ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3515/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de SC P. SA - Membru O. Grup. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 97 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au fost respinse excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesual active a reclamanților N.F., M.S.M., T.D. și T.C. S-a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind dobânda legală.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC P. SA București și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă în luna octombrie 2005, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anul 2005, a ajutorului material reprezentând cota de 4.000 m.c. gaze naturale pe 2005, actualizate în raport de indicele de inflație. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA București, iar la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2010, recurenta-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 222 și 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Recurenta a arătat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României: art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2). În motivarea acestei excepții recurenta a arătat că dispozițiile a căror constituționalitate o contestă încalcă egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă; dreptul la apărare al unității, al cărui exercițiu nu poate fi restrâns; caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social, care angajează partenerii de dialog și îi ține responsabili pentru rezultatele înțelegerii lor; rolul pe care trebuie să îl asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale, prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților; dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin faptul că interzice unității să cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau pe cale principală ca pârâți.

A susținut recurenta că există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor parteneri de dialog sociali fiind exclusiv sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesual demarat de salariați. Astfel, cu privire la conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților.

Pe de altă parte, în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii sindicatelor nr. 54/2003, sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală și de a interveni în procesele începute de salariați, inițiativa aparținându-le deci, în temeiul C. muncii sindicatele pot doar să-i reprezinte, la cerere, pe salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă, iar în temeiul Legii nr. 168/1999 cererile pot fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv titularii drepturilor individuale, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați nici pe cale incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor pe cale principală este negată, sindicatele neputând sta ca parte în proces.

Interesul justificat de recurentă este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe cale principală. Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă, Curtea de Apel a reținut că dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale nu au legătură cu prezenta cauză și a respins, cu această motivare, prin încheierea de la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2010, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanți și pârâta SC P. SA.

Sindicatul din care fac parte reclamanții nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin nici una dintre formele prevăzute de C. proc. civ.: ca pârât sau intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție). Atât prin notele scrise prin care a fost invocată excepția, cât și prin concluziile orale formulate la termenul când s-a judecat cauza, pârâta, prin reprezentanții săi, a arătat că nu a chemat în judecată sindicatul în acest dosar și nici în altele similare. Intenția recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor și apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale arătate mai sus.

Curtea de Apel a apreciat că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, în această speță sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă. Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în nici un fel de soluția dată de Curtea Constituțională excepției invocate de recurentă. Ca atare, apreciind că nu sunt îndeplinite toate condițiile reglementate de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta SC P. SA București.

Prin motivele de recurs se susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale și se formulează argumente în dovedirea caracterului neconstituțional al dispozițiilor în legătură cu care s-a formulat excepția de nelegalitate. La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2010, judecarea recursului a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. Ulterior, reclamanții au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere pe care instanța o va admite, în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”. În cauză, obiectul litigiului care a învestit instanțele vizează acordarea unor drepturi salariale pretinse de reclamanți persoane fizice, în temeiul art. 166, 283 alin. (1) lit. c) din C. muncii, art. 966 C. civ., art. 176 și 187 din C.C.M.

pe anii 2005-2007 și art. 168 pct. 6 din C.C.M. încheiat între FSLI - P. și SC P. SA. Excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă a avut ca obiect prevederile art. 222 și 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor. Așa cum rezultă din cuprinsul dispoziției legale anterior citate, norma a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să aibă legătură cu obiectul cauzei, în sensul că, soluționarea litigiului se bazează pe aplicarea respectivei norme. În cauză, această condiție nu este îndeplinită câtă vreme normele pretins neconstituționale reglementează aspecte legate de atribuțiile sindicatelor, de drepturile pe care acestea le pot exercita și de conflictele de muncă, în condițiile în care sindicatul din care reclamanții fac parte nu a fost atras în prezenta cauză, iar litigiul a vizat acordarea unor drepturi salariale.

Prin urmare, Curtea de Apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 atunci când a stabilit că admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi primită, nefiind îndeplinită condiția ca dispozițiile normative ale căror constituționalitate se cere a fi cenzurată și care reglementează administrarea probelor în faza de judecată a recursului, să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Totodată, Înalta Curte reține că, în temeiul prevederilor legale menționate, instanța în fața căreia se formulează o excepție de neconstituționalitate nu are competența de a verifica constituționalitatea normei ce face obiectul excepției, ci numai îndeplinirea condițiilor impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea respectivei excepții.

De aceea, criticile formulate prin motivele de recurs care privesc neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate nu pot fi analizate de Înalta Curte, competența instanței de recurs rezumându-se la verificarea modului în care Curtea de Apel a interpretat și aplicat prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În consecință, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, așa cum în mod corect a considerat și Curtea de Apel prin încheierea recurată, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de repunere pe rol. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.