ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5246/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5246/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 329 din 18 martie

2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a respins excepția tardivității

contestației invocată de pârâții Primarul și Primăria comunei Miclești, județul

Vaslui; s-a admis contestația formulată de reclamantul P.A. împotriva

Dispoziției din 30 noiembrie 2003, emisă de Primarul comunei Miclești, județul

Vaslui, pe care a anulat-o; s-a constatat că reclamantului Popovici Adam se

cuvin măsuri reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate în conformitate cu

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru un imobil casă de locuit ce a fost

situată în satul Miclești, comuna Miclești, județul Vaslui, compusă din trei

camere, beci, anexe gospodărești, în suprafață de 75 mp, construită din lemn și

pământ, acoperită cu tablă și scândură.

S-a respins cererea

reclamantului formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministrul

Finanțelor Publice, privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul

mai sus menționat.

S-a respins cererea

reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

hotărârea, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția

tardivității, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada comunicării

dispoziției contestate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001,

astfel încât, excepția invocată de pârâți nu este întemeiată.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prin sentința civilă nr. 1189 din 11 mai 2005 a Judecătoriei Vaslui,

ce a intrat în puterea lucrului judecat, s-a dovedit preluarea abuzivă a

imobilului în litigiu, ce se încadrează astfel, în dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001, autorul reclamantului fiind proprietarul

acestuia.

Reclamantul a chemat

în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și

Primăria comunei Miclești, județul Vaslui, pentru a fi obligați la plata sumei

de 15.000 lei, ca urmare a preluării abuzive în proprietatea statului a

imobilului, proprietatea autorului său, la data de 27 decembrie 1951.

Cererea de acordare

de despăgubiri bănești a fost respinsă, întrucât art. 36-40 din Legea nr. 10/2001,

care reglementau această posibilitate, au fost abrogate prin Titlul VII, art. 33

din Legea nr. 247/2005, statul nefiind implicat în derularea acestei proceduri,

ci Ministerul Finanțelor în nume propriu.

Totodată, cererea de

cheltuieli de judecată a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Primăria comunei Miclești.Curtea de Apel Iași, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 144 din 14

octombrie 2009, a respins ca nefundat, apelul Primăriei comunei Miclești.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut că cererea prin care reclamantul P.A. a

solicitat despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului în litigiu a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 07 aprilie 2006.

Cererea a fost

soluționată, într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1886 din 04

octombrie 2006, prin care s-a dispus admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice; respingerea acțiunii formulate de reclamantul P.A. împotriva acestui

pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate

procesuală pasivă și, pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel Iași,

prin Decizia civilă nr. 50 din 26 martie 2008, a desființat sentința civilă nr.

1886/2006 a Tribunalului Vaslui și a trimis cauza pentru rejudecare primei

instanței.

Instanța de control

judiciar, în apel, a constatat că - prima instanță nu a soluționat în fond

cererea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cerere prin

care a solicitat măsuri reparatorii și a înțeles să conteste Dispoziția din 2003

emisă de Primarul comunei Miclești. În limitele investirii prin decizia de

casare, tribunalul a soluționat cererea, în al doilea ciclu procesual, pe baza

dispozițiilor Legii nr. 247/2005 ce a modificat Legea nr. 10/2001.

Deși, succint

motivată, hotărârea cuprinde conform art. 261 C. proc. civ., considerentele ce

au format convingerea judecătorilor în darea soluției, atât pe excepție, cât și

pe fond. În declarația de apel sunt invocate în drept, dispoziții ale C. proc.

civ. aplicabile la judecata recursului, ce sunt reținute de Curte ca fiind

critici în aplicarea art. 294 și art. 296 C. proc. civ., care prevăd că

apelantului nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac.

Prin Dispoziția din

30 decembrie 2003, Primarul comunei Miclești a respins notificarea înregistrată

din 2001, formulată de P.A., motivat de faptul că nu a făcut dovada

proprietății imobilului casă de locuit și nici a trecerii acestuia în

proprietatea statului.

Curtea a reținut că,

în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, comunicarea

dispoziției trebuia făcută în modalitatea cerută de legea specială, iar în

situația în care legea nu prevede, sunt aplicabile conform art. 721,

dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de

procedură. În cauză nu s-a făcut dovada certă a comunicării dispoziției

contestate prin scrisoare recomandată, actul fiind depus la dosar în cursul

judecății, așa cum s-a reținut în primul ciclu procesual, în care Curtea a

statuat asupra obiectului judecății și a trimis cauza pentru rejudecare. În

soluționarea excepției tardivității, tribunalul a aplicat corect dispozițiile

procedurale ale Legii nr. 10/2001 și nu prevederile Decretului nr. 167/1958.

Instanța de prim grad

a soluționat cauza potrivit competenței stabilite de legea specială, art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 - secția civilă a tribunalului în circumscripția

căruia se află sediul entității investite cu soluționarea notificării, sau

unitatea deținătoare, așa cum este definită prin lege și Normele metodologice

de aplicare.

Prin sentința civilă nr.

1189 din 11 mai 2005, Judecătoria Vaslui a constatat nulitatea absolută a

donației materializată în înscrisul intitulat „declarație” din data de 27

noiembrie 1951 - prin care tatăl reclamantului, P.A., a donat Sfatului Popular

al Comunei Miclești, județul Vaslui, casa situată în satul Mircești, comuna

Miclești, județul Vaslui. Hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, face

dovada preluării abuzive a imobilului și că acesta s-a aflat în proprietatea

autorului reclamantului, condiții cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a se acorda

măsuri reparatorii.

Faptul că imobilul nu

a fost înregistrat în evidențele comunei, nu înlătură dreptul la măsuri

reparatorii pentru reclamant.

Dispozițiile Legii nr.

544/2004 privind contenciosul administrativ nu sunt incidente în cauză,

comunicarea din 2004 nefiind un act de autoritate pentru a impune competența

materială a instanței de contencios administrativ.

Competența de a

soluționa notificarea revenea Primăriei comunei Miclești prin Primar, unitate

administrativ-teritorială în a cărei rază s-a aflat imobilul la data preluării

cât și a formulării notificării.

Sentința atacată nu

cuprinde dispoziții contradictorii, instanța de prim grad pronunțându-se asupra

a ceea ce a fost investită și a indicațiilor obligatorii ale instanței de

control judiciar.

Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este

reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură la care face

trimitere tribunalul prin dispozitivul sentinței, în sarcina unității

administrativ-teritoriale cu personalitate juridică - comuna, a Primarului și a

Primăriei. În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu este stabilită obligația de

despăgubire, în concret, legea specială prevede doar „ofertă de despăgubire”.

Faptul că nu s-a individualizat „oferta” nu se sancționează cu nulitatea

hotărârii, în condițiile în care reclamantul nu a atacat hotărârea cu apel, iar

motivarea nu este contradictorie, despăgubirile fiind acordate în procedura

specială.

Pentru considerentele

expuse, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca

neîntemeiat.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâta Primăria comunei

Miclești.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Instanța de apel nu a

luat în considerare documentația care a stat la baza emiterii Dispoziției din 30

decembrie 2003 de către Primarul comunei Miclesti, județul Vaslui, pe baza

căreia s-a respins notificarea și cererea de despăgubiri formulată de

reclamantul P.A. (moștenitor al tatălui decedat, cu același nume).

Având în vedere, că

nu s-a făcut dovada înregistrării imobilului, respectiv a proprietății acestuia

și anexelor pretinse, în registrele agricole ale Primăriei comunei Micleșsti,

s-a procedat în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, la respingerea

notificării și a despăgubirilor solicitate, aspecte ce nu au fost luate în

considerație de către prima instanță și nici în procedura de judecare a

apelului.

În acest sens,

esențial este faptul că respectivul imobil, pretins a fi fost preluat abuziv de

stat, s-a degradat, a fost abandonat, părăsit, iar în perioada anului 1975 s-a

distrus, ulterior nemaiexistând urme de imobil, timp în care, pe respectivul

teren a fost construit alt imobil, cu alt proprietar.iar în această perioadă de

timp, de la pretinsa preluare, din anul 1951 și până în anul 2001, aceste

aspecte nu l-au mai interesat pe reclamantul P.A.

Dispoziția din 30

decembrie 2003, cât și alte documente privind evidența terenurilor agricole, au

fost comunicate în termen către reclamantul P.A., care direct și personal a

semnat adresa de primire din 08 ianuarie 2004, fără a contesta în mod expres și

în termenul legal de 30 de zile, această dispoziție, conform legii speciale,

dar nici ca act administrativ, prin procedura de „contencios administrativ” la secția

de contencios administrativ a Tribunalului Vaslui, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 544/2004, astfel că, în mod nelegal și netemeinic,

respingând excepția tardivității, instanța de judecată a dispus după 6(sase)

ani, anularea Dispoziției din 30 decembrie 2003 emisă de Primarul comunei

Miclești.

Se aduc critici

instanței de apel și pentru faptul că nu a clarificat motivarea sentinței

civile nr. 329/18 martie 2009 a Tribunalul Vaslui, care a pronunțat o hotărâre

judecătorească ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii, prin aceea că în pag. 3 alin. (9),

se rețin aspecte nelegale și netemeinice.

Astfel, cererea

reclamantului de acordare de despăgubiri bănești ar fi fost respinsă, deoarece art.

36-40 din Legea nr. 10/12001 ce reglementau o astfel de posibilitate, au fost

abrogate prin Titlu VII art. 33 din Legea nr. 247/2005, iar în plus, statul nu

era implicat în derularea acestei proceduri, această calitate revenind

Ministerului Finanțelor Publice în nume propriu.

În dispozitivul

hotărârii judecătorești, se constată că reclamantului P.A. i se cuvin măsuri reparatorii

prin echivalent ce se vor acorda în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005

pentru un imobil care a fost situat în sat Miclesti, com. Miclesti jud. Vaslui,

fară a exista un inventar al acestuia, iar în realitate, este vorba de satul

Chircesti, nu satul Miclesti, cum eronat a fost menționat în dispozitiv.

Instanța de judecată

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece, eventualele

pretenții ale reclamantului P.A. se impune să fie pretinse prin echivalent de la Statul Român, prin acțiune formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, și nu

împotriva Primăriei comunei Miclesti.

În acest context,

instanța de judecată a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actului dedus judecății, în sensul că a respins cererea reclamantului în

contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, de acordare

de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, iar instanța si-a depășit

atribuțiunile puterii judecătorești, edictând norme juridice proprii, pentru

care a trecut în sfera puterii legiuitoare, ocazie cu care a pronunțat o

hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică.

Instanța de judecată

a pronunțat, totodată, o hotărâre judecătorească lipsită de temei legal ce a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivat de faptul că s-au

încălcat cerințele imperative ale prescripției extinctive, aspecte de nulitate

absolută și motive de administrare a justiției, de "ordine publică", de

exonerare a răspunderii personale, materiale și financiare a Primăriei comunei

Miclesti, a Primarului, care nu are nicio responsabilitate față de pretențiile

reclamantului, cu privire la imobilul donat în anul 1951, ocazie cu care nici

comunitatea locală prezentă nu acceptă asemenea pretenții ale reclamantului P.A.

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În drept, se invocă

dispozițiile art. 299-3l6, cu referire la art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 C. proc.

civ., Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, Legea nr. 301/2009, Constituția României și Legea nr. 247/2005.

În recurs, Înalta

Curte constată că prin cererea intitulată „Precizări” depusă la dosar la data

de 15 aprilie 2010, recurenta-pârâtă a structurat, din punct de vedere juridic,

succesiunea de fapte și afirmații expuse în cererea de recurs, subliniind

relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile de nelegalitate, limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care permit analiza în calea extraordinară

de atac a recursului, a hotărârii pronunțate în apel.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

având în vedere motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că nu

este fondat, pentru considerentele ce succed:

Referitor la prima

critică, prin care se contestă însăși existența dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, se constată că instanțele anterioare au avut în vedere,

în primul rând, sentința civilă nr. 1189 din 11 mai 2005 a Judecătoriei Vaslui, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a

donației materializată în înscrisul intitulat „declarație” din 27 noiembrie 1951,

prin care tatăl intimatului reclamant, P.A., a donat Sfatului Popular al comunei

Miclești, județul Vaslui, casa situată în satul Chircești, comuna Miclești,

județul Vaslui.

Această hotărâre

judecătorească pronunțată în Dosarul nr. 343/2004 al Judecătoriei Vaslui, în

contradictoriu cu Consiliul local al comunei Miclești, județul Vaslui statuează

în considerente, că reclamantul P.A. este fiul și continuatorul în drepturi al

tatălui său P.A., că acesta din urmă a fost obligat să doneze Sfatului Popular

al comunei Miclești casa sa situată în satul Chircești, comuna Miclești, instanța

constatând, în mod irevocabil, nulitatea absolută a acestei donații.

Considerentele și

dispozitivul acestei hotărâri au putere de lucru judecat în ceea ce privește

existența imobilului în litigiu, proprietate a autorului reclamantului P.A.,

precum și în ceea ce privește preluarea abuzivă a imobilului de către stat în

perioada de referință a Legii nr. 10/2001 (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989).

Toate aceste aspecte

se impun cu putere de lucru judecat, nemaiputând fi repuse în discuție într-un

proces ulterior, fără a încălca principiul autorității de lucru judecat și

principiul securității raporturilor juridice consacrate, atât în doctrina

internă, cât și în jurisprudența C.E.D.O.

Prin urmare, în mod

corect au reținut instanțele anterioare că imobilul în litigiu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, lege aplicabilă raportului juridic dedus

judecății.

Celelalte susțineri

ale recurentei pârâte, privind faptul că imobilul nu mai există și că, până în

anul 2001, intimatul-reclamant nu s-a interesat de el, sunt irelevante în

evaluarea aplicării în cauză a Legii nr. 10/2001.

Critica relativă la

obiectul litigiului cu care a fost învestită instanța de judecată, urmează a fi

înlăturată cu motivarea că Tribunalul Vaslui, ca instanță de trimitere, a fost

reinvestit după casare, în limitele Deciziei nr. 50 din 26 martie 2008 a Curții

de Apel Iași, rămasă definitivă și irevocabilă, cu soluționarea acțiunii

reclamantului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, acesta înțelegând

să conteste, implicit, Dispoziția din 30 decembrie 2003 emisă de Primarul

comunei Miclești, prin care s-a respins notificarea adresată în temeiul legii

speciale.

Prin urmare, în

limitele reinvestirii, tribunalul a soluționat cererea în al doilea ciclu

procesual, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

De precizat este că,

împotriva Deciziei nr. 50 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași, părțile nu

au declarat recurs, aceasta rămânând irevocabilă.

Referitor la critica privind

prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, Înalta Curte constată că în

mod corect, au calificat judecătorii fondului acțiunea ca fiind o contestație

împotriva Dispoziției din 30 decembrie 2003 (față de limitele reinvestirii), pe

care a analizat-o în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

respingând excepția tardivității contestației și reținând în acest sens că, în

cauză, nu s-a făcut dovada certă a comunicării dispoziției contestate. În

soluționarea excepției tardivității, tribunalul a aplicat în mod corect

dispozițiile legii speciale și nu prevederile Decretului nr. 167/1958 privind

prescripția extinctivă, făcând o aplicare corectă a principiului de drept

„specialia generalibus derogant”.

În consecință, nu

suntem în situația când instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, astfel cum susține recurenta pârâtă, nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. în cauză. Instanța judecătorească

săvârșește un exces de putere, devenind incident acest motiv de recurs, atunci

când îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al

puterii legislative îl poate face, ceea ce nu este cazul în speță.

Recurenta-pârâtă

invocă, în continuare, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

sens în care susține că eventualele pretenții ale reclamantului ar fi trebuit

îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu

împotriva primăriei, „din motive de nevinovăție și imposibilitate economică și

financiară” (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată

că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocate în

mod formal de recurenta pârâtă, deoarece susținerile acesteia nu se referă la

greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice

ale vreunui act juridic, în sens de convenție sau act juridic material, la care

se referă acest motiv de nelegalitate.

În procedura Legii nr.

10/2001, competența de a soluționa notificarea formulată de reclamant în anul

2001, revine Primăriei comunei

Miclești, unitate

administrativ-teritorială în a cărei rază s-a aflat imobilul la data preluării,

cât și a formulării notificării.

În ceea ce privește

măsura reparatorie dispusă de instanța de rejudecare, după desființarea cu

trimitere, în mod corect s-a stabilit că intimatul-reclamant are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat în mod abuziv de

stat și care nu mai poate fi restituit în natură, făcându-se trimitere în acest

sens, la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001,

în condițiile în care intimatul-reclamant nu a atacat hotărârea instanței de

fond cu apel - sub acest aspect.

În consecință,

constatând că nu este incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., instanțele anterioare făcând o corectă aplicare a legii

incidente corespunzător situației de fapt, Înalta Curte, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Primăria comunei Miclești, prin Primar împotriva Deciziei

nr. 144 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.