ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Obiectul acțiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03
iunie 2011 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții Comuna Holbav, Consiliul
Local al Comunei Holbav, Primarul Comunei Holbav și O.L.V. au solicitat, în
contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de
Conturi a României, anularea Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 a Camerei de
Conturi a Județului Brașov și anularea Încheierii nr. VI224 din 17 mai 2011 a
Curții de Conturi a României.
Hotărârea primei instanțe aflate
în conflict.
Prin sentința civilă nr. 5237/ CA
din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului
Brașov invocată de pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de
Conturi a României și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată
de reclamanții Comuna Holbav, Consiliul Local al Comunei Holbav, Primarul
Comunei Holbav și O.L.V., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a
Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel
Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție,
Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor pct. 227 și pct. 228 din anexa 1
din Hotărârea nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi și a constatat faptul
că prezentul litigiu intră în categoria celor date în competența curților de
apel, deoarece Încheierea nr. VI224 din 17 mai 2011 este emisă de Curtea de
Conturi a României, organ central care atrage competența curții de apel
potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
aflate în conflict.
Prin sentința nr. 19/ F din 10
februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și
fiscal a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov, a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a
constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de
Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție,
Curtea de apel a apreciat că procedura de soluționare a contestației împotriva
deciziei Curții de Conturi Brașov, respinsă prin Încheierea nr. VI224 din 17
mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, are natura juridică a unei
proceduri administrative prealabile, iar Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4
noiembrie 2010, nu constituie lege organică specială, astfel încât instanța de
contencios administrativ competentă material să soluționeze litigiile rezultate
din activitatea Curții de Conturi este tribunalul, față de obiectul acțiunii,
respectiv anularea Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 a Camerei de Conturi a
Județului Brașov.
Regulatorul de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C.
proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios
administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluționa conflictul
negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta
Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea
Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului
Brașov și anularea Încheierii nr. VI224 din 17 mai 2011 a Curții de Conturi a
României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate
anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de
act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter
individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere
publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a
legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de
chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se
impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau
stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui
obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și
210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice
Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din
aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.
Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor
dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație
în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la
soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea
măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de
Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau
parțial contestația”.
În raport de dispozițiile legale
menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,
fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi
prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care
îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act
administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat
cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții
de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia
de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza
instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii
contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din același
regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul
entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a
contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din
cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității
verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competența instanțelor
de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise
sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispozițiile din
regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se
pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,
referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse
judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,
respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care
reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în
ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art.
10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții
speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea
Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice
speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de
dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare.
În concluzie, față de toate
argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care
se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții
de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția
contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act
administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate
publică județeană.
În cazul în care, în procedura
instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine
desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o
încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie
astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a
cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,
întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice
și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării
este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de
Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluțiile
în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar
între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii
excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale
dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului
Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu
privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.
În cauza dedusă judecății,
contestația împotriva Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 emisă de Camera de
Conturi a Județului Brașov a fost respinsă prin Încheierea nr. VI224 din 17 mai
2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ținând
seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,
va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea
Tribunalului
Brașov, secția
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei privind pe reclamanții Comuna Holbav, Consiliul Local al Comunei
Holbav și Primarul Comunei Holbav, pe intervenientul O.L.V. și pe pârâtele
Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, în
favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 mai 2012.