ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin sentința nr. 3134 din 18 noiembrie 2008,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca tardiv formulată, acțiunea formulată de reclamantul H.F.I., în

contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., prin care solicita anularea

hotărârii

acestuia din 08 iulie 2008

.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a admis excepția tardivității formulării

acțiunii, reținând, în esență, că aceasta a fost introdusă

peste

termenul prevăzut de

art. 20 alin. (8) și

9 din O.G. nr. 137/2000.

2.

Recursul declarat de H.F.I.

Împotriva sentinței

Curții de

apel,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul H.F.I.,

invocând

dispozițiile

art.

304

pct.

5, 8 și 9

C. proc.

civ.

,

precum și

art.

304

1

C.

proc. civ.

Recurentul

a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță întrucât dispozițiile cuprinse în art. 20 alin. (10) din O.G. nr.

137/2000 și art. 6 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale.

Ca

urmare, consideră că termenul de 15 zile, în interiorul căruia pot fi atacate hotărârile

adoptate de pârât, nu îi este aplicabil în speță reglementarea fiind confuză,

de natură a împiedica accesul liber la justiție.

3.

Procedura în fața Înaltei Curți

La

data de 17 aprilie 2009, recurentul printr-un memoriu intitulat „Completare la cererea

de recurs” a invocat și neconstituționalitatea art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008.

Prin

încheierea pronunțată la data de 15 mai 2009, Înalta Curte a sesizat Curtea

Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, respingând totodată

cererea de sesizare în privința art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008, text care nu are

legătură cu obiectul recursului.

Referitor

la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că aspectele indicate

de recurent în motivarea excepției nu relevă critici de neconstituționalitate,

ci de aplicabilitate la cazul concret a termenelor și condițiilor instituite prin

această normă legală.

4.

Decizia Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 1494

din 10 noiembrie 2009 Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În considerentele instanței

de control constituțional s-a reținut că norma incriminată este constituțională

întrucât data de la care curge termenul de 15 zile rezultă din coroborarea

alin. (8) și (9) ale art. 20 din aceeași ordonanță, hotărârea fiind comunicată

părților în termen de 15 zile de la adoptare și producând efecte de la data comunicării,

ea putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

De asemenea, Curtea

Constituțională a arătat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție,

stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului,

iar în cazul concret acesta a respectat dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 24

din Legea fundamentală cât și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivului de recurs, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că soluția adoptată de

Curtea de apel este legală.

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, Hotărârea din 8 iulie 2008 a C.N.C.D. prin care această autoritate de stat autonomă a constatat că faptele sesizate - ce vizau o pretinsă discriminare

din punct de vedere salarial, între consilierii juridici angajați în sistemul public

și cei din sistemul privat - nu intră în sfera sa de competență.

Hotărârea atacată a fost

comunicată recurentului la data de 25 august 2008 (data poștei, fila 9, verso,

dosar Curtea de apel), aceasta formulând cerere de chemare în judecată la data

de 29 septembrie 2008 (data poștei, fila 17, verso, dosar Curtea de apel).

Potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (8) - (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare:

„8)

Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce

efecte de la data comunicării.

(9)

Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios

administrativ, potrivit legii.

(10)

Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în

termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu”.

Interpretând coroborat

dispozițiile legale citate se desprinde în mod necesar concluzia că hotărârile pronunțate

de C.N.C.D. în materia examinată pot fi atacate la curtea de apel competentă în

termen de 15 zile de la comunicare.

De altfel, având în

vedere natura administrativ jurisdicțională a hotărârii atacate, natură dedusă

din modul în care este reglementată procedura în fața C.N.C.D., confirmată prin

mai multe decizii ale Curții Constituționale (de ex. Decizia nr. 997/2008 și

Decizia nr. 1096/2008), aplicând dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, se

ajunge, de asemenea, la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea plângerii

prealabile invocate de recurent.

Pretinsa neclaritate și

lipsă de previzibilitate a normelor analizate, susținute de recurent pentru a

justifica întârzierea în formularea acțiunii judiciare nu pot fi reținute,

pentru argumentele deduse din considerentele Deciziei nr. 1494 din 10 noiembrie

2009 a Curții Constituționale, prezentată la pct. I.4 din decizie.

În plus, recurentul nu

este un destinatar oarecare al normelor legale examinate, ci un destinatar

avizat prin prisma pregătirii sale profesionale, el îndeplinind funcția de consilier

juridic și, prin aceasta, fiind într-o mai mare măsură abilitat să le deslușească

sensul.

adoptate

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul H.F.I. împotriva sentinței nr. 3134 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.