ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2012

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03

iunie 2011 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții Comuna Holbav, Consiliul

Local al Comunei Holbav, Primarul Comunei Holbav și O.L.V. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de

Conturi a României, anularea Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 a Camerei de

Conturi a Județului Brașov și anularea Încheierii nr. VI224 din 17 mai 2011 a

Curții de Conturi a României.

în conflict.

Prin sentința civilă nr. 5237/ CA

din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Brașov invocată de pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de

Conturi a României și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată

de reclamanții Comuna Holbav, Consiliul Local al Comunei Holbav, Primarul

Comunei Holbav și O.L.V., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a

Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor pct. 227 și pct. 228 din anexa 1

din Hotărârea nr. 130/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea

și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi și a constatat faptul

că prezentul litigiu intră în categoria celor date în competența curților de

apel, deoarece Încheierea nr. VI224 din 17 mai 2011 este emisă de Curtea de

Conturi a României, organ central care atrage competența curții de apel

potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

aflate în conflict.

Prin sentința nr. 19/ F din 10

februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a apreciat că procedura de soluționare a contestației împotriva

deciziei Curții de Conturi Brașov, respinsă prin Încheierea nr. VI224 din 17

mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, are natura juridică a unei

proceduri administrative prealabile, iar Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4

noiembrie 2010, nu constituie lege organică specială, astfel încât instanța de

contencios administrativ competentă material să soluționeze litigiile rezultate

din activitatea Curții de Conturi este tribunalul, față de obiectul acțiunii,

respectiv anularea Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 a Camerei de Conturi a

Județului Brașov.

Înalta Curte, constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a soluționa conflictul

negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta

Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului

Brașov și anularea Încheierii nr. VI224 din 17 mai 2011 a Curții de Conturi a

României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate

anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de

act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de

chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se

impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și

210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din

aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale

menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi

prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care

îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act

administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții

de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii

contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același

regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor

de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din

regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse

judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice

speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

În concluzie, față de toate

argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care

se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții

de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția

contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act

administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

În cazul în care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine

desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o

încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie

astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a

cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice

și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării

este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de

Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile

în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar

între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii

excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

În cauza dedusă judecății,

contestația împotriva Deciziei nr. 8 din 14 februarie 2011 emisă de Camera de

Conturi a Județului Brașov a fost respinsă prin Încheierea nr. VI224 din 17 mai

2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea

Tribunalului

Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamanții Comuna Holbav, Consiliul Local al Comunei

Holbav și Primarul Comunei Holbav, pe intervenientul O.L.V. și pe pârâtele

Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, în

favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2012.