ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3933/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3933/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC „R.E.S. București - REBU” S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități

Publice, modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de

Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice nr. 470 din 23

septembrie 2008 în sensul reincluderii și acordării permisiunii reclamantei de

a presta serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a

sectorului 1 București.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în baza Ordinului nr. 205 din 16 iulie 2004

emis de pârâtă, modificat prin Ordinul nr. 1 din 04 ianuarie 2007 a primit

licența Clasa 1 pentru serviciul public de salubrizare a localităților care a

avut ca obiect, printre altele și acordarea permisiunii de a presta serviciul

de salubrizare a localităților în aria teritorială a sectorului 1 București.

A mai arătat că, prin

mai multe cereri formulate la data de 05 septembrie 2007, 12 februarie 2008 și

16 aprilie 2004 a solicitat autorității pârâte modificarea condițiilor asociate

licenței prin extinderea activității în localitatea Bolintin Deal, jud.

Giurgiu, eliminarea din licență a comunelor Moara Vlăsiei și Ștefăneștii de

Jos, jud. Ilfov și adăugarea com. Cornetu, jud. Ilfov ca urmare a încheierii

contractelor de prestate a serviciului de salubritate cu aceste localități.

În ședința din 12

septembrie 2008 a Comisiei de licențiere din cadrul autorității pârâte, la care

a fost invitată să participe, pârâta le-a comunicat faptul că efectuarea

serviciilor de salubrizare în sectorul 1 București se face de către SC C.R.S.

SA Otopeni, câștigătoarea licitației publice pentru atribuirea contractului de

prestări servicii de salubritate pentru această zonă.

Prin Ordinul nr. 470

din 23 septembrie 2008 pârâta a modificat licența Clasa 1 eliberată reclamantei

în sensul că titularul licenței prestează activitățile componente ale

serviciului la nivelul unității administrativ teritoriale: sectorul 4 și

sectorul 5 București, comunele Ciorogârla, Domnești, Corbeanca și Jilava, jud.

Ilfov, comuna Cornetu, jud. Ilfov, comuna Bolintin  Deal jud. Giurgiu.

Reclamanta a mai

arătat că a formulat reclamație administrativă împotriva actului contestat și a

solicitat autorității pârâte modificarea Ordinului întrucât licitația publică

despre care a făcut vorbire a fost anulată, iar societatea reclamantă deține în

continuare un contract de prestări servicii de salubritate pe raza sectorului 1

București.

Reclamanta a mai

susținut că autoritatea locală Consiliul Local sector 1 București nu a avut

niciodată competența de a organiza licitații, pentru delegarea gestiunii serviciilor

de salubrizare, iar prin Sentința civilă nr. 961 din 18 martie 2008 -

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a anulat

procedura de licitație publică pentru încheierea unui contract de prestări

servicii de salubritate pe raza sectorului 1 a Municipiului București. Prin

Decizia civilă nr. 1725 din 30 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a anulat anunțul de participare din

08 decembrie 2007 și documentația de atribuire aferente, a anulat întreaga

procedură de achiziție publică derulată conform acestora privind contractul de

prestări servicii de salubritate în sectorul 1 București.

Ulterior, prin

Decizia civilă nr. 2759 din 11 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal a desființat Decizia C.N.S.C. nr.

1980/5C5/1509/1560 din 20 mai 2008 și a anulat în mod irevocabil procedura de

licitație publică deschisă în vederea atribuirii contractului de prestări

servicii de salubrizare pe raza sectorului 1 București.

Împrejurarea că,

atribuirea contractului de prestări servicii către SC C.R.S. S.A. Otopeni s-a

realizat în aceeași zi cu anularea irevocabilă a procedurii de licitație

publică deschisă prin Decizia civilă nr. 1725 din 30 iunie 2008, demonstrează

că prestarea serviciului nu are temei legal.

O altă critică adusă

actului contestat de către societatea reclamantă privește faptul că modificarea

din oficiu a licenței reclamantei, efectuată de către autoritatea pârâtă,

încalcă prevederile art. 66 din Regulamentul privind acordarea licențelor în

domeniul serviciilor comunitare de utilități publice aprobată prin H.G. nr.

745/2007, conform cărora modificarea se face la cererea titularului licenței,

iar modificarea se notifică titularului de licență cu cel puțin 90 zile înainte

de modificare.

De asemenea, a

susținut că modificarea are un temei greșit indicat, în speță nefiind aplicabil

art. 50 lit. a) și d) din H.G. nr. 745/2007 întrucât nu a încetat valabilitatea

contractului său și nici nu au fost atribuite alte contracte de delegare a

serviciului/activității licențiat/licențiate”.

Compania „R.S.” S.A.

a depus cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din data de 30 septembrie 2009 reclamanta a invocat excepția de

neconstituționalitate a art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006.

Curtea a calificat

cererea de intervenție ca fiind formulată în interesul pârâtei, a admis în

principiu cererea accesorie și a dispus sesizarea Curții Constituționale și

suspendarea judecării cauzei la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009.

Prin Decizia nr. 750

din 01 iunie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea

serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.

La termenul de

judecată din 15 septembrie 2010 reclamanta a solicitat sesizarea Curții de

Justiție a Uniunii Europene în condițiile art. 19 alin. (3) lit. b) din

Tratatul Uniunii Europene și art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene pentru a se pronunța cu privire la conformitatea dispozițiilor art. 19

alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 cu dispozițiile art. 106 (fost 86) din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Curtea de apel a

apreciat că verificarea unei dispoziții normative a unui stat membru al U.E. în

privința conformității cu prevederile legislației comunitare intră în

competența judecătorului statului membru și nu a Curții de Justiție a Uniunii

Europene conform art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Sentința civilă

nr. 3659 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC „R.E.S. București - REBU” S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca

neîntemeiată.

A admis cererea de

intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC „R.S.” S.R.L.,

în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta solicită obligarea autorității

pârâte să modifice Ordinul nr. 470 din 23 septembrie 2008 în sensul completării

acestuia cu autorizarea reclamantei de a presta serviciul public de salubrizare

a localităților pe teritoriul sectorului 1 București.

A constatat că din

actele aflate la dosarul cauzei rezultă că autoritatea pârâtă a fost

înștiințată anterior emiterii actului contestat de către Primăria sectorului 1

București, prin primar (prin adresa din 07 iulie 2008) că a încheiat un

contract de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza

administrativă a sectorului 1 București, cu SC „C.R.S.” SA și solicită

Autorității să dispună retragerea licenței deținute de către ceilalți

prestatori ai serviciului public de salubrizare pe raza administrativă a

sectorului 1 București, începând cu data de 30 iunie 2008.

În acest context a

apreciat prima instanță că sunt aplicabile dispozițiile art. 19 (2) lit. e) din

Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, potrivit cărora,

operatorii au dreptul la: „e) exclusivitatea prestării serviciului de

salubrizare pentru toți utilizatorii din raza unității

administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau

contract de delegare a gestiunii”.

S-a mai reținut că

Autoritatea pârâtă nu putea contesta în instanță contractul acestui operator și

nici să-l ignore, chiar dacă reclamanta a depus de asemenea un alt contract

încheiat cu Primăria Generală a Municipiului București și alte contracte

încheiate cu diverși utilizatori din sectorul 1 București, iar contractul

reclamantei este încheiat sub condiție cu privire la termenul de valabilitate

și anume „până la data aprobării de către Consiliul General al Municipiului

București a strategiei de accelerare a dezvoltării serviciilor comunitare de

utilități publice a municipiului București și a planurilor de implementare”

(Hotărârea C.G.M.B. nr. 94/2007), iar autoritatea pârâtă nu era îndreptățită să

verifice dacă prin încheierea contractului Companiei R.S. SA Otopeni nu a

intervenit o asemenea strategie de accelerare ce a determinat înlăturarea

acestui contract pe raza sectorului 1 București.

Pe de altă parte, a

mai apreciat prima instanță că motivele de nelegalitate cu privire la

încheierea contractului de prestări servicii de salubritate pe raza

administrativă a sectorului 1 al Municipiului București, începând cu data de 30

iunie 2008, încheiat de intervenientă și Consiliul Local sector 1 București nu

pot fi analizate pe calea refuzului de includere în licență a prestării

serviciului de salubrizare pe raza sectorului 1 București și în contradictoriu

cu autoritatea pârâtă care este terț față de acest contract.

S-a constatat, de

asemenea, că reclamanta nu a depus dovezi din care să rezulte că atribuirea

contractului de prestări servicii salubrizare pe raza sectorului 1 București a

fost încheiat ca urmare a procedurii de licitație anulată prin hotărârile

judecătorești depuse la dosar, iar adresa unității administrativ-teritoriale -

sectorul 1 București prin primar era suficientă pentru pârâtă pentru a nu

aproba reclamantei prestarea serviciului pe raza sectorului 1.

A mai apreciat prima

instanță că, nu se poate reține susținerea reclamantei în sensul că art. 19

alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 ar fi contrar art. 106 (fost art. 86)

din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece exclusivitatea

serviciului de salubrizare este dobândită în urma parcurgerii unei proceduri de

achiziție publică conform O.U.G. nr. 34/2006, iar acest act normativ prevede la

art. 2(1) promovarea concurenței între operatorii economici.

Nu a fost reținută

nici critica reclamantei în sensul că pârâta a modificat licența sa în mod

unilateral, contrar Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul

serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007,

deoarece chiar reclamanta a solicitat modificarea condițiilor asociate licenței

anexă la licență, iar pârâta avea deplină competență să reanalizeze întreaga

licență.

A concluzionat

instanța de fond în sensul că, în privința unității administrativ-teritoriale a

sectorului 1 București, există un operator care are exclusivitatea serviciului

de salubrizare în baza unui contract încheiat cu Primăria sectorului 1

București, astfel încât, în mod corect autoritatea pârâtă a eliminat, din

licența reclamantei, sectorul 1, conform art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea

nr. 101/2006.

Având în vedere că

intervenienta SC „R.S.” SRL a intervenit în proces pentru susținerea apărărilor

pârâtei, pentru aceleași considerente, Curtea de Apel a admis și cererea de

intervenție în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC „R.E.S. București - REBU” S.A.,

considerând-o nelegală și netemeinică, invocând ca temei legal, în mod generic,

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și art. 299 și următoarele C.

proc. civ.

Prin cererea de

recurs se aduc în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- raționamentul

instanței potrivit căruia autoritatea publică pârâtă nu putea aprecia asupra

legalității sau nelegalității contractului încheiat de Primăria sectorului 1 cu

SC C.R.S. SA, este greșit.

Se apreciază că

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități

Publice avea obligația de a face cel puțin o verificare a aparenței de

legalitate a acestui contract în condițiile în care Primăria Sectorului 1 nu

era competentă să încheie un astfel de contract fără aprobarea C.G.M.C.,

fiindu-i semnalate aceste aspecte și prin plângerea prealabilă.

- instanța de fond

își bazează parțial hotărârea pe o analiză insuficientă și eronată a situației

de fapt, acordând putere probantă contractului încheiat între Primăria

sectorului 1 și SC C.R.S. SA, deși acesta este nul întrucât procedura de

licitație este nulă, astfel că atât Autoritatea Națională de Reglementare

pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice cât și instanța aveau obligația

de a lămuri aceste aspecte și nu de a prezuma faptul că nu există nicio

legătură între licitația anulată și contractul menționat;

- instanța de fond,

în mod greșit a refuzat să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a

considerat că art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 este conform

legislației U.E.;

- instanța de fond a

apreciat în mod eronat asupra posibilității intimatei-pârâte de a reanaliza

întreaga licență și nici nu s-a pronunțat asupra celorlalte vicii ale

procedurii reanalizării.

Intimata-pârâtă

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități

Publice a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care au solicitat

respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința

recurată, combătând criticile recurentei-reclamante.

A susținut, în

esență, că: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

Utilități Publice nu are competența de a se pronunța asupra legalității

contractului, revenindu-i doar atribuțiile prevăzute de Legea nr. 51/2006 și

H.G. nr. 745/2007; modificarea licenței a intervenit urmare a faptului că

autoritățile administrației publice locale din sectorul 1 au înțeles să acorde

dreptul de a presta serviciul de salubrizare numai SC „C.R.S.” SA; prin cererea

de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu s-a solicitat

interpretarea unui tratat sau unui act comunitar; Autoritatea Națională de

Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice avea competența de

a reanaliza întreaga licență.

SC C.R.S. SA a

formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate

și combătând criticile recurentei-reclamante prin argumente asemănătoare

intimatei-pârâte.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Referitor la

criticile ce vizau soluția instanței de fond privind obligația Autoritatea

Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice de a

face cel puțin o verificare a aparenței de legalitate a contractului încheiat

între SC C.R.S. SA și Consiliul Local al sectorului 1, instanța de recurs

apreciază că acestea sunt nefondate.

Prin Ordinul nr.

470/2008 pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de

Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice nr. 205 din 16

iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin anexa la

acest ordin, referitoare la condițiile licenței pentru serviciul public de

salubrizare a localităților, nu a mai fost acordată permisiunea reclamantei de

a mai presta serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială

a sectorului 1 din Municipiul București.

Acest ordin a făcut

obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat modificarea

Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare Utilități Publice nr. 470 din 23 septembrie 2008, în sensul

reincluderii acordării permisiunii SC R.E.S. București - REBU SA de a presta

serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a sectorului

1 din Municipiul București, susținându-se, în esență, nelegalitatea ordinului

menționat în ceea ce privește modificarea permisiunii de a presta serviciul de

salubrizare pe raza Sectorului 1.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul

serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745 din 11

iulie 2007, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

Utilități Publice este abilitată, ca autoritate competentă să acorde, să

modifice, să suspende, să retragă licențele sau să retragă permisiunea de a

presta/furniza serviciul/activitățile într-o unitate administrativ-teritorială

pentru serviciul public de salubrizare a localităților.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006.

Prin urmare,

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități

Publice a emis actul ce constituie obiectul cererii de chemare în judecată, în

exercitarea competențelor sale legale.

Verificarea

legalității încheierii contractului între SC C.R. SA și Consiliul Local sector

1, nu intră în atribuțiile și competența Autorității Naționale de Reglementare

pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice, stabilite în mod expres de art.

2 din Regulamentul menționat și de art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

51/2006.

Mai mult, nici

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități

Publice și nici instanța de fond nu au fost învestite cu o cerere de anulare a

contractului respectiv.

În altă ordine, în

procedura de modificare a licenței, finalizată cu emiterea ordinului,

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități

Publice nu are competența de a efectua o verificare a legalității actelor

încheiate de operator, în sensul unei verificări de fond, care să ducă la o

soluție de anulare a actului (contractului) nelegal, ci realizează o verificare

formală a condițiilor impuse de lege pentru acordarea, modificarea, retragerea

licenței.

Contractul reprezintă

un înscris necesar în raport de care se apreciază îndeplinirea criteriilor

obligatorii pentru acordarea licenței sau modificarea acesteia, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 47, art. 50 și următoarele din Regulamentul privind

acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice,

aprobat prin H.G. nr. 745/2007.

În consecință,

instanța de fond a apreciat în mod corect că Autoritatea Națională de

Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice nu avea obligația

de a verifica legalitatea contractului menționat.

Critica referitoare

la faptul că instanța își bazează parțial hotărârea pe o analiză insuficientă

și eronată a situației de fapt, este nefondată.

Din înscrisurile de

la dosarul cauzei rezultă că durata contractului de prestări servicii încheiat

între Primăria sectorului 1 și reclamantă a fost de la data de 1 martie 2004

până la 18 august 2007.

Primăria sectorului 1

a notificat-o pe reclamantă în 28 iulie 2006, prin adresa nr. 26630 despre

intenția de a nu prelungi contractul de prestări servicii, astfel că la

momentul emiterii ordinului, contractul încheiat cu aceasta își încetase

valabilitatea, prin ajungere la termen, nefiind prelungit.

De asemenea, Primăria

sectorului 1, prin adresa din 7 iulie 2008 a înștiințat Autoritatea Națională

de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice despre faptul că

la 30 iunie 2008 a semnat contractul de delegare a gestiunii prestării

serviciilor de salubritate pe raza administrativ-teritorială a sectorului 1,

având ca părți Consiliul Local al sectorului 1 și SC C.R.S. SA, în urma unei

proceduri de achiziție publică, astfel cum impun dispozițiile Legii nr.

101/2006.

Începând cu această

dată, Primăria sectorului 1 a retras și autorizația de prestare a serviciilor

de salubritate deținută de reclamantă.

În acest context,

instanța de fond nu a apreciat care contract are prioritate în prestarea

serviciului public de salubritate, ci doar a reținut că există un contract de

delegare a gestiunii prin care operatorului îi revine dreptul la exclusivitatea

prestării serviciului de salubrizare și că existența, în baza acestui contract,

a unui operator unic, a stat la baza modificării licenței reclamantei.

Mai mult, urmare a

Deciziei nr. 3325/2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, irevocabilă, contractului în discuție privind

delegarea gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ

teritorială a sectorului 1, având ca părți Consiliul Local al Sectorului 1 și

SC C.R.S. SA, a rămas valabil.

În consecință,

criticile recurentei-reclamante cu privire la aceste aspecte, sunt nefondate,

întrucât instanța de fond a analizat în mod corect și complet, în raport de

înscrisurile ce se află la dosarul cauzei cu privire la contractul în cauză, a

cărui valabilitate se prezumă până la anularea sa de către instanța de judecată

competentă.

Cum acest contract a

rămas valabil, în mod corect instanța de fond a confirmat și legalitatea

ordinului contestat în prezenta cauză, apreciind că este neîntemeiată cererea

reclamantei în condițiile în care nu a prezentat un contract valabil care să o

îndreptățească la menținerea licenței.

În ceea ce privește

susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a refuzat în mod

neîntemeiat să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de

recurs apreciază că aceasta este nefondată.

Prin cererea de

sesizare, recurenta-reclamantă a solicitat „sesizarea Curții de Justiție a U.E.

pentru a se pronunța cu privire la interpretarea art. 106 (fost art. 86) din

versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, în

privința conformității cu acesta, a dispozițiilor art. 19 alin. (2) lit. e) din

Legea Serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006”.

În raport de

dispozițiile art. 267 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

întrebarea preliminară adresată Curții vizează exclusiv interpretarea dreptului

comunitar și nu aspecte legate de dreptul național al statelor membre, astfel

cum s-a solicitat de reclamantă.

În acest context, în

mod corect instanța de fond a respins solicitarea recurentei-reclamante, în

condițiile în care aceasta nu a solicitat interpretarea unei dispoziții

dintr-un tratat sau act comunitar.

Criticile care

vizează aspectul referitor la faptul că Autoritatea Națională de Reglementare

pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice nu avea posibilitatea de a

reanaliza întreaga licență, sunt nefondate.

În mod corect a fost

emis Ordinul nr. 470/2008 întrucât Comisia de licențiere din cadrul Autorității

Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice a

decis modificarea licenței deținute de reclamantă în condițiile menționate în

Hotărârea Autorității Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

Utilități Publice nr. 1178 din 12 septembrie 2008, având în vedere faptul că

reclamanta a solicitat modificarea condițiilor asociate licenței prin

extinderea activității și în alte localități, SC „C.R.S.” SA a formulat cerere

de licențiere în sensul acordării permisiunii de a presta serviciul de

salubrizare în sectorul 1 în baza contractului încheiat cu Consiliul Local al

sectorului 1, iar Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare Utilități Publice a fost înștiințată de Primăria sectorului 1 că

începând cu 30 iunie 2008 s-a semnat contractul de delegare a gestiunii

prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ-teritorială a

sectorului 1, având ca părți Consiliul Local al sectorului 1 și SC C.R.S. SA,

aceste aspecte fiind necontestate de părți.

Dată fiind această

situație de fapt, în mod corect, în baza art. 50 lit. d) din Regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 745/2007, Autoritatea Națională de Reglementare pentru

Serviciile Comunitare Utilități Publice a modificat licența acordată

reclamantei de operare clasa I și a retras permisiunea de a presta serviciul de

salubrizare în Sectorul 1, din moment ce aceasta nu mai îndeplinea condițiile

legale.

Mai mult, obligația

de a solicita retragerea permisiunii de a furniza serviciul de salubritate în

această unitate administrativ-teritorială îi revenea reclamantei, potrivit art.

66 și urm. din același Regulament, astfel că Autoritatea Națională de

Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilități Publice putea decide în

acest sens și din proprie inițiativă sau la solicitarea celor interesați.

În consecință, față

de cele menționate, nu se poate reține că autoritatea pârâtă nu avea

posibilitatea de a reanaliza întreaga licență din proprie inițiativă sau ca urmare

a unor sesizări făcute de părțile interesate.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază sentința recurată ca fiind legală

și temeinică, astfel că în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC „R.E.S. București - REBU” SA împotriva Sentinței civile nr. 3659

din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iulie 2011.