ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2240/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 214 din 17 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea secția civilă, Au fost respinse excepțiile privind prescripția dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale a reclamanților, ridicate de pârâtă. S-a admis acțiunea formulată de reclamanții A.R.R., B.S.A., B.C., C.M., E.Z., F.A., F.N., I.N., M.M., M.M., M.V., M.C., M.N., O.M., O.T., P.M., P.E., P.T., Ș.C., T.E. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, dispunându-se: A fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim la nivel de unitate, potrivit art. 176 din C.C.M.

la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze , sume cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de 4.000 m.c. de gaze naturale anual, conform art. 187 din C.C.M. la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, sume cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data introducerii acțiunii (10 septembrie 2008) și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data de 21 mai 2010, intimata-pârâtă SC P. SA București a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282 C. mun., a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Recurenta a arătat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României, și anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2). Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată de intimata-pârâtă s-a arătat, în susținerea acesteia, că, în litigiul de față, a fost chemată în judecată, în calitate de angajator, pentru a se supune dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile sale au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele, în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.

S-a susținut că dispozițiile legale menționate, indicate ca fiind neconstituționale, încalcă atât articolele din Constituția României, cât și prevederile principiilor și articolelor ce alcătuiesc blocul de constituționalitate român, respectiv dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Intimata a mai arătat, de asemenea, că prevederile a căror constituționalitate o contestă încalcă egalitatea în fața legii a unității și salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice ce se utilizează în conflictele de muncă, precum și dreptul la apărare al unității, caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social, rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților. Se încalcă, astfel, dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prin faptul că se interzice unității să cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau ca pârâți.

A mai arătat intimata că există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor conflicte, parteneri de dialog social fiind sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea nu au aproape niciun rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesului demarat de salariați. În ceea ce privește conflictul de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților, iar în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr. 53/2003, sindicatele nu au posibilitatea de a promova acțiuni pe cale principală, ci doar de a-i reprezenta, la cerere, pe salariați.

Conform Legii nr. 168/1999, cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați, nici pe cale incidentală. În schimb, în temeiul Legii sindicatelor nr. 54/2003, acestea au chiar dreptul de a promova acțiuni pe cale principală, precum și dreptul de a interveni în procesele inițiate de salariați. În esență, sfera de aplicabilitate a dreptului sindicatelor la acțiune este diferită din perspectiva Legii sindicatelor față de cea care rezultă din redactarea C. mun. și a Legii nr. 168/1999, elementul comun fiind acela că niciunul dintre aceste acte normative nu consacră obligativitatea participării sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, așa cum este cazul conflictelor de interese.

S-a mai arătat că interesul invocării excepției este acela de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție ori direct, pe cale principală. S-a susținut, astfel, că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și situația unității care este lipsită de dreptul minimal la apărare și care trebuie să facă față unor dificultăți în cadrul celor peste 20.000 dosare, situație în care se impune declararea ca neconstituționale a textelor sus arătate. Prin încheierea pronunțată la 25 iunie 2010 Curtea de Apel Pitești a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei. Aceasta, față de cadrul procesual al litigiului de față, în care sindicatul nu este parte. Intenția declarată a intimatei de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu justifică o pretinsă legătură în soluționarea cauzei a textelor de lege menționate. Prin chiar susținerea intimatei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca, prin declararea ca neconstituționale, a celor patru dispoziții legale, să poată fi atras în proces sindicatul. Față de această situație, instanța a constatat că o eventuală declarare a neconstituționalității invocate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării unei cauze în care sindicatul nu are calitatea de parte.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC P. SA, care, în susținerea nelegalității soluției, a arătat că drepturile fundamentale ale acestei societăți sunt obstrucționate din punct de vedere juridic prin menținerea în activul legislativ a unor dispoziții care îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces și recunoașterea calității procesuale de sine-stătătoare. S-a pretins că sunt întrunite, în speță, condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea Curții Constituționale, fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului, declararea neconstituționalității textelor cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor.

Aceasta întrucât prezentul litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată în judecată în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispozițiilor care nu recunosc calitate procesuală sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile societății au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele. S-a pretins, de asemenea, că, prin neprimirea excepției de neconstituționalitate, recurentei îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil văzut prin exigențele art. 6 din C.E.D.O. Este, în felul acesta, afectat și principiul încrederii în statul de drept și cel al efectivității juridice. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.

Or, textele de lege criticate pentru neconstituționalitate impun la nivel infraconstituțional o diferențiere arbitrară de regim juridic între conflictele de interese și cele de drepturi, detaliindu-se argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate. De asemenea, recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, modalitatea în care trebuie respectat dreptul de apărare în acord cu jurisprudența C.E.D.O. În dosar au depus întâmpinare intimații-reclamanți A.R.R. și B.C., care au solicitat, în esență, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: Fiind învestită cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, instanța a procedat în mod corect, din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea legăturii cu soluționarea cauzei a textelor criticate pentru neconstituționalitate.

Sub acest aspect, s-a constatat că invocarea neconstituționalității viza lipsa calității procesuale a sindicatului în procesele referitoare la conflictele de drepturi, ceea ce, în opinia recurentei pârâte, ar pune-o într-o situație dezavantajoasă, față de împrejurarea că negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut cu sindicatul (căruia în conflictele de interese i se recunoaște legitimarea) și, pe de altă parte, aceasta o expune pe recurentă acțiunii procesuale a mii de angajați. Or, raportându-se la cadrul procesual al judecății – determinat de pretențiile concrete ale salariaților-reclamanți, vizând plata unor drepturi salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă și a cotei de 4.000 m.c.

gaze naturale anual, potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică –, instanța a apreciat în mod corespunzător că legătura cu soluționarea cauzei a excepției invocate este inexistentă. În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea unor dispoziții are legătură cu judecata cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează, influențează judecata (constituindu-se, așadar, în fundament juridic al pretențiilor deduse judecății). În speță, nu există o astfel de relație, în condițiile în care sindicatul nu este chemat în proces, iar intenția afirmată a recurentei, de a-și îndrepta în viitor acțiunile împotriva sindicatului, nu îi justifică acesteia un interes actual în invocarea neconstituționalității art. 222, art. 282 C. mun., art. 73 din Legea nr. 168/1999, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

Absența oricărei consecințe juridice asupra soluționării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea reclamanților, a unei eventuale admiteri a excepției de neconstituționalitate, denotă neîntrunirea cerinței art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale (respectiv „legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului”). Susținerea recurentei-pârâte conform căreia ar fi nesocotit principiul efectivității dreptului prin aceea că nu-i este permis să-și valorifice excepția în cadrul procesual existent, contravenindu-se, astfel, dreptului la un proces echitabil, este neîntemeiată. Fiind vorba de efectivitatea dreptului, ca parte a preeminenței dreptului într-o societate democratică, este necesar ca aceasta să se manifeste în cadrul legal recunoscut.

În exercitarea concretă și efectivă a dreptului la un tribunal trebuie respectate însă limitările impuse de legiuitor pentru că dreptul de acces la instanță, în înțelesul art. 6 din C.E.D.O., nu e absolut, ci suportă îngrădiri. O asemenea limitare legală este și cea instituită prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care presupune cu necesitate ca neconstituționalitatea invocată să influențeze, în cazul admiterii acesteia, judecata cauzei. Pentru toate aceste considerente, se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale. Pe cale de consecință, criticile deduse judecății prin intermediul recursului sunt nefondate și, în baza art. 312 C. proc.

civ., vor fi respinse ca atare, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.