ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7302/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3055 din 3 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 7791/121/2010,

Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și

contencios administrativ fiscal,

a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții E.D., D.I., P.S.D., R.D.M., G.I.,

M.V.I., G.E., R.R.G.R., E.G., I.V., N.L., D.M., S.C. și S.M. împotriva pârâtei SC

O.P. SA; a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții D.M., D.I.,

G.I., G.E., E.D., E.G., I.V., N.L., R.R.G.R., S.C. și S.M. suma de 12.011,5 RON,

reclamantului P.S.D. suma de 6.492 RON, reclamantului R.D.M. suma de 6.743 RON

iar reclamantului M.V.I. suma de 8.865 RON, reprezentând valoarea actualizată a

drepturilor bănești constând în contravaloarea cotei de gaze naturale pentru

perioada 2006-2008, cu actualizare la data plății; în temeiul dispozițiilor

art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului

de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești constând în contravaloarea

aprovizionării toamnă - iarnă; a obligat pârâta la plata, către fiecare dintre reclamanți,

a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare

onorariu expert.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

pârâta SC O.P. SA,

arătând

că reclamanții au solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii cotei de 4000

mc gaze naturale pentru perioada 2006, 2007 și 2008, însă, în fapt , începând cu

anul 1997, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării

distincte a ajutorului social constând în plata contravalorii unei cote determinate

de gaze naturale, ca urmare a introducerii ajutorului în salariul de bază al fiecărui

salariat SC O.P. SA cu respectarea art. 187 C.C.M. Ramură.

Prin decizia civilă nr. 2052 din 8 martie

2012, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale,

a

admis recursul pârâtei; a modificat în parte sentința atacată; a respins, ca neîntemeiate,

pretențiile privind contravaloarea cotei de gaze naturale pentru perioada 2006-2008;

a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată; a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile

din Contactul colectiv de muncă, în sensul că drepturile bănești solicitate prin

prezenta cerere au fost incluse în salariul de bază începând cu 01 iunie 1997, situație

față de care nu se mai impunea acordarea lor separată în anii ulteriori.

Or, în condițiile în care din dispozițiile

contractului colectiv de muncă reiese destul de clar că aceste drepturi au fost

incluse în salariu, iar contractele colective de muncă au fost semnate de părțile

în cauză, ele devin obligatorii nu numai pentru angajator, ci și pentru angajați.

Împotriva acestei decizii a formulat, în

temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire numitul

D.I.,

arătând că în mod greșit

instanța de recurs a admis recursul pârâtei, deoarece aceasta nu a putut face dovada

că valoarea cotei de gaze aferentă anilor 2006-2008 a fost compensată cu includerea

în salariul de bază începând cu anul 1997, în condițiile în care în anul 2005, în

contractul colectiv de muncă la nivel de P. era prevăzută și această cotă a cărei

contravaloare a fost solicitată de reclamanți, prin acțiune.

Revizuentul a mai arătat că dacă instanța

de fond a respins obiecțiunile formulate de pârâtă, aceasta avea posibilitatea de

a solicita o contraexpertiză, iar instanța de recurs, judecând cererea pe fondul

cauzei, putea să dispună refacerea raportului de expertiză, urmând a lua în considerare

raportul cel mai concludent.

Revizuentul a mai arătat că aceeași instanță,

prin decizia civilă nr. 6777/R din 23 noiembrie 2009 dată într-o cauză similară,

în care revizuentul a avut, de asemenea, calitatea de reclamant, a soluționat pretențiile

reclamanților în mod favorabil, concluzia fiind aceea că nu se pot da două decizii

diferite în două dosare având același obiect și aceleași părți.

Examinând cererea de revizuire, în raport

de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară

raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu,

Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea

pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază

pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în

mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța

de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de

lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se

calculează.

Cererea de revizuire a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., petentul arătând că decizia civilă

nr. 2052 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București este potrivnică deciziei

civile nr. 6777/R din 23 noiembrie 2009 a aceleiași instanțe.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 din

același cod, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), termenul

de revizuire este de o lună și se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive,

iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului,

de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va

socoti de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Având în vedere dispozițiile legale anterior

citate, Înalta Curte constată că termenul prevăzut de art. 324 a fost depășit, întrucât

decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 8 martie 2012,

iar cererea a fost promovată la 9 aprilie 2012 (data plicului), fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 aprilie 2012.

Legea sancționează cu decăderea nerespectarea

termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care

sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în

termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința

sa.

În speță, revizuentul a încălcat prevederile

art. 324 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal

prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării

excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire

nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din

același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută

și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de

revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire

formulată de D.I. împotriva deciziei nr. 2052 din 8 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

28 noiembrie 2012.