ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2708/2010

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8982/118/2008 reclamanții T.R., M.C., C.V., M.V., M.G., B.N., C.G., C.P.J., V.C., S.G.V., S.N., S.A., S.G. și N.G. au solicitat instanței, în contradictoriu cu SC P. SA București, prin zona P. Constanța, obligarea societății pârâte la plata contravalorii a 4.000 mc gaze naturale și la plata a câte unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, sume actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală de la data plății. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că deși contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră prevederea la art. 176 un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale la prețul zilei, nu au beneficiat de aceste drepturi bănești.

Totodată, reclamanții au susținut că unitatea nu a respectat dispozițiile art. 170 alin. (1) și (2) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, care în ultimii trei ani prevederea că în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câre o suplimentare a drepturilor salariale, respectiv că vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. Fiecare din suplimentările de mai sus urma să aibă un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului, conform contractului colectiv de muncă. În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri, respectiv extrase din contractele colective de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pentru anii 2003-2007 și acte adiționale la acestea.

La termenul din data de 3 decembrie 2008, reclamanții au depus la dosar precizări scrise prin care au arătat că insistă doar în soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata a câte unui salariu minim la nivel de societate pentru ultimii trei ani, reprezentând suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă, actualizat cu indicii de inflație și cu dobânda legală de la data plății. La termenul din data de 21 ianuarie 2009, reclamanții au învederat că nu își mai însușesc precizările menționate anterior, solicitând soluționarea cererii astfel cum a fost inițial formulată.

Prin sentința civilă nr. 110 din 27 ianuarie 2009, tribunalul Constanța a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc gaze naturale; a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a obligat pârâta la plata, către fiecare reclamant, a unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, actualizat cu indicele de inflație și cu dobânda legală, la data plății efective; a respins, ca prescris, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc gaze naturale.

Împotriva sentinței civile mai sus menționată a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. G., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. La termenul din data de 2 iunie 2009, pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2), ultima liniuță, din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea excepției, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, prin urmare au forță juridică egală, însă, Codul muncii reprezintă dreptul comun”, iar Legea nr. 168/1999 este lege specială S-a mai învederat, totodată, că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000 în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere (în speță art. 249 C. muncii care trimite la Legea specială). Prin încheierea din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru considerentul inadmisibilității excepției de neconstituționalitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, instituie o anumită conduită pentru judecătorul cauzei în parcurgerea demersului judiciar de sesizare a Curții Constituționale cu judecata unei excepții de neconstituționalitate, având, totodată obligația de a verifica dacă textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a invocat are legătură cu soluționare cauzei.

Articolul 298 alin. (2) ultima liniuță are legătură cu soluționarea cauzei, dar nu prin prisma dacă abrogă sau nu art. 72 din legea nr. 168/1999 și orice alte dispoziții contrare Codului muncii, întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin art. 284 alin. (2) în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamanții își au domiciliu., În consecință, Curtea a observat că nu este îndeplinită una din condițiile obligatorii de sesizare a Curții Constituționale, și anume aceea ca norma juridică a cărei neconstituționalitate s-a invocat să constituie temei al acțiunii. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA – Membru O.M.V.

Grup, pârâta în cauză care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reia în esență argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și conchide că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ca atare, se concluzionează, Codul muncii, respectiv art. 298 alin. (2), ultima liniuță, nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.

Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Tot astfel, art. 2 alin. (3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statut că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative. Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare, se abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar, autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legii în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului. Așa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare recursul, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2010.