ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3515/2011

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 27

ianuarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins cererea de sesizare

a Curții Constituționale, formulată de SC P. SA - Membru O. Grup.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentința

civilă nr. 97 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au fost respinse

excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesual

active a reclamanților N.F., M.S.M., T.D. și T.C.

S-a luat act că reclamanții

au renunțat la capătul de cerere privind dobânda legală.

A fost admisă acțiunea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC P. SA București și a fost

obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea

aprovizionării de toamnă - iarnă în luna octombrie 2005, în cuantum de un salariu

minim pe ramură pentru anul 2005, a ajutorului material reprezentând cota de 4.000

m.c. gaze naturale pe 2005, actualizate în raport de indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta SC P. SA București, iar la termenul de judecată din data

de 27 ianuarie 2010, recurenta-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate

a art. 222 și 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Recurenta a arătat că

aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții

din Constituția României: art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2),

art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin.

(5) și art. 53 alin. (1) și (2).

În motivarea acestei excepții

recurenta a arătat că dispozițiile a căror constituționalitate o contestă încalcă

egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea

de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă; dreptul la apărare al unității,

al cărui exercițiu nu poate fi restrâns; caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor

colective încheiate în urma dialogului social, care angajează partenerii de dialog

și îi ține responsabili pentru rezultatele înțelegerii lor; rolul pe care trebuie

să îl asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale, prin participarea

obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte

de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora

aparține salariaților sau unităților; dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției

Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin faptul că interzice

unității să cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau pe cale principală

ca pârâți.

A susținut recurenta că

există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea

conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul juridic al conflictelor

de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor parteneri de dialog

sociali fiind exclusiv sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi

sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de

a le introduce în cadrul procesual demarat de salariați.

Astfel, cu privire la

conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce

negocierile colective din partea salariaților.

Pe de altă parte, în ceea

ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii sindicatelor nr. 54/2003,

sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală și de a interveni

în procesele începute de salariați, inițiativa aparținându-le deci, în temeiul C.

muncii sindicatele pot doar să-i reprezinte, la cerere, pe salariați, inițiativa

aparținându-le acestora din urmă, iar în temeiul Legii nr. 168/1999 cererile pot

fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv titularii

drepturilor individuale, sindicatele neputând participa într-un proces declarat

de salariați nici pe cale incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor

pe cale principală este negată, sindicatele neputând sta ca parte în proces.

Interesul justificat de

recurentă este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele,

pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin

formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe cale principală.

Cu privire la excepția

de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă, Curtea de Apel a reținut

că dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale nu au

legătură cu prezenta cauză și a respins, cu această motivare, prin încheierea de

la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2010, cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Astfel, cadrul procesual

a fost stabilit între reclamanți și pârâta SC P. SA.

Sindicatul din care fac

parte reclamanții nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de

către pârâtă prin nici una dintre formele prevăzute de C. proc. civ.: ca pârât sau

intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare

în garanție).

Atât prin notele scrise

prin care a fost invocată excepția, cât și prin concluziile orale formulate la termenul

când s-a judecat cauza, pârâta, prin reprezentanții săi, a arătat că nu a chemat

în judecată sindicatul în acest dosar și nici în altele similare. Intenția recurentei

este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor și apreciază

că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a celor

patru dispoziții legale arătate mai sus.

Curtea de Apel a apreciat

că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment

nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, în această speță

sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă. Așadar, soluția

ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în nici un fel

de soluția dată de Curtea Constituțională excepției invocate de recurentă.

Ca atare, apreciind că

nu sunt îndeplinite toate condițiile reglementate de art. 29 alin. (1), (2) și

(3) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri

în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta SC P. SA București.

Prin motivele de recurs

se susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992

pentru sesizarea Curții Constituționale și se formulează argumente în dovedirea

caracterului neconstituțional al dispozițiilor în legătură cu care s-a formulat

excepția de nelegalitate.

La termenul de judecată

din data de 16 septembrie 2010, judecarea recursului a fost suspendată în baza

art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior, reclamanții

au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere pe care instanța o va admite,

în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile

art. 29 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar

fi obiectul acestuia”.

În cauză, obiectul litigiului

care a învestit instanțele vizează acordarea unor drepturi salariale pretinse de

reclamanți persoane fizice, în temeiul art. 166, 283 alin. (1) lit. c) din C. muncii,

art. 966 C. civ., art. 176 și 187 din C.C.M. pe anii 2005-2007 și art. 168 pct.

6 din C.C.M. încheiat între FSLI - P. și SC P. SA.

Excepția de neconstituționalitate

invocată de recurenta-pârâtă a avut ca obiect prevederile art. 222 și 282 C.

muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă

și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Așa cum rezultă din cuprinsul

dispoziției legale anterior citate, norma a cărei neconstituționalitate se cere

a fi constatată trebuie să aibă legătură cu obiectul cauzei, în sensul că, soluționarea

litigiului se bazează pe aplicarea respectivei norme.

În cauză, această condiție

nu este îndeplinită câtă vreme normele pretins neconstituționale reglementează aspecte

legate de atribuțiile sindicatelor, de drepturile pe care acestea le pot exercita

și de conflictele de muncă, în condițiile în care sindicatul din care reclamanții

fac parte nu a fost atras în prezenta cauză, iar litigiul a vizat acordarea unor

drepturi salariale.

Prin urmare, Curtea de

Apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 atunci când a stabilit că admiterea cererii de sesizare

a Curții Constituționale nu poate fi primită, nefiind îndeplinită condiția ca dispozițiile

normative ale căror constituționalitate se cere a fi cenzurată și care reglementează

administrarea probelor în faza de judecată a recursului, să aibă legătură cu soluționarea

cauzei.

Totodată, Înalta Curte

reține că, în temeiul prevederilor legale menționate, instanța în fața căreia se

formulează o excepție de neconstituționalitate nu are competența de a verifica constituționalitatea

normei ce face obiectul excepției, ci numai îndeplinirea condițiilor impuse de

art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu soluționarea respectivei excepții.

De aceea, criticile formulate

prin motivele de recurs care privesc neconstituționalitatea dispozițiilor legale

menționate nu pot fi analizate de Înalta Curte, competența instanței de recurs rezumându-se

la verificarea modului în care Curtea de Apel a interpretat și aplicat prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, apreciind

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr.

47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, așa cum în

mod corect a considerat și Curtea de Apel prin încheierea recurată, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere

pe rol.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 27 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.