ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 26 din 3 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 3931/101/2009, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC B.R. SRL București și a obligat pârâta SC E.T.M. SRL Drobeta Turnu Severin să-i plătească reclamantei suma de 31.644,15 lei reprezentând contravaloare lucrări.

Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 8.881 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că efectuarea lucrărilor cu depășirea termenului prevăzut în acordul încheiat, în condițiile în care acestea au fost însușite de către pârâtă, putea da dreptul acesteia din urmă, de a solicita eventual despăgubiri pentru executarea cu întârziere, lucru care însă nu s-a solicitat, dar n-o poate exonera de plata contravalorii lor.

S-a mai reținut că pârâta nu poate fi absolvită de obligația achitării remunerației de 10% adăugată la valoarea facturilor, cuvenită reclamantei în calitate de antreprenor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta SC B.R. SRL, cât și pârâta SC E.T.M. SRL și prin decizia nr. 136 din 14 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins apelul apelantei-reclamante SC B.R. SRL, a admis apelul apelantei pârâte SC E.T.M. SRL, a schimbat în parte sentința nr. 26 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială de contencios administrativ, în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28767,4 lei. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat apelanta reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 952,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelul reclamantei că pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8881 lei, respectiv 6.323 lei taxă de timbru și 2558 lei onorariu avocat.

În speță, reclamanta a solicitat un onorariu de avocat de 14.267,36 lei, dar față de faptul că aceste cheltuieli intră în categoria cheltuielilor de judecată prevăzute de art. 274 C. proc. civ., s-a reținut că acestea corect au fost acordate proporțional cu pretențiile admise.

Cât privește apelul declarat de apelanta pârâtă SC E.T.M. SRL Drobeta Turnu Severin, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea precizată reclamanta și-a redus cuantumul pretențiilor de la 312.939,77 lei la suma de 31.644,15 lei. Această sumă reprezintă doar c/v celor 10 procente care constituie contraprestația contractuală conform art. 2 din Memorandumul de înțelegere încheiat între părți.

Atâta timp cât la fond pârâta nu a invocat tardivitatea depunerii cererii precizate, conform art. 132 C. proc. civ., și a formulat apărări ce vizau fondul cauzei, această critică a fost respinsă.

Pe fondul cauzei s-a constatat că atât din modul de redactare al apelului cât și din apărările făcute la fond, pârâta recunoaște că datorează procentul de 10% din c/v facturilor emise de subcontractor, respectiv facturile fiscale nr. PO 00653 și PO 00654 din 17 septembrie 2008, dar contestă cuantumul acestora de 31.644,15 lei, recunoscându-se suma de 28.767,41 lei.

Observând facturile fiscale nr. PO 00653 și PO 00654 din 17 septembrie 2008 s-a constatat că 10% din valoarea cumulată a acestora este de 28.767,41 lei și nicidecum de 31.644,15 lei cum greșit s-a dispus la fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.T.M. SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susținut, în esență că intimata-reclamantă a emis în data de 4 martie 2008 facturile ce fac obiectul pretențiilor sale inițiale, respectiv BR - 0063 și BR – 0064 din 4 martie 2009 cu scadența în 20 de zile; la data la care au fost comunicate aceste facturi sumele pretinse de către reclamantă ca fiind la rândul ei datorate către subcontractorul său erau deja achitate acestuia, prin expromisiune, de către recurentă; în privința procentului de 10% pretins prin cererea modificatoare, intimata-reclamantă nu a emis factură; recurenta a contestat în nenumărate rânduri, și în continuare refuză a recunoaște validitatea facturilor prezentate la plată de către intimată în temeiul contractelor invocate de aceasta în cererea sa, considerând că acestea au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute în materie fiscală și în lipsa unor documente concrete, justificative, cerute atât de legislația fiscală cât și de însuși contractul dintre părți; recurenta a solicitat societății B., în mod repetat, atât în corespondența comercială cu reprezentanții acesteia cât și prin notificări - somație, comunicate prin intermediul executorilor judecătorești să prezinte recurentei toate dovezile ce atestă în mod concret realitatea și legalitatea costurilor pretinse, însă aceasta a refuzat în mod constant să dea curs solicitării; instanța de apel în mod greșit a înlăturat apărările recurentei cu privire la tardivitatea depunerii cererii precizatoare/modificatoare și a nesocotit dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ.; cererea precizatoare prin care se pretinde că s-au restrâns pretențiile trebuie calificată ca o cerere modificatoare; că nu se poate vorbi de o restrângere a pretențiilor, ci de o pretenție nouă, distinctă, care a fost tardiv formulată în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.; ambele instanțe au nesocotit înscrisul depus de recurentă la ultimul termen de judecată în fond din care rezultă, sub semnătura reprezentantului legal al intimatei-reclamante, că la nivelul lunii decembrie 2008 figura în contabilitatea intimatei cu sold 0 (zero).

Intimata B.R. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 132 C. proc. civ., art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și prevederile contractuale, reținând în raport de starea de fapt stabilită că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea contraprestației contractuale conform art. 2 din Memorandumul de înțelegere încheiat între părți.

Dispozițiile art. 132 C. proc. civ., referitoare la modificarea acțiunii nu au caracter imperativ așa că obiecțiunile în legătură cu neregularitatea ei nu pot fi ridicate în apel, recurs, dacă înaintea instanței de fond nu s-a făcut nici o rezervă.

Ca atare în mod corect instanța de apel a reținut că atâta timp cât la fond pârâta nu a invocat tardivitatea depunerii cererii precizatoare, conform art. 132 C. proc. civ. și a formulat apărări ce vizau fondul dreptului, critica formulată pentru prima dată în apel este nefondată și a fost corect respinsă, cu respectarea și a prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Restul criticilor formulate privesc doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor.

Aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.

Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC E.T.M. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 136 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2011.