ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2570/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 8818/62/2011, reclamanții Municipiul C., Consiliul Local al Municipiului C. și Primarul Municipiului C. P.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Brașov anularea încheierii nr. VI/269 din 21 iunie 2011 a Curții de Conturi și a Deciziei nr. 4 din 20 ianuarie 2011 a Camerei de Conturi a Județului Brașov. 2. Hotărârea Tribunalului Prin Sentința nr. 4490/CA din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 8818/62/2011 s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că după data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. 3. Hotărârea Curții de Apel Prin Decizia nr. 15/F din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții invocată de reclamanții Municipiul C., Consiliul Local al Municipiului C. și Primarul Municipiului C. P.A.

și, în consecință, a fost declinată competența materială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții Municipiul C., Consiliul Local al Municipiului C. și Primarul Municipiului C. P.A. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Brașov în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ. S-a constatat ivit astfel un conflict negativ de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că obiectul acțiunii introductive privește contestația împotriva încheierii nr. VI/269 din 21 iunie 2011 a Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale.

S-a reținut că litigiul a fost determinat de controlul efectuat de Camera de Conturi a Județului Brașov în perioada 17 - 21 decembrie 2010 la UAT Municipiul C., respectiv de constatările și de măsurile dispuse cu această ocazie. Astfel, la data de 21 decembrie 2010 Camera de Conturi a Județului Brașov a întocmit procesul-verbal de constatare nr. 2258 ca urmare a auditului financiar asupra contului de execuție pe anul 2009. În baza acestui proces-verbal de constatare, Camera de Conturi a Județului Brașov a emis Decizia nr. 4 din 20 ianuarie 2011, prin care s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat crearea de prejudicii și s-a decis declanșarea procedurilor de recuperare a prejudiciului.

Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație înregistrată sub nr. 253 din 7 februarie 2011, ce a fost soluționată prin încheierea nr. VI.269 din 21 iunie 2011 a Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale în sensul respingerii. La data de 13 decembrie 2010 s-a publicat în M. Of. al României Hotărârea nr. 130/4.11.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, până la acea dată, fiind aplicabilă Hotărârea nr. 1/2009.

Potrivit pct. 229 din Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010 "cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței". Aceste prevederi au caracter tranzitoriu, însă nu reglementează și situația actelor întocmite de Curtea de Conturi sau de camerele de conturi județene contestate înainte de publicarea noului regulament și atacate în instanță după publicarea noului regulament.

Instanța a reținut că interpretarea dispozițiilor pct. 229 din Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010, în sensul în care cauzele înregistrate pe rolul instanțelor după data de 13 decembrie 2010 se judecă potrivit noului regulament, chiar dacă au ca obiect acte emise înainte, respectiv sub imperiul vechiului regulament, echivalează cu încălcarea principiul neretroactivității legii, principiu statuat prin art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010 reglementează procedura prealabilă împotriva unor acte emise în baza regulamentului pe care îl aprobă, iar sesizarea instanței de contencios administrativ privește doar încheierea emisă de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzute la pct. 213. Instanța a constatat că, fiind vorba despre acte emise în baza unui Regulament privind valorificarea actelor rezultate din activitățile specifice Curții de Conturi a României, contestarea lor în cadrul procedurii prealabile și sesizarea instanței se vor face în baza aceluiași regulament, o altă interpretare conducând la nașterea unei lex terția. Noul Regulament vizează actele emise în baza sa și nu poate conține norme de procedură pentru acte emise în baza vechiului Regulament.

Pct. 108 din Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 1/2009 prevede: "În cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune la Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene". Mai mult, Curtea a reținut soluția dată în ședința plenului judecătorilor Secției de contencios administrative și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru unificarea practicii, în conformitate cu care s-a stabilit că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României, în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor dispuse prin decizia emisă de camera de conturi județeană, anularea deciziei emisă de camera de conturi județeană, anularea procesului-verbal de constatare încheiat de camera de conturi județeană.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, a Deciziei nr. 4 din 20 ianuarie 2011 a Camerei de Conturi a Județului Brașov, precum și a hotărârii emise în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei arătate, respectiv a încheierii nr. VI/269 din 21 iunie 2011 a Curții de Conturi. Înalta Curte reține că dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă.

Astfel, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Brașov, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat. Având în vedere considerentele expuse cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Municipiul C. prin Primar, Consiliul Local al Municipiului C., Primarul Municipiului C., P.A., Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012. Procesat de GGC - GV