ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2739/105/2009,

contestatorul B.M., prin procurator L.M.L.,

în contradictoriu cu intimata Primăria Orașului B., a

formulat contestație împotriva deciziei din 8 aprilie 2009 a Primăriei B.

Prin sentința civilă nr. 2125 din 10

decembrie 2009, Tribunalul Prahova

a

admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de intimată și

a anulat acțiunea formulată.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat apel reclamantul B.M.,

arătând

că în mod nelegal a fost pronunțată ca urmare a admiterii excepției invocate de

pârâta Primăria B. privind lipsa calității de reprezentant a numitei L.M.L.,

fără a se dispune amânarea

cauzei pentru a se cita contestatorul B.M.

în scopul participării la ședința de judecată, și ignorând faptul că dreptul de

reprezentare și de proprietate izvorăște din dispoziția ndin 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care nu a fost respectată de către Primăria

Bușteni, astfel asistența de către un eventual avocat nefiind necesară.

Prin decizia nr. 66 din 01 aprilie

2010 Curtea de Apel Ploiești

a

respins apelul, ca nefondat, reținând că acțiunea dedusă judecății a fost

formulată de numita L.M.L. în calitate de mandatar al reclamantului B.M.,

mandat acordat pentru a fi reprezentat cu puteri depline în fața Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 112/1995 la Primăria Orașului

Bușteni, precum și în fața instanțelor de orice grad, în vederea efectuării

formalităților necesare pentru restituirea imobilului din Bușteni.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul,

arătând

că instanța de apel nu a luat în considerare contestația formulata împotriva

deciziei Primăriei B. din 2009, referitoare la restituirea integrala a

proprietăților luate abuziv de către Primăria B. și nu s-au respectat dispozițiile

art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 1431 din 18 februarie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție

a

admis recursul, a casat decizia atacată, a admis apelul declarat de același

reclamant împotriva sentinței civile nr. 2125 din 10 decembrie 2009 a

Tribunalului Prahova, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 16

iunie 2011 Tribunalul Prahova

a

respins contestația formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei a formulat recurs

reclamantul,

arătând că

instanța fondului nu a avut în vedere faptul că problema dedusă judecății a

fost rezolvată în mod definitiv și irevocabil de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 1431 din 18 februarie 2011 care a reținut legalitatea

procurilor date de reclamant pentru L.M.L. astfel încât în mod greșit s-a

rezolvat procesul pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Prin decizia civilă nr. 1542 din 13

decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești

a

respins, ca nefondat, recursul reclamantului.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire reclamantul B.M.,

prin procurator L.M.L., invocând art. 317 alin. (1) și (2); art. 322

1

alin. (1), (2) și (7); art. 322 alin. (1) și (2) și pct. 5 și art. 327 alin.

(1)-(2), solicitând revizuirea deciziei atacate, pentru motive de nelegalitate

și erori prezentate pe larg în cuprinsul cererii.

Prin decizia nr. 904 din 7 martie

2012, Curtea de Apel Ploiești

a

respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reținând că prin hotărârea

atacată nu s-a evocat fondul cauzei și, ca atare, nu sunt incidente

dispozițiile art. 322 (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare B.M.,

invocând

în drept dispozițiile art. 317 (1)

2

și pct. (2), art. 318 (1) și

art. 319 (1) C. proc. civ., susținând, în esență, că nu a respectat solicitările

privind dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de Primăria B.

A mai arătat că instanța de

rejudecare, respectiv, Tribunalul Prahova, nu a respectat îndrumările date de

Înalta Curte de Casație și Justiție și, fără să analizeze fondul cauzei, a

respins, în mod greșit, contestația formulată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1942 din 15 mai 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a

respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând că prin hotărârea

obiect al prezentei căi extraordinare de atac a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a deciziei nr. 1542 din 13 decembrie 2011, prin hotărârea

instanței de recurs nefiind evocat fondul cauzei.

S-a mai reținut că, motivele de fapt

și de drept ale prezentei cereri au fost invocate atât în recurs (soluționat

prin decizia civilă nr. 1542 din 13 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești), cât și în revizuirea soluționată prin decizia care face obiectul

prezentei contestații în anulare.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire B.M.,

întemeiată,

conform precizării de la termenul din 10 septembrie 2012, pe dispozițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivare, revizuentul arată că solicită

revizuirea a două hotărâri judecătorești contradictorii, respectiv, decizia civilă

nr. 904 din 07 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul

nr. 2739/105/2009*/a1 și decizia civilă nr. 1942 din 15 mai 2012, pronunțată de

aceeași instanță în Dosarul nr. 2739/105/2009*/a1.1, în cadrul cărora au fost formulate

excepții eronate și prin care nu s-a analizat fondul cauzei având ca obiect revendicare,

cu toate că prin decizia nr. 5637 din 07 august 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a dispus restituirea integrală a bunurilor în litigiu, în temeiul

Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 247/2005.

Evocând, pe larg, situația de fapt dedusă

judecății în cicluri procesuale anterioare, revizuentul arată că prin hotărârile

a căror revizuire se solicită nu s-a analizat fondul cauzei și nu s-a dispus restituirea

unei diferențe inclusă în suprafața ce făcuse obiect al deciziei nr. 5637/2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se excepții repetate și neîntemeiate,

deturnându-se atenția de la fondul cauzei pentru a proteja interesele Primăriei

B.

Astfel, prin decizia nr. 1942 din 15

mai 2011, Curtea de Apel a respins cererea de contestație în anulare pe cale de

excepție, deși aceasta nu era incidență în cauză, iar prin decizia nr. 904 din 7

mai 2012, cu toate că revizuentul a dat toate detaliile cu privire la nerestituire

și la blocarea intrării la proprietăți, solicitând și efectuarea unei noi expertize

topo, s-a pronunțat o soluție similară, evident, nelegală.

Apreciază contrarietatea celor două hotărâri

supuse revizuirii ca fiind dată de împrejurarea că, deși proprietățile din Bușteni,

preluate de stat în mod abuziv, au fost restituite în natură conform legilor speciale

în materie, prin decizia civilă nr. 5637/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești, nu au respectat

cele statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțând hotărâri

nelegale și contradictorii, ce au analizat superficial pretențiile deduse, din perspectiva

unor excepții a căror incidență nu se regăsește în cauză, respectiv, deciziile indicate

ca obiect al prezentei cereri de revizuire.

Cererea de revizuire este inadmisibilă,

pentru argumentele ce succed:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară

de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești

definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite

după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești

definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor

juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în

cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie

un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care

au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Obiectul revizuirii este determinat chiar

prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se

poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul".

Analizând actele și lucrările dosarului,

se constată că în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a constatat

inadmisibilitatea contestației în anulare declarată de revizuentul din prezenta

cauză împotriva deciziei civile nr. 1942 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești,

o asemenea hotărâre nefăcând parte din cele față de care legiuitorul a prevăzut

calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport de care analizarea

altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.

Pentru aceste considerente, cererea de

revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de B.M. împotriva deciziei nr. 1942 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 martie 2013.