ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1958/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1958/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică

de la 19 mai 2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 23 aprilie

2008 reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.S.

SA Drobeta Turnu Severin solicitând instanței ca prin hotărârea pe care urma să

o pronunțe să dispună obligarea pârâtei să-i achite contravaloarea în lei a

sumei de 12.516 euro/lună începând cu data de 2 decembrie 2006 și până la 6

decembrie 2007, respectiv 150.192 euro reprezentând contravaloarea beneficiului

nerealizat pe perioada precizată, cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea

sa că a încheiat împreună cu Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu

Severin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare în

municipiul Drobeta Turnu Severin, înregistrat cu nr. 12734 din 2 august 2006,

ca urmare a câștigării de către reclamantă a licitației publice organizată în

acest scop, devenind astfel unicul operator specializat și autorizat să

desfășoare o atare activitate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin,

pentru o perioadă de 8 ani. A mai arătat că a obținut în acest sens licența din

27 august 2007 care prevede la pct. 10 din anexă că Serviciul de salubrizare

are ca temei un contract de delegare a gestiunii realizat prin câștigarea

licitației și încheierea contractului de concesiune și în ciuda acestei

situații pârâta a continuat să desfășoare activitatea pe care reclamanta în

baza licitației o deține în exclusivitate. A adăugat că la cererea sa, a

Consiliului Local și a A.N.R.S.C. București în sensul încetării activității de

salubrizare și a rezilierii contractelor de salubrizare avute cu utilizatorii,

pârâta și-a exprimat refuzul, fapta acesteia constituind un abuz de drept,

împrejurare față de care a apreciat că ne găsim în prezența răspunderii civile

delictuale a cărei angajare se cere raportată la existența unei conduite abuzive

cauzatoare de prejudicii.

În legătură cu

caracterul ilicit al faptei reclamanta a reiterat Legea nr. 51/2006 și Legea nr.

101/2006 ambele reglementând posibilitatea exercitării activității de

salubrizare numai în temeiul unui contract de concesiune încheiat ca urmare a

desfășurării legale a unei licitații publice de delegare a acestui serviciu

precum și în baza unei licențe acordate în acest sens de către organele

competente și întrucât pârâta încheiase contracte cu peste 4.000 de utilizatori

pentru serviciul de salubrizare reclamanta a fost privată de obținerea

beneficiilor de la acești utilizatori, fiindu-i creat un prejudiciu lunar în

cuantum de 12.516 euro, existând un raport de cauzalitate între existența

faptei ilicite și prejudiciu.

Referindu-se în

continuare la condițiile răspunderii civile delictuale reclamanta a invocat

culpa pârâtei care rezidă atât din încălcarea textelor legale imperative

precizate cât și din refuzul constant al pârâtei de a înceta săvârșirea

abuzului de drept.

La data de 8 mai 2009

reclamanta a precizat suma pe care înțelege să o solicite cu titlu de

contravaloarea beneficiu nerealizat, aceasta fiind 541.517,256 Ron.

Cererea de chemare în

judecată a fost înregistrată în dosarul nr. 3248/101/2008 al Tribunalului

Mehedinți – secția comercială și de contencios administrativ.

Prin încheierea de

ședință de la 30 mai 2008 Tribunalul Mehedinți – secția comercială și de

contencios administrativ a trimis dosarul în vederea conexării la dosarul nr. 535/101/2008

aflat pe rolul aceleiași instanțe, având ca obiect cererea de chemare în

judecată a aceleiași reclamante în contradictoriu cu aceeași pârâtă privind

obligarea pârâtei la rezilierea tuturor contractelor de salubrizare încheiate

cu persoane fizice, persoane juridice, instituții publice, asociații, fundații,

etc. începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 15 ianuarie 2008, sub

sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei/zi aplicate până la data

rezilierii ultimului contract încheiat de pârâtă cu terții.

Prin cel de-al doilea

capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea

contravalorii sumei de 12.516 euro/lună începând cu data de 1 decembrie 2006 și

până la data achitării efective și integrale a debitului, reprezentând

beneficiul nerealizat cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de

ședință din data de 6 iunie 2008 Tribunalul Mehedinți – secția comercială și de

contencios administrativ a admis cererea de conexare și a conexat dosarul.

Reclamanta a formulat

o precizare a acțiunii pentru termenul de judecată din data de 5 septembrie

2008 în sensul că cererea are ca temei de drept răspunderea civilă delictuală

reglementată de art. 998 și 999 C. civ.; de asemenea instituția obligației de a

face – petitul 1 din acțiune – este reglementată de art. 1073 C. civ. iar

despăgubirile solicitate în petitul 2 al cererii se regăsesc reglementate în art.

1075, art. 1082, art. 1084 C. civ.

Tribunalul Mehedinți

– secția comercială și de contencios administrativ a constatat inexistența

faptei ilicite culpabile și a respins acțiunea în obligația de a face și cea în

obligare la daune formulată de reclamantă, așa cum rezultă din sentința

comercială nr. 695 din 19 septembrie 2008.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că rezilierea nu o poate cere decât cel

nevinovat de neexecutare iar în cauză nu s-a dovedit că pârâta nu și-ar fi

îndeplinit obligațiile și nici partea cocontractantă, Legea nr. 51/2006 și

Legea nr. 101/2006 neconținând norme care să deroge de la acest principiu. A

mai reținut instanța că în temeiul Legii nr. 101/2006 art. 2 pct. 3

activitățile de salubrizare sunt de mai multe feluri și că raporturile sunt de

autoritate publică și cu ceilalți utilizatori. Unele dintre activitățile de

salubrizare se fac în baza contractului de delegare de gestiune, altele se fac

în baza contractelor de prestații care sunt contracte comerciale și că

dispozițiile legale ale Legii nr. 101/2006 și Legii nr. 51/2006 se referă la

condițiile de valabilitate ale contractului de delegare de gestiune și nu a

celor comerciale, iar în măsura în care legile speciale nu dispun, se aplică

dreptul comun în privința contractelor comerciale, lipsa licenței ducând la

rezilierea contractului de delegare de gestiune, nu a celui de prestații (art. 33

pct. 5 din Legea nr. 51/2006) și că un contract de prestații odată încheiat, cu

sau fără licență, produce efecte și părțile sunt ținute să le respecte.

Într-un alt

considerent instanța a apreciat că deși reclamanta a câștigat licitația nu a

fost în măsură să preia activitatea de salubrizare a orașului imediat și din

această cauză a fost necesar ca pârâta să realizeze această activitate pentru

care a primit licență de operare la 28 august 2006 cu valabilitate un an sau

până la preluarea activității de către reclamantă și cât a fost în exercitarea

acestei licențe, pârâta a încheiat și contracte de prestări servicii, contracte

care produc efecte juridice și care nu pot fi reziliate decât de una dintre

părți, astfel că nu există faptă ilicită, culpabilă, a pârâtei.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Craiova – secția

comercială prin decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2009, conform căreia a fost

desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând că instanța fondului nu a cercetat capătul de cerere

întemeiat pe dispozițiile art. 1073 C. civ., iar în ceea ce privește cel de-al

doilea capăt de cerere a apreciat că nu se poate realiza controlul judiciar

deoarece a fost soluționat atât pe procedura concilierii directe prevăzută de art.

720

1

C. proc. civ. prin încheierea din 14 martie 2008 cât și pe fond

prin sentința atacată.

Împotriva acestei

decizii pârâta a formulat recurs care a fost admis de Înalta Curte de Casație

și Justiție – secția comercială prin decizia nr. 2180 din 29 septembrie 2009,

conform căreia a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecarea

apelului.

Rejudecând apelul

Curtea de Apel Craiova l-a admis, schimbând sentința atacată în sensul că a

admis în parte acțiunea precizată, obligând-o pe pârâtă la plată către

reclamantă a sumei de 19.056 lei reprezentând despăgubiri și a respins capătul

de cerere privind obligarea la rezilierea contractelor de salubritate,

obligând-o pe intimată să-i plătească apelantei suma de 5.245,18 lei cheltuieli

de judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 204 din ședința din camera de

consiliu de la 21 octombrie 2010.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că între părțile în litigiu a fost

încheiat contractul de concesiune al serviciului din 2 august 2006, ca urmare a

licitației din 6 aprilie 2006 organizată de Consiliul Local al Municipiului

Drobeta Turnu Severin în temeiul Hotărârii nr. 140/2005 care a avut ca obiect

delegarea gestiunii serviciului de salubrizare și că reclamanta a obținut

licența de operare din 27 august 2006 și implicit dreptul exclusiv de a presta

servicii de salubrizare pe raza Municipiului Drobeta Turnu Severin, din

momentul câștigării licitației, moment până la care pârâta SC F.S. SA Drobeta

Turnu Severin avea dreptul să presteze serviciul de salubrizare.

A mai reținut

instanța de apel că deși reclamanta a făcut numeroase intervenții în sensul

încetării desfășurării activității de salubrizare de către pârâtă, aceasta a

continuat derularea contractelor, refuzând constant și nejustificat încetarea

prestării activității de salubrizare și contractele încheiate cu diverși

beneficiari, Curtea nereținând apărările intimatei pârâte în sensul că nu putea

să procedeze la rezilierea contractelor de salubrizare, întrucât părțile sunt

ținute să-și respecte obligațiile iar intimata reclamantă nu putea să preia

activitatea deoarece nu dispunea de logistica necesară.

Ca urmare instanța de

apel a apreciat că o astfel de faptă este ilicită, fiindu-i încălcat

reclamantei dreptul de a efectua serviciul public pe care-l câștigase prin

licitația organizată de Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin

și că prejudiciul suferit de reclamantă constă în beneficiul de care a fost

lipsită aceasta, reprezentat de contravaloarea serviciilor de salubrizare ce

s-ar fi cuvenit să le încaseze de la beneficiar, întinderea prejudiciului fiind

determinată prin raportul de expertiză întocmit de expert P.E. și care

reprezintă profitul net realizat de intimata pârâtă pe perioada 2 decembrie 2006

– 6 decembrie 2007, în sumă de 19.056 lei.

În ceea ce privește

analiza primului capăt de cerere, instanța de fond cercetând speța prin prisma

dispozițiilor art. 1073 C. civ. a constatat că nu există raport juridic

obligațional între cele două părți, nefiind incidente dispozițiile art. 1073 C.

civ. și în consecință, nici cele ale art. 1082 și 1084 C. civ., astfel că nu

există temei legal pentru ca intimata pârâtă să fie obligată să reziliere

contractele de salubrizare, deoarece în speță nu neexecutarea, executarea cu

întârziere ori necorespunzătoare, culpabilă este cauza desființării

contractelor de salubrizare încheiate de pârâtă cu diverși beneficiari ci,

aceste contracte încetau de drept, reclamanta fiind câștigătoarea licitației.

Împotriva acestei

decizii ambele părți au declarat recurs.

Recurenta pârâtă SC F.S.

SA Drobeta Turnu Severin a solicitat admiterea recursului, modificarea în

totalitate a deciziei instanței de apel și menținerea sentinței nr. 695/2008 a

Tribunalului Mehedinți.

În susținerea recursului

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând interpretarea

greșită a dispozițiilor Legii nr. 51/2006 și a Legii nr. 101/2006 raportate la

dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ., față de împrejurarea că instanța a

eludat dispozițiile art. 54 din Legea nr. 51/2006 și art. 33 din Legea nr. 101/2006

potrivit cărora aceste acte normative au intrat în vigoare la un an de la data

publicării în M. Of., acestea nefiind în vigoare la data câștigării licitației,

art. 969 alin. (2) C. civ. nefiind incident în cauză.

De asemenea recurenta

pârâtă a criticat decizia instanței de apel în sensul că în mod greșit a

reținut că reclamanta dispunea de licență pentru prestarea serviciului de

salubrizare până la 27 august 2007 deoarece licența de funcționare a

reclamantei i-a fost eliberată acesteia la 27 august 2007 și că pârâta a avut

licență pentru prestarea acestui serviciu până la sfârșitul anului 2007,

Primăria Drobeta Turnu Severin notificându-i la 6 decembrie 2007 încetarea

prestării serviciilor de salubrizare, dată de la care pârâta nu a mai

desfășurat nicio activitate care să încalce dreptul reclamantei obținut prin

licitația câștigată la 6 aprilie 2006.

Un alt motiv de

recurs îl constituie interpretarea greșită a normelor de drept material care

reglementează instituția răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 –

999 C. civ., recurenta susținând că în cauză nu există faptă cu caracter

ilicit, probele reclamantei nefiind elocvente față de împrejurarea că data

câștigării licitației nu corespunde cu data încheierii contractului de

concesiune și că preluarea activității de către intimata reclamantă nu s-a

făcut din culpa acesteia, care nu era pregătită pentru desfășurarea unei astfel

de activități, perioadă în care pârâta a avut licență eliberată de autoritatea

în drept.

În continuare a

susținut că nu s-a probat nici faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu din

culpa pârâtei, deoarece profitul realizat de către pârâtă nu reprezintă

prejudiciul suferit de reclamantă atâta timp cât prestarea activității de

salubrizare a fost realizată pe perioada cât reclamanta nu a dispus de utilaje

și personal muncitor pentru desfășurarea acestei activități, neexistând niciun

raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu atâta timp cât s-a

demonstrat că nu există faptă ilicită și nici prejudiciu, astfel că între părți

nu este incidentă instituția răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998-999

C. civ. și nici un raport obligațional generat de Legea nr. 51/2006 și Legea nr.

101/2006.

Reclamanta SC B.S.E.

SA Cluj-Napoca a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. (5) teza

I C. proc. civ. și în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul

admiterii acțiunii recurentei în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc.

civ. raportat la art. 304

1

C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

După o prezentare a

situației de fapt, a judecății și soluției instanței de apel, recurenta a

criticat decizia atacată susținând că instanța a judecat litigiul fără a intra

în cercetarea fondului în condițiile în care prin expertiza realizată nu se

stabilește care au fost impedimentele în determinarea cheltuielilor aferente

domeniului de salubrizare cu atât mai mult cu cât veniturile au putut fi

evidențiate inclusiv pe categorii de consumator, fiind calculată o rată

generală de rentabilitate prin referire la încă 14 domenii de activitate în

condițiile în care exista posibilitatea de a fi stabilită o rată de

rentabilitate aferentă prestării serviciului de salubrizare și că s-a omis în

mod intenționat clarificarea obiecțiunilor la expertiza încuviințată.

Cel de al doilea

motiv are în vedere abuzul de drept săvârșit de pârâtă prin desfășurarea unei

activități pe care reclamanta a câștigat-o prin participarea la licitație,

neexistând temei legal pentru respingerea cererii privind obligarea pârâtei să

rezilieze contractele de salubrizare încheiate de pârâtă cu diverși

beneficiari, motiv pe care l-a raportat la art. 304

1

C. proc. civ.

coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Recurenta pârâtă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulității recursului

reclamantei conform art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.,

excepție soluționată de instanța de recurs în condițiile stabilite de art. 137

C. proc. civ., iar pe fondul litigiului respingerea recursului declarat de

reclamantă.

În ceea ce privește

recursul declarat reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca, Curtea urmează a-l

respinge pentru următoarele considerente:

Din verificarea

lucrărilor dosarului rezultă că prin încheierea din ședința publică de la 7

octombrie 2010 instanța de apel a reținut concluziile reclamantei SC B.S.E. SA

Cluj-Napoca, potrivit cărora obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în

cauză nu au primit un răspuns obiectiv la pct. 3 și 4, respectiv nu a fost

clarificată modalitatea de stabilire a ratei de rentabilitate în vederea

calculării profitului net realizat și nu au fost cuantificate cheltuielile

aferente serviciului de salubrizare, împrejurare față de care reclamanta și-a

menținut aceleași obiecțiuni.

De asemenea a fost

consemnat și punctul de vedere al pârâtei care a învederat că rentabilitatea

unei unități sau activități nu se calculează în baza ofertelor efectuate de

acestea în vederea obținerii unor contracte economice, ci în baza rezultatelor

economico-financiare obținute și că experții au arătat că evidența contabilă a

pârâtei nu permite un calcul defalcat al profitului realizat pe fiecare

activitate desfășurată.

Față de concluziile

celor două părți, instanța de apel a apreciat că expertul P.E. a formulat un

răspuns fundamentat și argumentat la obiecțiunile apelantei-reclamante și a

respins noile obiecțiuni formulate de reclamantă.

Față de cele de mai

sus, Curtea apreciază că problema stabilirii ratei de rentabilitate aferentă

prestării serviciilor de salubrizare a fost analizată de instanța de fond,

fiind admisă și verificarea obiecțiunilor reclamantei în acest sens,

concluzionată în răspunsul la obiecțiuni formulat de expert, context în care nu

se justifică motivul invocat de recurenta reclamantă referitor la nelegalitatea

hotărârii determinată de necercetarea fondului întrucât instanța de fond nu a

lăsat nesoluționată problema stabilirii ratei de rentabilitate, dimpotrivă

aceasta a fost cercetată iar soluția a fost susținută de considerentele

hotărârii care au permis controlul judiciar asupra acestei probleme, astfel că

dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Referitor la cel

de-al doilea motiv privind conduita pârâtei de a nu înceta activitatea de

salubrizare, constituită într-un abuz de drept, și care determină intervenția

instituției rezilierii contractelor, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (3) C.

proc. civ. constată că din dezvoltarea acestui motiv este posibilă încadrarea

lui în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la cea de-a doua ipoteză,

conform căreia modificarea hotărârii atacate se poate face când a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, raportată la dispozițiile art. 3 din

H.C.L. nr. 11 din 28 ianuarie 2005 a Municipiului Drobeta Turnu Severin precum

și a licenței emise intimatei în contextul contractului de delegare încheiat

între reclamantă și Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Analizând acest

motiv, se constată că instanța nu a nesocotit normele de drept invocate, cu

atât mai mult acestea neconstituind baza pentru constatarea și aplicarea

instituției rezilierii contractelor.

Potrivit art. 1020 C.

civ. „condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele

sinalagmatice” în cazul când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.

Ca urmare

rezoluțiunea contractului presupune existența între părți a unui contract cu

obligații reciproce, fiind o sancțiune care constă în desființarea cu efect

retroactiv a contractului sinalagmatic cu execuție instantanee, ca urmare a

neexecutării uneia dintre obligațiile asumate prin contract.

În cazul în care se

cere desființarea unui contract sinalagmatic cu executare succesivă, nu

operează rezoluțiunea contractului ci, rezilierea lui.

În speță, se constată

că între cele două părți în litigiu nu există raporturi contractuale și în

consecință nici drepturi și nici obligații, nici debitor și nici creditor,

astfel că nu este posibilă aplicarea instituției rezilierii contractului și

implicit incidența dispozițiilor art. 1073, 1082, 1983 C. civ. care se referă

la dezdăunarea ce incumbă debitorului la cererea creditorului, instanța

neputând dispune asupra sancțiunii unor terți care nu au nicio calitate

procesuală, față de împrejurarea că rezilierea se cere a fi dispusă cu privire

la contracte în care reclamantul nu este parte.

Invocarea

dispozițiilor contractului de delegare, a licenței intimatei și hotărârilor

Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin nu are relevanță în

contextul aplicării sancțiunii rezilierii, specifică contractelor sinalagmatice

deoarece aceste dispoziții nu se referă la obligațiile reciproce și conexe ale

celor două părți din litigiul de față.

Pentru aceste

considerente, în conformitate cu art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și acest motiv urmează a fi respins ca nefondat.

Recursul declarat de

pârâta

SC

F.S. SA Drobeta Turnu Severin urmează a fi admis față de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ., Curtea constatând că în

cauză nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., ca

temei pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale

pentru fapta proprie, neexistând faptă ilicită și nici prejudiciu.

Având în vedere că

fapta ilicită în materia răspunderii civile delictuale este orice faptă a

omului prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt lezate

drepturile subiective ale altei persoane, cauzându-se acesteia prejudicii și,

analizând legalitatea hotărârii atacate în contextul îndeplinirii condiției

existenței faptei ilicite, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada

încălcării de către pârâtă a drepturilor sale care să fie cauzatoare de

prejudicii, în condițiile în care, în perioada de la încheierea contractului de

delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare în municipiul

Drobeta Turnu Severin

din 2 august 2006 dintre terțul Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu

Severin și reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca și până la data de 6 decembrie

2007, pârâta a fost autorizată să efectueze activitatea de salubrizare de

însuși organul abilitat în acest sens respectiv Autoritatea Națională de

Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, astfel că pârâta

SC F.S.

SA Drobeta Turnu Severin nu a încălcat drepturile reclamantei dobândite prin

contractul de delegare.

În acest sens este de

reținut că activitățile pentru care a dobândit delegarea de gestiune ca urmare

a licenței la care a participat, materializate prin încheierea contractului de

delegare de gestiune, nu au fost exercitate de către reclamantă de la

încheierea acestui contract, din culpa sa, motiv pentru care prin Ordinul nr. 483

din 28 august 2006

Autoritatea

Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală a

aprobat eliberarea licenței pentru serviciul public de salubrizare a

localităților societății pârâte, licența permițându-i acestuia să presteze

serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a

municipiului Drobeta Turnu Severin, cu termen de valabilitate 12 luni de la

eliberare, titularul licenței având și dreptul conform cap.III.5 din Condițiile

generale ale licenței, să presteze temporar activitatea până la preluarea

activității de către operatorul desemnat câștigător în urma licitației

organizate la 6 aprilie 2006.

De asemenea Curtea

reține că reclamanta a dobândit licența pentru serviciul public de salubrizare

a localităților la data de 27 august 2007 prin Ordinul nr. 149 al Președintelui

A.N.R.S.C., la un an de la eliberarea licenței pentru pârâtă, că Primăria

Municipiului

Drobeta

Turnu Severin a solicitat pârâtei să rezilieze contractele cu terții prin adresa

nr. 21696 din 6 decembrie 2007 ca urmare a preluării activității de către

reclamantă – ca operator desemnat prin licitație să asigure activitatea de

salubrizare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, pârâta fiind astfel

încunoștințată de preluarea activității de către operatorul desemnat conform pct.

5 din Capitolul III al Licenței pentru desfășurarea activității acesteia.

În acest context se

constată că pârâta nu a desfășurat nicio activitate abuzivă, prin care să

încalce drepturile reclamantei raportate la condițiile din licența obținută de

către pârâtă conform căreia, aceasta din urmă a fost autorizată să desfășoare

activitate de salubrizare și în consecință nu există faptă ilicită.

Neexistând faptă

ilicită nu există nici prejudiciu, motiv pentru care Curtea constată că

instanța de apel a apreciat greșit asupra acestui capăt de cerere, reținând

greșit că reclamanta a fost în posesia licenței din anul 2006 pentru

desfășurarea activității de salubrizare, ignorând faptul că pârâta a fost

autorizată de organele în drept să desfășoare această activitate, conform

licenței eliberate în 28 august 2006, pentru perioada imposibilității

reclamantei de a realiza salubrizarea conform contractului de delegare de

gestiune încheiat ca urmare a participării reclamantei la licitația din 6

aprilie 2006 și că în baza licenței obținute, pârâta era ținută să execute

contractele încheiate cu terții pentru salubrizarea zonei autorizate, cum

corect a reținut și instanța de fond.

De asemenea se reține

și greșita apreciere a instanței de apel asupra încetării de drept a

contractelor cu privire la care s-a cerut rezilierea, pe de-o parte pentru că

în litigiu s-a solicitat analiza contractelor doar sub aspectul aplicării

sancțiunii rezilierii, o altă abordare a încetării contractului excedând

cadrului procesual, pe de altă parte valabilitatea contractelor în litigiu nu

poate fi examinată în lipsa părților între care s-au stabilit raporturile

juridice.

Pentru aceste

considerente se va admite recursul pârâtei și aplicând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. se va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului

declarat, fiind menținută sentința instanței de fond și se va respinge recursul

declarat de reclamantă.

Conform art. 274

alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuieli de judecată” și cum prin recursul formulat

pârâta a solicitat cheltuieli de judecată făcând dovada achitării taxei

judiciare de timbru în sumă de

630 lei Curtea, constatând că reclamanta a căzut în

pretenții va admite cererea, obligând-o pe recurenta reclamantă la plata

cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta

SC

B.S.E. SA Cluj-Napoca

împotriva deciziei nr. 204 din camera de consiliu din 21 octombrie 2010 a

Curții de Apel Craiova – secția

comercială, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâta

SC

F.S. SA Drobeta Turnu Severin

împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în

sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 695

din 19 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinți secția comercială și de

contencios administrativ.

Obligă recurenta

reclamantă la plata către recurenta pârâtă a sumei de 630 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.