ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4497/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 9 octombrie 2008 la Tribunalul Dâmbovița reclamanții I.M.E.,

ș.a., au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor bănești cuvenite,

care nu s-au acordat conform art. 176 alin. (1) și (2) din contractul colectiv

de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pentru

anii 2005, 2006 și 2007, reactualizarea în funcție de rata inflației a

drepturilor ce se vor stabili și obligarea pârâtei să stabilească și să acorde

pentru reclamanți acțiunile la care au dreptul ca urmare a trecerii la o formă

de privatizare, potrivit art. 168 alin. (6) din contractele colective de muncă

din anii 2004-2008.

In drept reclamanții au

invocat dispozițiile art. 38, art. 243, art. 283 alin. (1) lit. c) și art. 287 C.

muncii și art. 145, art. 168 alin. (1), art. 176, art. 232 din contractul

colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2005, 2006 și 2007.

Prin sentința nr. 57 din

8 ianuarie 2009 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis în parte acțiunea,

a obligat pârâta la plata către reclamanții ale căror contracte de muncă nu au

încetat anterior lunii octombrie 2007 a suplimentării salariale pentru luna

octombrie 2007 (aprovizionare toamnă-iarnă) în cuantum de un salariu minim pe P.

SA, drepturi actualizate până la acordarea efectivă. A respins ca neîntemeiată cererea

privind suplimentările pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pe anii 2005-2006 și contravaloarea

unei cantități de gaze pe anii 2005-2006-2007. A respins ca prematură cererea

reclamanților privind acordarea de acțiuni gratuite.

Împotriva acestei

sentințe pârâta a declarat recurs.

La data de 17 iunie 2009

Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a luat

în discuție excepția invocată de pârâtă privind neconstituționalitatea

prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr.

53/2003 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3)

lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, respingând cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei

încheieri, la data de 17 iunie 2009, pârâta a declarat recurs, înregistrat la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la

data de 20 iulie 2009, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a

încheierii recurate în sensul de a dispune suspendarea cauzei și sesizarea

Curții Constituționale, susținând în esență că sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Judecata recursului a

fost suspendată prin încheierea de la 28 ianuarie 2010, în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât părțile legal citate

nu s-au prezentat la termenul defipt și nu s-a cerut judecarea în lipsă,

dosarul rămânând în nelucrare de la acea dată.

Părțile nu au cerut

repunerea cauzei pe rol, așa încât din oficiu, s-a dispus citarea părților

pentru a fi pusă în discuție perimarea.

Perimarea este o

sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa

judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având

o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru

nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în

faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul

nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Potrivit art. 248 alin

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de

drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de 1 an.

Se mai constată, în

egală măsură , că în dosar nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea

termenului de prescripție [art. 248 alin. (2) C. proc. civ.], să întrerupă

(art. 249 C. proc. civ.) sau să suspende (art. 250 C. proc. civ.) acest termen.

În

cauză,

judecarea recursului a rămas în

nelucrare, din vina părților o perioadă de timp mai mare de un an și, în

consecință, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata din

oficiu, pentru considerentele expuse, că recursul declarat la data de 17 iunie

2009 împotriva încheierii de ședință din 17 iunie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a perimat de drept.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 mai 2011.