ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2240/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2240/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 214 din 17 martie

2010 a Tribunalului Vâlcea secția civilă,

Au fost respinse excepțiile privind

prescripția dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale a

reclamanților, ridicate de pârâtă.

S-a admis acțiunea

formulată de reclamanții

A.R.R.,

B.S.A., B.C., C.M., E.Z., F.A., F.N., I.N., M.M., M.M., M.V., M.C., M.N., O.M.,

O.T., P.M., P.E., P.T., Ș.C., T.E.

în contradictoriu cu

pârâta SC P. SA,

dispunându-se:

A fost obligată

pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea

aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim la nivel de

unitate, potrivit art. 176 din C.C.M. la nivelul ramurii energie electrică,

termică, petrol și gaze , sume cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru

perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce vor fi actualizate cu indicele

de inflație până la data plății efective.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamanților ajutorul material reprezentând contravaloarea

unei cote de 4.000 m.c. de gaze naturale anual, conform art. 187 din C.C.M. la

nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, sume cuvenite

pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul

pârâtei, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data

introducerii acțiunii (10 septembrie 2008) și până la data plății efective.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La termenul de

judecată din data de 21 mai 2010, intimata-pârâtă SC P. SA București a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282 C. mun.,

a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și

a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Recurenta a arătat că

aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite

dispoziții din Constituția României, și anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art.

16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin.

(1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2).

Referitor la excepția

de neconstituționalitate invocată de intimata-pârâtă s-a arătat, în susținerea

acesteia, că, în litigiul de față, a fost chemată în judecată, în calitate de

angajator, pentru a se supune dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea

procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși

obligațiile sale au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective

purtate cu sindicatele, în considerarea calității lor de unici parteneri de

dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de

unitate.

S-a susținut că

dispozițiile legale menționate, indicate ca fiind neconstituționale, încalcă

atât articolele din Constituția României, cât și prevederile principiilor și

articolelor ce alcătuiesc blocul de constituționalitate român, respectiv

dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Intimata a mai

arătat, de asemenea, că prevederile a căror constituționalitate o contestă

încalcă egalitatea în fața legii a unității și salariaților, care presupune

egalitatea de arme juridice ce se utilizează în conflictele de muncă, precum și

dreptul la apărare al unității, caracterul obligatoriu pentru părți a

convențiilor colective încheiate în urma dialogului social, rolul pe care trebuie

să-l asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale prin participarea

obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt

conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa

rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților. Se încalcă, astfel,

dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, prin faptul că se interzice unității să

cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau ca pârâți.

A mai arătat intimata

că există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al

conflictelor de drepturi, în cazul primelor conflicte, parteneri de dialog

social fiind sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea

nu au aproape niciun rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le

introduce în cadrul procesului demarat de salariați.

În ceea ce privește

conflictul de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a

conduce negocierile colective din partea salariaților, iar în ceea ce privește

conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr. 53/2003, sindicatele nu au

posibilitatea de a promova acțiuni pe cale principală, ci doar de a-i

reprezenta, la cerere, pe salariați. Conform Legii nr. 168/1999, cererile pot

fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, sindicatele

neputând participa într-un proces declarat de salariați, nici pe cale

incidentală. În schimb, în temeiul Legii sindicatelor nr. 54/2003, acestea au

chiar dreptul de a promova acțiuni pe cale principală, precum și dreptul de a

interveni în procesele inițiate de salariați.

În esență, sfera de

aplicabilitate a dreptului sindicatelor la acțiune este diferită din

perspectiva Legii sindicatelor față de cea care rezultă din redactarea C. mun.

și a Legii nr. 168/1999, elementul comun fiind acela că niciunul dintre aceste

acte normative nu consacră obligativitatea participării sindicatelor în

rezolvarea conflictelor de drepturi, așa cum este cazul conflictelor de

interese.

S-a mai arătat că

interesul invocării excepției este acela de a formula cereri în contradictoriu

cu sindicatele în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au

negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție ori direct, pe

cale principală. S-a susținut, astfel, că există o legătură de cauzalitate

între normele atacate și situația unității care este lipsită de dreptul minimal

la apărare și care trebuie să facă față unor dificultăți în cadrul celor peste

20.000 dosare, situație în care se impune declararea ca neconstituționale a

textelor sus arătate.

Prin încheierea

pronunțată la 25 iunie 2010 Curtea de Apel Pitești a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele

art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate

a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Aceasta, față de

cadrul procesual al litigiului de față, în care sindicatul nu este parte.

Intenția declarată a

intimatei de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu

justifică o pretinsă legătură în soluționarea cauzei a textelor de lege

menționate.

Prin chiar susținerea

intimatei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca, prin

declararea ca neconstituționale, a celor patru dispoziții legale, să poată fi

atras în proces sindicatul.

Față de această

situație, instanța a constatat că o eventuală declarare a

neconstituționalității invocate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării

unei cauze în care sindicatul nu are calitatea de parte.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs SC P. SA, care, în susținerea nelegalității soluției,

a arătat că drepturile fundamentale ale acestei societăți sunt obstrucționate

din punct de vedere juridic prin menținerea în activul legislativ a unor

dispoziții care îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea

obligatorie a sindicatelor în proces și recunoașterea calității procesuale de

sine-stătătoare.

S-a pretins că sunt

întrunite, în speță, condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea

Curții Constituționale, fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului,

declararea neconstituționalității textelor cu privire la calitatea procesuală a

sindicatelor.

Aceasta întrucât

prezentul litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată

în judecată în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispozițiilor

care nu recunosc calitate procesuală sindicatelor în rezolvarea conflictelor de

drepturi, deși obligațiile societății au fost negociate și asumate în urma

negocierilor colective purtate cu sindicatele.

S-a pretins, de

asemenea, că, prin neprimirea excepției de neconstituționalitate, recurentei îi

este îngrădit dreptul la un proces echitabil văzut prin exigențele art. 6 din

C.E.D.O.

Este, în felul

acesta, afectat și principiul încrederii în statul de drept și cel al

efectivității juridice.

Sub acest aspect, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligația de a

asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al

aplicabilității acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.

Or, textele de lege

criticate pentru neconstituționalitate impun la nivel infraconstituțional o

diferențiere arbitrară de regim juridic între conflictele de interese și cele

de drepturi, detaliindu-se argumentele invocate în susținerea excepției de

neconstituționalitate.

De asemenea, recurenta

a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, modalitatea în care trebuie respectat

dreptul de apărare în acord cu jurisprudența C.E.D.O.

În dosar au depus

întâmpinare intimații-reclamanți A.R.R. și B.C., care au solicitat, în esență,

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând criticile

formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul

următoarelor considerente:

Fiind învestită cu o

cerere de sesizare a Curții Constituționale, instanța a procedat în mod corect,

din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea

legăturii cu soluționarea cauzei a textelor criticate pentru

neconstituționalitate.

Sub acest aspect, s-a

constatat că invocarea neconstituționalității viza lipsa calității procesuale a

sindicatului în procesele referitoare la conflictele de drepturi, ceea ce, în

opinia recurentei pârâte, ar pune-o într-o situație dezavantajoasă, față de

împrejurarea că negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut cu

sindicatul (căruia în conflictele de interese i se recunoaște legitimarea) și,

pe de altă parte, aceasta o expune pe recurentă acțiunii procesuale a mii de

angajați.

Or, raportându-se la

cadrul procesual al judecății – determinat de pretențiile concrete ale

salariaților-reclamanți, vizând plata unor drepturi salariale reprezentând

contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă și a cotei de 4.000 m.c. gaze

naturale anual, potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii

energie electrică –, instanța a apreciat în mod corespunzător că legătura cu

soluționarea cauzei a excepției invocate este inexistentă.

În sensul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea unor dispoziții are

legătură cu judecata cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se

repercutează, influențează judecata (constituindu-se, așadar, în fundament

juridic al pretențiilor deduse judecății).

În speță, nu există o

astfel de relație, în condițiile în care sindicatul nu este chemat în proces,

iar intenția afirmată a recurentei, de a-și îndrepta în viitor acțiunile

împotriva sindicatului, nu îi justifică acesteia un interes actual în invocarea

neconstituționalității art. 222, art. 282 C. mun., art. 73 din Legea nr.

168/1999, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

Absența oricărei

consecințe juridice asupra soluționării cauzei în cadrul procesual determinat

prin cererea reclamanților, a unei eventuale admiteri a excepției de

neconstituționalitate, denotă neîntrunirea cerinței art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale (respectiv „legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului”).

Susținerea recurentei-pârâte

conform căreia ar fi nesocotit principiul efectivității dreptului prin aceea că

nu-i este permis să-și valorifice excepția în cadrul procesual existent,

contravenindu-se, astfel, dreptului la un proces echitabil, este neîntemeiată.

Fiind vorba de

efectivitatea dreptului, ca parte a preeminenței dreptului într-o societate

democratică, este necesar ca aceasta să se manifeste în cadrul legal

recunoscut.

În exercitarea

concretă și efectivă a dreptului la un tribunal trebuie respectate însă

limitările impuse de legiuitor pentru că dreptul de acces la instanță, în

înțelesul art. 6 din C.E.D.O., nu e absolut, ci suportă îngrădiri.

O asemenea limitare

legală este și cea instituită prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, care presupune cu necesitate ca neconstituționalitatea invocată să

influențeze, în cazul admiterii acesteia, judecata cauzei.

Pentru toate aceste

considerente, se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor

art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a apreciat că nu se impune sesizarea

Curții Constituționale.

Pe cale de

consecință, criticile deduse judecății prin intermediul recursului sunt

nefondate și, în baza art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse ca atare, nefiind

întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință

din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2011.