hotărâri nelegale și contradictorii, ce au analizat superficial pretențiile deduse, din perspectiva unor excepții a căror incidență nu se regăsește în cauză, respectiv, deciziile indicate ca obiect al prezentei cereri de revizuire.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru argumentele ce succed: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul". Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a constatat inadmisibilitatea contestației în anulare declarată de revizuentul din prezenta cauză împotriva deciziei civile nr. 1942 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, o asemenea hotărâre nefăcând parte din cele față de care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B.M. împotriva deciziei nr. 1942 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2013.