ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8131/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4/2003,

Tribunalul Giurgiu a respins ca inadmisibilă acțiunea introdusă de reclamantul D.G.

împotriva pârâtei Primăria comunei Stoenești județul Giurgiu.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut că petentul nu s-a conformat procedurii instituită prin

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în sensul că, nu a contestat în

termen legal de 30 zile, decizia Primarului privind oferta de despăgubiri

pentru imobilul preluat abuziv.

Sentința a fost menținută prin decizia

civilă nr. 282/2003 a Curții de Apel București ca efect al respingerii apelului

pentru același considerent, al constatării tardivității formulării contestației

în contra dispoziției primarului.

Împotriva hotărârilor, a declarat

recurs reclamantul D.G. care le-a criticat pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanțele au ignorat

starea de fapt din care se desprinde o altă reglementare legală și anume,

faptul că imobilul preluat în baza Legii nr. 119/1948, a constat în teren cu

casă și moară. Deoarece construcțiile au fost demolate, s-a solicitat

restituirea terenului în natură, iar pentru construcții s-au solicitat

despăgubiri bănești.

Recurentul a făcut demersuri

repetate și reveniri fiind nemulțumit pentru faptul de a nu fi primit

argumentări legale în privința situației juridice actuale a terenului, iar

pentru măsurile reparatorii în echivalent, pentru a nu fi existat avizul

organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice așa cum prevăd

dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Sub aspect juridic, recurentul a

considerat că au fost încălcate prevederile art. 33 și urm. din Legea nr. 10/2001,

dispozițiile Codului civil cu privire la proprietate și art. 1 din Protocolul

adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului.

Examinând recursul reclamanților

atât prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 306 C.

proc. civ., se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului dedus judecății

îl constituie anularea dispoziției emise de primarul comunei Stoenești, cu nr. 48

din 15 mai 2002.

Instanța de fond și apel, a

considerat că față de faptul comunicării acestei dispoziții la data de 19 iulie

2002 și față de data introducerii acțiunii în anulare la data de 30 august 2002,

rezultă că această acțiune a fost introdusă cu încălcarea termenului de 30 zile

prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Pentru compararea datei introducerii

acțiunii cu cea a comunicării dispoziției, a fost luată în considerare

recunoașterea reclamantului (în acțiunea introductivă) deoarece, nici o dovadă

a acestei comunicări, nu a fost făcută.

În aceste împrejurări, respectiv ale

acceptării declarațiilor părților, instanțele trebuiau însă a avea în vedere și

faptul că, reclamantul a precizat faptul refuzului scris al dispoziției

primarului, iar acest refuz l-a expediat Primăriei, adică organului emitent al

actului neacceptat.

Este adevărat că potrivit Legii nr. 10/2001,

petentul avea deschisă calea acțiunii în justiție dar, adresându-se cu un refuz

scris unității care a emis dispoziția privind modul de retrocedare al

imobilului revendicat, iar aceasta din urmă răspunzând din nou cu adresa nr.

1135 din 30 iulie 2002, trebuia examinat și acest aspect invocat de reclamant. În

concret, trebuia examinată și susținerea directă sau individuală a

reclamantului dacă termenul de 30 zile curge de la data de 15 mai 2002 sau de

la data de 30 iulie 2002. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa după cum s-a

arătat, dovada comunicării dispoziției contestate, nu s-a făcut.

Și sub acest aspect, instanțele

trebuiau să analizeze dacă, în absența unei astfel de comunicări, termenul de

decădere prevăzut de legea ce guvernează regimul acordării măsurilor

reparatorii, începe sau nu să curgă. Aceasta deoarece este recunoscut faptul

că, dispoziția primarului este un veritabil act juridic care printre altele,

trebuie să îndeplinească și condiția de formă a comunicării sale, tocmai în

scopul probării opozabilității lui față de terți.

Așadar, modalitatea de exteriorizare

a voinței organului administrativ este aceea a unei decizii sau dispoziții

care, în scopul procedurii de efecte juridice, trebuie să fie comunicată.

Ori, nefăcându-se dovada

comunicării, rezultă că nu curge nici termenul pentru introducerea acțiunii.

În plus, trebuie observat că, așa

după cum termenul de 30 zile este prevăzut de lege ca un termen de decădere,

tot așa data de la care acesta începe să curgă, este cea a comunicării,

prevăzută în mod clar și imperativ de textul art. 24 din Legea nr. 10/2001/2001.

Așadar, nu numai durata termenului

trebuie privită ca având caracter imperativ, ci și nevoia comunicării actului

contestat ulterior, deoarece ambele au fost prevăzute în mod imperativ de lege.

Fiind vorba de hotărâri date cu

interpretarea și aplicarea greșită a legi fără ca acestea să se fi pronunțat

asupra fondului pricinii, urmează ca, pentru motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., hotărârile

să fie casate cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei civile nr. 282/A din 19 mai

2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 4

din 10 ianuarie 2003 a Tribunalului Giurgiu și trimite cauza spre rejudecare pe

fond la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.