ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2553/2012

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin sentința civilă

nr. 193/ CM din 02 februarie 2009, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată

de reclamanții A.M.D., B.N., I.G., Ș.L., V.G., E.D., E.A. și a obligat-o pe

pârâta SC P. SA să plătească acestora, drepturile reprezentând contravaloarea

aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură,

potrivit art. 176 alin. (1) și (2) din C.C.M. la nivelul ramurii energie

electrică, termică, petrol și gaze și ajutorul material, reprezentând

contravaloarea unei cote de 4000 mc de gaze naturale anual, conform art. 187

din C.C.M., la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, sume

cuvenite pentru perioada 2005-2008, în raport cu perioada efectiv lucrată de

fiecare dintre reclamanți, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație,

precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta SC P. SA, în prezent SC O.M.V. P. SA,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul din 12

mai 2010, recurenta-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a art.

222 și 282 din Legea nr. 53/2003 C. mun., a prevederilor art. 73 din Legea nr.

168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art. 28 alin.

(2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Pârâta a arătat că

aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite

dispoziții din Constituția României: art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin.

(1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1),

art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2).

A mai susținut pârâta

că există o incoerență legislativă în consacrarea rolului sindicatelor în

rezolvarea conflictelor de drepturi, întrucât există o diferență între regimul

juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul

primelor, partenerii de dialog sociali fiind exclusiv sindicatele, în timp ce

în cazul conflictelor de drepturi, sindicatele nu au aproape nici un rol, ceea

ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesual

demarat de salariați.

Astfel, cu privire la

conflictele de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a

conduce negocierile colective din partea salariaților.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii sindicatelor nr.

54/2003, sindicatele au dreptul de a promova acțiuni pe cale principală și de a

interveni în procesele începute de salariați, inițiativa aparținându-le deci,

în temeiul Codului muncii sindicatele pot doar să-i reprezinte, la cerere, pe

salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă, iar în temeiul Legii

nr. 168/1999 cererile pot fi formulate doar de către cei ale căror drepturi au

fost încălcate, respectiv titularii drepturilor individuale, sindicatele

neputând participa într-un proces declarat de salariați, nici pe cale

incidentală. Deci, calitatea procesuală a sindicatelor pe cale principală este

negată, sindicatele neputând sta, ca parte în proces.

Interesul justificat

de pârâtă este acela al posibilității de a formula cereri în contradictoriu cu

sindicatele, pe marginea executării contractului colectiv pe care l-au negociat

împreună, prin formularea unei cereri de intervenție forțată, ori direct pe

cale principală.

Față de cele expuse

mai sus, pârâta a concluzionat că există o legătură de cauzalitate între

normele atacate și realitatea unei unități care, lipsită de dreptul minimal la

apărare, trebuie să facă față dificultăților de ordin practic în cele peste

20.000 de dosare P. Singurul remediu îl constituie declararea ca

neconstituționale a textelor arătate mai sus, soluționarea acestui conflict de neconstituționalitate

neintrând în atribuțiile instanțelor judecătorești.

Pârâta a susținut că

justifică interesul invocării prezentei excepții, prin aceea că intenționează

să introducă în cauză și sindicatul și apreciază că, numai prin declararea

neconstituționalității textelor invocate, ar putea să-și îndeplinească scopul

arătat.

Intimații-reclamanți,

prin apărător, și-au exprimat punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate

invocată de pârâta SC O.M.V. P. SA, în sensul că solicită respingerea cererii

de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Curtea a apreciat că

declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale în acest moment

nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, așa cum am

arătat mai sus, în această speță sindicatul nu a fost introdus în cauză de către

recurenta-pârâtă. Așadar, soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către

instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea

Constituțională excepției invocate de recurenta-pârâtă.

Prin încheierea din

12 mai 2010 Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie

a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

recurenta-pârâtă SC O.M.V. P. SA.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel Pitești a concluzionat că nu sunt îndeplinite toate

condițiile reglementate de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în

temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii

pronunțată la data de 12 mai 2010 a declarat recurs pârâta SC O.M.V. P. SA,

criticând-o pentru nelegalitate.

La termenul din 3

februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea

judecății recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu

a solicitat în scris judecarea în lipsă.

De la această dată,

niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare

pricina, astfel că, instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin

rezoluția de la 16 februarie 2011, în vederea discutării perimării, acordând

termen la data de 05 aprilie 2012, pentru când a citat legal părțile.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește

în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

În accepțiunea

textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca

o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora,

manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea

litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de

la judecată.

În definirea

perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii și culpa părții sunt două elemente

esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de aplicare și asupra

căilor de atac.

Așa fiind, pentru a

interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două

condiții, și anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părții, iar rămânerea

în nelucrare să dureze cel puțin un an, în materie civilă.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la

data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părțile nu au

efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de

întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul

art. 252 C. proc. civ., va constata, din oficiu, perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA împotriva încheierii de ședință din

12 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2012.