ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1032/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 154 din 9 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2205/101/2010 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta pârâtă SC C. SA prin lichidatorii judiciari CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ G.V. împotriva pârâtei reclamante SC R.B.V. SRL. S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC R.B.V. SRL împotriva reclamantei pârâte. S-a constatat că pârâta SC R.B.V. SRL a plătit diferența de preț de 1.189.178 lei prin compensare cu creanțele preluate de la S.M.

(pentru suma de 283.8001ei) și de la S.C.C. (pentru suma de 905.3781ei). În considerentele sentinței, judecătorul-sindic a reținut că, la data de 12 decembrie 2008, SC R.B.V. SRL a dobândit prin executare silită de la SC C. SA un imobil format din clădire cu suprafață construită de 262 mp și teren în suprafață de 31 370 mp, prețul pentru care a fost adjudecat bunul fiind de 3.747.615 lei. Prețul nu a fost achitat în totalitate, în sensul că SC R.B.V. SRL mai avea de achitat suma de 1.655.368 lei. Prin decizia nr. 818 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Craiova a deschis procedura insolvenței față de SC C. SA, dată la care SC R.B.V. SRL mai achitase din prețul restant, de 1 655 368 lei, rămânând un rest de 1.189.178 lei.

De altfel, pârâta a recunoscut datoria către reclamantă, dar a solicitat pe calea cererii reconvenționale compensarea acestei creanțe cu alte două creanțe pe care la rândul său le are față de SC C. SA. Astfel, te dosar au fost depuse două contracte de cesiune de creanță, încheiate cu S.M. pentru o creanță de 283 800 lei și cu SC N.S.Y. C. SRL pentru suma de 1.117.962 lei. Cele două contracte de cesiune au fost perfectate după deschiderea procedurii insolvenței, la data de 27 aprilie 2010, respectiv la data de 19 mai 2010. În aceste condiții, SC R.B.V. SRL a dobândit, ca efect al celor două contracte de cesiune, și calitatea de creditor față de SC C. SA. Pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat.

SC C. SA este un terț față de convențiile intervenite între SC R.B.V. SRL și S.M., respectiv SC N.S.Y. C. SRL. Cesiunile au fost notificate prin intermediul executorului judecătoresc debitorului cedat, prin cabinetele de insolvență, așa cum atestă înscrisurile de la filele 67-68, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 1393 C. civ. Compensația reprezintă un mod de stingere a două obligați reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele. Potrivit art. 1144 C. civ., compensația operează de drept în puterea legii chiar și dacă debitorul n-ar ști nimic despre aceasta. Legea impune anumite condiții: reciprocitatea obligațiilor, creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile, creanțele să fie certe, lichide și exigibile.

Aceste cinci condiții sunt îndeplinite, deoarece SC R.B.V. SRL, ca efect al celor două cesiuni de creanță, a dobândit față de SC C. SA calitatea de creditor. Prin decizia nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă pârâtă SC C. SA prin lichidatorii CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ G.V., în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă SC R.B.V. SRL, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA prin lichidatorii CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P.E., Y.C. S.P.R.L., V.C. S.P.R.L. și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ G.V.

și obligată pârâta SC R.B.V. SRL la plata sumei de 1.189.178,41 lei către reclamantă. S-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă împotriva reclamantei pârâte și a fost trimisă spre soluționare judecătorului-sindic desemnat de Tribunalul Mehedinți în dosarul având ca obiect procedura insolvenței debitoarei SC C. SA. In considerentele sentinței apelate s-a reținut, în mod corect, că pârâta reclamantă SC R.B.V. SRL a recunoscut că datorează reclamantei pârâte SC C. SA diferența de 1.189.178 lei din prețul unui imobil dobândit prin executare silită, în valoare de 3.747.6151ei, motivare ce impunea soluția de admitere a acțiunii introductive. De altfel, numai după obligarea pârâtei la plata sumei pretinse de către reclamantă putea intra în discuție compensarea, în măsura în care acțiunea principală ar fi fost găsită nefondată, cererea de compensare rămânând fără obiect, în lipsa unor obligații reciproce.

În dreptul comun, compensarea poate fi legală, judiciară sau convențională. în speță, însă, în condițiile în care reclamanta pârâtă este în faliment, compensarea nu poate fi decât legală sau judiciară și nu poate fi examinată decât în procedura specială, de către judecătorul-sindic. Procedura insolvenței este o procedură specială, cu caracter colectiv, concursual și egalitar, astfel încât legiuitorul a prevăzut în art. 36 din Legea nr. 85/2006 că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, deoarece toate creanțele îndreptate împotriva debitorului supus acestei proceduri se declară, se înregistrează și se îndestulează exclusiv după regulile și în ordinea stabilite imperativ prin Legea insolvenței.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC R.B.V. SRL prin care a solicitat in baza art. 304 pct. 9 si art. 312 pct. 3 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. În motivare, recurenta a susținut că prin decizia atacată s-a dispus in mod nelegal admiterea apelului declarat de către apelanta reclamantă SC C. S.A., în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantă și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.189.178,411ei și disjungerea cererii reconvenționale formulată de către aceasta, trecând peste cererea de amânare, prin care societatea recurentă a solicitat acordarea unui termen pentru a avea posibilitatea să-și angajeze un apărător ales care să-i reprezinte interesele în fata instanței.

Instanța de apel nu a pus în discuție cererea și nici nu a menționat motivele pentru care a pășit la judecarea pricinii, încălcându-se dreptul la apărare garantat de Constituție, de Codul de Procedură civilă și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Recursul este nefondat, Înalta Curte urmând a analiza decizia numai din perspectiva singurei critici formulate, anume soluționarea pricinii fără acordarea unui termen pentru lipsă de apărare. Recurenta nu a exprimat niciun fel de nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei. Potrivit art. 156 C. proc. civ. ,,Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”. Cererea pe care a formulat-o pârâta în fața instanței de apel (fila 13 dosar apel) nu este motivată în nici un fel și chiar dacă ar fi fost, legea nu instituie în sarcina instanței o obligație, ci o posibilitate de a acorda sau nu un termen pentru lipsă de apărare.

Instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri pentru că ea a fost transmisă prin fax și a ajuns la dosar după pronunțarea deciziei. Așadar nu i poate reproșa instanței că nu s-a pronunțat asupra unor cereri incidentale formulate după darea hotărârii. Pentru termenul la care a fost soluționat apelul – 30 septembrie 2010, pârâta a fost citată încă din data de 03 septembrie 2010 cu mențiunea de se prezenta la ora 9.00. Cererea pentru lipsă de apărare, nemotivată, a fost expediată prin fax în data de 30 septembrie 2010 la ora 11,33 și a ajuns la dosar după pronunțarea soluției. Practic pârâta își invocă propria culpă: neprezentarea la instanță în data și la ora pentru care a fost citată, pentru a obține un beneficiu: casarea deciziei pentru o pretinsă, dar nedovedită, încălcare a dreptului la apărare.

Conform art. 723 C. proc. civ. exercitarea drepturilor procesuale trebuie să se facă cu bună credință și potrivit scopului pentru care au fost edictate. Dreptul la apărare, garantat de Constituție, de Codul de procedură civilă și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, trebuie să fie exercitat cu bună credință pentru a se bucura de tripla protecție: procesual civilă, constituțională și în planul legislației drepturilor omului. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC R.B.V. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.B.V. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 189 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.