Decizia nr. 11 din 19 septembrie 2011

Problema de drept supusă analizei Prin Sesizarea nr. 974/1/A/38 din 4 aprilie 2011 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Bacău, transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată sub nr. 4/SU/2011, s-a solicitat, prin prisma dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, modificate și completate prin Legea nr. 202/2010, examinarea problemelor de drept care vizează: I. obligarea Societății Comerciale OMV Petrom – S.A. București, în calitate de angajator, la plata către salariați a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantității de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007; II. obligarea Societății Comerciale OMV Petrom – S.A. București, în calitate de angajator, la plata către salariați a unei cote-părți de 5-10% din profitul realizat de societate în perioada 2005 – 2007.

Examenul jurisprudențial Prin actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curții de Apel Bacău s-a susținut că nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluționarea problemelor de drept în materia litigiilor de muncă privind cererile salariaților Societății Comerciale OMV Petrom – S.A. București prin care aceștia au solicitat obligarea societății comerciale angajatoare la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007 și a sumei reprezentând cota-parte din profitul realizat de Societatea Comercială OMV Petrom – S.A. București în perioada 2005 – 2007. Examenul jurisprudențial a relevat că, referitor la aceste probleme de drept sesizate, în practica instanțelor judecătorești s-au conturat două opinii.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.I. Cu privire la problema de drept care vizează acordarea de către Societatea Comercială OMV Petrom – S.A. București, în calitate de angajator, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantității de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007, s-au conturat două opinii: 3.I.1. Într-o primă opinie, instanțele de judecată au admis acțiunile reclamanților, întemeiate pe dispozițiile art. 178 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de entități din industria petrolieră și ale art. 187 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în vigoare în perioada 2005 – 2007, cu motivarea că acest ajutor material a fost recunoscut prin contractele colective de muncă succesive, stabilindu-se în mod explicit să fie acordat, în condițiile în care nu a fost compensat, prin majorarea salariului de bază, printr-un act adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. De asemenea, s-a susținut că din clauza cuprinsă în art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 (asemenea clauzelor din contractele colective de muncă încheiate pentru perioadele anterioare, respectiv 2004-2007) cu privire la neacordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea gazelor naturale și compensarea prin majorarea salariului în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 nu rezultă voința părților de a explicita pentru trecut modalitatea de executare, deoarece aceasta trebuia efectuată anual prin încheierea unui act adițional la contractul colectiv de muncă în care să fie stabilită în mod expres o asemenea măsură. Dimpotrivă, pârâta Societatea Comercială OMV Petrom – S.A. București nu a dovedit că a executat în concret și în mod real această clauză contractuală, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă*) și ale art. 287 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. ___________ *) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă a fost abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011. 3.I.2. Într-o altă opinie, acțiunile reclamanților au fost respinse cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1), (2) și (3) din contractele colective de muncă încheiate pentru perioada 2005 – 2007, salariații beneficiază de un ajutor material reprezentat de contravaloarea cotei de gaze, în cazul în care acest ajutor nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Or, în cuprinsul dispozițiilor art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 s-a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, începând cu data de 11 iunie 1997, iar ulterior nu au mai existat negocieri privind salariul de bază. Unitatea pârâtă a procedat la majorarea salariilor de bază, în care a fost inclus și acest ajutor material, iar, potrivit dispozițiilor art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, începând cu anul 2004, ajutorul material, reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, a fost compensat prin majorarea salariului, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997. 3.II. Cu privire la problema de drept care vizează acordarea de către Societatea Comercială OMV Petrom – S.A. București, în calitate de angajator, a unei cote-părți de 5-10% din profitul realizat de societate în perioada 2005 – 2007, s-au conturat două orientări jurisprudențiale: 3. II.1. Unele instanțe au admis acțiunile reclamanților, foști și actuali angajați ai Societății Comerciale OMV Petrom – S.A., întemeiate pe dispozițiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru perioada 2005-2006, prevederi reluate prin dispozițiile art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, potrivit cărora în categoria altor venituri recunoscute salariaților se include și cota-parte din profit de 10% în cazul societăților comerciale, respectiv de 5% în cazul regiilor autonome. În contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, prelungit succesiv, s-a stabilit, la art. 140, că atât cota de participare a salariaților la profitul anual, cât și condițiile de diferențiere vor fi prevăzute prin contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare. Prin art. 139 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate „Petrom”, începând cu anul 2004, s-a prevăzut că atât cota de participare a salariaților SNP „Petrom” – S.A. la profitul anual, cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negocieri cu organizația sindicală FSLI Petrom. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar angajatorului îi revine obligația de a acorda salariatului toate drepturile care decurg din lege și din contractele colective și individuale de muncă. Dreptul salariaților Societății Comerciale OMV Petrom – S.A. la cota de participare la profitul anual al societății a fost stabilit la negocierea contractului colectiv de muncă și a devenit aplicabil de la data semnării acestuia. Pe cale de consecință, Societatea Comercială Petrom – S.A. și FSLI Petrom aveau doar îndrituirea de a stabili cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere, și nicidecum existența acestor drepturi prevăzute în contractele colective de muncă. Prin menținerea negocierii de către patron, care este titularul obligației prevăzute de art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, s-a considerat că s-a urmărit înlăturarea dreptului recunoscut reclamanților prin contractele colective de muncă. 3.II.2. Alte instanțe au respins aceste acțiuni, reținând că dreptul salariaților la cota-parte din profit, prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel național, are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ulterioare. Prevederile art. 139 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pentru perioada 2005 – 2007 sunt afectate de o condiție suspensivă, de a cărei realizare depinde chiar nașterea dreptului, conform dispozițiilor art. 1017 din Codul civil. De asemenea, s-a considerat că există o culpă comună în nerealizarea acestor negocieri, atât a patronului, cât și a organizației sindicale sau a reprezentaților salariaților, conform prevederilor art. 3 alin. (5) și (6) din Legea nr. 130/1996.

Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Bacău Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău a apreciat că problemele de drept în materia litigiilor de muncă privind cererile salariaților Societății Comerciale OMV Petrom – S.A. București prin care aceștia au solicitat obligarea societății comerciale angajatoare la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007 și a sumei reprezentând cota-parte din profitul realizat de societate în perioada 2005 – 2007 au generat o practică judiciară neunitară în această materie și solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, în temeiul art. 329 și 330 5 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 23 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, să analizeze aceste probleme de drept în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii.

Opinia procurorului general Procurorul general a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 329 din Codul de procedură civilă pentru dezlegarea acestor probleme pe calea recursului în interesul legii, întrucât soluțiile diferite ale instanțelor decurg din interpretarea clauzelor din contractele colective de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2006-2007, precum și a probelor administrate în fiecare cauză în privința modalității de executare la nivelul angajatorului a acestor clauze. Prin argumentele expuse s-au susținut următoarele: 5.1. Cu privire la acordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea cantității de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007, dreptul pretins de reclamanți își are izvorul în conținutul dispozițiilor art. 187 din contractul colectiv de muncă nr. 288/2 din 15 februarie 2006 încheiat la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 9 din 26 martie 2007, preluate succesiv și în contractele din anii 2007 – 2008 în următoarea redactare: „(1) Salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. 1, punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. (2) De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alineatul (1) și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. (3) Cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.” Instanțele care au pronunțat soluții de admitere a acțiunilor au înlăturat susținerile angajatorului în sensul că aceste adaosuri salariale ar fi fost incluse în salariul de bază, reținând lipsa unor dovezi în acest sens, precum și faptul că un calcul matematic (uneori confirmat și pe cale de expertiză) demonstra că, dacă s-ar deduce din salariul de bază contravaloarea acestui adaos, ar rezulta un salariu de bază mai mic decât salariul minim pe economie, ceea ce s-a considerat inacceptabil. În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societății Comerciale „Petrom” – S.A. în perioada 2005 – 2007, „ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 2007”. Instanțele judecătorești au reținut și că în anul 1997, prin art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat Ia nivel de unitate, s-a prevăzut că începând cu anul 1997 acest ajutor va fi inclus în salariu. Așadar, interpretând clauza contractuală mai sus citată ca având semnificația unui acord al salariaților, prin organizația sindicală reprezentativă, cu privire la includerea în salariul de bază a drepturilor bănești supuse analizei, s-a dedus și că ajutoarele materiale în discuție nu mai sunt individualizate în mod distinct, ci reprezintă parte a salariului de bază. În unele cauze, angajatorul a depus înscrisuri din care rezultă modalitatea în care a înțeles să pună în executare clauza contractului colectiv de muncă, iar în alte cauze a fost administrată proba raportului de expertiză contabilă, ale cărui concluzii au fost, în majoritatea situațiilor, în sensul că ajutorul material a fost inclus în salariul de bază, prin compensarea acestuia la nivelul anului 1997, în condițiile art. 176 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivelul Societății Comerciale OMV Petrom – S.A., iar de atunci acest ajutor a fost plătit lună de lună, ca parte integrantă din salariu, prin aplicarea unui coeficient mediu de majorare, la nivelul anului 1997. 5.2. Referitor la acordarea unei cote-părți de 5-10% din profitul realizat de către societate pentru perioada 2005 – 2007, dreptul solicitat de reclamanți își avea consacrarea în dispozițiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, precum și în dispozițiile art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, care în categoria „alte venituri” ce se acordă salariaților au inclus și cota-parte din profit ce se repartizează salariaților, de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome. Potrivit alineatelor (3) ale acelorași articole, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota din profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție”. Prin art. 139 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societății Comerciale „Petrom” – S.A. București, în perioada 2005 – 2007, s-a stipulat faptul că această cotă de participare a salariaților societății la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI Petrom. Instanțele judecătorești, care au respins această categorie de acțiuni, au reținut inexistența ulterioară a negocierilor referitoare la dreptul patrimonial solicitat, ca o condiție suspensivă, conform art. 1017 din Codul civil, de a cărei realizare depinde însăși nașterea dreptului. S-a reținut și că adunările generale ale acționarilor nu au aprobat în perioada respectivă repartizarea cotei de profit salariaților. S-a considerat și că negocierile ulterioare dintre angajator și angajați, având ca obiect cuantumul concret al cotei-părți de participare la profit, au caracterul unei obligații de diligență, iar nu de rezultat, ceea ce corespunde principiului libertății contractuale, iar cerința negocierii nu contravine principiilor egalității de tratament al angajaților și angajatorilor, nerenunțării la drepturile recunoscute prin lege și nediscriminării la acordarea salariului, consacrate prin art. 5, 38 și art. 154 alin. (3) din Codul muncii [devenit art. 159 alin. (3) în urma republicării acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011]. De asemenea, analiza instanțelor a fost diferită și în privința stabilirii culpei în neîndeplinirea obligației de negociere a actelor adiționale la contractele colective de muncă, raportat la acest beneficiu al salariaților, în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin. (5) și (6) din Legea nr. 130/1996 prevedeau că inițiativa negocierii aparținea patronului, iar, în cazul în care patronul nu angaja negocierea, aceasta avea loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii. În consecință, rezultă că ambele probleme sesizate privesc interpretarea și executarea contractelor colective de muncă, soluțiile pronunțate fiind și rezultatul aprecierii asupra materialului probator administrat în aceste cauze. Or, interpretarea contractului colectiv de muncă, act juridic cu o natură mixtă convențională și normativă, se realizează după regulile prevăzute de art. 977-985 din Codul civil în materia convențiilor, ceea ce presupune o referire nemijlocită la voința părților și, implicit, la probele administrate în cauză. În acest context, s-a considerat că problemele de drept deduse examinării instanței supreme pe calea recursului în interesul legii presupun un grad ridicat de abstractizare, cu eludarea referirilor la probele administrate, întrucât situațiile-premisă de la care se pornește în susținerea silogismului judiciar ce se cere a fi dezlegat trebuie să fie întotdeauna aceleași: pe de o parte, situația de fapt care trebuie să fie neschimbată în toate litigiile analizate, iar, pe de altă parte, dreptul ce se cere a fi interpretat (acesta constituind, de fapt, elementul variabil care generează practica neunitară). De altfel, în practica instanței supreme, s-a statuat că scopul recursului în interesul legii este acela de „a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării”, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Or, așa cum s-a menționat anterior, dezlegarea problemelor de drept sesizate presupune interpretarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ceea ce este în afara textului art. 329 din Codul de procedură civilă, care vizează doar dispoziții ale legii.

Raportul asupra recursului în interesul legii Proiectul de soluție propus prin raportul întocmit în cauză a fost în sensul respingerii, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău cu privire la acordarea în perioada 2005 – 2007 de către Societatea Comercială OMV Petrom – S.A. București, în calitate de angajator, în baza contractelor colective de muncă, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantității de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale și a unei cote-părți de 5-10% din profitul realizat de societate.

Înalta Curte de Casație și Justiție Din examinarea Sesizării nr. 974/1/A/38 din 4 aprilie 2011 formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, a punctului de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Adresa nr. 723/C/2177/11-5/2011 și a hotărârilor judecătorești anexate acestui punct de vedere se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 329 și 330 5 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, pentru dezlegarea acestor probleme de drept pe calea recursului în interesul legii, întrucât soluționarea diferită a cauzelor este rezultatul interpretării date în fiecare dosar clauzelor din contractele colective de muncă Ia nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005 – 2007 și probelor administrate cu privire Ia modalitatea de executare a clauzelor respective la nivelul angajatorului. Astfel, se reține că dreptul salariaților la acordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea cantității de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007 a fost prevăzut în art. 187 din contractul colectiv de muncă nr. 288/2 din 15 februarie 2006 încheiat la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 și a fost preluat succesiv și în contractele pentru anii 2007-2008. Conform dispozițiilor art. 176 alin. (1) din contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societății Comerciale „Petrom” – S.A. în perioada 2005 – 2007, ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat în condițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 prin aplicarea unui coeficient de majorare a salariului la nivelul anului 1997. De asemenea, dreptul salariaților la acordarea unei cote-părți de 5-10% din profilul realizat de societate în perioada 2005 – 2007 a fost prevăzut de dispozițiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și ale art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, care în categoria „alte venituri” acordate salariaților au inclus și cota-parte din profit, care se repartizează salariaților în procent de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până Ia 5% în cazul regiilor autonome. Potrivit alineatelor (3) ale acelorași articole, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării Ia fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă salariaților cota din profit, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție. În consecință, ambele probleme de drept deduse examinării pe calea recursului în interesul legii se referă la interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă și la aprecierea probelor administrate în fiecare dosar cu privire la modalitatea de executare a acestor clauze. Scopul recursului în interesul legii, astfel cum este reglementat în art. 329 și 330 5 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, este acela de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită prin hotărâri judecătorești irevocabile. Recursul în interesul legii este, după cum sugerează chiar numele său, acea cale de atac specială de îndreptare, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin complet constituit potrivit art. 330 6 din Codul de procedură civilă, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, prin dezlegarea problemelor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Recursul în interesul legii poate fi admisibil numai atunci când dispozițiile legale sunt neclare, confuze, îndoielnice, incomplete și primesc o interpretare diferită din partea instanțelor de judecată, astfel că până la intervenția legiuitorului instanța supremă este chemată să dea dezlegarea corectă problemelor de drept ridicate. Noțiunea de „interpretare”, precum și expresia „aplicarea unitară a legii”, folosite de legiuitor, exprimă ideea că s-a căutat, cu firească prudență, evitarea nesocotirii principiului constituțional al supremației legii, precum și a schimbării rolului instanței supreme din acela de „a zice dreptul” cu acela de „a face dreptul”. A interpreta un text de lege înseamnă a lămuri înțelesul acestuia, a-l explica, a determina configurația reală a normei de drept, și nu a da o altă reglementare raporturilor sociale respective. Actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curții de Apel Bacău nu întrunește aceste cerințe legale, fiind inadmisibil, întrucât vizează interpretarea și aplicarea unitară a unor clauze din contractele colective de muncă și nu se referă la interpretarea și aplicarea unitară a unor prevederi legale, care pot constitui obiectul recursului în interesul legii. În același sens Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 33 din 16 noiembrie 2009 a Secțiilor Unite și Decizia nr. 1 din 21 februarie 2011 în completul constituit conform dispozițiilor art. 330 6 alin. 1-2 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 16 mai 2011. Aceste decizii prin care a fost respins ca inadmisibil recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea unitară a unor clauze din contractele colective de muncă au caracter obligatoriu pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispozițiilor art. 330 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010. Pentru considerentele expuse, în sensul art. 330 7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,