ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1032/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 154 din 9

iulie

2010, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2205/101/2010

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta pârâtă SC C. SA prin lichidatorii

judiciari CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L.

și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ G.V. împotriva pârâtei reclamante SC R.B.V.

SRL. S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC R.B.V.

SRL împotriva reclamantei pârâte. S-a constatat că pârâta SC R.B.V. SRL a

plătit diferența de preț de 1.189.178 lei prin compensare cu creanțele preluate

de la S.M. (pentru suma de 283.8001ei) și de la S.C.C. (pentru suma de

905.3781ei).

În considerentele sentinței,

judecătorul-sindic a reținut că, la data de 12 decembrie 2008, SC R.B.V. SRL a

dobândit prin executare silită de la SC C. SA un imobil format din clădire cu

suprafață construită de 262 mp și teren în suprafață de 31 370 mp, prețul

pentru care a fost adjudecat bunul fiind de 3.747.615 lei. Prețul nu a fost

achitat în totalitate, în sensul că SC R.B.V. SRL mai avea de achitat suma de

1.655.368 lei.

Prin decizia nr. 818 din 28 mai 2009,

Curtea de Apel Craiova a deschis procedura insolvenței față de SC C. SA, dată

la care SC R.B.V. SRL mai achitase din prețul restant, de 1 655 368 lei,

rămânând un rest de 1.189.178 lei.

De altfel, pârâta a recunoscut

datoria către reclamantă, dar a solicitat pe calea cererii reconvenționale

compensarea acestei creanțe cu alte două creanțe pe care la rândul său le are față

de SC C. SA. Astfel, te dosar au fost depuse două contracte de cesiune de

creanță, încheiate cu S.M. pentru o creanță de 283 800 lei și cu SC N.S.Y. C.

SRL pentru suma de 1.117.962 lei.

Cele două contracte de cesiune au

fost perfectate după deschiderea procedurii insolvenței, la data de 27 aprilie

2010, respectiv la data de 19 mai 2010. În aceste condiții, SC R.B.V. SRL a

dobândit, ca efect al celor două contracte de cesiune, și calitatea de creditor

față de SC C. SA.

Pentru validitatea cesiunii de creanță

nu este necesar consimțământul debitorului cedat. SC C. SA este un terț față de

convențiile intervenite între SC R.B.V. SRL și S.M., respectiv SC N.S.Y. C.

SRL. Cesiunile au fost notificate prin intermediul executorului judecătoresc

debitorului cedat, prin cabinetele de insolvență, așa cum atestă înscrisurile

de la filele 67-68, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 1393 C. civ.

Compensația reprezintă un mod de

stingere a două obligați reciproce până la concurența celei mai mici dintre

ele. Potrivit art. 1144 C. civ., compensația operează de drept în puterea legii

chiar și dacă debitorul n-ar ști nimic despre aceasta. Legea impune anumite

condiții: reciprocitatea obligațiilor, creanțele să aibă ca obiect bunuri

fungibile, creanțele să fie certe, lichide și exigibile.

Aceste cinci condiții sunt

îndeplinite, deoarece SC R.B.V. SRL, ca efect al celor două cesiuni de creanță,

a dobândit față de SC C. SA calitatea de creditor.

Prin decizia nr. 189 din 30

septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a admis apelul

declarat de apelanta reclamantă pârâtă SC C. SA prin lichidatorii CABINET

INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. și CABINET

INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ G.V., în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă

SC R.B.V. SRL, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta SC C. SA prin lichidatorii CABINET INDIVIDUAL DE

INSOLVENȚĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. și CABINET INDIVIDUAL DE

INSOLVENȚĂ G.V. și obligată pârâta SC R.B.V. SRL la plata sumei de 1.189.178,41

lei către reclamantă. S-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta

reclamantă împotriva reclamantei pârâte și a fost trimisă spre soluționare

judecătorului-sindic desemnat de Tribunalul Mehedinți în dosarul având ca

obiect procedura insolvenței debitoarei SC C. SA.

In

considerentele sentinței apelate s-a reținut, în mod corect, că pârâta

reclamantă SC R.B.V. SRL a

recunoscut că datorează reclamantei pârâte SC C. SA diferența de 1.189.178 lei

din prețul unui imobil dobândit prin executare silită, în valoare de

3.747.6151ei, motivare ce impunea soluția de admitere a acțiunii introductive.

De altfel, numai după obligarea

pârâtei la plata sumei pretinse de către reclamantă putea intra în discuție

compensarea, în măsura în care acțiunea principală ar fi fost găsită nefondată,

cererea de compensare rămânând fără obiect, în lipsa unor obligații reciproce.

În dreptul comun, compensarea poate

fi legală, judiciară sau convențională. în speță, însă, în condițiile în care

reclamanta pârâtă este în faliment, compensarea nu poate fi decât legală sau

judiciară și nu poate fi examinată decât în procedura specială, de către

judecătorul-sindic.

Procedura insolvenței este o

procedură specială, cu caracter colectiv, concursual și egalitar, astfel încât

legiuitorul a prevăzut în art. 36 din Legea nr. 85/2006 că „de la data

deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor

asupra debitorului sau bunurilor sale”, deoarece toate creanțele îndreptate

împotriva debitorului supus acestei proceduri se declară, se înregistrează și

se îndestulează exclusiv după regulile și în ordinea stabilite imperativ prin Legea

insolvenței.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâta SC R.B.V. SRL prin care a solicitat in baza art. 304 pct. 9 si

art. 312 pct. 3

C. proc. civ.

admiterea recursului,

casarea sentinței si trimiterea

cauzei spre

rejudecare aceleași instanțe.

În motivare,

recurenta a susținut că prin decizia atacată

s-a dispus in mod nelegal

admiterea apelului declarat de către

apelanta reclamantă SC C. S.A., în sensul admiterii acțiunii

formulată de reclamantă și obligarea pârâtei

la plata sumei de

1.189.178,411ei și

disjungerea cererii reconvenționale formulată de către

aceasta, trecând

peste cererea de

amânare, prin care

societatea recurentă a solicitat acordarea unui termen

pentru a avea

posibilitatea să-și angajeze un apărător ales care să-i

reprezinte interesele în fata instanței. Instanța de apel nu a pus în

discuție cererea și nici nu a menționat motivele pentru care a pășit la

judecarea pricinii, încălcându-se dreptul la apărare garantat de Constituție,

de Codul de Procedură civilă și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Recursul este nefondat, Înalta Curte

urmând a analiza decizia numai din perspectiva singurei critici formulate,

anume soluționarea pricinii fără acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.

Recurenta nu a exprimat niciun fel

de nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Potrivit art. 156

C. proc. civ.

,,Instanța va putea da

un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”. Cererea pe care a

formulat-o pârâta în fața instanței de apel (fila 13 dosar apel) nu este

motivată în nici un fel și chiar dacă ar fi fost, legea nu instituie în sarcina

instanței o obligație, ci o posibilitate de a acorda sau nu un termen pentru lipsă

de apărare.

Instanța nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri pentru că ea a fost transmisă prin fax și a ajuns la dosar după

pronunțarea deciziei. Așadar nu i poate reproșa instanței că nu s-a pronunțat

asupra unor cereri incidentale formulate după darea hotărârii.

Pentru termenul la care a fost

soluționat apelul – 30 septembrie 2010, pârâta a fost citată încă din data de

03 septembrie 2010 cu mențiunea de se prezenta la ora 9.00. Cererea pentru

lipsă de apărare, nemotivată, a fost expediată prin fax în data de 30

septembrie 2010 la ora 11,33 și a ajuns la dosar după pronunțarea soluției.

Practic pârâta își invocă propria culpă: neprezentarea la instanță în data și

la ora pentru care a fost citată, pentru a obține un beneficiu: casarea

deciziei pentru o pretinsă, dar nedovedită, încălcare a dreptului la apărare.

Conform art. 723 C. proc. civ.

exercitarea drepturilor procesuale trebuie să se facă cu bună credință și

potrivit scopului pentru care au fost edictate.

Dreptul la apărare, garantat de Constituție, de Codul de procedură

civilă și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, trebuie să fie exercitat

cu bună credință pentru a se bucura de tripla protecție: procesual civilă,

constituțională și în planul legislației drepturilor omului.

Pentru aceste

considerente, conform art. 312

C. proc. civ.

se va

respinge recursul declarat de pârâta

SC R.B.V. SRL Craiova

împotriva

deciziei nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC R.B.V. SRL Craiova

împotriva deciziei nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2011.