ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4378/2011

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea nr. 164 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins, ca

nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de

inculpatul S.C.

Pentru a dispune astfel Curtea de Apel

a reținut că în cauză există indicii și probe că inculpatul S.C. a săvârșit o

faptă în formă continuată, prevăzută de legea penală, indicii ce rezultă din

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza

autorizaților emise de către judecător, procesele-verbale de supraveghere

operativă a inculpatului S.C., declarația învinuitei A.M. declarația

inculpatului A.S., declarațiile inculpatului S.C.M., declarațiile martorei I.O.

procesele-verbale de percheziție (percheziții efectuate în baza autorizațiilor

emise de către judecător) și planșe fotografice, contractul de prestări de

servicii de salubrizare din data de 28 octombrie 2010 încheiat între Compania

de Salubritate B.V. SA și Municipiul Cluj-Napoca, autorizație de funcționare

emisă de Municipiul Cluj-Napoca la data de 8 octombrie 2010 pentru Compania de

Salubritate B.V. SA, hotărârea emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj emisă

la data de 30 noiembrie 2010 privind exclusivitatea prestării serviciilor de salubrizare

menajeră pe raza Municipiului Cluj de către SC R.G. SRL pe sectorul 1 și respectiv

Compania de Salubritate B.V. SA pe sectorul 2, acte și caietul de sarcini, ce au

fost depuse cu ocazia organizării licitației pentru stabilirea condițiilor de desfășurare

a activităților specifice serviciului de salubrizare pentru Municipiul Cluj-Napoca,

contracte de asistență juridice încheiate între cabinetul de avocatură al învinuitei

A.M. și diferite firme.

Pe baza probelor existente la dosarul de

urmărire penală enumerate anterior, s-a reținut că punerea în libertate sub control

judiciar a inculpatului nu este oportună și este de natură să împiedice buna desfășurare

a procesului penal.

S-a reținut că inculpatul S.C. a încercat

să creeze o aparență de legalitate prin disimularea activității infracționale derulată

cu inculpatul A.S. și soția acestuia, A.M.U. prin încheierea unor contracte de consultanță

juridică. De asemenea, prevalându-se de relația pe care o avea cu inculpatul A.S.

intervenea pentru obținerea unor acte în beneficiul unor apropiați ai săi și pregătea

săvârșirea unei noi infracțiuni de corupție prin promisiunea că va interveni la

persoane cu funcții de decizie pentru alocarea unor sume din fondul de rezervă al

Guvernului. Mai mult, în condițiile în care în mass media au apărut informații,

cu privire la activitățile judiciare derulate față de inculpatul A.S., a luat măsuri

pentru a ascunde informații deținute în calculatorul său.

Activitatea presupus infracțională derulată

în cauză de inculpat, în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de inculpatul

A.S. este de natură să perturbe în mod grav ordinea publică, întrucât, pe de o parte

funcționarii publici (cu referire aici la inculpatul A.S.) trebuie să-și îndeplinească

atribuțiile în mod corect, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite

iar efectuarea oricăror acte care intră în competența acestora să fie determinată

doar de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu și a respectării

legalității iar pe de altă parte mediul de afaceri trebuie să fie guvernat de onestitate.

În

ce privește starea precară de sănătate a inculpatului care

trebuie să suporte condițiile grele ale detenției preventive, din Arestul I.P.J.

Cluj, instanța a constatat că inculpatul a beneficiat inițial, potrivit propriilor

susțineri de medicație corespunzătoare apoi, de tratament medical zilnic fiind transportat

la Spitalul de Recuperare Cluj. Împrejurarea că în 14-16 decembrie 2011 tratamentul

medical de care beneficia inculpatul a fost întrerupt nu poate conduce la concluzia

că prin aceasta au fost încălcate dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În

consecință, Curtea a apreciat că în scopul bunei desfășurări

a procesului penal se impune privarea în continuare de libertate a

inculpatului

iar liberarea provizorie sub control judiciar, în acest moment procesual ar fi de

natură să tulbure ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul

a declarat recurs solictând admiterea lui, casarea încheierii și rejudecând să se

dispună lăsarea în libertate a inculpatului pentru motivele ce au fost arătate în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor

legale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 160

1

C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat

preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

Din redactarea textului legal care reglementează

condițiile liberării provizorii - art. 160

2

alin. (1), (2) C. proc.

pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea

provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului

de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni

pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative,

anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru

instanță, de a admite cererea.

Revine deci instanței, sarcina de a analiza

temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului,

în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei pricini în parte.

În

cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. - infracțiunea pentru

care este cercetat inculpatul, trafic de influență prevăzută de art. 257 C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită cu închisoarea ce

nu depășește 18 ani.

Chiar dacă, formal, sunt îndeplinite condițiile

legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei

soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri.

Inculpatul a fost arestat preventiv, la

data de 10 noiembrie 2011, în sarcina inculpatului reținându-se că în perioada 2010-2011

a remis inculpatului A.S., primar al Municipiului Cluj Napoca, prin intermediul

cabinetului de avocatură al soției acestuia din urmă, o sumă echivalentă cu 45.000

euro pentru a interveni în favoarea societății B.V., în sensul încheierii și derulării

fără incidente a unui contract de salubrizare, contract ce a fost încheiat în 2010

pe o durată de 8 ani.

S-a apreciat, la momentul arestării, că

pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului este unul

real, derivând din natura faptelor și gravitatea deosebită a acestora, calitatea

specială a inculpatului, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări

infracționale,

respectiv, a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la

fenomenul corupției.

Este adevărat că, potrivit art. 136 C.

proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive,

fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind

cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată

și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, poate opta pentru una din

aceste măsuri.

În

acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că față de

natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, împrejurările în care aceasta

a fost săvârșită, rezultă că până la acest moment procesual, nu sunt suficiente

elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar

este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării

preventive, circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt de natură a justifica

aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar

fi oportună.

Față de cele mai sus-reținute, Înalta

Curte apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.C.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.C. împotriva încheierii nr. 164 din 21 decembrie 2011 a Curții de

Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1696/33/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 125 RON cu titlu de cheltuieli de judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 30 decembrie 2011.