ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 209/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 2009,

reclamantul Z.G. a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. - Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 9/1998 la plata sumei de 301.921,41 lei, reprezentând

compensații bănești conform Legii nr. 9/1998 pentru bunurile rămase în

Bulgaria, precum și obligarea pârâtei la plata de daune materiale în sumă de

60.000 lei și de daune morale în sumă de 40.000 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pârâta nu a executat Decizia nr. 254 din 25 februarie 2008

prin care a validat hotărârea din 9 iunie 2005 a Comisiei Județene Tulcea de

aplicare a Legii nr. 9/1998 și a dispus plata de compensații în cuantum de

301.921,41 lei.

Reclamantul a

învederat că de la data emiterii acestei decizii, pârâta nu a procedat la

executare, în sensul acordării unei tranșe de 40% în anul 2008, respectiv suma

de 120.768,56 lei și diferența în anul 2009.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 299/ CA din 13 iulie 2009, prin care a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului

compensații bănești în sumă de 301.921,41 lei și daune morale în sumă de 10.000

lei.

Instanța de fond a

constatat că în mod nelegal pârâta nu a procedat la punerea în executare a Deciziei

nr. 254 din 25 februarie 2008 de validare a Hotărârii din 9 iunie 2005 a Comisiei Județene Tulcea pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin care s-a dispus plata de

compensații bănești în sumă de 301.921,41 lei către reclamant.

Pentru prejudiciul cauzat

reclamantului prin neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii de

acordare a compensațiilor bănești, s-a dispus obligarea pârâtei la plata de

daune morale într-un cuantum apreciat îndestulător de instanța de fond pentru a

acoperi prejudiciul moral invocat prin acțiune.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.

9/1998, solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Recurenta a susținut

că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea, fără a avea în vedere că

dreptul la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 254 din 25 februarie

2008 este afectat de o condiție, a cărei nerealizare și anume, nealocarea

sumelor pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată

peste termenul prevăzut de art. 38 alin. (5) din H.G. nr. 753/1998, cu

modificările și completările ulterioare.

Recurenta a criticat

și hotărârea de acordare a daunelor morale, arătând că intimatul nu a făcut

dovada prejudiciului suferit.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de excepția de ordine publică a necompetenței materiale,

invocată din oficiu în baza art. 159 pct. 2 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite prezentul recurs și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

3 C. proc. civ., va casa hotărârea instanței de fond pentru următoarele

considerente:

Conform dispozițiilor

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998, republicată, hotărârile comisiei

centrale privind acordarea compensațiilor cuvenite cetățenilor români pentru bunurile

trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, pot fi atacate la

secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază domiciliază

solicitantul.

Acțiunea formulată de

reclamant are ca temei juridic Legea nr. 9/1998, ca lege specială, chiar dacă nu

se contestă hotărârea comisiei centrale, dat fiind că vizează acordarea

despăgubirilor actualizate care au fost stabilite prin aplicarea acestui act

normativ.

Prin urmare, instanța

de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun

în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind

aplicabile prevederile derogatorii cuprinse în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998,

republicată.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa

hotărârea pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială cuprinse în

Legea nr. 9/1998 și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va dispune

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 împotriva

sentinței civile nr. 299/ CA din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.