ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Brașov sub nr. 4379/62/2011 reclamanții Comuna H., Consiliul Local

al Comunei H., Primarul Comunei H. și D.M. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României

anularea Încheierii nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 48 din

18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Brașov.

Prin Sentința civilă

nr. 4170/CA din 17 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată de pârâta

Curtea de Conturi a României și s-a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub același nr. 4379/62/2011.

Reclamanții au

invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov.

Prin Sentința nr.

11/F din 2 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și în

consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

La data de 23 iulie

2010 a fost emis procesul-verbal de constatare ca urmare a auditului financiar

asupra contului de execuție și a bilanțului contabil pe anul 2009 efectuat la

UAT Comuna H., iar în baza acestuia, Camera de Conturi Brașov a emis Decizia

nr. 48 din 18 noiembrie 2010.

Împotriva acestei

decizii s-a formulat contestație, iar împotriva încheierii Comisiei de

Soluționare a Contestațiilor s-a formulat prezenta acțiune.

La data de 13

decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Hotărârea nr. 130

din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, până la acea dată, fiind aplicabilă

Hotărârea nr. 1/2009.

S-a mai reținut că

Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010 cuprinde norme tranzitorii

la pct. 229, potrivit cu care "cauzele aflate pe rolul instanțelor la data

publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I,

vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul

sesizării instanței".

S-a apreciat că

aceste dispoziții nu acoperă însă și situația actelor întocmite de Curtea de

Conturi sau de Camerele de Conturi județene atacate înainte de publicarea

noului regulament și în privința cărora sesizarea instanței a avut loc după

publicarea noului regulament.

Hotărârea nr.

130/2010 reglementează procedura prealabilă împotriva unor acte emise în baza

regulamentului pe care îl aprobă, iar sesizarea instanței de contencios

administrativ privește doar încheierea emisă de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor prevăzute la pct. 213.

Hotărârea nr. 1/2009

prevede începând cu pct. 69 procedura întocmirii procesului-verbal de

constatare, modul de valorificare a constatărilor, măsurile pe care Curtea de

Conturi le dispune pentru valorificare, decizia care se întocmește, analiza și

soluționarea contestației la decizie, precum și sesizarea instanței.

A concluzionat Curtea

că fiind vorba despre acte emise în baza unui Regulament privind și

valorificarea actelor rezultate din activitățile specifice Curții de Conturi a

României, contestarea lor în cadrul procedurii prealabile și sesizarea

instanței se vor face în baza aceluiași regulament, o altă interpretare

conducând la nașterea unei lex terția.

Noul Regulament

privește actele emise în baza sa și nu poate conține norme de procedură pentru

acte emise în baza vechiului Regulament.

Astfel a reținut

Curtea că potrivit pct. 108 din Hotărârea nr. 1/2009, în cazul încheierii emise

la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se dispune la Secția de

contencios administrativ și fiscal a tribunalelor.

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,

se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Încheierii nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 48 din

18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Brașov.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate

formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel

cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie

2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva

Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012

ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a

prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare

la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva

încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei

revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de

Conturi Brașov a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/98 din 14 martie 2011 a

Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a

României, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul

art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Comuna H., Consiliul Local ala

Comunei H., Primarul Comunei H. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi

a României și Camera de Conturi a Județului Brașov în favoarea Tribunalului

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2012.

Procesat de GGC - GV