ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3468/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2007 reclamanta SC S.&C.E. SRL a chemat în judecată A.N.R.S.C. solicitând obligarea acesteia să-i elibereze licențe clasa 2 pentru serviciul public de salubrizare a localității; precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor solide; precolectarea și organizarea reciclării reziduurilor solide; măturat și spălat căile publice, întreținere a spațiilor verzi și parcuri; curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei și îngheț; dezinsecție, dezinfecție și deratizare.

În motivarea acțiunii arată că a încheiat cu Primăria Municipiului Sibiu contractul nr. 49 din 6 august 2003 pentru salubrizare și deszăpezire, precum și contracte cu persoane fizice și juridice având ca obiect principal precolectare, colectare și transport reziduuri solide, iar în vederea derulării în mod legal a acestor activități a solicitat pârâtei eliberarea licențelor clasa 2 pentru serviciile publice menționate, depunând documentația justificativă prevăzută în Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. Mai arată că prin Ordinul nr. 301 din 26 mai 2006 emis de președintele A.N.R.S.C. i s-a eliberat o singură licență clasa 2 pentru toate serviciile solicitate, dar numai pentru prestare provizorie pentru 6 luni de la data emiterii ordinului, urmând ca autoritatea administrației publice locale să organizeze o licitație pentru delegarea serviciului public.

Menționează că a revenit cu cerere la pârâtă pentru eliberarea licențelor clasa 2 pentru fiecare din grupele de activități solicitate, cerere ce i s-a respins cu motivarea că nu se încadrează în dispozițiile legale contractul de prestări servicii pe care l-a încheiat cu Municipiul Sibiu, cu toate că art. 25 din Regulamentul pentru acordarea licențelor prevede emiterea a atâtor licențe câte grupări de servicii au fost solicitate, ceea ce implică și o separare a analizei condițiilor de acordare. Susține că pârâta face confuzie între serviciul de salubrizare și serviciul public de salubrizare și nu ține cont că s-a încheiat legal, pentru o perioadă de 7 ani, contractul de prestări servicii între reclamantă și Primăria Sibiu, în urma unei licitații organizată în temeiul O.U.G.

nr. 60/2001. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 36 din 23 martie 2007 a respins excepția tardivității plângerii prealabile, excepție invocată de pârâtă și a admis acțiunea, obligând pârâta să elibereze reclamantei licențe clasa 2 pentru serviciile pretinse prin acțiune, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 301 din 26 mai 2006 emis de președintele A.N.R.S.C. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că excepția de tardivitate a formulării plângerii prealabile este neîntemeiată pentru că reclamanta nu a solicitat anularea Ordinului nr. 301/2006 al președintelui A.N.R.S.C., ci obligarea pârâtei să-i elibereze licențe clasa 2 pentru fiecare din grupele de activități cuprinse în cererea nr. 1068 din 7 noiembrie 2006, la care i s-a răspuns cu refuz.

În ce privește fondul cauzei, reține că licitația s-a organizat de către Primăria Sibiu în baza prevederilor O.U.G. nr. 60/2001 pentru că la acea dată nu era publicat cadrul procesual de aplicare a Legii nr. 326/2001 și O.G. nr. 87/2001 cu privire la delegarea – concesionarea serviciilor publice de salubrizare, aceste reglementări fiind publicate în anul 2004 în Monitorul Oficial, iar ulterior Primăria Sibiu nu a reziliat contractul încheiat cu reclamanta și nu a organizat o altă licitație pentru că acest contract s-a încheiat în condiții legale și era în vigoare. Referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 301/2006, reține că este inadmisibilă deoarece actul atacat a fost pus în executare, iar perioada pentru care a fost emis expirase la data formulării excepției.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că instanța a interpretat greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 și art. 25 din Regulamentul de licențiere, nefăcând diferențierea noțiunii de „serviciu” de cea de „activitate”. Consideră că este imposibil să se acorde licență atât pentru serviciul public de salubrizare pe întregul lui, cât și pentru fiecare activitate în parte. Menționează că pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare era necesar ca Primăria Municipiului Sibiu să încheie cu intimata un contract de concesiune, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, ceea ce nu s-a realizat. Arată că instanța și-a motivat soluția și pe dispozițiile Directivei nr. 2006/123/CE fără să specifice care dintre prevederile acesteia au fost încălcate.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele: Intimata este o societate comercială care are ca obiect de activitate salubrizarea, precolectarea și colectarea reziduurilor solide, măturat și spălat căi acces public, deszăpezire, dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Pentru desfășurarea activității, intimata a încheiat o serie de contracte, printre care și contractul de prestări servicii nr.49 din 6 august 2003 cu Primăria Municipiului Sibiu, prin care s-a convenit ca intimata să presteze serviciile de salubrizare și deszăpezire în municipiul Sibiu în perioada 15 august 2003-15 august 2010, cu obligația pentru Primăria Municipiului Sibiu de a achita un anumit preț.

Pentru a putea să deruleze în mod legal activitățile contractate, intimata a solicitat recurentei eliberarea de licențe clasa 2 pentru 6 categorii de servicii, separat pentru fiecare, dar prin Ordinul nr. 301 din 26 mai 2006 i s-a eliberat o singură licență pentru toate serviciile solicitate, valabilă numai o perioadă de până la 6 luni, urmând ca în acest interval de timp autoritatea administrației publice locale să organizeze licitație pentru delegarea gestiunii serviciului public. S-a invocat de către recurentă că nu se încadrează în dispozițiile legale contractul de prestări servicii încheiat de intimată cu Primăria Municipiului Sibiu, deoarece în temeiul Legii nr. 326/2001, al Legii nr. 219/1998 și O.G.

nr. 87/ 2001, trebuia ca prestarea serviciului public de salubrizare să se concretizeze prin încheierea unui contract de concesiune. Dar, așa cum susține intimata și cum a reținut și instanța de fond, la data încheierii contractului dintre intimată și Primăria Municipiului Sibiu nu era cadrul procesual de aplicare a Legii nr. 326/2001 și a O.G. nr. 87/2001 și din acest motiv s-a aplicat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 60/2001 a achizițiilor publice, care a fost respectată. Ca atare, între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, în urma organizării unei licitații câștigată de intimată, contract cu valabilitate până la 15 august 2010. Cum acest contract nu a fost anulat, el își produce efectele până la expirarea termenului de valabilitate sau până la încetarea lui ca urmare a acordului părților contractante ori în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Mai trebuie reținută și împrejurarea că intimata pretinde că are încheiate contracte și cu subiecte de drept privat, pentru care legiuitorul nu prevede obligativitatea încheierii unor astfel de contracte sub forma contractelor de concesiune, prevăzută numai în cazul finanțărilor din fonduri publice, nu pentru finanțări din fonduri private. Regulamentul privind acordarea licențelor și a autorizațiilor în sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală, aprobat prin Ordinul nr. 140/2003 a prevăzut, la art. 25, posibilitatea acordării licenței separat pe fiecare grupă de servicii, menționate la art. 19 din regulament, iar intimata a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 25. Instanța de fond a făcut numai o referire cu caracter general la Directiva nr. 2006/123/CE, ca unul din temeiurile de drept avute în vedere pentru admiterea acțiunii, dar motivarea esențială s-a referit la legislația internă.

Deoarece nu se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală sau netemeinică pentru a se putea admite recursul, urmează ca, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.S.C.U.P. împotriva sentinței civile nr. 36 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.