ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 4379/62/2011 reclamanții Comuna H., Consiliul Local al Comunei H., Primarul Comunei H. și D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României anularea Încheierii nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Brașov. Prin Sentința civilă nr. 4170/CA din 17 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub același nr. 4379/62/2011. Reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov. Prin Sentința nr. 11/F din 2 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele: La data de 23 iulie 2010 a fost emis procesul-verbal de constatare ca urmare a auditului financiar asupra contului de execuție și a bilanțului contabil pe anul 2009 efectuat la UAT Comuna H., iar în baza acestuia, Camera de Conturi Brașov a emis Decizia nr. 48 din 18 noiembrie 2010. Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație, iar împotriva încheierii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor s-a formulat prezenta acțiune. La data de 13 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, până la acea dată, fiind aplicabilă Hotărârea nr. 1/2009.

S-a mai reținut că Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010 cuprinde norme tranzitorii la pct. 229, potrivit cu care "cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței". S-a apreciat că aceste dispoziții nu acoperă însă și situația actelor întocmite de Curtea de Conturi sau de Camerele de Conturi județene atacate înainte de publicarea noului regulament și în privința cărora sesizarea instanței a avut loc după publicarea noului regulament.

Hotărârea nr. 130/2010 reglementează procedura prealabilă împotriva unor acte emise în baza regulamentului pe care îl aprobă, iar sesizarea instanței de contencios administrativ privește doar încheierea emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor prevăzute la pct. 213. Hotărârea nr. 1/2009 prevede începând cu pct. 69 procedura întocmirii procesului-verbal de constatare, modul de valorificare a constatărilor, măsurile pe care Curtea de Conturi le dispune pentru valorificare, decizia care se întocmește, analiza și soluționarea contestației la decizie, precum și sesizarea instanței. A concluzionat Curtea că fiind vorba despre acte emise în baza unui Regulament privind și valorificarea actelor rezultate din activitățile specifice Curții de Conturi a României, contestarea lor în cadrul procedurii prealabile și sesizarea instanței se vor face în baza aceluiași regulament, o altă interpretare conducând la nașterea unei lex terția.

Noul Regulament privește actele emise în baza sa și nu poate conține norme de procedură pentru acte emise în baza vechiului Regulament. Astfel a reținut Curtea că potrivit pct. 108 din Hotărârea nr. 1/2009, în cazul încheierii emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se dispune la Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Brașov.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 48 din 18 noiembrie 2010 a Camerei de Conturi Brașov a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/98 din 14 martie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Comuna H., Consiliul Local ala Comunei H., Primarul Comunei H. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Brașov în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012. Procesat de GGC - GV