ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2708/2010

Asupra cauzei civile de față constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța sub nr. 8982/118/2008 reclamanții T.R., M.C., C.V., M.V., M.G., B.N.,

C.G., C.P.J., V.C., S.G.V., S.N., S.A., S.G. și N.G. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu SC P. SA București, prin zona P. Constanța, obligarea societății

pârâte la plata contravalorii a 4.000 mc gaze naturale și la plata a câte unui

salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de

toamnă-iarnă pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, sume

actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală de la data plății.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că deși contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din

industria petrolieră prevederea la art. 176 un ajutor material egal cu contravaloarea

a 4000 mc de gaze naturale la prețul zilei, nu au beneficiat de aceste drepturi

bănești. Totodată, reclamanții au susținut că unitatea nu a respectat

dispozițiile art. 170 alin. (1) și (2) din contractul colectiv de muncă la

nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, care în ultimii

trei ani prevederea că în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă),

salariații vor beneficia de câre o suplimentare a drepturilor salariale,

respectiv că vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de

gaze naturale. Fiecare din suplimentările de mai sus urma să aibă un cuantum

minim în valoare de un salariu minim pe agent economic, calculat la data

evenimentului, conform contractului colectiv de muncă.

În dovedirea cererii, reclamanții au

depus la dosar înscrisuri, respectiv extrase din contractele colective de muncă

la nivel de grup de unități din industria petrolieră pentru anii 2003-2007 și

acte adiționale la acestea.

La termenul din data de 3 decembrie

2008, reclamanții au depus la dosar precizări scrise prin care au arătat că

insistă doar în soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la

plata a câte unui salariu minim la nivel de societate pentru ultimii trei ani,

reprezentând suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă, actualizat cu

indicii de inflație și cu dobânda legală de la data plății.

La termenul din data de 21 ianuarie

2009, reclamanții au învederat că nu își mai însușesc precizările menționate

anterior, solicitând soluționarea cererii astfel cum a fost inițial formulată.

Prin sentința civilă nr. 110 din 27

ianuarie 2009, tribunalul Constanța a admis excepția prescrierii dreptului la

acțiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata

contravalorii a 4000 mc gaze naturale; a respins excepția prescrierii dreptului

la acțiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către

fiecare reclamant a unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare

pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007; a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanți; a obligat pârâta la plata, către fiecare

reclamant, a unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru

aprovizionarea de toamnă-iarnă, actualizat cu indicele de inflație și cu

dobânda legală, la data plății efective; a respins, ca prescris, capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc gaze

naturale.

Împotriva sentinței civile mai sus

menționată a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. G., invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

La termenul din data de 2 iunie

2009, pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 298 alin. (2), ultima liniuță, din Legea nr. 53/2003,

raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și

art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea excepției, s-a arătat

că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003

sunt legi organice, prin urmare au forță juridică egală, însă, Codul muncii

reprezintă dreptul comun”, iar Legea nr. 168/1999 este lege specială

S-a mai învederat, totodată, că în

conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000 în procesul de legiferare este

interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate

din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul

unor paralelisme se apelează la norma de trimitere (în speță art. 249 C. muncii

care trimite la Legea specială).

Prin încheierea din 2 iunie 2009,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, pentru considerentul inadmisibilității excepției de

neconstituționalitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

instituie o anumită conduită pentru judecătorul cauzei în parcurgerea

demersului judiciar de sesizare a Curții Constituționale cu judecata unei

excepții de neconstituționalitate, având, totodată obligația de a verifica dacă

textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a invocat are legătură cu

soluționare cauzei.

Articolul 298 alin. (2) ultima

liniuță are legătură cu soluționarea cauzei, dar nu prin prisma dacă abrogă sau

nu art. 72 din legea nr. 168/1999 și orice alte dispoziții contrare Codului

muncii, întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin art. 284

alin. (2) în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamanții își au

domiciliu.,

În consecință, Curtea a observat că

nu este îndeplinită una din condițiile obligatorii de sesizare a Curții

Constituționale, și anume aceea ca norma juridică a cărei neconstituționalitate

s-a invocat să constituie temei al acțiunii.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs, în termen legal, SC P. SA – Membru O.M.V. Grup, pârâta în cauză

care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reia

în esență argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și

conchide că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă

că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar

dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și

apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de

identificare ale acestora.

Ca atare, se concluzionează, Codul

muncii, respectiv art. 298 alin. (2), ultima liniuță, nu poate modifica

implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind

soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor

legale cuprinse în Constituția României.

Recursul se constată ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din

același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se

pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență,

Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statut că nu este

abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de

neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță

din Legea nr. 53/2003, Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în

vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare, se abrogă)

vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și

corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de

competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și

nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului

de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate

imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut instanța

de control judiciar, autorul excepției își motivează susținerile vizând

neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în

discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă

instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui

conflict al legii în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la

cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu

soluționarea litigiului.

Așa fiind, cum criticile îndreptate

împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de

neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare recursul, urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 mai 2010.