ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5246/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 329 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a respins excepția tardivității contestației invocată de pârâții Primarul și Primăria comunei Miclești, județul Vaslui; s-a admis contestația formulată de reclamantul P.A. împotriva Dispoziției din 30 noiembrie 2003, emisă de Primarul comunei Miclești, județul Vaslui, pe care a anulat-o; s-a constatat că reclamantului Popovici Adam se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru un imobil casă de locuit ce a fost situată în satul Miclești, comuna Miclești, județul Vaslui, compusă din trei camere, beci, anexe gospodărești, în suprafață de 75 mp, construită din lemn și pământ, acoperită cu tablă și scândură.

S-a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministrul Finanțelor Publice, privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul mai sus menționat. S-a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța hotărârea, tribunalul a reținut următoarele: Referitor la excepția tardivității, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada comunicării dispoziției contestate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel încât, excepția invocată de pârâți nu este întemeiată. Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1189 din 11 mai 2005 a Judecătoriei Vaslui, ce a intrat în puterea lucrului judecat, s-a dovedit preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, ce se încadrează astfel, în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, autorul reclamantului fiind proprietarul acestuia.

Reclamantul a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Primăria comunei Miclești, județul Vaslui, pentru a fi obligați la plata sumei de 15.000 lei, ca urmare a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului, proprietatea autorului său, la data de 27 decembrie 1951. Cererea de acordare de despăgubiri bănești a fost respinsă, întrucât art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, care reglementau această posibilitate, au fost abrogate prin Titlul VII, art. 33 din Legea nr. 247/2005, statul nefiind implicat în derularea acestei proceduri, ci Ministerul Finanțelor în nume propriu. Totodată, cererea de cheltuieli de judecată a fost respinsă ca nedovedită. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria comunei Miclești.Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 144 din 14 octombrie 2009, a respins ca nefundat, apelul Primăriei comunei Miclești.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că cererea prin care reclamantul P.A. a solicitat despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului în litigiu a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 07 aprilie 2006. Cererea a fost soluționată, într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1886 din 04 octombrie 2006, prin care s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice; respingerea acțiunii formulate de reclamantul P.A. împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și, pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Iași, prin Decizia civilă nr. 50 din 26 martie 2008, a desființat sentința civilă nr. 1886/2006 a Tribunalului Vaslui și a trimis cauza pentru rejudecare primei instanței. Instanța de control judiciar, în apel, a constatat că - prima instanță nu a soluționat în fond cererea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cerere prin care a solicitat măsuri reparatorii și a înțeles să conteste Dispoziția din 2003 emisă de Primarul comunei Miclești. În limitele investirii prin decizia de casare, tribunalul a soluționat cererea, în al doilea ciclu procesual, pe baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005 ce a modificat Legea nr. 10/2001. Deși, succint motivată, hotărârea cuprinde conform art. 261 C. proc.

civ., considerentele ce au format convingerea judecătorilor în darea soluției, atât pe excepție, cât și pe fond. În declarația de apel sunt invocate în drept, dispoziții ale C. proc. civ. aplicabile la judecata recursului, ce sunt reținute de Curte ca fiind critici în aplicarea art. 294 și art. 296 C. proc. civ., care prevăd că apelantului nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac. Prin Dispoziția din 30 decembrie 2003, Primarul comunei Miclești a respins notificarea înregistrată din 2001, formulată de P.A., motivat de faptul că nu a făcut dovada proprietății imobilului casă de locuit și nici a trecerii acestuia în proprietatea statului.

Curtea a reținut că, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, comunicarea dispoziției trebuia făcută în modalitatea cerută de legea specială, iar în situația în care legea nu prevede, sunt aplicabile conform art. 721, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură. În cauză nu s-a făcut dovada certă a comunicării dispoziției contestate prin scrisoare recomandată, actul fiind depus la dosar în cursul judecății, așa cum s-a reținut în primul ciclu procesual, în care Curtea a statuat asupra obiectului judecății și a trimis cauza pentru rejudecare. În soluționarea excepției tardivității, tribunalul a aplicat corect dispozițiile procedurale ale Legii nr. 10/2001 și nu prevederile Decretului nr. 167/1958.

Instanța de prim grad a soluționat cauza potrivit competenței stabilite de legea specială, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 - secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul entității investite cu soluționarea notificării, sau unitatea deținătoare, așa cum este definită prin lege și Normele metodologice de aplicare. Prin sentința civilă nr. 1189 din 11 mai 2005, Judecătoria Vaslui a constatat nulitatea absolută a donației materializată în înscrisul intitulat „declarație” din data de 27 noiembrie 1951 - prin care tatăl reclamantului, P.A., a donat Sfatului Popular al Comunei Miclești, județul Vaslui, casa situată în satul Mircești, comuna Miclești, județul Vaslui. Hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, face dovada preluării abuzive a imobilului și că acesta s-a aflat în proprietatea autorului reclamantului, condiții cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a se acorda măsuri reparatorii.

Faptul că imobilul nu a fost înregistrat în evidențele comunei, nu înlătură dreptul la măsuri reparatorii pentru reclamant. Dispozițiile Legii nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ nu sunt incidente în cauză, comunicarea din 2004 nefiind un act de autoritate pentru a impune competența materială a instanței de contencios administrativ. Competența de a soluționa notificarea revenea Primăriei comunei Miclești prin Primar, unitate administrativ-teritorială în a cărei rază s-a aflat imobilul la data preluării cât și a formulării notificării. Sentința atacată nu cuprinde dispoziții contradictorii, instanța de prim grad pronunțându-se asupra a ceea ce a fost investită și a indicațiilor obligatorii ale instanței de control judiciar.

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură la care face trimitere tribunalul prin dispozitivul sentinței, în sarcina unității administrativ-teritoriale cu personalitate juridică - comuna, a Primarului și a Primăriei. În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu este stabilită obligația de despăgubire, în concret, legea specială prevede doar „ofertă de despăgubire”. Faptul că nu s-a individualizat „oferta” nu se sancționează cu nulitatea hotărârii, în condițiile în care reclamantul nu a atacat hotărârea cu apel, iar motivarea nu este contradictorie, despăgubirile fiind acordate în procedura specială.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca neîntemeiat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâta Primăria comunei Miclești. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: Instanța de apel nu a luat în considerare documentația care a stat la baza emiterii Dispoziției din 30 decembrie 2003 de către Primarul comunei Miclesti, județul Vaslui, pe baza căreia s-a respins notificarea și cererea de despăgubiri formulată de reclamantul P.A. (moștenitor al tatălui decedat, cu același nume).

Având în vedere, că nu s-a făcut dovada înregistrării imobilului, respectiv a proprietății acestuia și anexelor pretinse, în registrele agricole ale Primăriei comunei Micleșsti, s-a procedat în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, la respingerea notificării și a despăgubirilor solicitate, aspecte ce nu au fost luate în considerație de către prima instanță și nici în procedura de judecare a apelului. În acest sens, esențial este faptul că respectivul imobil, pretins a fi fost preluat abuziv de stat, s-a degradat, a fost abandonat, părăsit, iar în perioada anului 1975 s-a distrus, ulterior nemaiexistând urme de imobil, timp în care, pe respectivul teren a fost construit alt imobil, cu alt proprietar.iar în această perioadă de timp, de la pretinsa preluare, din anul 1951 și până în anul 2001, aceste aspecte nu l-au mai interesat pe reclamantul P.A.

Dispoziția din 30 decembrie 2003, cât și alte documente privind evidența terenurilor agricole, au fost comunicate în termen către reclamantul P.A., care direct și personal a semnat adresa de primire din 08 ianuarie 2004, fără a contesta în mod expres și în termenul legal de 30 de zile, această dispoziție, conform legii speciale, dar nici ca act administrativ, prin procedura de „contencios administrativ” la secția de contencios administrativ a Tribunalului Vaslui, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2004, astfel că, în mod nelegal și netemeinic, respingând excepția tardivității, instanța de judecată a dispus după 6(sase) ani, anularea Dispoziției din 30 decembrie 2003 emisă de Primarul comunei Miclești.

Se aduc critici instanței de apel și pentru faptul că nu a clarificat motivarea sentinței civile nr. 329/18 martie 2009 a Tribunalul Vaslui, care a pronunțat o hotărâre judecătorească ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, prin aceea că în pag. 3 alin. (9), se rețin aspecte nelegale și netemeinice. Astfel, cererea reclamantului de acordare de despăgubiri bănești ar fi fost respinsă, deoarece art. 36-40 din Legea nr. 10/12001 ce reglementau o astfel de posibilitate, au fost abrogate prin Titlu VII art. 33 din Legea nr. 247/2005, iar în plus, statul nu era implicat în derularea acestei proceduri, această calitate revenind Ministerului Finanțelor Publice în nume propriu.

În dispozitivul hotărârii judecătorești, se constată că reclamantului P.A. i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent ce se vor acorda în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru un imobil care a fost situat în sat Miclesti, com. Miclesti jud. Vaslui, fară a exista un inventar al acestuia, iar în realitate, este vorba de satul Chircesti, nu satul Miclesti, cum eronat a fost menționat în dispozitiv. Instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece, eventualele pretenții ale reclamantului P.A. se impune să fie pretinse prin echivalent de la Statul Român, prin acțiune formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, și nu împotriva Primăriei comunei Miclesti.

În acest context, instanța de judecată a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, în sensul că a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, iar instanța si-a depășit atribuțiunile puterii judecătorești, edictând norme juridice proprii, pentru care a trecut în sfera puterii legiuitoare, ocazie cu care a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică.

Instanța de judecată a pronunțat, totodată, o hotărâre judecătorească lipsită de temei legal ce a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivat de faptul că s-au încălcat cerințele imperative ale prescripției extinctive, aspecte de nulitate absolută și motive de administrare a justiției, de "ordine publică", de exonerare a răspunderii personale, materiale și financiare a Primăriei comunei Miclesti, a Primarului, care nu are nicio responsabilitate față de pretențiile reclamantului, cu privire la imobilul donat în anul 1951, ocazie cu care nici comunitatea locală prezentă nu acceptă asemenea pretenții ale reclamantului P.A. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În drept, se invocă dispozițiile art. 299-3l6, cu referire la art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 C. proc.

civ., Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 301/2009, Constituția României și Legea nr. 247/2005. În recurs, Înalta Curte constată că prin cererea intitulată „Precizări” depusă la dosar la data de 15 aprilie 2010, recurenta-pârâtă a structurat, din punct de vedere juridic, succesiunea de fapte și afirmații expuse în cererea de recurs, subliniind relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care permit analiza în calea extraordinară de atac a recursului, a hotărârii pronunțate în apel.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: Referitor la prima critică, prin care se contestă însăși existența dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, se constată că instanțele anterioare au avut în vedere, în primul rând, sentința civilă nr. 1189 din 11 mai 2005 a Judecătoriei Vaslui, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a donației materializată în înscrisul intitulat „declarație” din 27 noiembrie 1951, prin care tatăl intimatului reclamant, P.A., a donat Sfatului Popular al comunei Miclești, județul Vaslui, casa situată în satul Chircești, comuna Miclești, județul Vaslui.

Această hotărâre judecătorească pronunțată în Dosarul nr. 343/2004 al Judecătoriei Vaslui, în contradictoriu cu Consiliul local al comunei Miclești, județul Vaslui statuează în considerente, că reclamantul P.A. este fiul și continuatorul în drepturi al tatălui său P.A., că acesta din urmă a fost obligat să doneze Sfatului Popular al comunei Miclești casa sa situată în satul Chircești, comuna Miclești, instanța constatând, în mod irevocabil, nulitatea absolută a acestei donații.

Considerentele și dispozitivul acestei hotărâri au putere de lucru judecat în ceea ce privește existența imobilului în litigiu, proprietate a autorului reclamantului P.A., precum și în ceea ce privește preluarea abuzivă a imobilului de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989). Toate aceste aspecte se impun cu putere de lucru judecat, nemaiputând fi repuse în discuție într-un proces ulterior, fără a încălca principiul autorității de lucru judecat și principiul securității raporturilor juridice consacrate, atât în doctrina internă, cât și în jurisprudența C.E.D.O. Prin urmare, în mod corect au reținut instanțele anterioare că imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, lege aplicabilă raportului juridic dedus judecății.

Celelalte susțineri ale recurentei pârâte, privind faptul că imobilul nu mai există și că, până în anul 2001, intimatul-reclamant nu s-a interesat de el, sunt irelevante în evaluarea aplicării în cauză a Legii nr. 10/2001. Critica relativă la obiectul litigiului cu care a fost învestită instanța de judecată, urmează a fi înlăturată cu motivarea că Tribunalul Vaslui, ca instanță de trimitere, a fost reinvestit după casare, în limitele Deciziei nr. 50 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă și irevocabilă, cu soluționarea acțiunii reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, acesta înțelegând să conteste, implicit, Dispoziția din 30 decembrie 2003 emisă de Primarul comunei Miclești, prin care s-a respins notificarea adresată în temeiul legii speciale.

Prin urmare, în limitele reinvestirii, tribunalul a soluționat cererea în al doilea ciclu procesual, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005. De precizat este că, împotriva Deciziei nr. 50 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași, părțile nu au declarat recurs, aceasta rămânând irevocabilă. Referitor la critica privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, Înalta Curte constată că în mod corect, au calificat judecătorii fondului acțiunea ca fiind o contestație împotriva Dispoziției din 30 decembrie 2003 (față de limitele reinvestirii), pe care a analizat-o în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, respingând excepția tardivității contestației și reținând în acest sens că, în cauză, nu s-a făcut dovada certă a comunicării dispoziției contestate.

În soluționarea excepției tardivității, tribunalul a aplicat în mod corect dispozițiile legii speciale și nu prevederile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, făcând o aplicare corectă a principiului de drept „specialia generalibus derogant”. În consecință, nu suntem în situația când instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, astfel cum susține recurenta pârâtă, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. în cauză. Instanța judecătorească săvârșește un exces de putere, devenind incident acest motiv de recurs, atunci când îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, ceea ce nu este cazul în speță.

Recurenta-pârâtă invocă, în continuare, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, sens în care susține că eventualele pretenții ale reclamantului ar fi trebuit îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu împotriva primăriei, „din motive de nevinovăție și imposibilitate economică și financiară” (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocate în mod formal de recurenta pârâtă, deoarece susținerile acesteia nu se referă la greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale vreunui act juridic, în sens de convenție sau act juridic material, la care se referă acest motiv de nelegalitate.

În procedura Legii nr. 10/2001, competența de a soluționa notificarea formulată de reclamant în anul 2001, revine Primăriei comunei Miclești, unitate administrativ-teritorială în a cărei rază s-a aflat imobilul la data preluării, cât și a formulării notificării. În ceea ce privește măsura reparatorie dispusă de instanța de rejudecare, după desființarea cu trimitere, în mod corect s-a stabilit că intimatul-reclamant are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat și care nu mai poate fi restituit în natură, făcându-se trimitere în acest sens, la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care intimatul-reclamant nu a atacat hotărârea instanței de fond cu apel - sub acest aspect.

În consecință, constatând că nu este incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele anterioare făcând o corectă aplicare a legii incidente corespunzător situației de fapt, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria comunei Miclești, prin Primar împotriva Deciziei nr. 144 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.