ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 25.11.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4210/2011

HOTĂRÂRE

25.11.2011

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4210/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23

noiembrie 2011 la Curtea de Apel Cluj, inculpatul S.C., cercetat în stare de

arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă

continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen., a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin

care să se dispună liberarea sa provizorie pe cauțiune arătând, în esență, că

cererea este întemeiată și sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege

pentru admiterea acesteia.

Cererea formulată

prin apărător ales a fost însușită de inculpat în ședința publică din 25

noiembrie 2011, arătând că îi sunt cunoscute dispozițiile legale referitoare la

cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.

Examinând cererea

formulată în baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale, Curtea a

constatat următoarele:

Prin Încheierea

penală nr. 131 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj în baza art. 149

alin. (9) C. proc. pen. s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului S.C.M. pe o durată de 29 zile, cu începere

de la 11 noiembrie 2011 ora 00:30 și până la 9 decembrie 2011 ora 00:30, sub

aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită în formă continuată prev. de

art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea 41

alin. (2) C. pen.

Prin aceeași

încheiere, în temeiul acelorași texte legale, s-a dispus luarea măsurii

arestării preventive și față inculpatul A.S.

în fapt, în sarcina

inculpatului S.C.M. se reține că în perioada 2010 - 2011 a remis inculpatului

A.S., primar al municipiului Cluj-Napoca, prin intermediul cabinetului de

avocatură al soției acestuia din urmă, o sumă echivalentă cu 45.000 euro pentru

a interveni în favoarea societății B.V., în sensul încheierii și derulării fără

incidente a unui contract de salubrizare, contract ce a fost încheiat în 2010

pe o durată de 8 ani.

Ca temeiuri ale

arestării s-a reținut incidența dispozițiilor art. 148 lit. b), c) și f) C.

proc. pen.

În acest sens s-a

reținut că, în înțelegere cu inculpatul A.S. și cu soția acestuia, învinuita

A.M.U., a încercat să disimuleze actele de corupție săvârșite, prin crearea

unei aparențe de legalitate sub forma unor contracte de consultanță juridică,

încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului. De asemenea, în cursul

zilei de 9 noiembrie 2011, în contextul în care pe media au apărut date privind

activitățile judiciare ce se derulau față de inculpatul A.S., inculpatul S.C.M.

a făcut eforturi în a ascunde, de urgență, informații conținute în calculatorul

său de la birou, luând măsuri privind schimbarea hardului calculatorului sau

ștergerea datelor conținute în acesta de către o firmă de IT.

S-a mai reținut că

inculpatul S.C.M., prevalându-se de buna relație pe care o avea cu inculpatul

A.S., intervenea la acesta pentru rezolvarea unor acte/autorizații și în

beneficiul unor apropiați ai săi, indicând în acest sens discuțiile purtate cu

numitul B.H., căruia îi promite că va interveni la inculpatul A. pentru

obținerea de urgentă a unei autorizații, intervenție care a și făcut-o la data

de 10 octombrie 2011.

În final, s-a reținut

că inculpatul S.C.M. pregătea săvârșirea unei noi infracțiuni de corupție, prin

promisiunea că va interveni la persoane cu funcții de decizie pentru rezolvarea

alocării unor sume de bani pentru contracte la construcții de drumuri, în

scopul obținerii unor foloase necuvenite, respectiv că la datele 25 și 28

august 2011, inculpatul S.C.M. îi promite unui om de afaceri din județul Argeș

că va interveni la persoane din anturajul Guvernului României pentru alocarea

unor sume de bani din fondul de rezervă al Guvernului, în favoarea unei

societăți de construcții de drumuri. Pentru această intervenție inculpatul

S.C.M. pretinde remiterea unui procent de 10% din suma alocată de la Guvern

Conform art. 160

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv

poate solicita punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii

a două condiții, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în

cazul infracțiunilor intenționate, cum este cazul în speță, nu trebuie să fie

sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani și cealaltă, negativă,

referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica

pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte, așa cum rezultă din cuprinsul art. 160

alin. (1) și (2) C.

proc. pen.

În plus, în cazul

formulării unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune, trebuie depusă și

cauțiunea stabilită de către instanță, care, potrivit art. 160

alin. (1) C. proc. pen., garantează respectarea de către inculpat a

obligațiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii.

Totodată, instanța

învestită cu soluționarea unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune,

constatând că sunt îndeplinite aceste cerințe, va proceda la analizarea cererii

și sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 160

alin. (1) C. proc. pen. nu obligă

instanța la a-l pune în libertate provizorie pe inculpat.

Astfel cum s-a

statuat prin Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunțată în interesul

legii, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de

liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care

constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă,

verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu

împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune a inculpatului.

Deși inculpatul a

negat vreo implicare în săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat,

Curtea a constatat că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C.

proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis

faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind probele și indiciile

temeinice prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, respectiv:

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza

autorizaților emise de către judecător, procesele-verbale de supraveghere

operativă a inculpatului S.C., declarația învinuitei A.M. declarația

inculpatului A.S., declarațiile inculpatului S.C.M., declarațiile martorei

I.O., procesele-verbale de percheziție (percheziții efectuate în baza

autorizațiilor emise de către judecător), planșe fotografice, contractul de

prestări de servicii de salubrizare din data de 28 octombrie 2010 încheiat

între Compania de Salubritate B.V. SA și Municipiul Cluj-Napoca, autorizație de

funcționare emisă de Municipiul Cluj-Napoca la data de 8 octombrie 2010 pentru

Compania de Salubritate B.V. SA, hotărârea emisă de Consiliul Local al Municipiului

Cluj emisă la data de 30 noiembrie 2010 privind exclusivitatea prestării

serviciilor de salubrizare menajeră pe raza municipiului Cluj de către SC R.G.

SRL pe sectorul 1 și respectiv Compania de Salubritate B.V. SA pe sectorul 2,

acte și caietul de sarcini ce au fost depuse cu ocazia organizării licitației

pentru stabilirea condițiilor de desfășurare a activităților specifice

serviciului de salubrizare pentru Municipiul Cluj-Napoca, contracte de

asistență juridice încheiate între cabinetul de avocatură al învinuitei A.M. și

diferite firme.

Totodată, temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au

schimbat și subzistă, probele administrate până în acest moment procesual

neaducând modificări, sub acest aspect, în privința constatărilor instanței

care a dispus arestarea inculpatului-petent.

Pe de altă parte, în

cazul de față se poate observa că pedepsele prevăzute de lege pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășesc 18 ani închisoare

și, totodată, în cauză nu există date în sensul cerut de dispozițiile art. 160

alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, la dosar a fost depusă dovada de

consemnare a cauțiunii în sumă de 1.000.000 RON stabilită de instanță la

termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2011.

Chiar fiind

îndeplinite cerințele de admisibilitate la care s-a făcut referire mai sus,

este necesară examinarea cererii de liberare provizorie și sub aspectul

oportunității sau al temeiniciei sale, conform dispozițiilor art. 160

alin. (2) și (6) C. proc. pen., temeinicie care se apreciază în funcție de

gradul de pericol social concret al faptei comise și, bineînțeles, de pericolul

pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a

inculpatului (cu alte cuvinte, temeinicia apreciindu-se în funcție de

circumstanțele ce țin de natura și gravitatea faptelor comise, precum și de

circumstanțele ce privesc persoana inculpatului).

Din această

perspectivă, liberarea provizorie pe cauțiune este o măsură preventivă

limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o

constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare

a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

Aplicarea

dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica

în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și

încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși

și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.

În acord cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că instanța

europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe

cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în

cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să

comită alte infracțiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra

Regatului Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003;

Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27

iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei - 10 nov. 1969 și Letellier contra

Franței - 26 iunie 1991).

În ceea ce privește

riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene

- cauza Letellier c. Franței - s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin

reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o

tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o

perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în

mod real ordinea publică. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o

rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia

și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și

rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații

este cercetat, cât și din activitatea infracțională presupus desfășurată de

acesta.

În cauză activitatea

presupus infracțională a inculpatului petent este legată de persoana

inculpatului A.S., primar al localității, și atribuțiile de serviciu ale

acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecințele

acțiunilor acestora sunt de natura a afecta o întreagă comunitate. Din această

perspectivă, metoda adoptată de către inculpatul - petent de a disimula actele

de dare de mită prin întocmirea fictivă a unor contracte de consultată juridică

cu cabinetul de avocatura al soției inculpatului A.S., fără ca aceasta să

presteze vreo activitate juridica efectivă, sunt de natură a genera o gravă

perturbare a ordinii publice atât sub aspectul respectării legii de către

persoanele aflate în funcții elective, cât și cu privire onestitatea care

trebuie să guverneze mediul de afaceri.

Așadar, condiția

pericolului public solicitată de lege există și este conturat fără dubiu, iar

rezonanța faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală

și suscită interes cel puțin sub aspectul modului de acțiune a organelor

statului.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., acordarea liberării

provizorii pe cauțiune este atributul instanței care urmează a aprecia dacă

liberarea provizorie pe cauțiune poate constitui o alternativă a măsurii

arestării preventive față de interesul public pe care îi justifică luarea

măsurii arestului preventiv și care vizează, printre altele, și buna

administrare a justiției. Altfel spus, se impune a se verifică dacă, odată

lăsat în libertate, nu există riscul ca inculpatul să împiedice aplicarea justiției

(Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968).

În cauză, printre

temeiurile arestării s-au aflat cazurile prev. de art. 148 lit. b) și c) C.

proc. pen. constând în aceea că după ce a aflat din mass-media că se derulează

acte de urmărire penală față de inculpatul A.S., inculpatul S.C. a procedat la

ștergerea datelor din calculatorul său, dar și din faptul că se prevala de

relație de prietenie cu inculpatul A.S. pentru a facilita rezolvarea diverselor

probleme de competența primarului sau a unor servicii sau compartimente ale

primăriei, așa cum rezultă din procesele-verbale de redare are a

interceptărilor și a proceselor-verbale de supraveghere operativă, evident că

în schimbul obținerii unor foloase materiale, aspecte care conduc la concluzia

că persoana inculpatului nu poate fi dincolo de orice bănuială în privința

comportamentului său onest raportat la procedura ce se derulează împotriva sa.

De asemenea,

inculpatul nu a convins că a înțeles și și-a asumat condițiile și obligațiile

prevăzute de lege în timpul liberării provizorii, existând riscul încălcării

acestora în cazul admiterii cererii, concluzia fiind fundamentată pe caracterul

formal al îndeplinirii de către inculpat a obligației de depunere a cauțiunii.

În acest sens este de

observat că art. 160

alin. (1) C. proc. pen. statuează că prin

depunerea cauțiunii se garantează de către învinuit sau inculpat respectarea

obligațiilor care îi revin în timpul liberării provizorii. Această dispoziție

se completează cu textul alin. (3) din același articol unde se precizează că

„consemnarea cauțiunii se face pe numele învinuitului sau inculpatului și la

dispoziția instanței care a stabilit cuantumul cauțiunii".

Coroborarea acestor

dispoziții conduce la concluzia că prin depunerea unei cauțiuni, inculpatul sau

învinuitul își asumă benevol grevarea efectivă a propriului patrimoniu, prezent

sau viitor, constituind un factor suplimentar de constrângere generat de

posibilitatea pierderii cauțiunii în caz de revocare a beneficiului liberării

provizorii.

În cauză inculpatul a

creat doar o aparență a îndeplinirii acestei obligații deoarece suma de bani

stabilită de către instanță cu titlu de cauțiune nu a fost consemnată pe numele

inculpatului, ci este depusă în contul unei persoane care nu are legătură cu

cauza. Chiar dacă această persoană a solicitat indisponibilizarea sumei cu

acest titlu, există serioase dubii cu privire la o eventuală executare potrivit

art. 160

alin. (5) C. proc. pen. atâta timp cât titularul contului

nu este subiect al vreunui raport juridic penal și nu are stabilite obligații

de natură penală. Mai mult, nu există nicio certitudine că această sumă, chiar

ridicată ca și cuantum, este de natură a asigura scopul instituit prin art. 160

alin. (1) C. proc. pen. atâta timp cât nu este probată o contribuție efectivă a

inculpatului, întreaga sumă provenind din conturile acestui terț, astfel că,

practic, asupra inculpatului factorul de constrângere arătat este inexistent.

Toate argumentele

arătate conduc la concluzia că în cauză nu sunt elemente suficiente pentru a

conchide că acordarea beneficiului liberării provizorii pe cauțiune ar

satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv

buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii

de ordine publică și că punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată

unor obligații sau garanții, nu ar provoca o reală tulburare a ordinii și

liniștii publice.

Pentru aceste motive

instanța conchide că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune

privarea de libertate a inculpatului astfel că în temeiul art. 160

și urm. C. proc. pen. cererea acestuia de liberare provizorie pe cauțiune a

fost respinsă ca netemeinică.

Împotriva acestei

hotărâri, Încheierea nr. 147 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, în

termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul S.C.

Se solicită ca în

rejudecare să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune

formulată de inculpat, în temeiul art. 160

alin. (2) și (3) C.

proc. pen., cu consecința dispunerii punerii în libertate provizorie a

inculpatului, stabilindu-i obligațiile ce urmează a fi respectate.

Inițial instanța a

admis în principiu cererea pentru ca ulterior analizând cererea pe fond a

prezentat aspecte de inadmisibilitate, existând astfel contradicție între

soluție și motivare.

Inculpatul nu are

antecedente penale și acesta nu a fost implicat în derularea vreunei proceduri

judiciare finalizate cu o soluție de netrimitere în judecată. Conduita

inculpatului înainte de comiterea pretinsei fapte, precum și situația personală

și familială a acestuia constituie argumente în favoarea dispunerii liberării

provizorii pe cauțiune. Inculpatul este administrator delegat al unei societăți

comerciale cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 20 milioane euro.

Mai solicită a se

avea în vedere și starea de sănătate a acestuia, care trebuie luată în calcul

în contextul acestei analize având în vedere că, în cazul unui inculpat cu o

stare de sănătate precară o măsură privativă de libertate se poate dovedi a fi

disproporțională. Inculpatul suferă de spondiloză cervico-lombară, acesta având

nevoie de tratament conservator balneo-fizio-kinetoterapeutic și de o

reevaluare lunară neurochirurgicală. În abstracto, este clar că se poate

susține faptul că toate acestea pot fi luate chiar și în sistemul ANP, însă

este clar că in concreto măsurile medicale prescrise nu vor fi realizate

conform indicațiilor medicale.

Nu s-a analizat

vădita inechitate procesuală raportat la anchetarea în cauză și a altor

persoane pentru aceeași acuzație însă fără privarea lor de libertate.

Inculpatul nu este o

persoană publică, nu exercită o funcție electivă, este acuzat de fapte de

corupție, nonviolente.

Se arată că suma

destinată ca și cauțiune a fost strânsă într-un timp record, de la mai multe

persoane. În mod greșit s-a apreciat că sumele primite de la membrii familiei

inculpatului nu afectează patrimoniul acestuia, cu atât mai mult cu cât

dispozițiile legale în materie nu conțin astfel de cerințe.

Instanța de recurs

retine următoarele: