ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3569/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la 31 octombrie 2008, reclamanții M.O. și M.I.

au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor prevăzute la art. 187 din CCM la nivel ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze și reținute la art. 176 alin. (1) din CCM la nivel unitate, reprezentând ajutorul material, echivalent cu contravaloarea unei cote de gaze naturale aferente perioadei începând cu anul 1998 și până la data disponibilizării și a drepturilor salariale prevăzute la art. 176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze cuvenite pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, aferente anilor 2005 - 2008. Prin Sentința civilă nr. 207 din 15 martie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1998 - 30 octombrie 2005 și a respins primul capăt de cerere din acțiunea formulată pentru perioada 1998 - 30 octombrie 2005, ca prescris.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 283 lit. e) C. muncii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ridicate de pârâtă. A admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim la nivel de unitate, potrivit art. 176 alin. (1) și (2) din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, sume cuvenite pentru perioada 31 octombrie 2005 - aprilie 2008, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de 4000 mc de gaze naturale anual, conform art. 187 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze și art. 176 alin. (1) din CCM încheiat la nivel de unitate, sume cuvenite pentru perioada 31 octombrie 2005 - aprilie 2008, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul pârâtei, ce se vor actualiza cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data de când trebuiau acordate și data plății efective. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs. La termenul de judecată din data de 21 mai 2010, recurenta-pârâtă SC P. SA București a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 222 și 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din data de 25 iunie 2010, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt îndeplinite toate condițiile reglementate de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 18 martie 2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 28 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 18 mai 2012. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, care va fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 8 martie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 18 martie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2012. Procesat de GGC - AA