ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3107/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamanta SC M.S. SRL prin Lichidator Cabinet Individual de

Insolvență P.E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să

se dispună obligarea pârâtei SC O.P. SA București, la plata sumei de 118.436,88

lei, reprezentând contravaloarea facturii din 3 decembrie 2004, emisă în scopul

regularizării contractului de franciză din 28 octombrie 1999.

Prin sentința nr.

H6/ C din 15 februarie 2007, Tribunalul Mehedinți a admis excepția autorității

lucrului judecat și a respins acțiunea reclamantei.

Sentința primei

instanțe a fost apelată de către reclamanta SC M.S. SRL prin Lichidator Cabinet

Individual de Insolvență P.E., iar prin Decizia nr. 132 din 23 mai 2007, Curtea

de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a desființat sentința

atacată, a respins excepția autorității lucrului judecat și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva deciziei

sus menționate, a declarat recurs pârâta SC O.P. SA București, iar prin Decizia

nr. 383 din 6 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a respins ca nefondat recursul.

În rejudecare,

prin sentința nr. 313 din 4 martie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția comercială

și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC M.S. SRL prin

Lichidator Cabinet Individual de Insolvență P.E. și a obligat pârâta SC O.P. SA

București, la plata sumei de 118.435,88 lei, reprezentând contravaloare

regularizare contract franciză din 28 octombrie 1999.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin contractul de tip

franciză încheiat între părți la data de 28 octombrie 1999, s-au stabilit

comisioanele pe care reclamanta SC M.S. SRL trebuia să le plătească pârâtei SC

O.P. SA București, pentru vânzarea produselor acesteia 5%, iar pentru cele

complementare 7%. A mai reținut instanța că pentru perioada mai - octombrie

2000, noiembrie 2000 - octombrie 2001, pentru produsele complementare, pârâta

SC O.P. SA București și-a reținut un comision reprezentând un procent de 95%

din adaosul comercial practicat, în condițiile în care acesta trebuia să fie de

7%, astfel încât suma încasată nejustificat de către pârâtă este de 118.435,88

lei.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Cuitea de Apel Craiova, secția comercială, care

prin Decizia nr. 273 din 10 decembrie 2009, a respins ca nefondat apelul

pârâtei SC O.P. SA București, cu motivarea că pârâta și-a încălcat obligațiile

contractuale, reținând un procent mai mare decât cel convenit, astfel cum

rezultă din probatoriul administrat în cauză. A mai reținut instanța că

neînregistrarea de către pârâtă în contabilitatea proprie a facturii din 3

decembrie 2004, nu prezintă relevanță în ceea ce privește existența creanței,

care îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

nr. 273 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs

pârâta SC O.P. SA București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în tot a deciziei

recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În argumentarea

motivelor de recurs, recurenta a susținut în esență că, instanța a soluționat

în mod eronat cauza, având în vedere că intervenise prescripția dreptului la

acțiune și că nu a avut în vedere autoritatea lucrului judecat. A mai susținut

recurenta că instanța a pronunțat o decizie contradictorie, că nu a avut în

vedere faptul că creanța nu era certă, lichidă și exigibilă, întemeindu-și

întreaga motivare pe raportul comisiei de analiză întocmit de consilierul

juridic și economista societății, persoane a căror activitate nu angajează în

mod legal societatea. În continuare, a susținut recurenta că această creanță nu

este lichidă deoarece nu este determinată sau determinabilă printr-un act

recunoscut de debitor, iar exigibilitatea nu poate opera nefiind stabilit un

termen de scadență a facturii.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prealabil

analizării susținerilor recurentei, se impune a fi făcută precizarea că, deși a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu a

structurat criticile formulate potrivit fiecărui motiv invocat și mai mult

decât atât, nu face altceva decât să reitereze susținerile făcute în fața

instanței de control judiciar, fără a dezvolta în concret argumente privind

nelegalitatea deciziei recurate.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura

pricinii. Analizând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5

C. proc. civ., se constată că instanța de control judiciar a răspuns în fapt și

în drept tuturor susținerilor și criticilor formulate, iar argumentele reținute

din probele examinate au condus în mod logic la soluția cuprinsă în dispozitiv.

În aceste condiții, susținerea recurentei potrivit căreia instanța nu a avut în

vedere că creanța nu îndeplinește condițiile de a fi certă, lichidă și

exigibilă, nu se susține, având în vedere că din considerentele deciziei

atacate rezultă examinarea și analizarea probatoriului administrat în cauză, în

raport de care s-a constatat îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art.

379 C. proc. civ.

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin

interpretarea greșită a acestuia. Din dezvoltarea criticilor formulate și

analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce fel instanța a denaturat înțelesul

actului prin interpretare, altfel spus, care sunt termenii care prin

interpretare au lezat conținutul actului, astfel că, motivul invocat se reduce

la simpla invocare a dispozițiilor legale pretins a fi fost încălcate, fără a

avea un fundament legal.

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la lipsa de temei legal a

hotărârii recurate, încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța

de control judiciar. Din perspectiva acestui motiv, este de observat de

asemenea, că recurenta nu a indicat în mod concret dispoziția legală încălcată

sau aplicată greșit, astfel încât să poată constitui obiect de analiză în calea

de atac extraordinară a recursului, care vizează numai nelegalitatea soluțiilor

supuse controlului judiciar. Cu toate acestea, analizând decizia recurată prin

prisma motivului de nelegalitate invocat și a dispozițiilor legale aplicabile

în cauză, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel este corectă, cu

respectarea prevederilor art. 969 - 970 C. civ. și art. 379 C. proc. civ.

Referitor la

excepția autorității lucrului judecat, se constată că instanța de apel a

reținut în mod corect că asupra acestei probleme s-a pronunțat Curtea de Apel

Craiova, în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 132 din 23 mai 2007,

confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia

nr. 383 din 6 februarie 2008, ceea ce face imposibilă examinarea acesteia în

prezentul ciclu procesual. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului

la acțiune al reclamantei, se constată de asemenea, că instanța a reținut în

mod corect că termenul legal de 3 ani nu s-a împlinit, având în vedere data

emiterii facturii 3 decembrie 2004 raportat la data introducerii acțiunii, 13

octombrie 2006.

Față de

considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de

nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312

C. proc. civ., recursul pârâtei SC O.P. SA București va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA București, împotriva Deciziei nr.

273 din 10 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.