ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3107/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC M.S. SRL prin Lichidator Cabinet Individual de Insolvență P.E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei SC O.P. SA București, la plata sumei de 118.436,88 lei, reprezentând contravaloarea facturii din 3 decembrie 2004, emisă în scopul regularizării contractului de franciză din 28 octombrie 1999. Prin sentința nr. H6/ C din 15 februarie 2007, Tribunalul Mehedinți a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea reclamantei. Sentința primei instanțe a fost apelată de către reclamanta SC M.S.

SRL prin Lichidator Cabinet Individual de Insolvență P.E., iar prin Decizia nr. 132 din 23 mai 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a desființat sentința atacată, a respins excepția autorității lucrului judecat și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta SC O.P. SA București, iar prin Decizia nr. 383 din 6 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul. În rejudecare, prin sentința nr. 313 din 4 martie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC M.S. SRL prin Lichidator Cabinet Individual de Insolvență P.E.

și a obligat pârâta SC O.P. SA București, la plata sumei de 118.435,88 lei, reprezentând contravaloare regularizare contract franciză din 28 octombrie 1999. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin contractul de tip franciză încheiat între părți la data de 28 octombrie 1999, s-au stabilit comisioanele pe care reclamanta SC M.S. SRL trebuia să le plătească pârâtei SC O.P. SA București, pentru vânzarea produselor acesteia 5%, iar pentru cele complementare 7%. A mai reținut instanța că pentru perioada mai - octombrie 2000, noiembrie 2000 - octombrie 2001, pentru produsele complementare, pârâta SC O.P. SA București și-a reținut un comision reprezentând un procent de 95% din adaosul comercial practicat, în condițiile în care acesta trebuia să fie de 7%, astfel încât suma încasată nejustificat de către pârâtă este de 118.435,88 lei.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Cuitea de Apel Craiova, secția comercială, care prin Decizia nr. 273 din 10 decembrie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC O.P. SA București, cu motivarea că pârâta și-a încălcat obligațiile contractuale, reținând un procent mai mare decât cel convenit, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. A mai reținut instanța că neînregistrarea de către pârâtă în contabilitatea proprie a facturii din 3 decembrie 2004, nu prezintă relevanță în ceea ce privește existența creanței, care îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 273 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs pârâta SC O.P.

SA București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susținut în esență că, instanța a soluționat în mod eronat cauza, având în vedere că intervenise prescripția dreptului la acțiune și că nu a avut în vedere autoritatea lucrului judecat. A mai susținut recurenta că instanța a pronunțat o decizie contradictorie, că nu a avut în vedere faptul că creanța nu era certă, lichidă și exigibilă, întemeindu-și întreaga motivare pe raportul comisiei de analiză întocmit de consilierul juridic și economista societății, persoane a căror activitate nu angajează în mod legal societatea.

În continuare, a susținut recurenta că această creanță nu este lichidă deoarece nu este determinată sau determinabilă printr-un act recunoscut de debitor, iar exigibilitatea nu poate opera nefiind stabilit un termen de scadență a facturii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Prealabil analizării susținerilor recurentei, se impune a fi făcută precizarea că, deși a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu a structurat criticile formulate potrivit fiecărui motiv invocat și mai mult decât atât, nu face altceva decât să reitereze susținerile făcute în fața instanței de control judiciar, fără a dezvolta în concret argumente privind nelegalitatea deciziei recurate.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii. Analizând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanța de control judiciar a răspuns în fapt și în drept tuturor susținerilor și criticilor formulate, iar argumentele reținute din probele examinate au condus în mod logic la soluția cuprinsă în dispozitiv. În aceste condiții, susținerea recurentei potrivit căreia instanța nu a avut în vedere că creanța nu îndeplinește condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă, nu se susține, având în vedere că din considerentele deciziei atacate rezultă examinarea și analizarea probatoriului administrat în cauză, în raport de care s-a constatat îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 379 C. proc.

civ. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia. Din dezvoltarea criticilor formulate și analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce fel instanța a denaturat înțelesul actului prin interpretare, altfel spus, care sunt termenii care prin interpretare au lezat conținutul actului, astfel că, motivul invocat se reduce la simpla invocare a dispozițiilor legale pretins a fi fost încălcate, fără a avea un fundament legal. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la lipsa de temei legal a hotărârii recurate, încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de control judiciar.

Din perspectiva acestui motiv, este de observat de asemenea, că recurenta nu a indicat în mod concret dispoziția legală încălcată sau aplicată greșit, astfel încât să poată constitui obiect de analiză în calea de atac extraordinară a recursului, care vizează numai nelegalitatea soluțiilor supuse controlului judiciar. Cu toate acestea, analizând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate invocat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel este corectă, cu respectarea prevederilor art. 969 - 970 C. civ. și art. 379 C. proc. civ.

Referitor la excepția autorității lucrului judecat, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că asupra acestei probleme s-a pronunțat Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 132 din 23 mai 2007, confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 383 din 6 februarie 2008, ceea ce face imposibilă examinarea acesteia în prezentul ciclu procesual. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, se constată de asemenea, că instanța a reținut în mod corect că termenul legal de 3 ani nu s-a împlinit, având în vedere data emiterii facturii 3 decembrie 2004 raportat la data introducerii acțiunii, 13 octombrie 2006. Față de considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul pârâtei SC O.P. SA București va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA București, împotriva Deciziei nr. 273 din 10 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.