ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2012

Ședința publică de la 21 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC D. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență P.E., prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a solicitat obligarea pârâtei SC M. SRL la plata sumei de 148012,20 lei, reprezentând contravaloarea materialelor livrate și neachitate . Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința nr. 273/C din 14 mai 2008 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția comercială, pe considerentul că, în speță este vorba de un litigiu comercial ce depășește valoarea de 100.000lei . Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 123 din 27 ianuarie 2009, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 148.012,20 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 0344876 din 04 ianuarie 2006. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 268 din 3 decembrie 2009. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2438 din 24 iunie 2010, a admis recursul declarat de pârâta SC M. SRL Giurgiu, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 105 din 29 iunie 2011 a admis apelul declarat de pârâta SC M. SRL Giurgiu, a schimbat sentința nr. 123 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Mehedinți în sensul că a respins acțiunea și a obligat reclamanta la 4603 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Împotriva acestei decizii reclamanta SC D. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență P.E. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., în motivarea căruia, după o prezentare detaliată a situației de fapt, a susținut, în esență, că expertiza contabilă a concluzionat că în evidența societății nu s-ar găsi documente de achiziție pentru produsul cu denumirea „electrozi EF Ni-Cu”, deși se arată că există o factură prin care s-a achiziționat respectiva cantitate de electrozi doar că nu se specifică tipul acestora.

Totodată, susține recurenta, referitor la concluzia din ultima expertiză potrivit căreia în contabilitatea pârâtei nu este înregistrată factura prin care a vândut pârâtei electrozii în cauză, acest singur aspect nu poate conduce la concluzia că între părțile contractante nu ar fi existat contractul de vânzare-cumpărare. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererea de recurs reclamanta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc.

civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta SC D. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență P.E. împotriva deciziei nr.105 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.